Poetul erou, Alexe Mateevici, desi a trait numai 29 de ani, apare in contextul literaturii romane ca o figura luminoasa. A participat, ca preot militar, la luptele de la
Marasesti, stingandu-se din viata in 1917.
Poezia Limba noastra "exprima sentimente de adanca dragoste si pretuire pentru limba romana, creatie a poporului nostru de-a lungul existentei sale istorice. Caci limba romana este viata noastra, este sufletul nostru cu oglinzi fermecate in lumina carora se vede - asa cum s-a nascut si a crescut de-a lungul veacurilor-chipul cel mandru al tarii, al poporului. Istoria, natura, folclorul, neamul, religia, pamantul, literatura sunt coordonatele nationale care se unesc prin limba, simbol unic si esential. Prin limba ne-am pastrat fiinta neamului,existenta noastra ca nationalitate, ducand in acest scop o lupta darza, cu mari jertfe, de aceea in poezia sa sentimentul istoriei este umbrit de melancolie. Textul acesta nu este numai o definitie a limbii, ci si o definire a sentimentului de dragoste fata de limba noastra atat de armonioasa.
Compozitional, poezia cuprinde 12 catrene care pot fi grupate in doua directii: primele 8 strofe cuprind definitii lirice ale limbii romane, iar ultimele 4 sunt adevarate indemnuri pentru pastrarea si imbogatirea limbii.
Titlul poeziei este explicat pe intreg parcursul acesteia prin enumerarea unor comparatii cu valoare metaforica,care alcatuiesc portretul"poetic al limbii romane. Limba romana este comparata cu termeni luati din diferite domenii ale existentei neamului. Gramatical, al doilea termen al comparatiei este un nume predicativ al verbului a fi". Limba noastra-i o comoara", un sirag de piatra rara ", foc ce arde ", numai cantec", doina", roi de fulgere", graiul painii", vechi izvoade", limba sfanta", limba vechilor cazanii" , piatra lucitoare".
Poezia are tonalitate de avantata oda, cu ecouri de meditatie grava; totodata, poezia ne invaluie, de la primul la ultimul vers, in armonii de cantec rascolitor, in care vibreaza parca toata mandria si indurerata noastra istorie.
Prima parte o formeaza o suita de comparatii si de infiorate metafore cu functie de definitie artistica, suita care debuteaza cu aprecierea cea mai generala, dar si cea mai plina de sens, ce ne trimite la bogatie de pret, stralucire a frumusetii si cuprindere a intregii vetre a nasterii si vietuirii noastre:
Limba noastra-i o comoara in adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata."
Comoara" sugereaza radacinile indepartate si statornice ale limbii, iar metafora sirag de piatra rara Mndica unicitatea acesteia.
Focul, simbol al trezirii nationale, al luptei pentru libertate, preface cuvintele in flacari purificatoare. Forta limbii, vrednica sa schimbe istoria, la ceas de cumpana, ridica neamul intreg la lupta dreapta. Termenii foc ce arde" reprezinta si patima, dar si forta limbajului de a razbuna orice nedreptate. O comparatie hiperbolica S-a trezit din somn de moartc,/Ca viteazul din poveste", pune semnul egalitatii intre lupta dusa de poporul roman impotriva celor ce ne-au calcat pamanturile si aceea dusa de eroii creatiilor populare.
Dar glasul vitejilor se imbina cu acela al cantecelor, al dorurilor si al durerilor noastre :
Limba noastra-i numai cantec,
Doina dorurilor noastre,"
Aceste metafore evidentiaza capacitatea limbii de a sensibiliza si de a fi ea insasi material sensibil. Doina si dorul definesc fiinta noastra nationala. Duiosia doinelor se poate oricand preschimba in roi de fulgere", cuvant ucigator care traverseaza istoria:
Roi de fulgere, ce spintec
Nouri negri, zari albastre. "
Cele doua epitete: negrisi albastre simbolizeaza trecutul si viitorul poporului nostru.
Poetul accentueaza ideea ca limba inseamna insasi existenta poporului roman. incarcandu-se parca de aromele painii din cuptoare, pe care le coc mai intai in soarele vietii, lanurile de grau sunt sfintite de munca taranilor:
Limba noastra-i graiul painii
Cand de vant se misca vara;
In rostirea ci, batranii,
Cu sudori sfintit-au tara".
Cultura noastra romaneasca, veche cat poporul care a zamislit-o, cuprinde in paginile ei toata existenta zbuciumata a neamului:
Limba noastra-s vechi izvoade,
Povestiri din alte vremuri;
Si cetindu-le -nsirate
Te-nfiori adanc si tremuri."
Deci, limba inseamna inceput, evolutie si zbucium sufletesc.
Religia a fost intotdeauna un mijloc de rezistenta spirituala pentru pastrarea fiintei nationale. Definitia limbii ajunge la punctul maxim al simtirii si frumusetii, limba sfintindu-se odata cu rostirea, prin ea, a marilor adevaruri din cartile bisericesti si din cantecul ori bocetul tanguite"pe la vatra"de catre tarani:
Limba noastra-i limba sfanta,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plang si care-o canta
Pe la vatra lor taranii."
Ascultand aceasta rostire simpla, dar atat de muzicala, de mangaietoare, vezi cele doua pietre fundamentale ale vesniciei neamului: vetrele sfinte peste care se arcuiesc cupolele bisericii, ca si vatra" vietii taranesti, care poate fi a intregii tari.
Partea a doua, ultimele patru strofe, schimba registrul ideatic, avand valoare de concluzie, de indemnuri adresate intregii natiuni de a cultiva si de a slefui limba, pana va avea lucirea pietrelor pretioase si forta solara:
Strangeti piatra lucitoare,
Ce din soare se aprinde,
Si-ti avea in revarsare
Un potop nou de cuvinte."
Adresarea directa catre intregul neam este plina de patetism si are drept scop transmiterea mesajului de a pastra dulceata, muzicalitatea si splendoarea limbii. Verbul la modul imperativ (strangeti") sugereaza ideea de indemn, iar prin verbele la viitor poetul da o perspectiva fericita.
Poezia are o anumita simetrie, ea se incheie prin reluarea primei strofe, usor modificata:
Rasari-va o comoara in adancuri infundata,
Un sirag de piatra rara
Pe mosie revarsata".
Poezia se incheie cu imaginea aceleiasi comori" care acum reapare, ca nou nascuta, spre a ramane vesnic sa lumineze cu caratele valorilor ei, zarea nepieritoare a vietii noastre. Ea pare a fi alcatuita ca o demonstratie .Ceea ce se afirma in prima strofa se reia sub alte forme in strofele urmatoare, pentru ca strofa finala sa apara ca o concluzie a ceea ce era de demonstrat. Reluarea in final a primei strofe da pregnanta ideii de comoara" pentru limba, iar modificarea realizata exprima optimismul poetului. Tonalitatea este grava si rezulta din marile, inaltatoarele si infioratele adevaruri comunicate.
Ritmul este trohaic, masura este de opt silabe ca si in doinele populare, muzicalitatea desavarsita, zicerea simpla, lexicul bogat.
Numita imparateasa, numita marele poem al unui popor, limba romana este pentru noi o comoara de pret, este sensul existentei noastre.
Frumusetea lucrurilor concrete nu poate fi, decat exprimata in limba romana Numele patriei este tot patrie.
O patrie fara de nume nu este o patrie. Limba romana este patria mea ".
( Nichita StanescU)
