Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Tara. Poporul - ultimul capitol din volumul Romania pitoreasca de Alexandru VLAHUTA



Alexandru VLAHUTA Romania pitoreasca
Tara, Poporul este ultimul capitol din volumul Romania pitoreasca de Alexandru Vlahuta, care este un fel de reportaj - eseu - poem in proza, fiindca sunt prezentate momente istorice, oameni si idei, descrierea unor plaiuri romanesti intr-o haina poetica. Publicata in 1901, ea a devenit cea mai populara carte a lui Alexandru

Vlahutasi a deschis o serie de astfel de carti, dintre care amintim pe Geo Bogza cu Cartea Oltului sau Calistrat Hogas cu Pe drumuri de munte.



Romania pitoreasca are trei dimensiuni. Ca reportaj, aduce insemnari despre viata si harnicia locuitorilor de pe pamantul vechii Dacii, ca eseu aduce comentarii despre personalitati de seama ale poporului roman, iar ca poem in proza aduce descrierea unor peisaje pitoresti ale tarii noastre si evoca, cu un legitim sentiment de

mandrie, trecutul incarcat de glorie al poporului nostru.

Fragmentul Tara. Poporul fixeaza universul geografic al neamului romanesc, a carui origine coboara adanc in istorie si a carui limba este o dovada a descendentei sale nobile: "Adusi in Dacia de imparatul Traian, ramasi aici, in urma celei mai va/nice lupte ce-au vazut timpurile vechi, am pastrat in sangele nostru vitejia acelor doua popoare mari".



Romania pitoreasca a fost scrisa cu scopul de a instrui dar si de a educa. Fragmentul Tara. Poporul este semnificativ din punctul de vedere al cultivari* sentimentului patriotic la tanara generatie. Aceasta trebuie sa stie pa transformarile profunde in viata tarii, inflorirea oraselor si satelor, dezvoltarea stiintelor si culturii sunt urmarea fireasca a jertfei continue, pe care a adus-o poporul nostru pentru a transforma intr-o realitate, idealurile de dreptate si de libertate, de lumina si de credinta ale romanilor.






Poporul roman este pentru scriitor podoaba cea mai aleasa si mai mandra-nlre podoabele tarii". El este caracterizat prin sufletul sau: Jn sufletu-i larg, nespus de duios, lamurit in focul atator suferinti, am gasit izvorul curat al frumoaselor lui cantece si intelesul istoric al train iciei si staruinta noastre pe acest pamant. In marea lui putere de munca, de lupta si de rabdare, in mintea lui treaza si-n inima lui calda, am gasit sprijinul sperantelor noastre".



Tara. Poporul este fragmentul, din care putem desprinde ca tema caitii Romania pitoreasca este dragostea fata de tara si neam, iar ideea incorporata este ca idealurile nationale si sociale se implinesc prin lupta sj sacrificiu.

Scriitorul evoca, ca si Alecu Russo in Cantarea Romaniei, momente esentiale ale istoriei nationale ca migratiunea popoarelor, bataliile duse de Stefan cel Mare cu turcii, cu scopul de a forma sentimentul patriotic. De aceea el reda cuvintele lui Stefan cel Mare "Daca dusmanul vostru ar cere legaminte rusinoase de Ia voi, atunci mai bine muriti prin sabia lui decat sa fiti privitori impilarii si ticalosiei tarii voastre. Domnul parintilor vostri insa se va indura de lacrimile slugilor sale si va ridica dintre voi pe cineva carele va aseza iarasi pe urmasii vostri in voinicia de mai inainJe ".

Lupta pentru apararea demnitatii nationale da sens istoriei, da valoare si destin european poporului roman.

Pentru a prefigura constiinta nationala, el evoca trei personalitati ale caror statui, asezate in fata Universitatii" din Bucuresti au o valoare de simbol: Ion Heliade Radulescu - poetul, Mihai Viteazul - eroul si Gheorghe Lazar - apostolul. Minai Viteazul, prin felul cum a cautat sa realizeze unitatea nationala, prin lupta pentru independenta nationala a reprezentat ca erou national, lupta pentru apararea fiintei nationale-. Ion Heliade Radulescu si Gheorghe Lazar, la un alt moment istoric, au militat pentru trezirea si formarea constiintei nationale.

Mesajul patriotic al fragmentului Tara.Poporul este afirmat clar si adanc in final, cand dragostea de tara este considerata sfanta: "intr-o tara asa de frumoasa, c-un trecut asa de glorios, in mijlocul unui popor atat de destept, cum sa nu fie o adevarata religie iubirea de patrie si cum sa nu-ti ridici fruntea, ca Jalnicii stramosi, mandru ca poti spune: "Sunt roman!".

Scriitorul compara acest trecut zbuciumat al poporului roman cu o serie de Vijelii cumplite iar poporul roman il compara cu o trestie: "Ca trestia ne-am indoit sub vant - dar nu ne-am rupt". Violentele expansiuni ale tatarilor si turcilor, ale hunilor si ungurilor, au pus grele probleme stramosilor nostri: ,útie numai bunul Dumnezeu cu cat sange ne-am platit noi pamantul acesta, scump tuturor romanilor" incat pe buna dreptate Alexandru Vlahuta se intreba: "ce popor a avut pe lume o soarta mai apriga si mai zbuciumata, ce neam de oameni a stat mai viteaz si^nai intreg in fata atator dureri! ".



Fragmentul Tara. Poporul aduce o frumoasa imagine a patriei ca obiectiv esential al cultivarii dragostei fata de plaiul stramosesc. Aceasta imagine se construieste dintr-o singura privire: "Din strasina muntilor, ce-nalta marginea tarii de la Severin pana la Dorohoi rauri frumoase, datatoare de viata.si nenumarate paraie se despletesc, in carari de argint, peste-ntinsele sesuri ale Valahiei si printre dealurile blande ale Moldovii".



Imaginea Baraganului ca spatiu dintre Carpati si Dunare, nu putea sa lipseasca: Singura campia Ialomitii s-asterne tacuta, neteda, uscata ~ vast ostrov insetat, in mijlocul atator ape ce-mpodobesc pamantul Romaniei. Doarme sub suierul vanturilor desertul larg. nemarginit al Baraganului".





Personificarea, mitul comuniunii dintre om si natura, sunt utilizate pentru a sugera constiinta nationala: "De mii de ani viseaza rauri limpezi si lacuri sclipitoare: in zilele senine de vara, visu-i se rasfrange-n undele aerului si-ngana peste lanurile si balariile uscate ale pustiului acele ape vrajite, amagitoare, ale ,,mirajelor", asa de frumos numite de popor "apa mortilor".



Imaginea Romaniei nu este statica, ci dinamica, fiindca in cei patruzeci de ani care au trecut, scriitorul remarca o schimbare. Drumurile "hrintuite" cu "carutele de posta" sunt inlocuite de sosele pietruite si Jinii ferate, care unesc orase infloritoare. Au aparut fabrici, se scot la lumina bogatiile solului. Capitala si-a schimbat locul dintre munti in mijlocul campiei, unde-si inalta palatele de-a lungul bulevardelor: "Dambovita se minuneaza de stralucirea si mandretea-n care se desfac malurile ei". Aceasta imagine este astazi alta si cel care citeste paginile Romaniei pitoresti a lui Alexandru Vlahutasi are in minte aceste imagini, cu greu poate reconstitui imaginile trecute ale tarii.



Stilul lui Alexandru Vlahuta este poetic, fiindca foloseste metafore si comparatii, simboluri si metonimii, expresii, citate si proverbe. Avem astfel comparatii si metafore ca: streasina muntilor", "adanci ca durerea", "ca trestia ne-am indoit", "carari de argint", "apa mortilor", "altarele luminii". Dintre metonimii remarcam: "am pastrat in sangele nostru vitejia", "visu-i se rasfrange in undele aerului", "insirand pe firele lor", "imi intorn gandurile", "lamurit in focul atator suferinte". Simbolurile sunt adevarate centre de sugestie si cel mai edificator exemplu il constituie cele trei statui: "Eliade, Mihai Viteazu, Gheorghe Lazar ~ poetul, eroul si apostolul" .

Alte simboluri, sugereaza imagini: "Izvorul curat al frumoaselor lui cantece", "cu cat sange ne-am platit noi pamantul acesta ".

Scriitorul, pentru a da mai multa viata elementelor naturii, le personifica: "dealuri blande", "campiatacuta", "doarme desertul". Acelasi efect participativ se degaja din folosirea seriilor de gerunzii: "muncind", "ridicandu-se", "murind", "renascand", care sugereaza ideea de ciclu, de admiratie a scriitorului fata de un popor care a stiut sa invinga vitregiile istoriei. Stilul lui Alexandru Vlahuta este oglinda unui suflet pe care el il exprima si il defineste ca fiind al poporului sau: "Sufletu-i larg si nespus de duios", "lamurit in/focul atator suferinti", "izvorul curat al frumoaselor lui cantece". El este luptatorul care dezvaluie adevarul ca in poezia 1907. Vlahuta a ales nu intamplator cuvintele lui Michelet, fiindca i se potrivesc: "O lacrima ii tremura-n glas si graiul lui e un suspin". Poetul este ca si Ion Heliade Radulescu o expresie a constiintei nationale, pe care el o sintetizeaza*in imaginea celor trei statui. "Stilul este omul insusi" il definea Bouffon. De aceea, stilul lui Vlahuta ii defineste personalitatea si temperamentul prin dragostea de tara,- care strabate din toate cuvintele Romaniei pitoresti.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.