n. 22 aug. 1917, Bacau - m. 6 nov. 1993, Bucuresti.
Critic si istoric literar.
Fiul lui Vasile, de profesie notar, si al Elenei (n. Chelaru).
Absolva liceul in orasul natal (1936); student al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Iasi (1936-1940) si al Acad. Pedagogice din Bucuresti (1941). Prof. la "Liceul National" din Iasi (1943-1944), dupa care se muta definitiv la Bucuresti; asistent la catedra lui
G. Calinescu (1 ian. 1946); doctoratul cu o teza despre opera lui
G. Ibraileanu (iun. 1947) si dr. docent in stiinte filologice (1967). Ulterior, prof. univ., seful Catedrei de literatura romana; membru titular al Acad. de Stiinte Sociale si Politice "Stefan Gheorghiu". Debuteaza in Jurnalul literar (1939). A mai colaborat la Ramuri (redactor-sef, 1969-1974),
Luceafarul, Romania literara. Prima carte Viata lui G. Ibraileanu (1946) este urmata imediat de Opera lui G. Ibraileanu (editata abia in 1959). impiedicat sa publice pana in 1955, cum insusi afirma, si-a adunat paginile de critica de dupa razboi in Panorama deceniului literar romanesc 1940-1950 (1968). Critic al actualitatii literare este PIRU si in Poezia romaneasca contemporana. 1950-1975, I-li (1975) si in voi. despre Debuturi (1981). Cursurile de Literatura romana veche (1961) si Literatura romana premoderna (1964), dupa revizuiri succesive, au fost reunite in
Istoria literaturii romane de la origini pana in 1830 (1977). Acelasi spirit de sinteza, dublat de simtul, rar la istorici, al inefabilului, e vizibil si in studiile cu caracter monografic: /. Eliade Radulescu, 1971, Introducere in opera lui
Vasile Alecsandri, 1978, Liviu Rebreanit, 1965 (tradus in franceza, engleza, germana),
C. Negruzzi, 1966, Poetii Vacaresti, 1967, G. Calinescu, unele reluate in Permanente romanesti (1978). Alte studii, nu asa intinse, vizand intreaga arie a literaturii romane, se afla incluse in voi. din seria Varia sau in Analize si sinteze critice, Valori clasice, Marginalia, Reflexe si interferente (incercari comparatiste). Sinteza istorica e adusa la zi in compendiul Istoria literaturii romane de la inceput pana azi (1981). A ingrijit si prefatat numeroase ed., din scriitori clasici si moderni, de la Eminescu si Creanga la Arghezi, Bacovia,
Emil Botta si G. Calinescu (Istoria literaturii romane de la origini pana in prezent, ed. II, revizuita si adaugita, 1982). Romanul Cearta (1969), ca si versurile din Jurnalul literar, confirma talentul literar al criticului. Mult prea indatorat initial modelului calinescian, de care apoi se desprinde, nu atat prin vointa cat prin formula fireasca a talentului propriu, PIRU este unul dintre cei mai importanti critici si istorici literari romani. Premiul Asoc. Scriitorilor din Bucuresti pe 1973; Premiul "B. PIRU Hasdeu" al Acad. pe 1977.
P. s-a format si afirmat la scoala exigenta a. Jurnalului literar, inca de la inceput G. Calinescu remarca la elevul sau ambitia "de a se documenta, in articole speciale, incet si adanc, preocupat indeosebi de stabilirea valorilor. El e un spirit critic tinzand la constructie". Primul examen mai convingator, in acest sens, il va da PIRU cu ampla cercetare critica a vietii si operei lui G. Ibraileanu, monografie indiscutabil valoroasa, prin seriozitatea investigatiei complete, cu numeroase intuitii si judecati personale, de aspect uneori inconformist, sfidand anume prejudecatile, unele locuri comune, dar si canoanele cam rigide ale genului. Nu-i lipsesc tanarului critic inteligenta, ironia si mai ales talentul literar, care insufleteste sinteza, dar nu o supradimensioneaza. Nici fascinatia exemplului oferit de Viata lui
Mihai Eminescu sau de alte lucrari ale maestrului necontestat, G. Calinescu, nu diminueaza originalitatea de substanta a demersului intreprins. E drept ca desi ne-calinescian prin structura, PIRU va ramane in continuare adeptul formulei creatoare de tip calinescian, care pretindea criticului nu numai obiectivitate, ci si cultura, gust si mai ales sa scrie, eventual sa trateze in cat mai multe genuri. Sa fie, cu alte cuvinte, un scriitor total. Contextul criticii curente devine in mod obligatoriu istorie, adica "spiritul integral al unei literaturi", in timp ce istoricul literar, stabilind valori, trebuie sa fie si critic. Ideea este de domeniul evidentei: critica fara perspectiva istorica integratoare este oarba; pe de alta parte, istoria literara necalauzita de simtul inefabilului se degradeaza in factologic Cunoscutul compendiu din 1981, la fel ca si studiile monografice, imbina de fapt cercetarea surselor in spiritul metodei lansoniene (adica epurand "de elemente subiective cunoasterea in profitul obiectivitatii") cu lectura critica a textelor, subliniind fenomenul estetic si despartind ceea ce este viabil de ceea ce s-a perimat. PIRU este, poate, singurul spirit cu adevarat limpede, aplicat pe dimensiunea intregii literaturi romane din perspectiva actualitatii, mergand intotdeauna direct la tinta in evaluarile si verdictele sale. Nu se poate retine mai mult, din unghiul unei sensibilitati critice actuale, din Bolintineanu, Alecsandri sau Eliade Radulescu, pentru a da numai aceste exemple, decat retine PIRU in glosele sale, aparent prea concise si de o transparenta care frizeaza simplismul. Aceeasi severitate aplicata scriitorilor in viata sau celor din epoci mai apropiate pare (si uneori si este) injustitie. incat sinteza finala, ramasa din pacate cu destule goluri tinde sa fie exacta si solida in fundamentele ei, bizuindu-se in primul rand pe valorile sigure, clasice ("permanente romanesti", cum le considera criticul) si desigur, discutabila, ca in toate intreprinderile de acest fel, cand se apropie de contemporaneitate. Meritul principal al acestei viziuni e ca nu supradimensioneaza valorile nationale in raport cu cele universale (nici invers) si chiar clasicii se bucura de o tratare decenta, in limitele operei lor si in spiritul adevarului estetic cuprins in textul insusi. Se simte numaidecat efortul constant al criticului si istoricului literar de a demonta miturile construite de-a lungul anilor in jurul marilor nostri scriitori, mituri care constituie tot atatea obstacole, in calea unei receptari adecvate a acestora. Istoria, intr-o atat de promitatoare si originala conceptie, se scrie de la origini pana in prezent cu sentimentul epuizarii sub toate laturile, dar e gandita din prezent la origini. Adept al calinescianismului in ipostaza lui vie, activa, PIRU nu dispretuieste nici metodele cantitative, statistica in speta. Se remarca de indata justa proportionare a comentariilor si a datelor biobibliografice, izoland cu talc detaliul savuros caracteristic, ceea ce sugereaza deja o judecata de valoare. Nu mai putin stilul descriptiv, utilizat adesea e justificat intr-o istorie pentru a nu rarefia informatia. Fireste, dominanta in compendiu e privirea de sus, dar nu doar pentru a survola suprafete, ci pentru a limpezi con ture si a trasa mai ferm profiluri cat mai concentrate in spatiu si timp, proiectandu-le in relief adancimea, facand-o adica vizibila de la distante mari si cu ochiul liber. Maiorescian in argumentatie, prin aducerea discutiei pe terenul strict al disociatiilor elementare si prin tonul cerebral apodictic, PIRU e structural un spirit rationalist, cerebral, iubitor de esente. Are capacitatea de a situa exact o opera sau un scriitor si de a spune esentialul in putine cuvinte, fara inutile divagatii. Concizia la el nu e numai un mod de a formula, ci de a intui calea cea mai scurta spre evidente. Spirit polemic de temut, PIRU mai mult demistifica decat minimalizeaza; demistifica impostura mediocritatii literare, iar, pe de alta parte, locurile comune ale demersului critic, frazele uzate. Forta criticii sale consta - am vazut - in stiinta superioara a contextului istoric inefabil, la care trebuie sa adaugam simplitatea conceptiei asupra a ceea ce inseamna critica si a modului cum trebuie facuta: "Critica () este analiza, prin urmare investigare a universului unui autor si evocare a lui, demontare a metaforelor si recompunere a coerentei lor, pipairea articulatiilor structurii si pronuntare sau sugerare a judecatii de valoare. Se intelege ca acolo unde demersul nostru n-a descoperit aceste elemente nu exista creatie si se cade sa denuntam mistificatia". Comparabil in unele privinte cu
Cornel Regman, PIRU are faima de critic malitios si drastic al actualitatii literare, in general incomod prin franchetea judecatilor sale. Calinescu, desigur, se insela cand considera inclementa si "dogmatismul" ca trasaturi ale tineretii criticului. PIRU a ramas neschimbat, si-a precizat numai argumentele si stilul. Gustul sau ofensiv e pe masura sensibilitatii critice moderne, chiar cand imbratiseaza in totalitate inovatiile ultimelor decenii in proza si poezie. Valorile autentice nu sunt respinse, cel putin in ultima instanta; analizele pot contraria, concluziile critice nu. In Panorama scrie despre trei generatii de scriitori, care reprezinta tot atatea "epoci" literare amestecate pana la distinctie. De obicei, istoricul vede una singura, sacrificandu-le pe celelalte. Cu atat mai mult cu cat se aflain cauza si propria lui generatie, careia nu tine bineinteles sa-i ridice un monument, ci s-o aseze numai intr-un tablou critic obiectiv, dezinteresat: impresiei de fragment si neimpliniri ii corespunde ca o fatalitate metoda strict istorica si descriptiva in expunere. Excelent cronicar literar, prin decizia tonului si comentariul critic retinut, PIRU nu se dezminte nici cand se ocupa de debutanti, pe care-i trateaza cu seriozitate. Dupa paginile dedicate poeziei contemporane romanesti, aici transpare cel mai bine interesul, fie si latent, pentru biografia interioara a generatiilor, o data cu vocatia portretului si eruditia vie a criticului si istoricului literar. Niciodata conventional binevoitoare, critica aceasta trece uneori prea drastica in ton si prea expeditiva in formulare si analiza. Criticul a tinut sa precizeze ca de fiecare data s-a apropiat cu simpatie, in sens estetic, de opere si scriitori. Desigur, actiunea sa critica e mai mult una de rectificare si de ajustare a valorilor, mai ales privind receptarea lor la scara intregii literaturi. Chiar cand devine malitios, manuind cu suplete ironia, in cele mai savuroase pagini ale criticii sale, PIRU nu se lasa furat de efecte secundare. Scopul e de a merge totdeauna la tinta, fara menajamente, ca atunci cand denunta "procedeul mecanic al parodiei" la
Marin Sorescu, incontinenta verbala si expresia pletorica la
Adrian Paunescu sau asociatiile liber absurde din poemele lui
Ion Gheorghe" class="navg">Ion Gheorghe, ca sa dam numai cateva exemple. Asemenea pagini se citesc intotdeauna cu incantare, dar nu intuneca nici functia funciar valorizatoare a actului critic. Spirit critic ofensiv, bataios, de larga cuprindere a fenomenului literar, autor de solide monografii, mai apoi si al unei istorii complete "de la inceput pana azi" a literaturii romane, PIRU se numara printre figurile reprezentative de autoritate ale miscarii literare romanesti postbelice, desi mai degraba contestat decat recunoscut fara rezerve.
OPERA
Viata lui G. Ibraileanii, Bucuresti, 1946; Opera lui G. Ibraileanii, Bucuresti, 1959; G. Ibraileanii. Viata si opera, Bucuresti, 1967; Literatura romana premoderna, Bucuresti, 1964;
Liviu Rebreanu, Bucuresti, 1965; C. Negruzzi, Bucuresti, 1966; Poetii Vacaresti, Bucuresti, 1967; Panorama deceniului literar romanesc 1940-1950, Bucuresti, 1968; Cearta, Bucuresti, 1969; Istoria literaturii romane - I. Perioada veche, II. Epoca premoderna, Bucuresti, 1970; Introducere in opera lui I. Eliade Radulescu, Bucuresti, 1971; Varia I. Preciziuni si controverse, Bucuresti, 1972; Varia II. Studii si observatii critice. Bucuresti, 1973; Analize si sinteze critice, Craiova, 1973; Reflexe si interferente, Craiova, 1974; Poezia romaneasca contemporana. 1950-1975, I-II, Bucuresti, 1975; Istoria literaturii romane de la origini pana la 1830, Bucuresti, 1977; Introducere in opera lui Vasile Alecsandri, Bucuresti, 1978; Permanente romanesti. Bucuresti, 1978; Valori clasice. Bucuresti, 1978; Marginalia, Bucuresti, 1980; Debuturi, Bucuresti, 1981; Istoria literaturii romane de la inceput pana azi, Bucuresti, 1981; Discursul critic, Bucuresti, 1987; Critici si metode, Bucuresti, 1989; Surazatorul Alecsandri, 1991.
REFERINTE CRITICE
G. Calinescu, Istoria; G. Calinescu, Istoria literaturii romane. Compendiu, 1945;
E. Simion, Scriitori, I; Gh.
Grigurcu, Critici romani de azi, Bucuresti, 1981; Z. Sangeorzan, Anotimpurile criticii, 1993;Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984; Alex. Stefanescu, Prim-plan, 1987; Radu Olimpia, Pagini de critica, 1988; O. Ghidirmic, Hermeneutica literara romaneasca, 1994;
R. Munteanu, in Luceafarul, nr. 47, 1997.
