A fost publicata in anul 1857, cu subtitlul Scene istorice din cronicile Tarii Romanesti.
in scrierea nuvelei Mihnea-Voda cel Rau Odobescu a avut drept model nuvela publicata de Negruzzi in 1840,
Alexandru Lapusneanul. in prefata volumului tiparit in 1860, care cu Dramatismul creste, pe fondul unei seninatati a omului care se confrunta cu moartea, seninatate izvorata din intelegerea profunda a resorturilor alcatuirii universului.
Alegoria care descrie moartea ca pe o nunta isi are originea in traditia populara, care cerea ca mortii tineri si necasatoriti sa fie inmormantati in cadrul unei ceremonii de nunta, in
Miorita acest ceremonial de mare grandoare (la el participa copacii, luna, muntii, pasarile, stelele, intregul cosmoS) contine imagini poetice de un deosebit rafinament: "Sa le spui curat/Ca m-am insurat/ Cu-o mandra craiasa, /A lumei mireasa;/Ca la nunta mea/A cazut o stea;/Soarele si luna/ Mi-au tinut cununa;/ Brazi si paltinasi/l-am avut nuntasi; / Preoti, muntii mari, /Paseri, lautari, /Pasarele mii/Si stele faclii!"
Ultima parte a baladei cuprinde motivul "maicutei batrane", care se zbuciuma si alearga in cautarea fiului ei, intreband pe oricine ii iese in cale daca a vazut un "Mandru ciobanel/ Tras printr-un inel/Fetisoara lui, /Spuma laptelui;/ Mustetioara lui,/Spicul graului ()"
in esenta, balada Miorita contine raspunsul romanului, al omului simplu din popor la misterul mortii. Moartea este vazuta ca o lege a firii, care trebuie acceptata cu seninatate, caci ea nu este un sfarsit, o totala disparitie, ci o trecere in lumea de "dincolo", o reintegrare in circuitul etern al naturii mame.
