"Mai sunt inca roze - mai sunt, Si tot parfumate si ele Asa cum au fost si acele Cand ceru-1 credearrt pe pamant.
Pe-atunci eram falnic avant Priveam, dintre oameni, spre stele; -Mai sunt inca roze - mai sunt, Si tot parfumate si ele.
Zadarnic al vietei cuvant A stins bucuriile mele, Mereu cand zambesc, uit si cant, in ciuda cercarilor grele,
Mai sunt inca roze, - mai sunt."
Rondelul este o poezie cu forma fixa, care incepe cu un refren (de unul, doua sau opt versurI), reluat partial sau integral la mijloc si la sfarsit, avand numai doua rime. Numele de rondel vine de la adjectivul "rond" = "rotund", deoarece are drept caracteristica reluarea unui vers (sau a mai multor versurI) sub forma de refren, pe parcursul intregii poezii.
Rondelul este alcatuit din treisprezece versuri, structurate in trei catrene si un vers liber. Primele doua versuri, care sintetizeaza motivul liric, sunt identice sau foarte asemanatoare cu ultimele doua versuri ale strofei a doua, iar versul independent este reluarea primului vers. Aceasta poezie cu forma fixa are numai doua rime.
Rondelul a fost "en vogue" in secolul al XV-lea in Franta, prin poetii Villon, Clement Marot si denumea - la origine - un cantec si un dans, iar la sfarsitul secolului al XlX-lea rondelul devine o poezie de virtuozitate la parnasieni. Macedonski preia modelul rondelurilor de la poetii francezi Maurice Rollinat si Th.de Banville.
Rondelurile macedonskiene au fost scrise intre anii 1916 - 1920 si apartin creatiei de maturitate a poetului, care le-a publicat in volumul intitulat "Poema rondelurilor" abia in 1927. Volumul cuprinde cinci cicluri, fiecare avand titluri semnificative: "Rondeluri pribege", "Rondelurile celor patru vanturi", "Rondelurile rozelor", "Rondelurile Senei", "Rondelurile de portelan".
Teoretician al simbolismului romanesc, Alexandru Macedonski este preocupat de muzicalitatea versurilor, de efectele sonore ale cuvintelor, armonizand unitar temele majore ale liricii macedonskiene, intre care tema damnarii, deziluziile, starea depresiva ori starea de extaz sunt semnificative in lirica sa.
Prozodia poeziei "Rondelul rozelor de august" respecta trasaturile specifice rondelului: din cele 13 versuri, primele doua se constituie in refren pentru strofa a doua, fiind pozitionate in finalul acesteia, iar primul vers este si ultimul al poeziei. Rima este incrucisata, fiind numai doua rime ("-u(A)nt" si "-ele").
Tema poeziei o constituie soarta nefericita a artistului de geniu, a creatorului aflat in conflict ideatic cu lumea inconjuratoare, o lume superficiala si meschina, care nu poate si nici nu vrea sa-i inteleaga superioritatea spirituala si aspiratia spre ideal.
Strofa intai. inceputul poeziei creeaza, intr-un ton constatativ, o imagine concentrata si accentuata a simturilor umane, vazul si olfactivul: "Mai sunt inca roze,/ () Si tot parfumate ", in care verbul "a fi", aflat la prezent si exprimand "existenta", alaturi de conjunctia "si", sugereaza esenta starii de calm si liniste interioara, de optimism si incredere, de uitare de sine prin extazul vizual si olfactiv. Cuvantul-cheie este aici "cerul" care semnifica optimismul poetului, inaltarea -spirituala spre un ideal neimplinit, exprimat prin verbul "credeam", aflat la imperfect (actiune neterminata). Asadar, poetul isi exprima starea de visare, de aspiratie catre un ideal Uuzoriu, in care crezuse candva, intr-un timp trecut nedefinit, un timp al tineretii pline de speranta si incredere in prezentul care-1 dezamageste.
Strofa a doua sugereaza timpul visarii, tineretea entuziasta, increzatoare si optimista a poetului -"Pe-atunci eram falnic avant"-, care aspira catre idealuri superioare, din chiar mijlocul muritorilor de rand -"Priveam, dintre oameni, spre stele;-", al lumii care nu parea ostila , dar in care nu mai "crede". Poetul se considera un geniu damnat la nefericire prin setea de ideal, pe care societatea superficiala si meschina este incapabila sa-1 inteleaga si sa-1 accepte. Adrian Marino considera ca atitudinea lui Macedonski este aceea a unui orgolios, mai ales ca acest rondel are profunde accente autobiografice: "pentru poet, contemplativitatea reprezinta in buna masura posibilitatea singularizarii orgolioase, a unei autoadmiratii pentru marile sale aripi". Ultimele doua versuri, care constituie si refrenul rondelului, accentueaza tenacitatea si vointa ferma a poetului de a ramane in lumea idealurilor superioare, intr-o "Meka cereasca", inaccesibila muritorilor de rand.
Ultima strofa incepe printr-un cuvant ce sugereaza nefericirea omului de geniu "zadarnic" pus in antiteza cu "mereu" din versul al treilea, ce semnifica permanentizarea acesteia, prin verbele la prezent "zambesc" si "uit". Opozitia semantica "zadarnic/mereu" conduce la ideea ca poetul se identifica cu soarta omului de geniu, care insa la Macedonski nu este o retragere din lumea meschina in lumea superioara a idealului absolut, ci dimpotriva, poetul are o atitudine protestatara, sfidatoare fata de societatea incapabila sa-i inteleaga aspiratiile. La Macedonski orgoliul este un mod de existenta, ca forma a spiritualitatii superioare, eul liric regasindu-se in actul creatiei ca eliberare suprema, de destindere a propriilor stari sufletesti, ignorand apasarea covarsitoare a vietii: "Mereu cand zambesc, uit si cant,/ in ciuda cercarilor grele". Cu toate vicisitudinile vietii, poetul considera ca esenta existentei este actul creatiei, exprimat aici prin "cant" si prin reluarea primului vers al poeziei "Mai sunt inca roze,- mai sunt", care sugereaza incrancenarea geniului de a intra in nemurire prin poezie.
Alexandru Macedonski insusi marturisea crezul sau privind statutul omului de geniu, al creatorului de exceptie, al artistului pentru care poezia este mai presus decat nimicnicia lumii: "Poetul cel mare e numai ceh care poate sa uite timpul si locul, ticalosia dimprejurul sau, zbuciumarile si suferintele sale trupesti, cu alte cuvinte, pe sine".
Procedee artistice. Poezia "Rondelul rozelor de august" este o poezie cu forma fixa, care respecta tehnica prozodica a acesteia. Primele doua versuri, "Mai sunt inca roze - mai sunt,/ Si tot parfumate si ele" se constituie in refrenul care se reia in mijlocul poeziei, apoi primul vers incheie simetric demersul liric.
Rima are doar doua forme: "sunt/-ant" si "-ele/-ele".
Poezia are evidente elemente simboliste, prin care Macedonski exprima stari sufletesti, apeland la toate simturile omului, pentru a putea fi receptat in profunzime eul poetic. Astfel, Macedonski foloseste simbolul "roze" pentru a sugera creatia artistica superioara, olfactivul pentru a simboliza profunzimea aspiratiei catre perfectiune, iar muzicalitatea versurilor, care au accente cantabile, duc la ideea sustinuta de poet ca poezia este "insasi inima omului", asadar actul creatiei trebuie perceput ca muzica si imagine, "aceste doua eterne si principale sorginti ale ideii".
