Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Alexandru KIRITESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 28 mart. 1888, Pitesti - m. 9 apr. 1961, Bucuresti.

Dramaturg si traducator.

Fiul lui Gheorghe Kiritescu si al Elenei.

isi da bacalaureatul la Liceul "Gh. Lazar" din Bucuresti (1903), absolvind, tot aici, Facultatea de Drept (1915). Debuteaza cu piesa invinsii (jucata in 1914). Are o intensa activitate publicistica in Rampa, Adevarul, Lupta, Cuvantul, Gazeta. in 1929 i se reprezinta comedia Marcel & Marcel sau Anisoara si ispita, care impreuna cu comedia Gaitele sau Cuibul de viespi (jucata in stagiunea 1929-1930, revazuta si reluata in 1933) si drama Florentina (1931) formeaza "trilogia burgheza"; in 1934 i se reprezinta comedia Lacustele, in 1943, Intermezzo, piesa cu subiect spaniol, iar in 1945, comedia Dictatorul. In 1936 i se joaca Borgia, prima parte a "trilogiei Renasterii"; intre 1938 si 1940, ca atasat cultural la Roma, se documenteaza pentru celelalte doua parti: Nunta din Perugia (1947) si Michelangelo (1948). In ultima perioada de creatie, KIRITESCU scrie opere fara importanta pentru destinul sau artistic: drama Marseilleza (1948), libretul Tar sita si Rosiorul (1949), poemul dramatic Ruxanda si Timotei (1957), prelucrarea dramatica Mos Teaca (1960), precum si piese intr-un act pentru teatrul de amatori. in 1956 ii apare prima culegere de piese, incununata cu Premiul "I. L. Caragiale" al Acad. A tradus (singur sau in colab.) din Moliere, Gogol, Lev Tolstoi, A. V. Suhovo-Kobilin, L. Leonov s.a.

Se poate spune, fara exagerare, ca autorul Gaitelor este, inca si astazi, un dramaturg nedreptatit, nepretuit la adevarata lui valoare. Vina principala apartine chiar scriitorului, care a manifestat multa vreme o totala nepasare fata de destinul operei lui, primul volum antologic aparand abia in amurgul vietii sale, intr-o vreme neprielnica receptarii adecvate. in realitate, KIRITESCU este un dramaturg foarte original, chiar insolit, fie prin viziunea complet antisentimentala (rarisima la dramaturgii nostri) din "trilogia burgheza", fie prin aliajul de shake-speareianism si romantism tarziu din "trilogia Renasterii". Chiar cu prima piesa a "trilogiei burgheze", Marcel & Marcel (reprezentata in 1929), dramaturgul configureaza tipul sau predilect de personaj - "comediantul" - pe care il regasim sub masti grotesti in Gaitele sau in Dictatorul (reprezentatain 1945 -unde eroul e un bufon ca dictatorul lui Charlie Chaplin - si sub masti tragice in trilogia renascentista (Cesare Borgia, privindu-1 pe papa Alexandru jucand marea scena a mortii, ii striga provocator: "Comediante!"). Domnul Marcel, "marele croitor", isi hipnotizeaza victimele prin jocul sau variat, cu bruste schimbari de tonalitate, ca si prin vesmintele extravagante pe care le proiecteaza pentru acestea (una dintre cliente, o provinciala naiva, purtand fantastele rochii, isi modifica total temperamentul, asemeni unei eroine dintr-o piesa a lui Massimo Bontempelli). Efectul teatralitatii sale provine din ambiguitate, caci "marele croitor" e cand delicat, galant si iluminat, cand brutal, meschin si rapace. Pe de alta parte, el este un "artist" (obsedat de "opera desavarsita"), un discipol al lui Des Esseintes, atras de "noua teorie a stofelor muzicale" si a culorilor parfumate, un creator de corespondente simboliste intr-o "capodopera scanteietoare si fragila, care dureaza o seara si dispare, dar seara aceea a fost imbatatoare de melodii, de lumini si de parfumuri". Piesa Florentina (1931), minata de ecouri melodramatice, se retine doar prin "frenezia dementa" a eroinei care, fiind un "monstru", prezinta afinitati cu personajele din Gaitele si din trilogia renascentista. in schimb, comedia Gaitele (reprezentata in stagiunea 1929-1930; revazuta si reluata in 1933) reprezinta una dintre cele mai moderne experiente teatrale romanesti, desi piesa a fost compromisa de unele interpretari critice conventionale (care au gasit aici doar o simpla satira sociala), ca si de inscenarile comod realiste. Apoi, unii critici i-au reprosat lui KIRITESCU faptul ca in comedie nu se intampla aproape nimic, ca actiunea dramatica propriu-zisa (atata cata este) ar fi exploziva si nemotivata. Dar profunzimea paradoxala a acestei piese statice provine tocmai din ritmul ei infernal (in special in primul si ultimul act), existent in afara oricarei actiuni si in absenta oricarei linii evolutive. Acest ritm, impus chiar de prima vorba rostita dupa ridicarea cortinei, introduce brusc in scena provocarea, perpetua iritare si bruscare a partenerului de replica, transformat pentru celalalt intr-un teribil adversar (acest gen de raport dintre eroi e reciproc). Toata piesa e, ca la Jean Genet, o enorma eruptie de ura si rautate pura, fara motivatii, personajele etalandu-si, pline de incantare, strategia cruzimii in comportamentul fata de celalalt (exceleaza, in acest sens, Aneta Duduleanu, sefa clanului). Se creeaza astfel o stare de tensiune permanenta, urmata de explozii succesive ce au ca reflex o stranie teatralitate intrinseca; fiecare personaj "urla" sau "tipa", "sare ca ars", "spumand", fiind "in prada unei furii cumplite" etc. Reactiile exacerbate, dar gratuite, neavand un substrat cauzal serios, isi revela deosebit de pregnant funciarul lor mecanism papuseresc: "gaitele" sau fiii Anetei izbucnesc brusc, "zbiara deodata" si se calmeaza instantaneu. Dincolo de efectul psihodramatic al torturilor reciproce (care le produc personajelor, cum a observat si Valeriu Rapeanu, un adevarat catharsis), starea de adversitate generala duce, pana la urma, la un fel de cacofonie furibunda, asemanatoare celei din Cantareata cheala: replicile, spuse simultan, se intretaie si "se incaleca intr-o larma indescriptibila". Toti sunt (si se si eticheteaza reciproc) "nebuni", "izaltati" si "monstri", intr-o atmosfera de ferocitate functionand un vampirism general, caci fiecare vrea "viata, trupul, rasuflarea, tot sangele inimii" celuilalt. inseland prin aparentele lor realiste, personajele, in furiile lor mecanice, seamana in realitate cu fapturile ubuesti ale lui Jarry. Prin recitalul frenetic al "gaitelor" se naste un pur teatru teatral, golit de afecte, in care circula fiinte animate doar de resorturile lor de marionete; "gaitele" se misca cu "un pas automat", sar in picioare "ca impinse de niste resorturi", se imbrancesc cu un "soi de furie senila" si se rotesc intr-un mare tumult de tipete, bocete si schimonoseli de Erinii dezarticulate, de "cotoroante" si "iazme" conduse din umbra de spectrala si malefica "Fraila" - personaj grotesc-thanatic, care iese "ca dintr-o trapa" si dispare fulgerator, tricotand "cu furie dintr-un ghem imens rosu, cu iglite foarte lungi". Piesa circumscrie, in esenta, "lupta crancena" dintre generatii, in care o mica burghezie, aproape mitic -longeviva, solidificata prin cretinism si senilitate demential-agresiva, isi extirpa descendentii, declasati prin rafinare spirituala. Ca batranele din Le Fiacre a lui Arthur Adamov, dar mult mai feroce decat acelea, "gaitele" au si ele un irepresibil impuls spre crima, sufocand pe cei ce incearca sa iasa din cercul lor infernal. Cum a remarcat Radu Stanca, prin exacerbare si prin "grandoarea limbajului si «teatralitatea» gestului", personajele din Gaitele anunta pe eroii trilogiei rinascimen-tale. Prin Borgia (reprezentata in 1936), Nunta din Peru-gia (1947) si Michelangelo (1948), KIRITESCU incheaga o impresionanta fresca dramatica, asa cum, mai inainte, realizase si contele de Gobineau in La Renaissance. De aici provine si unicul defect al pieselor, caci in ele transpare indecizia autorului intre a crea o fresca ori a contura doar tragedia unui singur personaj (in speta, Cesare Borgia, Griffone Baglioni si Michelangelo). In descendenta shakespeareiana, spatiul e populat de titani si monstri, care isi nutresc trairile patetice din frenezia metaforica a replicilor si din gesticulatia larg desfasurata. Eroul exsanguu (precum Juan de Gandia si Astorre Baglioni) e intotdeauna lichidat, caci exercita o fascinatie rea asupra celui sanguin, care are, incrustat pe stema, ca simbol, "taurul stacojiu" sau "zgriptorul"; in acelasi sens, Rafael, "sagalnicul", e infruntat de Michelangelo, "barbatul intunecat" si "huhurezul cu penele zbarlite". Cum tot Radu Stanca a observat, prin patetismul "care depaseste cu mult limbajul analitic al dramei cu esente psihologice", teatralul, in sensul lui pozitiv, e structural intregii creatii a lui K.



OPERA

Cantecul de nunta, Bucuresti, 1946; Darul fratiei, Bucuresti, 1953; Dreptate, dramatizare dupa nuvela lui P. Dumitriu, Bucuresti, 1953; Dulapul cu oglinda, Bucuresti, 1953; Negustorie cinstita, Bucuresti, 1953; Cu viata mergem inainte, Bucuresti, 1953; Gaitele, Bucuresti, 1953; Teatru, studiu introductiv de S. Alterescu, Bucuresti, 1956; Ruxanda si Timotei, Bucuresti, 1957; Gaitele ["trilogia burgheza"], ed. ingrijita de V. si Sanda Rapeanu, pref. si note de V. Rapeanu, Bucuresti, 1976; Gaitele si alte piese de teatru, studiu introductiv si note de V. Rapeanu, Bucuresti, 1986 (ed. II, 1989). Traduceri: D. Furmanov, Razvratirea, Bucuresti, 1952 (in colab. cu A. Ivanovski); N. V. Gogol, Jucatorii de carti. Bucuresti, 1952 (in colab. cu Ada Petrari); L. N. Tolstoi, Ivan cel Groaznic, Bucuresti, 1952 (in colab. cu A. Ivanovski); L. N. Tolstoi, Teatru, Bucuresti, 1953 (in colab. cu Ada Petrari si Tamara Gane); L. Leonov, Invazia, Bucuresti, 1953 (in colab. cu Ada Steinberg); St. Zlobin, Stepan Razin, Bucuresti, 1954 (in colab. cu A. Ivanovski); Kiss Laszlo si Kovacs Laszlo, Furtuna in munti, Bucuresti, 1954 (in colab. cu A. Bantas); A. V. Suhovo-Kobilin, Trilogie, Bucuresti, 1956 (in colab. cu Sonia Filip si Tatiana Berindei); N. V. Gogol, Opere, IV, Bucuresti, 1957 (in colab. cu Ada Steinberg); Georges Soria, Trufia si norul. Bucuresti, 1957; Ferencz Laszlo, Vanator de zestre. Bucuresti, 1957; Moliere, Opere, IV, Bucuresti, 1958.



REFERINTE CRITICE

E. Lovinescu, Istoria literaturii romane contemporane, 1900-1937, 1937; Camil Petres-cu, Opinii si atitudini, 1962; Radu Stanca, Acvariu, 1971; G. M. Zamfirescu, Marturii in contemporaneitate, 1974; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, III; I. M. Sadoveanu, Scrieri, V, 1978; V. Rapeanu, Cultura si istorie, 1979; I. Vartic, Modelul si oglinda, 1982; A. Sasu -Mariana Vartic, Dramaturgia romaneasca, III.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Alexandru KIRITESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Alexandru KIRITESCU




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text