Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





ALECU RUSSO, PROZATORUL despre Alecu Russo



Cu exceptia poemului in proza Cantarea Romaniei, celelalte scrieri literare ale lui Alecu Russo au un pronuntat caracter memorialistic. Atestand o mare disponibilitate artistica, Alecu Russo apeleaza la modalitati si procedee compozitionale variate, utilizeaza frecvent, in chiar una si aceeasi scriere, structuri interioare caracteristice mai multor genuri si specii literare. Fundamentale raman insa mijloacele literaturii subiective, din sfera memorialisticii. Cu o dexteritate desavarsita, moderna, inovatoare in proza romaneasca din prima jumatate a secolului al XlX-lea, Alecu Russo reuneste armonios rememorarea lirica si pamfletul, meditatia si umorul, descrierile de natura si dialogul, confesiunea si interogatia, tonul grav si exuberanta narativa, jurnalul intim si legenda populara, insemnarile de calatorie si poemul in proza.

Scriitor romantic, cu o intensa traire interioara, predispus la cele mai mobile stari afective, Alecu Russo prefera formele literaturii memorialistice deoarece acestea sunt prin excelenta subiective, oferin-du-i posibilitatea de a se exprima liber, neconstrans de nici o regula, in functie de coordonatele sale spirituale si morale. Scrierile sale literare sunt, in fond, amintiri, evocari, insemnari de calatorie, pagini din jurnal, tablouri de epoca filtrate prin prisma impresiilor personale. Alecu Russo fiind, in esenta, un liric si un meditativ, apeleaza la mijloace de expresie specifice literaturii memorialistice deoarece acestea, pe de o parte, nu pun accentul pe preciziunea detaliului, pe elementele reale si concrete, pe relatarea obiectiva, ci pe reactiile sufletesti, pe starile afective generate de contactul cu elementele reale si concrete, pe ecoul ce-1 au in sensibilitatea proprie; iar pe de alta parte ii permit sa introduca in continutul lor consideratii de ordin psihologic, sociologic, filozofic si etic. Totodata, modalitatile adecvate prozei memorialistice ii asigura libertatea ca, in cadrul aceleiasi serieri, sa utilizeze laolalta notatia succinta, revenirile, contrastele, sa treaca brusc de la o idee la alta, sa imprime frazelor ritmuri variate, sa foloseasca tonalitati diferite, in concordanta cu necesitatile interne ale continutului. in scrierile literare ale lui Alecu Russo, de factura preponderent memorialistica, intalnim multe ipostaze ale sensibilitatii si viziunii romantice. in Amintiri ni se releva un senzitiv, rememorandu-si copilaria si adolescenta, in notatii delicate, cu o discreta melancolie, cu infiorarea nostalgica pe care o lasa regretul dupa fericiri pierdute: De ce oare cu cat ceasurile, zilele si anii se inmultesc asupra lui, cu atat mai mult omul se uita in urma sa, si din cautatura in cautatura se opreste cu placere la cele mai departate aduceri-aminte, aduceri-le-aminte a tineretii si a copilariei? Nu-i soarele frumos si astazi? pasaruicele nu canta tot aceleasi cantice voioase sau jalnice? frunzele nu au acelasi freamat? padurile nu inverzesc ca odinioara? florile nu au acelasi miros, campiile, dulcele privelisti duioase ce aveau? miscarea vietatilor alinitu-s-a? Nu; dar nici un soare nu luceste frumos, nici o floricica nu are dulce miros, nici un fluier pe coasta dealurilor nu razbate, nimica in lumea de fata nu are asemanare cu florile si cu soarele zilelor vazute prin aducere-aminte. Vantul ce batea arunce, lacrimile ce se varsa se uit; din zilele trecute a ramas in inchipuire un soare de-a purure cu raze stralucitoare si un miros nesters. Are dreptate aducerea-aminte: nimica nu poate fi pentru om mai frumos decat trecutul, caci trecutul e tineretea si tineretea este fericire!

    fericire de a crede in toata pasarea ce zboara, fericire de a crede in frumosul si in bunul, fericire de a nu se indoi de cinste si de multe, fericire de a nu se gandi la nimica, de a nu sti ce este viata si ce neagra prapastie este sufletul omului" Reinvierea copilariei e facuta intr-un stil bogat in nuante, plin de lirism, in imagini de o cuceritoare expresivitate. Pe langa senzatiile vizuale si auditive, Alecu Russo aducea nou, in epica vremii sale, pe cele olfactive, termice si tactile: Dar sarile satului meu, cand luna sa radica asupra parului, si cumpana fantanei se parea un cocostarc cu pliscul intins ce sari senine!

    intr-amurgul se apropia, cardurile, aducand miroasele campurilor cu ele, turmele de oi zbierand cu ciobanii fluierand; focurile se aprindea dinaintea caselor; fumul stuhului se imprastia in vazduh cu mirosul teilor ce venea de la padure" Tonul duios, de discreta nostalgie, se transforma insa, treptat, in capitolele care evoca anii studiilor in strainatate, A-mintindu-si de anul 1830, anul slavei", cum il denumeste, cand multi tineri romani pornira la scolile din Apus, in care se adapara la izvorul idealurilor noi, transforrratoare, devine inaripat in stil, patetic si dinamic, armonizand mijloacele de evocare artistica cu entuziasmul si inflacararea anilor adolescentei sub semnul unor nobile i-dealuri. Exprimandu-si atitudinea fata de aspectele negative ale societatii din acel timp, scriitorul devine sobru, viguros, folosind cu maiestrie modalitatile stilistice ale pamfletului: Fericiti aceia care nu au pierdut din ochi pragul casei!

    au crescut in sarutarile soarelui, in toata volnicia campiilor inflorite, in dezmierdarile limbei si in toate bucuriile copilului Sunt care arunca pietre asupra celor crescuti de straini si intre straini Va veni si giudecata aceea si se va face parte dreapta tuturor; si se va tine in seama celor ce au fost mucenici din pruncie, daca au purtat departe numele de roman daca nu au iubit Romania ca nealtii!

    si ochii lor s-au umplut de lacrimi, cand au vazut zarea departata a tarei si inima lor a plans, cand, dupa ani si iar ani, a cunoscut in sunetele de pe dealuri doinele jalnice ce suiera odinioara; si sufletul lor s-a amarat de amaraciunea tuturor si toti strainii nu le sunt placuti.




Bine si frumos este in strainatate, noroade imbracate si voioase, scoale si targuri mandre, podoabe, mariri, steaguri si oaste fudula, legi si giudecatori buni, viata si miscare dar romanii nu s-au rusinat de tara lor si au iubit-o si in saracia si in goliciunea ei."

Remarcabila prin impletirea plina de finete si echilibru a memorialului de calatorie cu eposul popular si descrierile de natura, Piatra Teiului se distinge si prin atributele specifice viziunii romantice. A-lecu Russo atesta un acut simt al grandiosului, dar nu-1 proiecteaza cu detasarea observatorului obisnuit cu formele sculpturale sau arhitectonice, ci sublimeaza emotiile prin propria sa sensibilitate. El nu * vede peisajul ca pe o stricta realitate obiectiva, ci il retraieste, il transforma intr-o stare de spirit, intr-o ipostaza sufleteasca. Precedandu-1 si anuntandu-1 pe Mihail Sadoveanu, descifreaza in natura umanitatea ei, ii atribuie coordonate omenesti: Staruieste in natura aceasta singuratica o simtire adanca de descurajare, o vesnica vorbire cu sine insasi a unei pareri de rau, a unei dureri, apoi o privire sfioasa, in ceata zarii, catra viitor!

    Simtesti parca in bocetul inabusit si fara contenire zvacniri de nadejde, prapastii de indoiala, melodioase canturi de slava, o poezie fara nume, care te patrunde, pe care o respiri cu aerul, dar care n-ar putea fi talmacita in nici o limba omeneasca."

Umanizand natura, Alecu Russo patrunde in tainele ei, vazand-o in miscare, in framantarile ei launtrice, in infruntarea elementelor componente: Dar cand umbra umple incet-incet vaile, si muntele in limba lui spune povesti tainice brazilor batrani, iar Bistrita, inainte de a adormi, isi suspina rugaciunea de sara - atuncea din coastele uriasului scapata vuiete adanci, glasuri nelamurite, blesteme grozave, ca la o betie mare, si crasniri de dinti, care inspaimanta imprejurimile. Chiar Ceahlaul raspunde inabusit; rasete de spaima, ca cele ale pedepsitilor din iad, desteapta in cutremur toata suflarea Apele Bistritei fierb si bat infiorate tarmurile cu spuma insangerata, mugesc vanturile, brazii isi inconvoaie crestele mandre, fiarele urla in codri, si luna palita se ascunde dincolo de zari "

Alecu Russo are un deosebit simt al nuantelor, o evidenta disponibilitate imagistica, conturand cu precizie si finete diferite moduri specifice de manifestare a naturii, dovedindu-se un temperament meditativ, reflexiv, alternand profunzimea de gandire si melancolia cu entuziasmul afectiv. Prozatorul nu face abuz de culoare, ci apeleaza in mare masura la puterea sugestiei, la expresivitatea metaforica, imprimand stilului cadenta si fluiditate: Luna, ganditoare si mahnita, ca o mireasa parasita, isi misca incet fata argintata deasupra Ceahlaului si se ascundea in dosul vreunui nour, ramasita a furtunei, pe care un vant usor il mana catre miazanoapte. Florile scuturau ca boabe de margaritare picaturile ploii, raspandind mireasma dulce si subtire, ca dupa vijelie. Ramurile se ridicau incet si glasul departat al suvoaielor tacea din vreme in vreme. Umbra uriasa a Ceahlaului batran se lungea pe vale, insa ca o infiorare peste fire Ici-colo raze palite de luna strabateau printre nouri, albeau undele fugare si intrau iar in ascunzisul lor din vazduh. intreaga fire, asa de frumoasa de obicei, asa de gingasa, cu miresmele ei, cu zambetele ori cu plangerile ei, care picurau dupa furtuna de pe orice frunza, parea in noaptea aceea in stapanirea unei uimiri nespuse"

Ca scriitor romantic, Alecu Russo e atras de reliefurile stranii, de piscurile solitare si semetia arida a stancilor: Aici intram in inima muntelui. La stanga nu se vad decat coastele acoperite de brazi, si piscuri ascutite, de cele mai multe ori ascunse in nouri" Viisoara nu e decat o trecatoare stramta, plina de stanci uriase, prin care Bistrita isi face loc vuind inabusit". Avand o sensibilitate deschisa spre peisajul montan, Alecu Russo savureaza melancolia secreta a privelistilor, chemarea tainelor firii, involburarea apelor de munte, ale caror valuri se izbesc de stanci: incercam un fel de placere netarmurita, vazandu-ma astfel deasupra prapastiei, in fundul careia se zbatea Bistrita verzie, acoperita de spuma. Ca o ultima infrumusetare a i-coanei, natura, cu puternicu-i brat, a samanat la fata apei stanci, care, ca Scylla si Carybda celor vechi, par ca-si asteapta prada" Sau: La stanga un lant de munti nalt si lung, de pe culmile caruia se zvarl suvoaie bolovanoase; sub noi, Bistrita mugind intruna rostogoleste valuri spumoase pe sub podul umblator, leganandu-1; apoi zguduita deodata, apare la cotitura unei stanci o pluta" Ca orice romantic, Alecu Russo manifesta o vie predilectie pentru atmosfera nocturna si peisajul selenar: Luna cobora incet-incet dupa o stanca, valea era cufundata in intuneric, numai fruntea plesuva a Ceahlaului, luminata, se desfacea alba din umbra noptii, care stapanea poalele muntelui, ii cuprinsese si coastele si se urca incet-incet spre varfuri". Dezlantuirea naturii il umple de extaz, fiind in concordanta cu involburarea sensibilitatii sale. Cu o remarcabila putere de sugerare surprinde sarabanda stihiilor, intr-o viziune fantastica, terifianta: S-a treia zi, noaptea, era vreme de furtuna si muntii pareau ca se clatina din temelii. Vuietele vailor se amestecau cu mugetele tunetului; prin panza luminoasa si repede a fulgerelor, cadea ploaia cu galeata. Suvoaiele crescute deodata se rostogoleau din maruntaiele muntilor, manioase; in drumul lor nebun si ratacit duceau bucati de stanca si brazi intregi dezradacinati de vijelie. Zgomotand cu grozave rasunete, brazii pa-raiau in codri, daramati ca sub lovituri de secure, si vantul pravalit in hau mugea cu indracita manie."

Reprezentant de seama al generatiei de la 1848, Alecu Russo i-lustreaza totodata, prin scrierile sale, caracterul activ, militant si patriotic atat de specific romantismului romanesc. Calatoriile sale in muntii Moldovei, de unde culege legendele Stanca Corbului si Piatra Teiului, nu le intreprinde ca un pelerin bantuit de nelinisti neintelese, ci ca un om indragostit de natura pamantului romanesc, afland in mijlocul ei farmecul si atmosfera cele mai adecvate sensibilitatii sale. Dupa anii de studii petrecuti in Elvetia, reintalnirea cu peisajul patriei il umple de entuziasm: O, te recunosc, adiere dulce!

    Cat de bine imi umpli pieptul!

    De pe ce piscuri ai cules miresmele tale? Sufla, haide, joaca-te in parul meu, racoreste-mi fruntea infierbantata. Te salut - ca pe un credincios prieten pe care-1 socoteam pierdut, ca pe o a-mintire a zilelor frumoase, care a venit sa-mi zambeasca!

    E multa, fl| multa vreme de cand nu ne-am vazut!

   " in spiritul patriotic al programului Daciei literare, Alecu Russo releva, cu satisfactie, ca trecutul nostru istoric si pamantul patriei nu sunt cu nimic mai prejos I. decat ale altor tari, oferind momente de sublima incantare, simtite organic, prin fibrele tainice ce ne leaga de insasi fiinta noastra nationala: Amintirile istorice, legendele castelelor, care sunt farmecul calatoriilor din Elvetia, de pilda, unde sunt? Nu lipsesc nici acestea; sapa urmele raspandite ici-colo si o sa ai a scutura pulberea de pe vreo cetate romana; o sa gasesti sageata unui arc dacic, ori frantura unei sabii a lui Traian, un turn, un pod, cateva lespezi cu vechile lor inscriptii latine, singurele anale pe care ni le-au lasat vremurile de o-dinioara; amintiri mari si simple, ca si natura care le inconjoara, tacute, cu gandirea grava, singuratice si imprastiate in furtuna tulburarilor care au framantat biata noastra patrie. Vei gasi locuri sfintite de oasele strabunilor ori de vitejiile lor. Fa-ti un drum din gandurile tale, ori arunca in tacere o privire de admiratie inlacrimata spre Neamt, lasa alta lacrima in locul acela cu nume poetic care se cheama Valea Alba, pe unde ratacesc umbrele razboinicilor lui Stefan!

   "

Atitudinea entuziasta din Piatra Teiului, Stanca Corbului si A-mintiri, de elogiere a naturii patriei, a oamenilor din popor, se transforma, in Iasii si locuitorii lui in 1840, intr-o severa condamnare a aspectelor negative, degradante. Scriitor patriot, insufletit de nobile idealuri democratice, Alecu Russo observa ca in protipendada domneste o viata de nelucrare, de lene, in care inteligenta vesnic doarme, viata care nu stie sa-si ascuteasca, prin activitate si munca, placerile si zilele uniforme". El e dezgustat de pretinsa aristocratie, de asa-zisa rasa nobila, rasa cu deosebire amfibie, care isi petrece jumatate din vreme in drosca, si cealalta parte alene pe un divan moale". Spirit lucid, observator atent al realitatilor inconjuratoare, intelegand ca viitorul nu mai trebuie incatusat de obscurele randuieli feudale, prozatorul se plaseaza deschis, constient si consecvent, pe pozitia inaintata a vremii sale. El combate dezastruosul ridicul de a dispretui tot ceea ce miroase a moldovenesc", apoi semetia aristocratica", infatuarea celor bogati care se feresc sa umble pe jos si sa se amestece cu fapturi obisnuite", cu prostime". Cu deosebire ataca ignoranta, o lepra rusinoasa, care pateaza toate treptele sociale ale tarii, si amestecata cu nesatioasa iubire de argint devine o plaga de nevindecat". Ignoranta, spunea Alecu Russo, raspandita, obsteasca, intovarasita de toate prejudecatile rutinei, de vorbariile fara rost, de pedantismul ridicol, inabusa glasurile celor cativa oameni, putini, si al celor cativa tineri care au agonisit in strainatate bogatii intelectuale".



Considerandu-se un observator filozof,- scriitorul nu zugraveste impasibil atmosfera si aspectele specifice ale lasului din vremea sa, ci cu o pronuntata preocupare de a descifra resorturile si legaturile cauzale ale evenimentelor si realitatilor inconjuratoare. Declarand ca urmeaza pilda lui La Bruyere, Alecu Russo precizeaza ca observatiile sale nu se raporteaza la cazuri si aspecte izolate, intamplatoare, ci au o functie generalizatoare, fizionomiile si caracterele infatisate putand fi aplicate la unii indivizi sau la o totalitate".

Descrierea lasului este facuta plastic, sugestiv, prin selectarea a-manuntelor caracteristice si prin distribuirea echilibrata a acestora in cadrul scenelor si tablourilor: Culcata alene pe colina ei, ridican-du-se in amfiteatru, moale si voluptuoasa intr-o poza de curtezana, orientala cetate a Iasilor zambeste cochet de departe admiratorilor sai si rasfrange fara alta simetrie decat capriciul intamplarii crucile nenumaratelor ei clopotnite in razele soarelui; zidurile albe, care se zaresc in partea de sud a amfiteatrului desemneaza orizontul; intunecatele si pitorestile ruine ale palatului vechi pe o esplanada prapas-tioasa, in josul careia se adapostesc bordeie umile, contrasteaza cu infatisarea proaspata si curata a locuintelor care le impresoara." Valoarea scrierii respective este asigurata, de asemenea, de autenticitatea si veridicitatea imaginilor, de precizia si puterea de sugerare a detaliului, selectat cu evidenta putere de perceptie, in masura sa asigure o excelenta redare a culorii locale. Aversiunea scriitorului fata de aspectele negative, fata de tipurile umane ce apartineau boierimii corupte se observa, in plan artistic, prin utilizarea iscusita a ironiei, a aluziei caustice, a tonului sarcastic.

Unda de umor care strabate aproape toate scrierile literare ale lui Alecu Russo este, in fond, o dedublare psihologica specific romantica. Surghiunit la manastirea Soveja, scriitorul trece prin incercari grele, cunoaste o acuta neliniste interioara pe care insa o disimuleaza printr-o malitie fina, rasfranta asupra randuielilor din acea vreme. Peisajul si atmosfera de la Soveja amintesc de restristile lui Ovidiu, exilat la Tomis, la care se adauga ironia si umorul aluziv: Iata-ma dar pus la-nchisoare si singur. Temnicierul meu a pornit azi la Iasi Am ramas dar singur adeca sechestrat intr-o viezuina fara orizont, unde soarele abie patrunde-n sila printre niste brazi starciti vantul suiera toata ziua; omatul acopera ca un giulgiu intristat coastele a-prige ale muntilor. Oamenii imbla aici acoperiti cu niste vestminte salbatice de piei de oaie; ar pute crede cineva ca ma aflu in Siberia si cu atat mai mult in Siberia, incat sunt aici pe temeiul unei legi care nu are fiinta Dar, ce sa zic!

    nici partea mea nu e tocmai de lepadat, caci iata-ma, cu putina cheltuiala preschimbat in jertfa politica" in prima jumatate a secolului al XlX-lea, cand isi desfasoara Alecu Russo activitatea scriitoriceasca, literatura romana isi fundamenta structura ei moderna, avand o situatie specifica in raport cu alte literaturi europene. Cunoscuse si asimilase valorile antichitatii, trecuse printr-o epoca umanista, dar nu se dezvoltase intr-o productie originala de tipul Renasterii, de inspiratie livresca, ceea ce a apropiat-o si a mentinut-o permanent in stransa legatura cu folclorul, indeosebi cu poezia populara. Faptul ca literatura romana, de la originile ei si pana in contemporaneitate, a fost permanent regenerata si dinamizata de creatia populara, este un adevar unanim recunoscut, axiomatic. Titu Maiorescu sublinia: Astazi pot constata ca partea li- rica a vietii poporului a fost cea mai roditoare in dezvoltarea ulterioara a literaturii noastre culte, indeosebi pentru Eminescu si, prin mijlocirea lui, pentru urmasii sai"1. Tot astfel, G. Ibraileanu releva ca in meritele poeziei culte, partea celei populare e imensa, pentru ca poezia culta nu e altceva decat evolutia poeziei populare"2. Iar Ion Pillat afirma: Fiecare generatie de la Alecu Russo si Alecsandri, de la Eminescu si Creanga, de la Cosbuc si Vlahuta, de la Goga si Iosif pana la generatia de azi, a deslusit din comoara tot pierduta si mereu regasita a viersului popular o noua indrumare si un sens poeziei romanesti"3.

Rasfrangerea folclorului asupra literaturii romane, inceputa cu Dosoftei si Neculce, nu devine o actiune constienta si organizata decat spre sfarsitul primei jumatati a veacului al XlX-lea, dupa 1830, in epoca de pregatire si infaptuire a revolutiei de la 1848. Este epoca de afirmare a idealurilor de dreptate si libertate sociala, de unitate si independenta nationala. Sentimentul patriotic al afirmarii nationale, manifestat in literatura in primul rand prin programul Daciei literare, fundamentarea stiintei noastre istorice, indeosebi prin lucrarile lui Ni-colae Balcescu, interesul tot mai accentuat si mai sincer fata de soarta taranimii, care se confunda cu insusi poporul roman, nazuinta de a crea o literatura originala care sa reflecte realitatile nationale, au constituit cauzele principale care au determinat orientarea scriitorilor e-pocii spre creatia populara.

Multi dintre scriitorii reprezentativi ai apestei epoci, printre care si Alecu Russo, formati din punct de vedere spiritual si artistic, mai ales in timpul studiilor, in ambianta si efervescenta miscarilor romantice din tarile apusene, au introdus in literatura romana, aflata in faza modernizarii ei, suflul nou al romantismului, in cadrul caruia interesul pentru folclorul national reprezenta o coordonata majora. Scriitorii romantici au vazut in primul rand in poezia populara o sursa inepuizabila a aspiratiei lor spre concret si particular , spre ceea ce este specific national, spre culoarea locala. Atractia pentru natura autohtona, interesul tot mai pronuntat pentru trecutul national, invierea traditiilor proprii poporului din care faceau parte, dorinta nobila de a o-glindi viata si caracteristicile propriei natiuni, mai ales intr-un moment de incordare a eforturilor pentru realizarea visului sublim al unitatii, demnitatii si independentei nationale, - toate aceste coordonate specifice romantismului au aflat un puternic sprijin in creatia populara, care le oferea raspunsurile cele mai potrivite.

Alecu Russo este adevaratul si primul descoperitor al tezaurului folcloric, in Moldova. Pana in 1836, autorul Cantarii Romaniei isi facuse studiile la institutul lui Fransois Naville din Vernier, langa Geneva, unde asimilase nu numai o solida cultura, ci si principiile innoitoare ale conceptiei romantice, in plina efervescenta in acel timp in toate tarile apusene. Desigur, luase cunostinta de ampla activitate folcloristica fundamentata de Herder, ale carei ecouri patrunsesera in miscarea romantica europeana. Aceasta avea sa aiba consecinte salutare pentru opera lui Alecu Russo. intors in tara, transpune unul din principalele obiective romantice, si anume intoarcerea la natura, la natura solului national. Contactul viu, direct cu frumusetile naturii si bogatiile patriei constituie pentru el un adevarat izvor reintineritor, imprima preocuparilor sale sensuri nobile, ii dezvaluie un nou univers social-uman si moral. Dragostea pentru folclorul romanesc este prezenta la Alecu Russo nu numai in articolele Poezia populara si Studii nationale, ci este infuzata organic in toate scrierile sale literare, in Piatra Teiului se observa o admirabila incorporare a eposului popular in substanta epica. Introducerea elementelor folclorice in cadrul naratiunii nu are nimic fortat, distonant, ci urmeaza curgerea fireasca a relatarii, nuanteaza expunerea, largeste sensurile, vibratia ideilor si sentimentelor comunicate de scriitor. intalnirea cu mandrele danturi nationale", cu doinele, cu cantecele de vitejie, cu baladele batranesti, poleite cu razele geniului", se produce de multe ori in cadrul petrecerilor colective, descrise plastic de Alecu Russo: Dupa ce tinerii s-au saturat de jucat mandrele danturi nationale, impresura cu totii pe cimpoiasi ori pe bardul muntean cu scripca stirba si cu arcusul de el alcatuit - lautarul care, ca si trubadurii de odinioara, umbla din sat in sat, din crasma in crasma, din petrecere in petrecere, si pentru un adapost, un pahar de rachiu si putintica plata, zice cantecele batranesti ale haiducilor de demult. E ca o legatura de dragoste intre cantecele de vitejie si multimea care asculta cu luare-a-minte. Adesea, in clipe de inaltare, sunete dumnezeiesti prin maretia si melancolia lor se prelungesc pe strunele vechi, ca ecouri in vai Poezia aceasta feciorelnica a baladelor noastre populare e in adevar sublima." Aici introduce Alecu Russo Cantecul lui Chetraru. Legenda despre Piatra Teiului a ascultat-o de la calauza sa, insa nu o reproduce aidoma, ci o transpune cu mijloacele epicii, pastrand aroma populara, viziunea folclorica. Redand discutia dintre Dumnezeu si Diavol, scriitorul exceleaza in a infuza naratiunii suculenta si naturaletea umorului popular, ca impletire de istetime si siretenie taraneasca, izvorate din experienta si intelepciunea colectiva.



De asemenea, in Stanca Corbului filonul folcloric apare transpus cu mijloacele de expresie ale epicii artistice. Se distinge prin imbinarea armonioasa a eposului popular cu senzatiile si cunostintele scriitorului cult: Stramtoarea in care curge paraul Bicazului este una din cele mai frumoase din Carpati; natura pare ca a voit a aduna la un loc tot ce a putut crea mai gratios, mai pitoresc si mai grozav.

Tablou magic si demn de penelul lui Salvator Rosa!

    Soarele, asfintind intr-un ocean de lumina infocata; cativa plaiesi trecand printre copaci; cativa vulturi zburand roata impregiurul varfului Ceahlaului si gios, langa o nalta stanca, caii nostri adapandu-se in apa limpede a Bicazului!

   "

Trecerea de la senzatiile personale ale scriitorului la substanta folclorica, la esenta legendei, se realizeaza cu finete, printr-o intrepatrundere fireasca:

Unul din noi insa, mai mult admirator al podoabelor naturei decat de faptele oamenilor, intreba pe calauzul nostru cum se numea stanca dreapta ca un zid, langa care ne aflam.

Piatra Corbului, raspunse el.

Are vreo legenda?

Ce sa aiba, domnule?

Are vreo istorie, vreo basna, vreo

A!

    inteleg; are, ca toate stancele cate le vedeti.

O stii?

Cum sa nu? Ce nu stiu eu?

Spune-o spune-o ziseram cu totii, apropiind caii nostri de ai lui."

Legenda propriu-zisa e distilata de scriitor, e prelucrata artistic, dar pastreaza o pregnanta tenta populara: Stanca asta incununata cu plopi si mesteacani, precum o vedeti, a fost martur unei intamplari foarte jalnice, de care se pomeneste la noi din neam in neam.

Cica pe timpul stramosilor, un strain, pribegind pe dealul Corbului spre Borsec, a venit sa se aseze la Bicaz. El isi dura o casuta mai departe, pentru ca pe aicea, pe la noi, fiecare cotun e locuit de un singur neam, si strainii nu sunt primiti in sanul lui.

Pribeagul avea o fata, careia bistritenii ii dasera numele de Cor-bita, intru aducerea-aminte a dealului unde ea se nascuse Ce fata!

    Ce bujor de copila!

    Cica era sprintena ca o caprioara!

    cica gurita ei era un fagur de miere; cica ochii ei straluceau ca focurile, ce le aprind ciobanii noaptea in intunerecul codrilor" etc.



Aproape toate scrierile lui Alecu Russo sunt construite pe motive si elemente folclorice. in Holera, evocand intinderea flagelului in Moldova, intentioneaza sa demonstreze cele doua fete grave si simtite ale medaliii numita romanul", adica modul in care se comporta in fata durerii si suferintii. Pentru a demonstra acest lucru, apeleaza la balada Valcului, romanul care nu-si schimba nici fata, nici obiceiurile in fata primejdiei care ameninta curtea si bordeiul". in Amintiri, evocarea copilariei exceleaza prin proiectia folclorului asupra perioadei initiale a formarii sale morale si spirituale. Sub parul din mijlocul satului, unde batranii tineau divanul", Alecu Russo a legat cele mai intime raporturi cu oamenii din popor. Aici a ascultat, cu emotie, istorisirile mosnegilor despre navalirile turcilor, despre faptele de vitejie ale haiducilor, despre alte intamplari nas-trusnioe, cu zmei si Ilene Cosanzene. Si tot sub parul satului a auzit pentru prima data doinele, baladele si cantecele nascute in mijlocul oamenilor din popor, cum este balada lui Donciu, pe care o introduce in text. Din anii copilariei petrecuti in satul natal i-a ramas mereu vie imaginea Mariucai, fata de taran cu chip prea frumos, cu fata de trandafir si de spuma de lapte, ochi de mura, camesuica de omat cu altitioare suptiri, ca o creasta de randunica, si inima de lacrimioara", in al carei portret distingem pitorescul metaforei de esenta populara. De asemenea, in Amintiri, elogiul limbii materne se bazeaza tot pe farmecul imagisticii populare: Cata truda, cata vreme pune omul a invata limba neamurilor straine!

    dar acea straina nu-i vorbeste de tara, nici de parinti, nici de fratii ca brazii, nici de surorile ca florile, nici de primavara cu verdeata ei si turmele de oi cu ciobanii in capul turmilor, lasandu-se pe guri de rai, nici de plugurile cu sese boi, nici de copilite balaie si fete de imparati, cum vorbeste limba ce-o invata si o suge omul cu laptele vietei!

   "

Cea mai importanta si mai valoroasa opera a lui Alecu Russo este poemul in proza Cantarea Romaniei. in prima ei versiune, aparuta la Paris, in 1850, in revista Romania viitoare, a adus un mare serviciu luptei ideologice desfasurate de exilatii politici in favoarea cauzei revolutionare de la 1848. Retiparita intr-o noua versiune, de catre insusi Alecu Russo, in Romania literara din 1855, Cantarea Romaniei continua sa slujeasca nazuintele patriotice inaintate ale vremii respective, stradaniile neobosite pentru afirmarea si unitatea nationala, pentru dreptate sociala si libertate nationala. E drept, poemul are in constructia lui unele modalitati de exprimare in stil biblic, in maniera lui Lammenais din Paroles d un croyant, dar in ansamblul lui este o opera de inflacarat patriotism, de intensa vibratie si copiesitoare emotie, in fata suferintelor care sangerau trupul patriei, este un adevarat si energic manifest mobilizator. Primele versete ale poemului contin un elogiu al patriei, pe care o vedea insa cuprinsa de amaraciune si durere, cu ochii scaldati in lacrimi: Care e mai mandra decat tine intre toate tarile semanate de Domnul pre pamant? care alta se impodobeste in zilele de vara cu flori mai frumoase, cu grane mai bogate?

Verzi sunt dealurile tale, frumoase padurile si dumbravile spanzurate de coastele dealurilor, limpede si senin ceriul tau; muntii se inalta trufasi in vazduh; raurile, ca braie pestrite, ocolesc campurile; noptile tale incanta auzul, farmeca vazutul Pentru ce zambetul tau e asa de amar, mandra mea tara?" in versetele urmatoare, Alecu Russo explica de ce patria se afla in suferinta si durere: asupra ei se abatusera cruzimile si jafurile asupritorilor interni, ale domnitorilor lacomi si tirani, ale boierilor hrapareti, precum si jugul impilator al cuceritorilor straini. Scriitorul evoca, zguduit de emotie si compasiune, aceste tragice imprejurari, in versetul 50: Vazut-am flacaii scuturandu-si pletele si fruntea lor a se increti fara de vreme florile de pe capul copilelor a se vesteji Trist e canticul in sarbatorile satului: AĞBirul ii greu, podvoada e grea!

   Ağ j Batranii isi ascund ochii plini de lacrimi, barbatii stau obiditi can- ticele se sfarsesc in blastamuri si copiii caineaza nasterea lor. Poporul e stalpul tarei fiecare particica de pamant e vapsita cu sangele lui si intr-o zi ni s-a zis: AĞMunceste, romane, de dimineata pana in seara si rodul muncei nu va fi al tau!

    tatal tau ti-a lasat drept mostenire o tarina si arme si nu te vei bucura de dansele si tu vei trai vecinie robind trupul si sufletul tau vor fi straini pe pamantul inrodit de tineAğ."



Scriitor militant, Alecu Russo nu se limita la a invoca elegiac suferintele patriei, ale poporului roman. El era constient ca societatea vremii sale se impartea in saraci si bogati, in stapani si robi, flamanzi si imbuibati", isi dadea bine seama ca intre asupriti si asupritori exista o prapastie de netrecut, intrebandu-se cu deplin temei: Ce fratie poate fi intre uliu si prada lui, intre rapitul si rapitor, intre dreptul si nedreptul?" Concluzia la care ajungea e cea justa si anume ca dobandirea slobozeniei", a libertatii interne si externe, se poate realiza numai printr-o lupta energica, necontenita, prin ridicarea asupritilor asupra asupritorilor. Asadar, scriitorul dadea ca unica solutie salvatoare lupta revolutionara, lansand chemarea: Desteapta-te, pamant roman!

    biruieste-ti durerea E vremea sa iesi din amortire Cin-ge-ti coapsa ta, cauta si asculta ziua dreptatei se apropie toate popoarele s-au miscat caci fortuna mantuirei a inceput"



Poemul in proza Cantarea Romaniei impresioneaza prin profunda si tulburatoarea lui vibratie launtrica, prin intensitatea sentimentelor si ideilor exprimate. Versetele care descriu jalea si suferintele poporului au rezonanta sonoritatilor grave de orga, sunt pline de un zguduitor dramatism. Cu o desavarsita maiestrie, Alecu Russo reinvie trecutul de suferinta prin imagini de o mare forta de sugerare, prin metafore socante, de natura terifianta, apocaliptica: Dar iata ca aerul se turbura ceriul cel limpede se imbrobodeste cu nouri intunecosi un nour de prav invaluie campia si ascunde muntii se aud vaiete dobitoacele se invartesc, cum se invartesc in noptile vijalioase, cand lupii urla in paduri caii necheaza jalnic multime de glasuri se aud strigand"

Pentru a emotiona si convinge, Alecu Russo recurge la variate si eficiente modalitati artistice. Viziunile fantastice, de esenta romantica, abunda. in versetul 41, de pilda, luptele si jertfele de la Dumbrava Rosie sunt evocate in stilul tenebros, enigmatic din baladele fantastice ale lui D. Bolintineanu, indeosebi din Mihnea si baba: Supt poalele unui munte se intindea o campie mare, si un soare stralucitor lumina acea campie Doi insi se preumbla printr-insa stau ades in loc si apoi pornea mai departe precum spicurile, in vremea secetei, zac unele peste altele, asa si oase peste oase de morti acoperea pamantul petice sfasiete si acatate de prajina lor plecata de-abie se mai miscau de vantul ce dogorea un nour de corbi falfaia pe deasupra croncanind, vulturi mari se invarteja in vazduh, s-apoi deodata se azvarlea cu iuteala peste oasele inalbite nici o lacuinta nu se zarea in acea vale a mortei ici-cole, movile semanate fara rand increteau ca niste valuri luciul campiei si pe fiecare din aceste movile era un semn deosebit pe una, o cruce rosie plecata pe alta, un turban sangerat cu semiluna infipta pe dansul mai departe, o sulita tatareasca sfarmata si acolo stau mormane gramadite, dupa semintii si lege, oasele neamurilor care se intampinara pe acest camp de bataie fiecare la un loc, ca un semn de izbanda pomenitoare La marginea campiei era o padure, iar in fundul padurei se auzea o fa-siere neintaleasa o plangere ce semana cu vaietele sufletelor chinuite Copacii erau impestritati de frunze felurite, pline de o roua rosie si in varful unui stejar batran, un vultur alb falfaia si scutura din aripi" in Cantarea Romaniei, dominanta este retorica romantica, grandilocventa poetica, proprie scriitorilor generatiei de la 1848. Cititorul este introdus nemijlocit in cadrul realitatilor zugravite, este determinat sa participe cu toata sensibilitatea lui la desfasurarea faptelor evocate, scriitorul adresandu-se direct, prin intrebari tulburatoare, prin exclamatii desprinse din adancul inimii si simtirii sale. Poemul are o dubla tonalitate, una elegiaca si alta viguroasa, impletindu-se continuu, ca intr-o simfonie, in care repetarea lait-motivului corespunde cu reluarea versetelor. Ilustrand o coordonata fundamentala din retorica romantica, reluarea versetelor nu se reduce la un procedeu formal, ci are rolul de a potenta ideea de baza, de a-i face simtita prezenta continua, asigurand totodata caracterul incantatoriu al poemului. Segmentarea frazelor, lasarea multora din ele in suspensie tine tot de retorica romantica, imprimand poemului o curgere melodica, o armonie interioara imitativa, largind si accentuand vibratia dramatica, sporind puterea de sugerare. Muzicalitatea nu e monotona. Dimpotriva, acordurile variaza mereu, tonalitatea elegiaca alterneaza cu cea viguroasa, ritmurile interioafe se schimba continuu. Durerea si suferinta sunt transpuse cu accente grave si lente. Vremurile senine sunt evocate intr-un stil avantat. Ritmul patetic, incordat sugereaza zbuciumul, inclestarea fortelor.

Ritmul dramatic interior al poemului, succesiunea rapida a versetelor, punctele de suspensie, repetitiile si antitezele, metaforele si comparatiile sugestive, muzicalitatea sobra a frazelor, cand domoala, intristata, cand tumultuoasa, energica, imprima poemului o tensiune continua, rascolitoare, o mare putere emotionala, o desavarsita forta de convingere. in Cantarea Romaniei, filonul folcloric este prezent pretutindeni, dar e atat de bine sudat in substanta poemului, incat rezonantele lui s-au impletit organic cu ritmul interior al versetelor. De pilda, versetul 5: Pe campiile Tenechiei rasarit-au florile? Nu au rasarit florile, sunt turmele multe si frumoase ce pasc vaile tale" e o transpunere maiestrita a versurilor din Doica, din culegerea lui V. Alec-sandri. Versetul 50 evoca suferintele poporului, prin intermediul doinei, ca marturie istorica si ca mijloc de alinare, versurile si imaginile folclorice contopindu-se in melopeea poemului. Versetul 57: A-urica copilita, canta frunza verde, canta floarea campului, canta floarea muntelui, canta nadejdea" isi are izvorul in poezia populara Paunasul codrilor, pe care o intalnim tot in culegerea lui Vasile Alecsandri.

Ceea ce ar ajunge pentru a face din Russo unul din numele mari ale literaturii noastre - spunea N. Iorga - e tanguirea intitulata Cantarea Romaniei E o scurta ochire asupra trecutului tarii, in toata vitejia si durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic impotriva ticalosiilor timpului de fata si cu perspective limpezi deschise asupra viitorului O simtire tot atat de aleasa pe cat de puternica, o limare putere de a concretiza in icoane gandurile de parere de rau sau II de sperante dau acestei scurte bucati o valoare pe care anii n-au a-^tins-o si n-o ating, si nimeni, in curgerea vremurilor, n-a mai gasit {astfel de accente pentru a mangaia si imbarbata maica in suferinta J.AĞtara cea dragaAğ, si, in acelasi timp, pentru intaia oara se cauta in des-I fasurarea evenimentelor ce alcatuiesc istoria noastra un rost filosofic."

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.





Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2022 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.