Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Tudor ARGHEZI



    Tudor ARGHEZI - poza (imagine) portret Tudor ARGHEZI



    Despre BELSUG

    alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

    BELSUG - analiza literara - comenatriu







BELSUG - analiza literara - comenatriu de Tudor ARGHEZI



Tudor ARGHEZI BELSUG
Poezia Belsug este un imn de slava si totodata un cantec ce aduce a rugaciune, inchinat truditorilor pamantului. Din acest punct de vedere, asezarea ei de catre poet in ciclul Cuvinte potrivite, aparut in 1927, este perfect indreptatita. Versurile din celebrul Testament care prefata volumul:



Ca sa schimbam, acum, intaia oara, Sapa-n condei si brazda-n calimara, Batranii-au adunat, printre plavani, Sudoarea muncii sutelor de ani nu vor sa insemne - cum gresit s-ar crede, daca le-am interpreta numai in litera lor - saltul calitativ de la o generatie la alta, de la taran la intelectual, pentru ca producatorii bunurilor materiale sunt, in fond, simultan, si producatorii bunurilor spirituale. Ideea e vizibila mai cu seama in poezia Caligula, din acelasi grup al Cuvintelor potrivite:



Cantecul, lumina, taina, unda, -ntinsurilc-albastre, Noi le tinem, noi le strangem, cei cazniti, urati si goi, dar si in Plugule, scrisa mult mai inainte, bunaoara in strofa:



S-a-ndatinat copilul cel pitic Sa are si sa stranga avutie. Osanda si-a schimbat-o-n bucurie, Cladindu-si slavi si veacuri pe nimic.



O prima constatare care se impune in legatura cu poezia ce ne propunem sa analizam este ca, printr-un procedeu poetic specific lui Arghezi, titlul de Belsug nu corespunde intru totul continutului celor cinci strofe. Dupa toate dictionarele limbii romane, belsug inseamna abundenta, cantitate mare de bunuri materiale, prisos, lucruri despre care nu este vorba in aceasta poezie. Ramane evident, in lumina celor constatate anterior, ca titlul se refera la bunurile spirituale pe care le implica munca omului de la tara, a plugarului. Faptul se poate constata din chiar prima strofa, o imagine rodiniana in cuvinte:





El singuratic, duce catre cer Brazda pomita-n tara, de la vatra. Cand ii privesti impiedicati in fier. Par, el de bronz, si vitele-i de piatra.



O trasatura fundamentala a poeticii argheziene este constituirea plastica a imaginilor, spre deosebire de multi poeti de dinainte de dansul si dintre contemporani, care puneau accentul mai mult pe muzicalitate. "Spiritualizarea" muncii taranului este sugerata oarecum cu mijloacele picturii: brazda, pornita de la vatra, din prim-planul tabloului, urca spre cer, adica spre linia orizontului si a adancului perspectivei. in celelalte doua versuri, contemplarea omului, a vitelor si a uneltei trezeste imaginea unei statuarii grandioase, lucrata in piatra si bronz. Evident, apropierea de artele picturii si sculpturii este un simplu procedeu de comparatie in discutarea textului. Poet mare, Arghezi ramane unul dintre cei mai autentici artisti ai cuvantului si adancimea, frumusetea odata cu ea, sta in maiestria limbajului, in incarcatura de noi si inedite semnificatii acordate verbului. Adverbul singuratic are intelesuri multiple: singur, unic, nestiut de nimeni; substantivul vatra sugereaza vechimea poporului si statornicia; verbul a impiedica, urmat de complementul in fier, duce gandul la munca istovitoare a unui condamnat. Exista apoi o mare economie de mijloace sintactice, bazata pe pendularea egala a frazei, in fiecare distih, unde fiecare al doilea vers este construit prin enjambement: "El, singuratic, duce catre cer/ Brazda" - propozitie principala; invers, in distihul al doilea - acum in primul loc vine subordonata temporala: "Cand ii privesti impiedicati in fier", urmata de principalele coordonate: "Par, el de bronz, si vitele-i de piatra" (unde trebuie numaidecat observat ca predicatul par serveste de numitor comun pentru ambele propozitii, in vederea aceleiasi economii si simetrii a strofei, marcata fiind aceasta simetrie prin alternarea rimei masculine cu cea feminina: cer-fier, vatra - piatra.)

in cea de-a doua strofa ne intampina enumeratia: "Grau, popusoi, sacara, mei si orz" si constatarea categorica: "Nici o samanta n-are sa se piarda". De belsug, in inteles de abundenta, iarasi nu poate fi vorba, si e clar de tot ca enumeratia semnifica din nou spiritualizarea. Ca este asa o dovedeste aceasta extraordinara imagine, tipic argheziana, in care se sugereaza comunicarea dintre terestru si astral:



Sacurea plugului cand s-a intors. Ramane-o clipa-n soare ca sa arda.



De remarcat, tot aici, usoarele abateri de la normele limbii literare prin dialectalismele sacara (in loc de secarA), popusoi (in loc de papusoi, eventual porumB) si sacurea (pentru secureA), menite sa sugereze vechimea indeletnicirii agricole pe intreg teritoriul romanesc. (De observat, inca, fenomenul prezentei vocalei a, in loc de e, dupa consoanele dure - in exemple ca cele de mai sus - caracteristic graiului moldovean, transilvan, dar si oltean de nord, din tinutul Gorjului, locul de origine al parintilor poetului.)

Strofa a treia poate servi de argument pentru a demonstra faptul ca un mare poet, precum Arghezi, ivit in pragul secolului al XX-lea, a carui prima jumatate o domina prin creatia sa, nu poate fi clasificat printre samanatoristi sau printre gandiristi, curente literare indeajuns de influente, primul la momentul 1900, cel de-al doilea in perioada interbelica. Munca taranului nu e deloc idilica; pamantul se munceste greu. Strofa este, in consecinta, dominata de adverbele-complemente de mod: ager, cu dusmanie, cu nadejde, rotund. in anume chip, aceasta a treia strofa marcheaza punctul de varf prin care trebuiau afirmate maretia si frumusetea muncii dure. Se poate observa, din punctul de vedere al dispunerii accentelor prozodice, si o anume gradatie intru cat priveste primele silabe din fiecare dintre cele trei catrene: "El, sin-gu-ra-tic, Grau, po-pu-soi A-ger, o-fe-lul": (i-wwi.w//.w ^v_ II ■_ -- *-), troheii de inceput de strofa reliefand, rand pe rand, omul, obiectul muncii si unealta.




Dimpotriva, iambii din capul celorlalte doua catrene, mai potriviti starilor pur lirice, fac trecerea spre spiritual, privind acum lucrurile pe ansamblul poeziei: "Dinp/o-pul ne-gru, E-o ta-ce-re (■--- w_ w// -_- w ^ i. -_-). Imagistica se bizuie pe aceeasi putere de impresionare plastica: noaptea se desface lina din plopul negru, ca dintr-un caier, care este insa "urzit cu fire de lumina" (pura abstractie impresionista: nu mai suntem in epoca lui Alecsandri, cand plopul forma un element de pastel si atat: "Ca fantasme albe plopii, insirati, se pierd in zare"):



Din plopul negru, razimat in aer, Noaptea, pe sesuri, se desface lina, La nesfarsit, ca dintr-un varf de caer, Urzit cu fire de lumina.



Cea de-a patra strofa prepara atmosfera de mister prin care suntem introdusi in final, final prin care se atinge maximum de spiritualizare:



E o tacere de-nceput de leat. Tu nu-ti intorci privirile-napoi. Caci Dumnezeu, pasind apropiat, ii vezi lasata umbra printre boi.





Cu aceasta, ne apropiem de ceea ce putem numi ideea de Providenta in poezia lui Arghezi, uimirea poetica in fata marelui mister al existentei, pe care o aflam in atatia din Psalmi, in Duhovniceasca, intre doua nopti etc. Atitudinea nu este deloc aceea a unui mistic, impacat cu dogma crestina, cu sentimentul ca existenta divinitatii nu poate fi pusa la indoiala. Arghezi incerca o continua indoiala, o neliniste, cum marturiseste intr-unui din Psalmi:



Ca-n oglindirea unui drum de apa Pari cand a fi, pari cand ca nu mai esti; Te-ntrezarii in stele, printre pesti, Ca taurul salbatec cand s-adapa.



In finalul poeziei Belsug, poetul are sentimentul intrezaririi principiului divin, deloc in sens mistic, ci - asemeni romanticilor panteisti, mai complicat totusi, mai modern - in sfintenia muncii, a vietii diurne, in infinit de complicatele raporturi dintre lucruri. Sentimentul acesta al intrezaririi pentru o clipa se reflecta, de altminteri, si in chipul cum e constituit, in ultima fraza, anacolutul, ca in vorbirea populara si ca in vechile scrieri: "Caci Dumnezeu, pasind apropiat, / ii vezi lasata umbra printre boi".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.