Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






MAITREYI - comentariu literar - Romanul erotic de Mircea ELIADE



Mircea ELIADE Maitreyi
Definitie: Romanul este o scriere epica in proza, cu actiune complexa, de mare intindere, desfasurata pe mai multe planuri, cu personaje numeroase si cu o intriga complicata. Romanul are o structura narativa ampla, organizata pe mai multe planuri paralele sau intersectate, in care se prezinta un numar mare de personaje, cu pondere diferita in structura epica (personaje principale, secundare, episodice etC). in studiul intitulat "Fragmentarium", Mircea Eliade defineste literatura autenticitatii ca pe o mare creatie epica ce "reflecteaza in buna parte si mijloacele de cunoastere ale epocii, sensul vietii si valoarea omului, cunoasterile stiintifice si filozofice".

Romanul "Maitreyi", aparut in 1933, face parte din literatura interbelica si ilustreaza epicul pur, in spiritul lui Andre Gide, care creeaza eroul lucid, dominat de dorinta cunoasterii de sine, care-si ordoneaza epic experientele traite ("Mircea El iade este cea mai integrala si servila Intrupare a gideismului in literatura noastra" - George CalinescU).



"Maitreyi" este un roman exotic si un roman al autenticitatii, in care se imbina mai multe specii literare: jurnalul, eseul, reportajul si naratiunea Ia persoana I.



Geneza romanului in 1928, Mircea Eliade trimite o cerere de bursa pentru studii de filozofie orientala in India, primeste o invitatie de a studia cu ilustrul filozof Dasgupta si pleaca la Universitatea din Calcutta, unde invata sanscrita si studiaza filozofia hindusa, locuind o vreme in casa profesorului, unde o cunoaste pe fiica acestuia, Maitreyi. Mircea Eliade consemneaza intr-un jurnal faptele, intamplarile, experienta traita in India si acesta sta la baza viitoarei creatii epice, "Maitreyi", in care autorul esentializeaza mitul iubirii si motivul cuplului.



Aparitia romanului "Maitreyi" in 1933 starneste reactia literatilor vremii, fiind considerat o adevarata izbanda literara. Exaltat, Mihail Sebastian marturiseste: "Daca ar ajuta la ceva, v-as spune ca e cea mai frumoasa si mai trista carte pe care am citit-o", iar Perpessicius afirma cu entuziasm: "d. Mircea Eliade a sporit cu unul seria miturilor erotice ale umanitatii".

Subiectul romanului

Romanul debuteaza cu starea de incertitudine a personajului masculin, Allan, un englez de 24 de ani si este scris la persoana I, pe baza insemnarilor facute de autor in cei trei ani petrecuti in India: "Am sovait atata in fata acestui caiet, pentru ca n-am izbutit sa aflu inca ziua precisa cand am intalnit-o pe Maitreyi". imbolnavindu-se de friguri, inginerul englez Allan se muta in casa profesorului Narendra Sen, dar -isi aminteste el - "eu o intalnisem pe Maitreyi cu cel putin zece luni mai inainte", marturisindu-si neputinta de a retrai aievea acum, cand scrie romanul,

"mirarea mea, nesiguranta si tulburarea celor dintai intalniri". Amintirea e vaga, o vazuse o data intr-o masina care stationa si avusese atunci o tresarire ciudata: "Mi se parea urata - cu ochii ei prea mari si prea negri, cu buzele carnoase si rasfrante, cu sanii puternici, de fecioara bengaleza crescuta prea plin, ca un fruct trecut in copt". Pielea ei era "mata, bruna, de un brun nemaiintalnit pana atunci, s-ar fi spus de lut si de ceara", iar bratul gol avea o nuanta stranie de un "galben intunecat atat de tulburator, atat de putin feminin, de parca ar fi fost mai mult al unei zeite sau al unei cadre decat al unei indiene".

Dialogul cu Harold, colegul sau de camera, scoate in evidenta firea lui Allan, caruia ii placea sa auda lumea vorbind de rau pe cei pe care ii "iubesc sau de care ma simt aproape", intrucat astfel avea ocazia sa-si verifice "anumite procese obscure ale constiintei".

Allan, "foarte mandru de cetatenia si descendenta mea continentala", se afla la inceputul carierei sale in India, ocupand diverse functii, mai intai la reprezentanta uzinelor "Noel and Noel", apoi la o societate de canalizare a deltei, pe santier, unde se simtea foarte bine, fiind "singurul stapan".

Lucien Metz, un gazetar "incult si impertinent, cu mult talent si multa perspicacitate", venise in India sa scrie "o carte de succes, politica si politista". intrebandu-l pe Allan despre obiceiurile si firea bengalezilor, acesta isi da seama ca nu cunostea deloc viata interioara a femeilor indiene si ca nu le vazuse decat Ia cinematograf si la receptii, asa ca se hotaraste sa-1 roage pe Narendra Sen sa-i invite la ceai. Casa inginerului este o adevarata revelatie pentru cei doi europeni, fiind fascinati de "lumina filtrata prin perdele transparente ca salurile, atat de dulci la pipait, covoare si sofale din lana de Kashmir, si masute cu picior asemenea unui talger de alama batuta, pe care se aflau cestile de ceai si prajiturile bengaleze", desi la Narendra Sen nu observase nimic deosebit de un european, acesta "joaca tenis perfect, conduce automobilul, mananca peste si carne, invita europeni la el in casa si ii prezinta nevesti-si".

Maitreyi i se paru "mult mai frumoasa", fata, imbracata "in sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi, cusuti in argint, cu salul asemenea cireselor galbene, si buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea rosii", ii paru acum miraculoasa. Admirand vestimentatia Maitreyiei, Lucien isi noteaza detalii ale costumului, bijuteriilor si ornamentelor specific indiene, timp in care tanara "tremura toata, palida, inspaimantata". Sotia inginerului, Srimati Devi Indira, era imbracata cu "o sari albastra, cu sal albastru muiat in aur si cu picioarele goale, talpile si unghiile rosite", zambea intruna, fiind "atat de tanara, de proaspata si de timida", incat parea sora Maitreyiei. Chabu, cealalta fiica, avea vreo zece-unsprezece ani, parul tuns, rochie de stamba si fata oachesa, semanand cu "o tigancusa". Cele trei femei "se stransesera una langa alta", tematoare si timide, retrase, desi inginerul incerca "zadarnic sa le incurajeze".

Dupa un timp, Narendra Sen il sprijina pe Allan sa ocupe un post de inspector intr-o zona de jungla, o "regiune nesanatoasa si necivilizata", dar fascinanta pentru european, care avea sentimentul ca "munca mea de constructii ferate in jungla este mult mai eficace pentru India decat o duzina de carti asupra ei". Allan se imbolnaveste de "o malarie grava, intovarasita de un surmenaj nervos", este internat intr-un sanatoriu din Calcutta, iar cand isi revine afla ca, pe langa Harold, cel care se interesase mereu de starea sanatatii lui era inginerul Narendra Sen, care-l si invita sa locuiasca la el pe toata perioada cat va trebui sa ramana in India.

Englez, venit dintr-o alta cultura si civilizatie, A Han se simte stingherit in casa inginerului, sta retras in biblioteca, invata salutul lor traditional, "impreunand palmele in dreptul fruntii", apoi incetul cu incetul, Maitreyi devine mai prietenoasa, interesandu-se de obiceiurile europenilor, presupunand ca in tara lui este foarte frig, de aceea sunt asa de albi: "Sunteti foarte frumosi. Si eu as vrea sa fiu alba, nu se poate asta, nu e asa?". Chabu il roaga sa-i spuna o poveste despre un pom si cu acest prilej Allan afla ca fata are un pom al ei, pe care il hraneste in fiecare zi cu "turta si prajituri, si firimituri din tot ce mananca ea". Fascinat, tanarul scrie in jurnal: "Prima discutie cu Maitreyi. De remarcat primitivismul gandirii ei. Un copil care a cetit prea multe. Astazi, pe terasa, o intamplare penibila cu povestitul. Sunt incapabil sa spun povesti; probabil, jena mea de tot ceea ce e inocent si naiv. Revelatia a fost Chabu, un suflet panteist. Nu face deosebirea dintre sentimentele ei si ale obiectelor; de pilda, da turte unui pom, pentru ca ea mananca turte, desi stie ca pomul nu poate manca. Foarte interesant."

Inginerul ii povesteste lui Allan doua intamplari care sa scuze purtarea retinuta si distanta a Maitreyiei fata de el. Fiind la ceai la legatia italiana, consulul a vrut sa o ajute pe Maitreyi sa traverseze o curte interioara si, deoarece ploua si nu aveau decat o singura umbrela, a luat-o de brat, dar fata s-a speriat in asa hal, incat a luat-o la fuga prin ploaie, a sarit in masina si nu s-a oprit din plans pana acasa. Alta data, fiind invitati de o familie europeana la opera, un tanar elegant incercase s-o ia de mana pe Maitreyi, ea a ripostat cu voce tare "Am sa te bat cu papucul peste gura", s-a starnit panica, iar ea a intrebat candid: "Am facut vreo greseala de gramatica?" Cele aflate il fac pe Allan sa se intrebe "daca fata aceasta ascunde inocenta ori un perfect rafinament". O alta latura a fetei este relevata de tatal sau care, cu mandrie, ii spune lui Allan ca Maitreyi scrie "poeme filozofice, care ii plac foarte mult lui Tagore", spre dezamagirea lui Allan care considera ca ea nu are nici un fel de experienta de viata, deci poemele ei nu pot fi altceva decat manifestari infantile de rasfat. Ca oaspete in casa lor, Maitreyi il socoteste "trimis de Dumnezeu", iar cand Allan ii cere iertare, din politete, ea se intristeaza, deoarece nu intelege cum "poate sa ceara iertare un barbat unei fete?", mirandu-se mai ales de explicatiile tanarului ca nu are importanta daca unul este alb, iar altul negru, daca gresesti ceri iertare celuilalt, indiferent de culoarea pielii. in primele luni, Allan nu avea nici un fel de sentimente pentru Maitreyi: "As vrea sa marturisesc de la inceput si raspicat ca niciodata nu m-am gandit la dragoste in cele dintai luni petrecute in tovarasia Maitreyiei. Ma ispitea mai mult faptul ei, ceea ce era sigilat si fascinant in viata ei", era tulburat numai de straniul din ochii si rasul fetei. intr-o zi, Maitreyi se oferi sa-i dea lectii de bengaleza, care aveau loc in odaia lui, deoarece Sen facea "eforturi vizibile ca sa ma imprieteneasca cu Maitreyi si toleranta excesiva adoamnei Sen ma stingherea", Allan intrebandu-se daca nu cumva ei voiau sa-1 casatoreasca cu fata lor, desi era imposibil, pentru ca "ei toti si-ar fi pierdut casta si numele daca ar fi ingaduit o asemenea nunta". El o invata pe ea frantuzeste si lectiile destind relatiile dintre ei, acum Allan o vedea "mai feminina, mai a mea". Ea scria mereu numele gurului ei, Robi Thakkur, si acest lucru il irita pe Allan, pentru ca i se parea anormala "pasiunea ei pentru un barbat de saptezeci de ani" avand senzatia ca isi bate joc de el si nu ar fi suportat acest lucru de la "o fata de saisprezece ani, pentru care nu simteam nici un fel de dragoste, ci numai delicii intelectuale". Notele de jurnal din aceasta perioada sunt pline de incertitudini si de autoanalize asupra sentimentelor, totul i se parea un joc, pe care eroul il urmarea "cu multa luciditate".

Maitreyi i se pare ciudata, "nu izbuteam sa inteleg ce taina ascunde fecioara aceasta", intrucat ea are o vasta si profunda cultura, atat in domeniul literaturii, cat si al civilizatiei indiene, subiectele expunerilor si conferintelor pe care fata le tine in fata unui auditoriu de intelectuali despre "esenta frumosului", starnind un adevarat interes. Allan este invitat in camera fetei si este surprins de austeritatea in care locuieste, deoarece camera avea numai un pat, un scaun si doua perne si afla cu stupoare ca in pat doarme Chabu, iar Maitreyi doarme pe jos, pe o rogojina. El este puternic impresionat si emotionat se simte ca in fata "unei sfinte. Am adorat-o aproape in acea clipa". El se simte din ce in ce mai atras de Maitrey, schimba autografe pe care le scriu pe carti si reviste, isi povestesc istorisiri insinuante, vorbesc despre casatoria indiana, fapte ce duc la o apropiere din ce in ce mai fireasca a celor doi. Tulburarea lui este alimentata de exploziile temperamentale, de relatiile prietenesti si de intamplari norocoase. Notatiile din jurnal nu reusesc sa redea intensitatea pasiunii traite, asa ca eroul completeaza idila cu experiente rememorate.



Autenticitatea romanului este reflectata in continuare numai de citate desprinse din jurnalul in care eroul notase evenimentele acelei perioade, ocupand aproape doua capitole. Tulburarea, framantarile interioare ale lui Allan, in dorinta de a intelege exact sentimentele pe care le are pentru Maitreyi, sunt exprimate printr-o multitudine de ganduri si interpretari ale unor gesturi, cuvinte si atitudini. De pilda, intr-o seara, pe veranda casei, un ceremonial al atingerii picioarelor goale, ii da europeanului o emotie deosebita, o beatitudine a simturilor. Desi fata nu-i apare ca o frumusete perfecta ("Nu are o frumusete regulata, ci dincolo de canoane, expresiva pana la razvratire, fermecatoare in sensul magic al cuvantului."), are asupra lui o fascinatie tulburatoare, provocandu-i insomnii ("Cand voi gasi linistea, omule, Dumnezeule, prietenul meu?"). Allan se gandeste din ce in ce mai des la casatorie, mai ales ca asista la nunta lui Mantu, un var al lui Sen, acesta din urma fiindu-i si guru.

Allan recunoaste ca "nici o femeie nu m-a tulburat atata. Suferinta mea senzuala e un blestem. () Sa fie, oare, misterul trupului ei? () ma tulbura orice conversatie care imi insinueaza primejdia, adica unirea mea cu Maitreyi, care se pune la cale. Stiu ca sunt in primejdia aceasta. Am atatea probe zilnice. Doamna Sen, indeosebi, ma covarseste cu simpatia-i materna. Inginerul ma numeste "copilul sau". () Seara, la masa, doamna Sen se plange ca o chem inca "doamna", iar nu "mama", cum e obiceiul in India. () Se fac comentarii insinuante".

Maitreyi il roaga s-o ajute sa termine catalogul bibliotecii domnului Sen, prilej de apropouri reciproce prin titlurile volumelor pe care le inregistrau in fise. in aceeasi seara, Allan se duce in camera fetei si timp de doua ore s-au atins cu picioarele intr-o stare "halucinant de dulce, de fierbinte, nici un trup omenesc nu se inaltase atat de departe in carnea ei", intre cei doi se manifesta o atractie irezistibila, ce scapa de sub control, Maitreyi "se abandonase atat de decisiv trupului meu, incat avusei chiar o urma de melancolie ca mi se daruise atat de repede". A doua zi de dimineata, la ora 6,00, cei doi se intalnesc in biblioteca si Maitreyi, coplesita de vina, ii spune ca e timpul sa plece din casa lor si ii povesteste de iubirea pe care o are, de la treisprezece ani, pentru gurul ei, Robi Thakkur, relatandu-i cu detalii despre cutia cu scrisorile primite de la el, din toate partile lumii, pe unde umblase: "Cutia e de lemn parfumat si i-a fost data de poet acum doi ani, impreuna cu o suvita din parul lui". Ea ii marturiseste ca a fost pentru el doar "o prietena, m-a iubit ca pe o prietena, niciodata nu s-a gandit la altfel de dragoste, si jocul nostru trebuia sa ramana joc, fara imbratisari si fara sarut". Cu toate acestea, gesturile tandre continua, Maitreyi ii daruieste o coronita de iasomie, despre care Allan afla mai tarziu, ca este semnul logodnei, "ca fecioara care daruieste o asemenea coronita unui tanar e considerata pe veci a lui, caci schimbul acesta de flori avea valoarea unui legamant dincolo de imprejurari si de moarte". Ea ii ofera apoi cutiuta data de Tagore, marturisind ca nu 1-a iubit pe el, ca aceea a fost numai o ratacire si abia acum isi da seama ce este dragostea adevarata.

Allan se hotaraste sa spuna parintilor fetei despre dragostea lor si este convins ca acestia asteapta ca el s-o ceara in casatorie, dar din nou este derutat de reactia ei, caci Maitreyi il contrazice: "Tu nu stii un lucru, imi spuse. Nu stii ca noi te iubim altfel (ezita si se corecta), ei te iubesc altfel, si eu ar fi trebuit sa te iubesc tot asa, nu cum te iubesc acum Trebuia sa te iubesc tot timpul ca la inceput, ca pe un frate". Fata ii marturiseste iubirea ei, "ca orice s-ar intampla nu te voi iubi decat pe tine, ca sunt a ta. Si intr-o zi ma vei lua cu tine in tara voastra, nu e asa? Voi uita India atunci, vreau eu s-o uit". Parintii ei nu vor fi de acord niciodata sa fie sotia lui, intrucat ei ii spusesera: "Maitreyi, o sa ai de acum un frate, pe Allan. Cata sa-1 iubesti, va fi fratele tau, si baba il va infia, si la iesirea la pensie ne vom duce cu totii in tara lui: acolo, cu banii nostri, vom trai ca un rajah; acolo nu e cald si nu e revolutie, si albii nu sunt rai ca englezii de aici si ne vor socoti fratii lor". Cei doi traiesc acum o adevarata poveste de dragoste, cu gesturi tandre, priviri si sarutari furate. Maitreyi ii marturiseste iubirea ei pentru pomul "cu sapte frunze", cu care se imbratisa, se saruta, ii facea versuri si "cand ma mangaia el, cu frunzele pe obraz, simteam o fericire atat de dulce, incat imi pierdeam rasuflarea".

Maitreyi este o imbinare de nevinovatie virginala si un rafinament de iubire patimasa, ce are capacitatea de a se bucura de dragostea pentru pomul ei numit "7 frunze", ii da lui Allan flori presate, dar si seriozitatea de a tine conferinte, cu teme profunde, unui auditoriu elevat. Acestea alcatuiesc universul ei misterios si derutant pentru europeanul Allan. Eroul este nedumerit de refuzul fetei si gandeste ca oamenii acestia "ascund fiecare o mitologie peste putinta de strabatut, ca ei sunt stufosi si adanci, complicati si neintelesi".

Allan se hotaraste sa treaca la hinduism, dar Maitreyi, temandu-se de karma, ii dezvaluie acestuia conceptia indica despre iubire, riscand o infruntare primejdioasa din partea intregii familii. Fiind in pericol, iubirea lor ia amploare, sunt descrise plimbari tainice prin paduri, iar Maitreyi oficiaza mirifica lor logodna, dupa un ceremonial sacru, ireal de frumos. Ea ii da lui Allan inelul de logodna din fier si aur, ca doi serpi incolaciti si eroul primeste botezul logodnei printr-o incantatie mistica: "Ma leg de tine, pamantule, ca eu voi fi a lui Allan si a nimanui altuia, voi creste din el ca iarba din tine. Si cum astepti tu ploaia, asa ii voi astepta eu venirea, si cum iti sunt tie razele, asa va fi trupul lui mie. Ma leg in fata ta ca unirea noastra va rodi, caci mi-e drag cu voia mea, si tot raul, daca va fi, sa nu cada asupra lui, ci asupra-mi, caci eu l-am ales. Tu, ma auzi, mama pamantule, tu nu ma minti, maica mea". Ritualul acestei nunti constituie poate cele mai frumoase pagini ce accentueaza, in acelasi timp, vraja de care este cuprins eroul, care, cu o luciditate a autenticitatii, este si usor iritat de aceasta "mascarada". intalnirile lor devin mai dese, Maitreyi se duce noaptea in camera lui Allan, care era "fericit ca pacatul n-o deprima, ca nit vine in ceasurile de dragoste cu teama ca face un rau", desi eroul trece prin tot felul de indoieli atat in ceea ce priveste iubirea fetei, cat si in privinta propriilor sentimente. intamplator, Chabu, sora mai mica a Maitreyiei, divulga parintilor o scena vazuta in padure cu cei doi, fapt care determina o ruptura brutala a relatiei dintre Allan si familia Narendra Sen: "Dumneata esti un strain. Eu nu te cunosc, dar daca esti capabil sa consideri ceva sacru in viata dumitale, te rog sa nu mai intri in casa mea, nici sa incerci sa vezi sau sa scrii vreunui membru al familiei mele () iti cunosc ingratitudinea si ofensa pe care mi-ai adus-o".

De aici, romanul prezinta, dupa povestea de iubire extatica, nefericirea profunda si bulversanta a celor doi indragostiti. Allan se retrage in Himalaya pentru a se vindeca intr-o singuratate deplina. Din octombrie pana in februarie aude si simte sufletul Maitreyiei, iar ea suporta pedepse tiranice din partea familiei, pentru ca incalcase legile traditiei. in numele iubirii, Maitreyi lupta cu toate mijloacele, sfarsind prin a se darui unui vanzator de fructe, apoi "a plecat la Midnapur, sa nasca, chipurile in taina, dar toata lumea a aflat". Ea spera ca va fi izgonita de acasa si va putea astfel sa-1 urmeze pe Allan. Dar Sen nu vrea cu nici un chip s-o alunge, desi ea tipa intruna: "De ce nu ma dati la caini? De ce nu ma aruncati in strada?".

O noua scrisoare a Iui Narendra Sen pecetluieste definitiv incompatibilitatea celor doua lumi, a celor doua civilizatii si religii, imposibilitatea casatoriei intre un alb european si o bengaleza, in numele iubirii sublime. Scrisoarea este redactata in termeni ofensatori, "vad ca procedezi ca un sarpe din iarba, caruia, daca nu-i strivesti capul cand trebuie, se intoarce si musca".

Allan are o relatie cu Jenia Isaac, o evreica finlandeza si se simte dezgustat de aceasta aventura, apoi incearca o relatie cu o tanara nemtoaica, Geurtie, la care se mutase "pentru ca nu mai aveam ce manca".

Plecarea din India constituie pentru el o izbavire, avand un sentiment al vinovatiei pe care-1 exprima in cuvintele asezate ca moto: "iti mai amintesti de mine, Maitreyi si daca da, ai putea sa ma ierti?".

Romanul se incheie cu un sentiment de nostalgie simtit in profunzime de Allan: "As vrea sa vad ochii Maitreyiei".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.


loading...

Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.




loading...