Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Baltagul - CAPITOLUL 8 de Mihail SADOVEANU



Nu cunosteau locul. Umblau asa pe ulita cea mare a satului, inaltand nasurile cand spre dreapta, cand spre stanga. Veneau asupra lor aripi cenusii si-i bateau peste ochi. Deodata vartejul trecu si luci soarele. Deasupra se facu albastru, inainte, ca si cum li s-ar fi deschis o alta lume, ulita cotea scurt, si, pe un tapsan, o adunare stransa de oameni se framanta. Cei de la spate voiau sa treaca peste cei dintai. Vorbea cineva, cu glas tare, pe prispa casei. Adunarea se desfacu lasand loc de trecere unui om mititel, negricios, cu capul mare. Parea sa fie o persoana a stapanirii. Purta caciula tuguiata de astrahan si blana cu guler de vidra, inaltand nasul, privi dupa vartejul de ninsoare, care fugea catra apus. Alti oameni veneau pe alt drum, spre aceeasi raspantie. Doi jandarmi, cu pustile pe umar, umblau ceva mai inainte, impingand de umere pe doi pantalonari cam jerpeliti. Purtau paltoane cu manicile prea scurte. Nu pareau jigniti de pozitia umilitoare in care se aflau. Persoana cu caciula tuguiata de astrahan si cu guler de vidra lua o infatisare incruntata. Se opri si lasa pe jandarmi sa-i aduca oarecum la picioare pe cei doi. El era pe tapsan. Jandarmii se oprira ceva mai jos. Vantul statuse deplin. Soarele avea in el ceva copilaresc si vesel. Nimene dintre cei de fata nu se mira de vartej. Toti, ca si Vitoria si ca si Gheorghita, se mirau de cei doi straini.
- Ce-or fi faptuit? intreba femeia cu grija pe unul dintre munteni.
- Nu stiu: are sa-i judece si avem sa vedem.
- Dar cine-i boierul acesta mititel si tantos?
- Om mare. Domnu subprefect.
- Il vad c-o adunare dupa dansul.
- Este; a hotarat adunarea acasa la primarele, ca sa spuie oamenilor porunci de la stapanire. Are sa fie alegere de deputat la Piatra. Vitoria nu stia de acestea. O interesau si mai mult cei doi jerpeliti. Sprijinindu-se de


sa, se ridica in varful degetelor, ca sa vada mai bine. Domnul subprefect intreba suparat. Vorbea tare si repezit:
- Ce-i cu indivizii acestia? Unul din jandarmi lamuri. I-au gasit la crasma, intre oameni, c-o jucarie: o musama cu colori si numere. O intind pe-o masa si indeamna pe sateni sa puie parale si sa zvarla zaruri. Daca se potrivesc numerele, platesc; daca nu se potrivesc numerele, pun mana pe paralele oamenilor si le vara in buzunar.
- Aha!
De-acestia imi sunteti voi? se holba la ei domnul subprefect.
- Domnule subprefect, se apara unul din ei cu grabire, dand din maini. Era cel mai nalt. Celalalt il privea mai de jos, cu umilinta. Domnule subprefect, va rog sa binevoiti a ma asculta, ca sa vedeti ca in toata chestia aceasta nu este nimic neonest. E un joc de noroc, domnule subprefect. Eu va cunosc pe dumneavoastra, domnule subprefect. Dumneavoastra sunteti domnul subprefect Anastase Balmez. Va stiu om just. Veti conveni ca putem castiga, dar putem si pierde, intr-adevar, cateodata pierdem, cum s-a intamplat la Hangu. E o afacere ca oricare alta.
- Cum? Ati fost si la Hangu? se mira subtire domnu subprefect Balmez, impungand in sus cu caciula. Eu adun oamenii pentru interesele lor, si voi veniti pe de laturi si-i inselati cu minciunile voastre?
- Vai de mine, domnule subprefect, se poate una ca asta? Noi nu inselam pe nimeni. Avem de-a face cu oameni in toata firea. Le explicam ce este si nu le pretindem numaidecat sa ponteze. Unora le place si ponteaza. Putem noi sa-i impiedicam?
- Las ca va stiu eu. Ia sa-mi spuneti intai cum e jucaria aceea a voastra.
- E cu zaruri, domnule subprefect, si cu numere castigatoare. Un om, care are placere, ponteaza un leu. Daca castiga, ii platesc sapte.
- Intr-adevar, afacere buna. Ia sa ridice in sus mana cei care au castigat. Vad ca nu ridica nimeni mana. Acuma va rog sa binevoiti, cum spune negustorul acesta, sa ridicati mana cei care ati pagubit. Asa de multi pagubasi? Dupa cat vad, ati pagubit toti. Oamenii radeau, agitand bratele. Pentru paralele lor pierdute, aveau cel putin petrecere. Persoana stapanirii lua o infatisare mai severa.
- Sa faceti bine dumneavoastra, cinstitilor negustori de parale, sa-mi aratati actele. Cine sunteti? De unde sunteti? Unul dintre jandarmi raporta respectuos:
- Traiti, domnule subprefect, i-am cercetat in privinta asta. N-au nici un act.
- Suntem de la Galati. Pe mine ma cheama Spiru Gheorghiu. Pe tovarasul meu Ilancu Neculau.
- A, sunteti de la Galati. Atunci cunoasteti pe munteni, din port, cand coboara la dumneavoastra cu plutele. Vi s-a facut dor de ei si ati venit sa-i cautati aici. Sa-mi aratati autorizatia pentru jocuri de noroc.
- N-avem.
- Atunci, racni subprefectul crescand dintr-odata, sa mi-i duceti din post in post pana la resedinta. Dar mai intai sa lepadati aicea banii pe care i-ati sfeterisit de la oameni, ii puneti cu proces-verbal in mana primarului.
- Ce sa faca cu ei primarele? intreba cineva.
- Sa-i imparta la pagubasi.
- D-apoi se mai stie care a pagubit si cat a pagubit? Oamenii iar pornira veselie. Petrecea si Vitoria. Ar fi vrut sa incerce si ea; sa puie unu si sa castige sapte. Vedea ea bine ca si lui Gheorghita ii parea rau ca-i duc asa intre pusti pe cei doi de la Galati. Cu privire la intrebuintarea banilor, oamenii se imparteau in tabere. Unii ii cereau pentru o bute de vin, altii pentru sfanta biserica. Subprefectul iesi in drum, asupra Vitoriei si a lui Gheorghita. Desi era un barbat nu tocmai mare, munteanca se sfii de cautatura lui. Uitase chiar sa i se fereasca din drum.
- Dar cu dumneavoastra ce-i? O intreba pe dansa.
- Nici eu n-am hartii, raspunse ea cu indoiala.
- Ce hartii? Ce hartii? N-avem nevoie de nici o hartie. Nu vad eu ca esti o nevasta de oier de pe Tarcau?
- Adevarat este, raspunse Vitoria zambind.
- Si flacaul ista ti-i fecior?
- Mi-i fecior.
- Nu sta; incalica si du-te acasa, ca te-asteapta barbatul.
- Nu ma duc acasa, domnule, ma duc la Dorna.
- Foarte bine. Te-i fi ducand dupa datorii pe marfa. Vine primavara si aveti nevoie de bani. Du-te sanatoasa. Munteanca socoti ca trebuie sa mai deie o lamurire.
- Eu sunt nevasta lui Nechifor Lipan. Subprefectul dadu din umeri. Nu cunostea. Nici dintre oamenii buluciti care ascultau nu se afla cineva care sa deie semn ca ar fi cunoscand pe Nechifor. Deci era departe si se simti straina. Cel putin avea un folos: parerea barbatusului aceluia, ca s-ar fi ducand dupa bani. Asta-i bine s-o spuie tuturora de-acum inainte; ca sa nu se ademeneasca cineva dintre oamenii rai, banuind altfel.
- Imi place de domnia ta, zise ea zambind iar, cum le despici si le patrunzi pe toate.
- Apoi eu de-o viata traiesc intre munteni, marturisi cu placere Anastase Balmez. Ii cunosc cum imi cunosc nevasta. Vitoria vedea pe unii din dosul subprefectului razand pe sub mustata. Dupa ce trecu el, fudul, auzi soapte, si rase si ea.
- Da



ca-i vorba pe-aceea, atuncea nu ne cunoaste chiar asa de bine. De la munte veni iar furtuna, cu mai mare repeziciune, tesand fulgi mari si moi. Oamenii se risipira chiuind. Vitoria nimeri cu caii sub cel intai adapost, o sandrama afumata, asteptand sa treaca s-acest val. Dar de data asta valul nu trecea. Soarele parea ca lunecase pe alt taram. Batea ninsoarea, intr-un fel de amurg cenusiu.
- Credeam c-om putea merge inainte, zise Gheorghita. Acu iar trebuie sa cautam gazda.
- Om cauta s-om gasi, vorbi cu liniste femeia. Eu tot am nadejde sa vad lumina. Nu stii ca Dochia isi scutura cojoacele si dupa aceea le intinde la soare?
- Care Dochie? intreba un glas rastit. Un om in cojoc lung, cu mitele atarnand, intra din viscol la adapost. Cu maini negre si ciolanoase isi smulse din cap caciula s-o scutura de apa. Era un batran carunt, cu sprancenele aspre. Pufnea pe nas. Femeia il cunoscu numaidecat ca-i baut.
- Care Dochie? se supara el iarasi, lasandu-se putin din mijloc s-apoi tresarind in sus.
- Baba Dochia ranji Gheorghita.
- Care baba Dochia? Cea de pe munte, ori cea din casa? Vitoria se amesteca:
- Sa nu te superi, mosule. Noi pe baba dumitale n-am vazut-o, nici n-o cunoastem.
- Dochia o cheama.
- Sa fie sanatoasa.
- Sa fie. Dar voi ce cautati aici? Ati intrat asa cu caii; nu va pasa. Ce fel de vorba? Nici nu ma intrebati pe mine, nici nu strigati la baba sa iasa.
- Nu te supara. Ne-om duce. Suntem oameni straini.
- Ehe!
Nu merge asa, femeie. Vii de la Tarcau si te duci la Dorna si nici macar nu ti-s caii in buna randuiala. Ba ma supar. Trebuia sa bati la usa si sa strigi la baba sa-ti deie drumu. Sa deschida grajdul pentru cai sa le puie fan sub bot. Sa v-aduceti in casa buclucurile si sa va hodiniti. Sa va dau o bucata de pane uscata s-un pahar de apa. Atata am, atata-va dau, dar sa nu-mi faceti mie rusine sa stati sub paretele meu. Si caii sa-i potcoviti din nou. Eu is fierar si potcovar, iar potcoavele nu le pot bate decat mani dimineata. Astazi e sfanta duminica. Am fost la biserica; pe urma am facut oleaca de popas la crasma. Unde-i baba? Mai baba Dochie!
Incepu a bate in usa.
- Daca-s suparat, is suparat, ce-mi puteti face? Iesi baba Dochia in prag, cu catrinta si cu camasa inflorita.
- De ce bati in usa, mosnege?
- Ca sa deschizi.
- D-apoi ii inchisa usa asta vreodata? impinge si intra. Vad c-aduci lume straina.
- Aduc. Poate-ti pare rau?
- De ce sa-mi para rau? ii poftesc cu draga inima sa poposeasca la noi.
- Mani dimineata am sa le bat potcoave la cai.
- Le-i bate, da acuma vara oamenii inauntru. Nu-i mai tinea afara, impinge poarta si du caii in grajd. Pana ce le-i aduce tarhatul in casa, eu am si pus de mamaliga.
- Asa am sa fac; dar sa stii ca-s suparat. Vitoria ii facu fata, cu glas placut:
- Mosule cum te cheama?
- Pricop.
- Mos Pricop, oricat de suparat vei fi fiind, eu tot am sa-ti spun ca baba dumitale a fost frumoasa femeie in tineretele ei.
- Adevarat, frumoasa; dar a facut multe rautati. De-aceea-s suparat eu s-acuma si nu mi-a mai trecut. Sa nu care cumva sa indrazniti sa spuneti altfel decat cum vreau eu. Sa stati, sa mancati si sa beti cu mine si cu baba. Mani dimineata va potcovesc caii. De ce-i va fi venit prin minte femeii lui Lipan, cat isi asezau buclucurile in casa, in preajma focului din hoarna, sa-l intrebe anume lucru pe fierar? Isi lepadase cojocul si-i silise sa se dezbrace si ei de straiele groase, ii asezase pe scaunase in preajma focului si le turna rachiu in paharele verzi.
- Mos Pricos, dumneata n-ai mai potcovit cumva cai din partile Tarcaului?
- Ba am potcovit.
- Nu s-a oprit cumva la covalia dumitale, asta-toamna, un om cu un cal negru tintat in frunte?
- Ba s-a oprit.
- Si-ti aduci aminte cum era imbracat acela om?
- Imi aduc aminte. Purta caciula brumarie. Avea cojoc in clinuri, de miel negru, scurt pana la genunchi, si era incaltat cu botfori.
- Acela, mos Pricop, a fost sotul meu.
- Hm!
facu mos Pricop; daca-i sotul dumnitale, apoi n-am ce zice, vrednic roman. Numai nu-mi placea ca se ducea la drum asupra noptii. Eu as fi avut placere sa cinstesc cu dansul ca si cu dumneavoastra. Eu cu oamenii din sat de la mine nu cinstesc; dar cu oamenii straini imi place, ca ei is calatori, au necazuri si-i bine sa le stai inainte cu pahar dulce si vorba buna. Dar omul acela zicea ca se duce noaptea; ca se bucura sa umble pe luna. De oameni rai spunea ca nu-i pasa; are pentru dansii pistoale incarcate in desagi, S-a dus si intr-o vreme a prins a canta din solz, ca sa nu-i fie urat.
- El a fost intr-adevar, sopti munteanca, si lepada o picatura din paharut inainte de a bea rachiul.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.