Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere






REVEDERE Creatie lirica de inspiratie folclorica - ideea poeziei de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Revedere
Poezia "Revedere" de Mihai Eminescu a fost publicata in revista "Convorbiri literare", la 1 octombrie 1879, desi fusese scrisa cu cativa ani inainte.

La baza poeziei, stau doinele culese de poet in peregrinarile sale prin tara, in care codrul este simbol al regenerarii vesnice. Fiind o

poezie de maturitate, Eminescu exprima o noua modalitate de abordare a folclorului, imbogatind-o si innobiland-o cu profunde idei filozofice.



Tema ilustreaza vremelnicia si perisabilitatea omului in contrast cu perenitatea naturii, simbolizata de codrul vesnic, altfel spus, conditia efemera, de muritor a omului este in antiteza cu eternitatea universului.



Ideea exprima melancolia si tristetea poetului pentru viata trecatoare a omului si admiratia pentru vesnicia naturii.

Semnificatia titlului. Titlul sugereaza bucuria reintalnirii poetului cu un prieten de care i-a fost dor, cuvantul avand, din punct de vedere semantic, rezonante afective, implicand totodata si sensul de scurgere a timpului.

Structura compozitionala. "Revedere" este o elegie filozofica, in care meditatia, reflectia asupra timpului este elementul de referinta care domina intreaga poezie. Timpul filozofic are la Eminescu doua valente, de aceea s-ar putea defini ca bivalent: individual, care marcheaza prin scurgerea sa implacabila si ireversibila conditia omului muritor si universal, care semnifica eternitatea, vesnicia proprie numai Universului.

Compozitional, poezia este structurata in forma dialogata si pe doua planuri distincte: unul uman si celalalt al naturii si patru secvente lirice corespunzatoare celor doua intrebari si celor doua raspunsuri, ale poetului si, respectiv, ale codrului.



Secventa intai. Poezia incepe printr-o intrebare adresata direct de catre poet, codrului personificat, in care se simte intimitatea tonului, sentimentul de dragoste pentru acesta, precum si bucuria revederii, concretizata prin diminutivele care sugereaza un ton familiar: "- Codrule, codrutule, / Ce mai faci, dragutule". Ideea timpului este sugerata de sintagma metaforica "multa lume am imbiat", cu sensul scurgerii unei perioade lungi de vreme, in care poetul s-a simtit departe de cei dragi.

Urmatoarea strofa reprezinta raspunsul codrului, formulat in acelasi stil popular, incepand cu o interjectie specifica: "- Ia, eu fac ce fac de mult", ideea trecerii timpului fiind sugerata aici de succesiunea anotimpurilor principale: "Iarna viscolu-1 ascult,/ [] Vara doina mi-o ascult". Trainicia si forta de rezistenta a naturii este data de asprimea gerului in timp de iarna -"Iarna viscolu-1 ascult / Crengile-mi rupandu-le, / Apele-astupandu-le, / Troienind cararile / Si gonind cantarile;"-, iar armonia afectiva perfecta dintre om si natura este ilustrata prin bucuria codrului la auzul doinelor populare: "Vara doina mi-o ascult/ [] implandu-si cofeile, / Mi-o canta femeile.".

Secventa lirica urmatoare este o intrebare retorica a poetului, in care conceptul filozofic al timpului este sugerat deosebit de expresiv: "Vreme trece, vreme vine", trecerea ireversibila a timpului insemnand pentru natura o regenerare permanenta, o continua intinerire: "Tu din tanar precum esti / Tot mereu intineresti". Poezia capata aici sensuri filozofice profunde, iar codrul, ca simbol pentru natura, devine un simbol al intregului Univers.

Ultima secventa contine raspunsul codrului in care accentele filozofice se intensifica, versul "- Ce mi-i vremea, cand de veacuri"

; sugerand vesnicia, eternitatea naturii. Ideea existentei trainice si perene

* a codrului, ca simbol al naturii, al Universului, este argumentata de poet prin rezistenta acestuia in fata timpului, a carui trecere ireversibila nu-1 atinge: "Ca de-i vremea rea sau buna, / Vantu-mi bate, frunza-mi

. suna; / Si de-i vremea buna, rea, / Mie-mi curge Dunarea." in antiteza cu natura, omul este supus sortii, este efemer, timpul se scurge pentru el ireversibil si implacabil: "Numai omu-i schimbator, / Pe pamant ratacitor", pe cand natura este vesnica, eterna: "Iar noi locului ne tinem, / Cum am fost asa ramanem;". Finalul poeziei ilustreaza cu cateva elemente esentiale alcatuirea Universului, ca ultim argument pentru faptul ca timpul codrului este eternitatea, in care se inscriu: "Marea si cu raurile, / Lumea cu pustiurile, / Luna si cu soarele, / Codrul cu izvoarele". Acestea sunt si principalele motive romantice intalnite in majoritatea creatiilor lirice eminesciene. Tot in antiteza se afla si timpurile verbelor care exprima atitudinile si ideile poetului si ale codrului. Astfel, eul poetic se proiecteaza in timpul trecut, ca simbol al efemeritatii sale prin aceasta lume, iar codrul se exprima numai la prezentul etern, ca semn al vesniciei universului. Procedee artistice




» Principala figura de stil este personificarea: raspunsul codrului, care "asculta" viscolul, doinele si care gandeste, constientizeaza dainuirea, statornicia naturii: "Iar noi locului ne tinem, / Cum am fost asa ramanem";

» Limbajul popular prezent printr-o varietate de modalitati expresive:

- diminutivele - care sugereaza tonul mangaietor, intim, prietenos, dragastos al poetului pentru codru: "codrutule", "dragutule";

- expresii specific populare, ilustrand sursa folclorica a poeziei: "Ia, eu fac ce fac de mult", "Iar noi locului ne tinem";

- cuvinte cu forma populara: "Multa vreme au trecut", "am imbiat", "implandu-si";

- dativul etic, specific creatiilor populare literare: "crengile-mi", "ce mi-i vremea", "vantu-mi bate", "frunza-mi suna";

- "si"-ul narativ, specific popular: "Si mai fac.", "Si de-i vremea";

- structura prozodica ilustreaza forma poeziei populare: ritmul trohaic, masura de 7-8 silabe asemanatoare cu versul scurt al doinei populare, rima imperecheata;

- motivul codrului, ca fiinta mitica, fiind un prieten apropiat, drag al omului;

» Poezia culta este reprezentata de:

- prezenta ideii filozofice a Timpului, care este ireversibil pentru om si etern pentru Univers;

- viziunea romantica asupra conditiei de muritor a omului in relatie cu Universul;

- sentimentele de tristete, de melancolie, specifice elegiei filozofice;

Influenta populara este, asadar, evidenta, intalnind si aici armonia inconfundabila intre glasul poetului si acela al poeziei populare, fapt care face ca George Calinescu sa afirme: "Cea mai mare insusire a lui Eminescu este de a face poezie populara fara sa imite, si cu idei culte, de a cobori la acel sublim impersonalism poporan".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.