Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





FLOARE ALBASTRA, - Idila - cu accente filozofice de Mihai EMINESCU



Mihai EMINESCU Floare albastra
"AĞIar te-ai cufundat in stele Si in nori si-n ceruri nalte? De nu m-ai uita incalte, Sufletul vietei mele. in zadar rauri in soare Gramadesti-n a ta gandire Si campiile asire Si intunecata mare;

Piram idele-n vechite Urca-n cer varful lor mare -Nu cata in departare Fericirea ta, iubite!Ağ

Astfel zise mititica, Dulce netezindu-mi parul. Ah! ea spuse adevarul; Eu am ras, n-am zis nimica.

AĞHai in codrul cu verdeata, Und-izvoare plang in vale, Stanca sta sa se pravale in prapastia mareata.

Acolo-n ochi de padure, Langa bolta cea senina Si sub trestia cea lina Vom sede in foi de mure.

Si mi-i spune-atunci povesti Si minciuni cu-a ta gurita, Eu pe-un fir de romanita Voi cerca de ma iubesti.



Si de-a soarelui caldura Voi fi rosie ca marul, Mi-oi desface de-aur parul, Sa-ti astup cu dansul gura.

De mi-i da o sarutare, Nime-n lume n-a s-o stie, Caci va fi sub palarie -S-apoi cine treaba are!

Cand prin crengi s-a fi ivit Luna-n noaptea cea de vara, Mi-i tinea de subsuoara, Te-oi tinea de dupa gat.

Pe carare-n bolti de frunze, Apucand spre sat in vale, Ne-om da sarutari pe cale, Dulci ca florile sscunse.

Si sosind 1-al portii prag, Vom vorbi-n intunecime; Grija noastra n-aib-o nime, Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?Ağ inc-o gura - si dispare Ca un stalp eu stam in luna! Ce frumoasa, ce nebuna E albastra-mi dulce floare!

Si te-ai dus, dulce minune, S-a murit iubirea noastra -Floare-albastra! floare-albastra!., Totusi este trist in lume!"



Idila este o specie a liricii peisagiste si erotice, care prezinta in

1 chip idealizat iubirea, intr-un cadru rustic, fiind ilustrate prin figuri l de stil tablouri din natura si puternice trairi interioare, cu predilectie

, sentimentul de dragoste.

;-- Poezia "Floare albastra" de Mihai Eminescu are la baza r motivul literar al "florii albastre", intalnit la romanticii europeni i pentru a ilustra sentimentul de dragoste sau chipul iubitei, precum si

,» tendinta de proiectare a iubirii in infinit. Desi nu s-a gasit nicaieri o insemnare facuta de Eminescu despre imprumutarea acestui motiv literar, George Calinescu sustine ca este imposibil ca poetul roman sa nu fi avut cunostinta de existenta acestuia in literatura germana, cu care a intrat in contact in timpul studiilor de la Viena si Berlin.

Semnificatia titlului. Motivul "florii albastre" se intalneste Ta romanticul german Novalis si semnifica la acesta implinirea iubirii ideale dupa moarte, intr-o alta lume, candva, cu speranta realizarii cuplului. in literatura italiana, in poezia lui Leopardi, motivul "florii albastre" sugereaza puritatea iubirii si candoarea iubitei.

La Eminescu, motivul "florii albastre" semnifica aspiratia spre iubirea ideala posibila, proiectata in viitor, dar si imposibilitatea implinirii cuplului, idee imbogatita de poet cu accente filozofice profunde privind incompatibilitatea a doua lumi diferite, din care fac parte cei doi indragostiti. O alta interpretare pe care critica romaneasca a dat-o acestui motiv literar este aceea a "florii de nu-ma-uita", simbol al credintei autohtone ca iubirea implinita ramane mereu in amintirea, in mintea si sufletul omului indragostit.

Poezia "Floare albastra" face parte din tema iubirii si a naturii, dar, spre deosebire de alte poezii de dragoste, aceasta creatie este imbogatita cu profunde idei filozofice, care vor capata desavarsire in poemul "Luceafarul".

Tema o constituie aspiratia poetului spre iubirea ideala, spre perfectiune, care nu se poate implini, idee. exprimata de ultimul vers al poeziei: "Totusi este trist in lume".

Ideea poetica exprima tristetea si nefericirea poetului pentru neputinta implinirii cuplului iubirii.



Structura si semnificatii

Poezia este alcatuita din patru secvente lirice, doua ilustrand monologul liric iajjelabitei, iar celelalte doua monologul lirico-filozofic al poetului.



Primele trei strofe exprima monologul iubitei, care incepe prin situarea iubitului intr-o lume superioara, o lume metafizica, el fiind "cufundat in stele/ Si in nori si-n ceruri nalte", semnificand un portret al omului de geniu. El mediteaza asupra unor idei superioare, semnificate prin cateva elemente ce simbolizeaza cultura, cunoasterea, istoria, maretia, tainele si geneza universului, ca sugerare a inaltimii spirituale la care simte si gandeste geniul: "campiile Asire", "intunecata mare", "Piramidele-nvechite". Iubita il cheama in lumea reala, indemnandu-I sa abandoneze lumea ideatica si oferindu-i fericirea terestra: "Nu cata in departare/ Fericirea ta, iubite!"

Strofa a patra este monologul liric al poetului in care se accentueaza superioritatea preocuparilor si a gandirii sale, prevestind finalul poeziei. Iubita este "mititica" si, desi poetul recunoaste ca "ea spuse adevarul", se desprinde o usoara ironie privind neputinta lui de a fi fericit cu acest fel de iubire , enuntata cu superioritatea omului de geniu: "Eu am ras, n-am zis nimica".

Urmatoarea secventa poetica, monologul liric al iubitei, incepe printr-o chemare a iubitului in mijlocul naturii, ale carei elemente specifice liricii eminesciene -codrul, izvorul, vaile, stancile, prapastiile- sunt in armonie desavarsita cu starile indragostitilor: "Hai in codrul cu verdeata, / Und-izvoare plang in vale, / Stanca sta sa se pravale / in prapastia mareata."

Jocul dragostei este prezent si in aceasta poezie, in care gesturile tandre, chemarile iubirii optimiste, avand chiar o nota de veselie, se constituie intr-un adevarat ritual: "Si mi-i spune-atunci povesti / Si minciuni cu-a ta gurita, / Eu pe-un fir de romanita /Voi cerca de ma iubesti." De remarcat este faptul ca iubita isi face un scurt autoportret, din care reiese si emotia intalnirii: "Voi fi rosie ca i marul,/ Mi-oi desface de-aur parul".




Ideea izolarii cuplului de indragostiti de restul lumii, idee intalnita frecvent si in alte poezii erotice, este accentuata si in aceste versuri: "Caci va fi sub palarie"; "Grija noastra n-aib-o nime,/ Cui ce-i pasa ca-mi esti drag?".

Arta iubirii este descrisa de fata prin gesturi tandre, mangaietoare, ademenitoare: "Te-oi tinea de dupa gat"; "Ne-om da sarutari pe cale".



Ultimele doua strofe constituie monologul liric al poetului, incarcat de profunde idei filozofice. Uimirea poetului pentru frumusetea si perfectiunea fetei este sugerata de versul "Ga un stalp eu stam in luna!", iar superlativul "Ce frumoasa, ce nebuna" sugereaza miracolul pe care il traise poetul in visul sau pentru iubita ideala.

Punctele de suspensie aflate inaintea ultimei strofe indeamna la meditatie privind implinirea iubirii ideale, perfecte, ce nu poate fi realizata, idee exprimata in ultima strofa a poeziei: "Si te-ai dus.dulce minune, Si-a murit iubirea noastra -Floare-albastra! floare-albastra Totusi este trist in lume!"

Moartea iubirii sugereaza neputinta implinirii cuplului, intrucat cei doi apartin a doua lumi diferite. in penultimul vers, repetitia simbolului iubirii absolute, "floare albastra", semnifica tanguirea, tristetea si nefericirea poetului pentru imposibilitatea de a-si implini idealul.

Ultimul vers, "Totusi este trist in lume!", a starnit numeroase controverse, polemica invartindu-se in jurul lui "totusi" sau "totul", intrucat manuscrisul poeziei s-a pierdut. Cel care decide corectitudinea formei este Perpessicius, editorul operelor complete, care argumenteaza faptul ca acest "totusi" este specific simtirii eminesciene care, chiar daca este melancolic si sceptic, in poeziile lui lasa mereu o raza de speranta pentru viitor, prin proiectarea sentimentului intr-un candva, intr-un timp nedefinit. Nu poate, de asemenea, sa fie atat de categoric, de ferm in afirmatia sa pentru intreaga lume si sa exprime cu atata precizie tristetea omenirii, prin adverbul atat de definitiv "totul", avand in vedere si faptul ca aspiratia spre iubirea absoluta este o trasatura definitorie numai pentru omul de geniu. Procedee artistice:

» Ca in toate poeziile de dragoste, domina si aid timpul viitor al verbelor care exprima trairile interioare ale unei iubiri perfecte, care, daca s-ar implini, fericirea ar fi deplina, de aceea ea este proiectata in viitor: "vom sedea", "mi-i spune", "mi-i tinea", "mi-i spune";

» Epitetul "dulce", caracteristic artei poetice eminesciene, surprinde si aici prin inedit, in comparatiile: "dulci ca florile ascunse" sau metaforele: "dulce minune", "dulce netezindu-mi parul", "dulce floare";

» Epitete: "de-aur parul", "albastra, dulce floare";

» Comparatii: "Voi fi rosie ca marul", "Dulci ca florile ascunse";

» Personificari: "izvoare plang in vale";

» Expresii populare: "de nu m-ai uita incalte", "Nime-n lume n-a s-o stie".

Prozodia. Ritmul este trohaic, masura de 7-8 silabe, iar rima imbratisata, uneori asonanta "caldura/gura"; "frunze/ascunse".

"Floare albastra" este nu numai o poezie de dragoste, ci si o meditatie cu rezonante asupra aspiratiei catre absolut in iubire, intrucat Eminescu suprapune peste tema erotica tema timpului, care este motivul fundamental al intregii sale creatii romantice.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.