Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Ioan SLAVICI



Ioan SLAVICI - poza (imagine) portret Ioan SLAVICI



Despre Mara

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

Romanul realist Mara
Romanul Mara - analiza literara
MARA - comentariu literar - Romanul realist-social. cu accente psihologice (Romanul traditional)
Caracterizarea personajelor
Mara - roman realist-social, cu accente psihologice
Mara de loan Slavici - Opera si contextul literar
Conflictele romanului
Constructia personajelor. Caracterizarea Marei








Caracterizarea personajelor :: Mara de Ioan SLAVICI








Mara este un personaj complex si reprezentativ pentru conceptia artistica a lui Slavici. Fin psiholog, observator atent al sufletului omenesc, Slavici contureaza un personaj realist, viabil, de o vigoare surprinzatoare, care-si da seama ca singura cale de a izbuti in viata este puterea banului.

Mara Barzovanu ramasese vaduva cu doi copii, "saracutii de ei", dar era inca "tanara si voinica si harnica si Dumnezeu a mai lasat sa aiba si noroc". Barbatul sau, Barzovanu, fusese "mai mult carpaci decat cizmar" si-si petrecuse viata stand mai ales "la birt decat acasa", lasandu-le copiilor o livada de "vreo doua sute de pruni", o vie pe dealul Paulis si casa, care era a Marei, data ca zestre cand se maritase.

Mara este precupeata, "prima femeie capitalist din literatura noastra" (N.ManolescU), deoarece isi castiga existenta din negustorie, "vinde ce poate si cumpara ce gaseste", de marti dimineata si pana sambata noaptea ea alearga cu marfa de la Radna la Lipova, apoi la targul cel mare de la Arad. Ca o adevarata femeie de afaceri ("business woman" - N.ManolescU), Mara are un singur scop, acela de a strange bani, conducandu-se dupa o regula specifica economiei de piata, aceea ca "vinde mai bucuros cu castig putin decat ca sa-i cloceasca marfa".

Portretul fizic, conturat cu detalii, trimite sugestiv la trasaturile morale. "Muiere mare, spatoasa, greoaie si cu obrajii batuti de soare, de ploi si de vant", Mara sta toata ziua, neobosita si energica, la tejgheaua plina de poame, de turta dulce, de peste, in timp ce copiii se zbenguie "printre picioarele oamenilor".

Femeie apriga, cu un acut simt al demnitatii umane, se hotaraste sa stranga bani ca sa scape de saracie si sa-si creasca cei doi copii, pe Trica si Persida, carora se straduieste sa le creeze o situatie materiala si sociala cat mai buna. Mama iubitoare, Mara are modele de viata pentru copiii ei, pe fata vrea s-o vada preoteasa, ca Pecica, "o femeie minunata si dulce la fire, si bogata, si frumoasa", iar pe Trica viseaza sa-l faca maistru-cojocar. Desi copiii sunt "zdrentarosi si desculti", sunt in acelasi timp "sanatosi si rumeni, voinici si plini de viata, destepti si frumosi", Mara fiind extraordinar de mandra de ei si exclama cu satisfactie: "Tot n-are nimeni copii ca mine!"

Chibzuita pana la zgarcenie, in fiecare seara, Mara face socotelile, pune de o parte banii pentru ziua de maine. La capataiul patului tine trei ciorapi, "unul pentru zilele de batranete si pentru inmormantare, altul pentru Persida si al treilea pentru Trica", in care pune zilnic fie si numai un creitar si mai bine imprumuta banii de trebuinta pentru a doua zi, decat sa ia ceva din ciorapi.

Intrepida (care nu da inapoi in fata greutatilor, brav, curajos, indraznet, cutezator - n.n.), autoritara, Mara are o putere de munca si o inteligenta pragmatica, izvorate din experienta ei de viata si de aceea nu cheltuieste cu usurinta pentru copiii ei, desi ii iubeste enorm, dorind sa stranga bani suficienti care sa-i dea puterea sa invinga viata si sa-i asigure astfel echilibrul sufletesc. Desi este zgarcita, Mara nu este lacoma, setea de bani nu o dezmanizeaza ca pe Ghita, fiind mereu motivata si animata in actiunile ei de dragostea materna. Construita din lumini si umbre, eroina nu se indura totusi sa cheltuiasca bani pentru copiii ei, astfel Persida este dusa la manastire, cu bani putini, iar pentru Trica refuza sa-i rascumpere serviciul militar ca sa-l scape de armata.

Fire energica si ambitioasa, Mara ascunde sub masca asprimii, o mare sensibilitate si sufera de fiecare data cand copiii ei trec prin dificultati, fiind totdeauna de partea lor. Cand casnicia Persidei este in declin, Mara este un permanent sprijin moral pentru fata ei, ii da dreptate si o ajuta sa treaca peste greutati.

Ca si Vitoria Lipan, Mara este o personalitate puternica, darza, fermi si tenace, urmarindu-si indeaproape scopul, acela de a strange suficienti bani pentru a avea un statut social si material solid, pentru a se simti stapana pe destinul ei. Dupa ce adunase destui bani, se simtea stapana pe sine si pe soarta, "vorbea mai apasat, se certa mai putin, calca mai rar si se tinea mai drept decat odinioara". La botezul nepotului ei, vrea sa-i dea lui Natl opt mii de florini, bani cuveniti din zestrea Persidei, dar ginerele o roaga sa-i pastreze la ea si Mara este mandra si fericita, ca atata "voia ca lumea sa stie".

Banii fi conferi demnitate si respectul de sine si Mara nu vrea sa mai ajunga la starea de umilinta pe care i-o daduse saracia: "Nici ca se uitau oamenii ca mai-nainte la dansa. Las! ca banul te ridica si in sufletul tau, si in gandul altora, dar banul agonisit e dovada de vrednicie".

Calculati si chibzuiti, harnici si inteligenta, cu o mare vointa si stapanire de sine, Mara intruneste toate virtutile ce compun viziunea etica a lui Slavici, care construieste astfel o eroina demna de toata pretuirea

si fata de care are simpatie si intelegere.

Persida este fiica Marei, sora lui Trica, sotia lui Natl si nora macelarului Hubar.

Persida este una dintre cele mai reusite, mai stralucitoare figuri feminine din literatura romana si este ilustrata de Slavici in evolutia sa de la copilarie la maturitate.

Persida ilustreaza in roman ideea ca omul poate izbandi in viata numai prin vointa, luciditate si dragoste, prin stipanirea de sine care sunt principalele arme ale eroinei, ce are un destin zbuciumat. in conturarea acestui personaj, Slavici se dovedeste a fi un fin psiholog si un rafinat observator al sufletului feminin.

Fire sincera si voluntari, delicati si puri, Persida invinge loviturile sortii cu multa cutezanta, dar si cu o calmi resemnare.

Portretul fizic, realizat direct de catre autor, sugereaza trisiturile morale, avand efecte surprinzatoare asupra celor din jur: "inalta, lata-n umeri, plina, rotunda si cu toate acestea subtirica s-o frangi din mijloc; iar fata ei ca luna plina, curata ca floarea de cires si alba, de o albeata prin care numai din cand in cand strabate, abia vazut, un fel de rumeneala". Asupra lui Natl, infatisarea plina de farmec a Persidei revarsa "o vapaie mistuitoare", iar flacaul ramane "cu privirea pierduta", cu barba tremuranda. Hubaroaia este incantata de fata "atat de frageda, atat de frumoasa", dar o compatimeste ca are ca mama pe Mara, "precupeata si podarita".



Persida traieste o iubire pasionanta, o emotie puternica, scriitorul sondand sufletul omenesc cu o neobisnuita forta de sugestie a cuvantului si o deosebita maiestrie artistica, incat Pompiliu Mareea nota impresionat: "Dragostea Persidei este de un dramatism rascolitor. Nimeni pana la Slavici n-a descris dragostea in tot ceea ce are mai dramatic, grav, cu atata adancime si vigoare realista, cu atata poezie". Pasiunea statornici pentru barbatul ei este insotita de sinceritate si delicatete sufleteasca, rugandu-si mama sa nu-1 blesteme pe Natl, deoarece "eu sunt de vina!".

Casnicia ei parcurge mari dificultati, Natl "statea cu prietenii si toata osteneala, toata grija, ramanea in sarcina ei", dar Persida isi salveaza casatoria prin luciditate si inteligenta, prin puterea dragostei si prin stipanirea de sine, prin bunitate si blandete, facand ca sotul sa-i ceara iertare si familia sa iasa mai intarita din aceste incercari. Nu numai Natl se simte umilit de forta morala a Persidei, dar si socrul sau se simte dator sa-i ceara iertare: "Iarta, fata noastra, toate supararile pe care ti le-am facut si fii incredintata despre iubirea noastra parinteasca".

Ca si Mara, Persida are un acut simt al realului, o personalitate puternici in care domina calitatile sale iesite din comun, devotamentul, chibzuinta si vointa puternici, reusind astfel sa invinga toate piedicile vietii.

Persida este unul dintre cele mai stralucitoare personaje feminine din literatura romana, inscriindu-se in aceeasi tipologie umana cu Sasa Comanesteanu si cu Tincuta, din opera lui Duiliu Zamfirescu sau cu Doamna T. din "Patul lui Procust" de Cam ii Pestrescu, ori cu Otilia din romanul Iui George Calinescu.

Celelalte personaje, Natl, Hubar, Bocioaca, Trica, Bandi, preotul Codreanu sunt firav conturati. Numai Trica* este un erou mai prezent in roman prin faptele sale si integritatea morala. Personajele episodice se raporteaza, intr-un fel sau altul, la destinul Persidei, evidentiind nobletea sufleteasca si forta personajului.



Limbajul artistic

Ioan Slavici este un exceptional portretist, conturand prin detalii si sugestii puternice personaje complexe si solid construite. Fiind un prozator realist, Slavici nu insista atat asupra trasaturilor fizice, cat asupra celor psihologice, etice, de comportament si de gandire. Particularitatile fizionomiei transmit cu o forta de sugestie extraordinara trasaturi morale, stari interioare ale personajelor. Astfel, portretul fizic al lui Natl contureaza firea eroului: "desi macelar, Hubarnatl era, asa la infatisare, om plapand, parca mai mult fata decat fecior. Om de vreo douazeci si unu de ani, cu mustata putina, cu obrajii rumeni, cu sortul curat, oarecum rusinos Asa era in adevar".



Slavici foloseste in naratiune dialogul si monologul interior, inserate spontan in tesatura epica a romanului. Deseori, replicile au valoare aforistica, ilustrand precepte morale: "E mare stapan rusinarea, si om sa fii ca sa nu i te pleci daca o cunosti".

Asemenea lui Rebreanu, al carui precursor este, Slavici nu este un scriitor descriptiv, ci pune accentul pe fapte, pe intamplari, pe actiune.

Stilul este anticalofic (impotriva scrisului frumos - n.n.), ca si la

Rebreanu.

Procedeele stitlistice sunt simple, fara impodobiri ostentative. Cele mai intalnite mijloace artistice sunt interogatiile si exclamatiile, enumeratiile si repetitiile, inversiunile topice, care dau frazei culoare si oralitate.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.