Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Grigore ALEXANDRESCU



Grigore ALEXANDRESCU - poza (imagine) portret Grigore ALEXANDRESCU



Despre DREPTATEA LEULUI

alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

DREPTATEA LEULUI - Fabula




DREPTATEA LEULUI - Fabula de Grigore ALEXANDRESCU





Grigore Alexandrescu (1810-1885) a ramas in literatura romana printr-o opera bogata, care cuprinde specii, teme si motive variate, clasice si romantice, de la elegie, meditatie, poezie social-patriotica, la fabula, satira si epistola. Poetul, fire patimasa si necrutatoare, este intemeietorul fabulei in literatura romana, in care adapteaza la specificul romanesc modele preluate din creatiile lui La Fontaine, Florian sau Kralov. Fabulele lui Alexandrescu sunt mici scenete, cu replici vii si spontane, importante fiind personajele cu un joc subtil al gestului si mai ales al limbajului si mai putin faptele sau evenimentele. Morala fabulei lui Alexandrescu reiese mai ales din dialogul personajelor, de aceea ea apare, adeseori, numai formal, deoarece invatatura este evidentiata pe parcursul intregii poezii, din comportamentul si replicile personajelor.

Grigore, Alexandrescu a realizat inaintea lui Caragiale o intreaga tipologie umana prin fabulele sale: parvenitul arogant ("Boul si vitelul"), demagogul si ipocritul ("Vulpoiul predicator", "Cainele si catelul", "Vulpea liberala", "Uliul si gainile"), tiranul cinic ("Dreptatea leului", "Elefantul", "Lupul moralist"), tradatorul de, tara ("Toporul si padurea"), ipocritul ("Soarecele si pisica", "Uliul si gainile"), laudarosul ("Pisica salbatica si tigrul", "Papagalul si celelalte pasari", "Catarul cu clopotei"), vanitosul ("Bursucul si vulpea", "Pisica salbatica si tigrul") etc.

Fabulele lui Grigore Alexandrescu alcatuiesc o adevarata "comedie umana" in versuri, in care personajele sunt ilustrate alegoric prin animale cu trasaturi specifice, cum ar fi leul care intruchipeaza omul puternic, vulpea sugereaza omul viclean, boul este prostul, iar iepurele fricosul. Fin observator al realitatilor sociale, Alexandrescu satirizeaza in fabule cele mai variate defecte omenesti, apeland la comicul de situatie si comicul de caracter, considerand ca aceasta specie este poate ilustra sugestiv moravurile: "caci e prea bun pentru fabuli veacul in care traim".



"Leul, de multa vreme, radicase ostire, Sa se bata cu riga ce se numea Pardos Caci era intre dansii o veche prigonire, Si galcevire mare, pentru un mic folos.

Vrea, adica sa stie

Cui mai mult se cuvine

Sa tie pentru sine

Un petec de campie Si un colt de padure, de tot nensemnator, Ce despartea tinutul si staturile lor. Acum sange mult curse, si multe luni trecura,

Far-a se putea sti

Cine va birui.

Elefantul nasos,

Si bivolul pieptos,

Cu lupul coada-lunga,

Multe izbanzi facura. Fiescare tulpina era plina de sange. Ici se vedea un taur jumatate mancat; Langa el un tovaras ce zbiara si il plange; Colo, un porc salbatec fara doua picioare; Si mai la vale, vulpea se tavaleste, moare, Oftand dupa curcanii ce inca i-au scapat! Iar mai vrednic de jale era viteazul urs, De doua coarne groase in inima patruns. Leul, vazand ca lupta nu se mai ispraveste, Trimise la maimuta, vestita vrajitoare, Ce spun ca stia multe, si ca proorocea intamplarile toate, dupa ce se trecea; Trimise, zic, la dansa sa-i faca intrebare Cum poate sa ajunga sfarsitul ce doreste. Ea se puse pe ganduri, tusi, apoi raspunse, Rozand cu multumire darurile aduse: "Ca sa poata-mparatul lesne sa biruiasca,

Trebuie sa jertfeasca Pe acel ce in oaste e decat toti mai tare, Mai vestit in razboaie, mai vrednic si mai mare." Auzind astea leul stranse a sa ostire:

"Lighioanelor! zise, viu sa va dau de stire Ca astazi din noi unul trebuie sa murim: Asa va proorocul, ramane-acum sa stim

Cine este mai tare. Cat pentru mine unul, cum vreti dar mi se pare Ca nu prea sunt puternic, caci patimesc de tuse." Vulpea era aproape: "Ce-are a face! raspunse,

inaltimea ta esti

Oricat de slab poftesti."

- "Dar si puterea noastra

E indestul de proasta", Strigara tigrii, ursii, si cu un cuvant Lighioanele-acelea ce erau mai coltate. "Nu ramane-ndoiala", le raspunse-mparatul. lepurile, sarmanul, - crez ca-1 tragea pacatul, Sau pacate mai multe De mosii lui facute -

Veni sa-si dea parerea. Dar toti cat il zarira Asupra-i navalira. "Ia^edeti-I! strigara. Cu buna-ncredintare

El este cel mai tare! S-ascundea urecheatul, si nu-i placea sa moara Ca sa ne faca noua biruinta usoara! Pe el, copoi! Luati-1: el are sa-mplineasca Ce ne-a zis proorocul din porunca cereasca!"

Cainii atunci sarira

Si-n grab ti-l jupuira.

Se afla vreo tara, unde l-asa-ntamplare Sa se jertfeasca leul? Nici una, mi se pare. Nu stiu cum se urmeaza, nu pricep cum se poate, Dar vaz ca cei puternici oriunde au dreptate."



Fabula este specia epica, sub forma unei scurte povestiri, in versuri sau in proza, in care sunt satirizate defecte omenesti, cu scopul de a le indrepta. Personajele fabulei sunt animale, plante sau obiecte inzestrate cu insusiri omenesti

Fabula este, asadar, o povestire alegorica (alegoria este procedeul prin care trasaturile de caracter si ideile umane sunt ascunse in spatele unor masti de animale, plante sau obiectE), in care figura de stil dominanta este personificarea Subiectul fabulei. Leul, imparatul animalelor, se afla in conflict cu regele Leopard, terenul disputat care despartea statele lor fiind doar "Un petec de campie / Si un colt de padure" cu totul neinsemnate, constituind numai un pretext al orgoliilor nemasurate care-i stapaneau pe cei doi puternici ai lumii. S-au purtat numeroase , batalii sangeroase conduse de "Elefantul nasos", "bivolul pieptos" si "lupul coada-lunga", in care au murit animale nevinovate, astfel incat fiecare "tulpina era plina de sange": "un porc salbatec fara doua picioare", "vulpea se tavaleste, moare", "viteazul urs, / De doua coarne groase in inima patruns". Leul trimite la maimuta care era "vestita vrajitoare" pentru a proroci, ca oracolele din antichitate, ce metode trebuie folosite pentru ca imparatul "lesne sa biruiasca". Ironia poetului cu privire la impostura maimutei este acida, deoarece aceasta putea proroci numai intamplarile care se petrecusera deja: "intamplarile toate, dupa ce se trecea". Maimuta, dorind sa-si bata joc de infatuarea si ifosele leului, 1-a sfatuit sa sacrifice pe cel mai puternic animal de pe cuprinsul imparatiei, adica pe el insusi. Reactia leului este tipica pentru conducatorul tiran si las, deoarece daca pana atunci ar fi distrus pe oricine indraznea sa se creada mai puternic decat el, de data asta se plange cu ipocrizie "caci patimesc de tuse". Lingusitoarea vulpe sesizeaza ironic: "inaltimea ta esti / Oricat de slab poftesti". Poetul creeaza aici un comic de situatie intalnit in societatea reala si anume ca cel mai puternic poate fi, dupa interes si imprejurari, cel mai slab, daca asa doreste el sa para intr-o anumita imprejurare. Toti supusii imparatului ii dau dreptate cu umilinta si chiar lighioanele "ce erau mai coltate" isi inventeaza slabiciuni si betesuguri: "Dar si puterea noastra / E indestul de proasta". Un biet iepure, fire cinstita si lipsit de ipocrizie, reactioneaza cu uimire fata de atitudinea celor puternici, care se dovedeau lasi si prefacuti. Dintr-o data toti s-au napustit asupra lui, considerand ca "el este cel mai tare!" si, acuzandu-1 de lasitate, de lipsa de loialitate fata de imparatie, il banuiesc ca se sustrage onoarei de a le face lor "biruinta usoara!". Cainii au sarit asupra bietului iepure, despre care poetul afirma cu amaraciune subtila ca trebuia sa-si ispaseasca pacatele, il jupoaie de viu, implinind astfel "Ce ne-a zis proorocul din porunca cereasca!".



Morala este exprimata in mod explicit, printr-o interogatie retorica a poetului, care sugereaza ca intotdeauna inving cei puternici, iar cei slabi sunt victimele nedreptatilor si abuzurilor celorlalti: "Se afla vreo tara, unde 1-asa-ntamplare / Sa se jertfeasca leul? Nici una, mi se pare. / Nu stiu cum se urmeaza, nu pricep cum se poate, / Dar vaz ca cei puternici oriunde au dreptate".



Fabula "Dreptatea leului" ilustreaza, printr-o alegorie din lumea animalelor, legile sociale care functioneaza oriunde si oricand in lumea reala. Astfel, leul si supusii lui, tigrii, ursii, sunt puternicii vremii care, ca sa-si atinga scopurile si sa-si satisfaca orgoliile sacrifica fara ezitare pe omul de rand, sincer si cinstit, care nu are pentru ei nici un fel de importanta. Ideea centrala exprimata de Grigore Alexandrescu este ca in orice fel de societate si oriunde in lume functioneaza legea celui puternic, ca totdeauna dreptatea este de partea celor aflati in functii importante, care pot decide orice, avand in vedere numai ceea ce le dicteaza interesul personal.

Limbajul artistic al fabulei este alcatuit din figuri de stil si cuvinte si expresii populare, fiind caracterizat prin oralitate. Epitetele au rol caracterizator, acela de a descrie cat mai expresiv trasaturile personajelor: "bivolul pieptos", "elefantul nasos", "vestita vrajitoare". Oralitatea este realizata prin cuvinte si expresii populare, precum si arhaisme pentru a reda veridicitatea intamplarilor si personajelor care participa la actiune: "prigonire", "galcevire", "nensemnator", "grab", "zbiara", "sa-i faca intrebare", "se puse pe ganduri", "patimesc de tuse".

"Fire usor sceptica, insa nu amarnic, tumultuos, ci ironic, spiriuial, Grigore Alexandrescu a lasat in "Epistole" [], in "Satire si in "Fabule" modele ale genului de o puritate indiscutabila, neintrecuta pana azi. El este Boileau si La Fontaine al nostru." (Ion RotarU)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.