Uitind ca Ramintki lasase pe cimpul de bataie din Padurea Pustnicul numai morti de sticla, Radu Zavoianu n-avu nici cea mai mica sovaire cind, spre sfirsitul lui septembrie, Ramintki il invita sa vina cu Asta Dragomi-rescu la o vinatoare.
- E ziua mea de nastere si vreau sa mi-o serbez, tragind cu pusca, in cimpia Baraganului. Am un prieten, Tu d or Fluture, administrator in statiunea G, sectie a Institutului de balneologie din Bucuresti, el organizeaza vinatoarea. Ceva ce n-ati vazut, garantez ca va fi cu totul inedit. Vine si Ed, el aduce armele si cartusele pentru ai care n-au. Ed il cunoaste bine pe Fluture, dar trebuie ca 1-ai vazut si tu pe la mine, un tip cu un cap ciudat. Capul lui seamana perfect cu un cap de ciine, muscat in ceafa de alt ciine.
Se dusera la G. cu doua masini, Ramintki cu Ed, Radu cu Asta, intr-o duminica seara, dupa meciul lui Ed, dupa spectacolul Astei. Tudor Fluture, beat crita, dormea, dar le aranjase doua camere intr-o vila, in aceea destinata lui Radu si Astei ingramadise doua lazi cu piersici mari, galbene, cu praguri de asfintit de visina in obraji, acope¬rite cu puf moale care ramine in causul palmei ca un lapte pirguit si raspindind un parfum incisiv, ca-n baile din palatele Mogulilor, pusese pe masa struguri cu boaba lunguiata ca ochiul de vulpe, rupti cu frunze, si la gea--muri, gutui, iar deasupra, la cornise, stiuleti de porumb. Toamna si miresmele ei amare, un gust de iod si de lacrima, tributul inefabil al timpului in scadere. Radu si Asta se culcara repede, fara sa manince, bind cite un paharel de anason, patrunsi de miresmele ametite si ascultind incintati ploaia marunta si indesata, suspinul ei
ingenuncheat, care se pocnise cind erau pe la jumatatea drumului si-si sfiriia acum fusele in burlanele de tabla si pe acoperis.
Ramintki si Ed ramasesera treji pina tirziu. Lor, Tudor Fluture le lasase o damigeana cu vin alb caruia te simteai tentat sa-i spui dumneavoastra, un morman de nuci sparte, un castron cu calcan prajit, pui fripti. Damigeana, sub¬stantiv feminin in limba romana, cind e plina si reprezinta fidelitatea noastra fata de agricultura pe doua milenii, e un vas barbatesc, frate modern al ulciorului si, golind-o cu Ed, Ramintki se schimba in zeu al ploii, apoi in cal ridicat in doua picioare si sprijinit in coada, si vorbi numai el. El, Ramintki, era snopul de griu pus sub iconostas, din care Dumnezeu culege boabele cele mai pline si le duce la moara, iar Ed, ascultindu-1, era floarea de mac si albastrelele traind vii, ca si spicele, drumul spre mauzo-leul piinii sau spre dealul unde se string pentru zboruri de incercare porumbeii de turta dulce. De prost gust, in camera lor, era un calaret de faianta. Calaretul cinta la cobza si la spatele lui, moartea, cu picioarele stergind pamintul, ii incolacea gitul cu bratele. Ramintki ii rupse un picior, care trosni ca un picior de lacusta si-1 arunca inauntru prin gura damigenei si piciorul alegoric al mortii zornaia, ca o veste de care ti-e teama, cind Ed umplea paharele, iar Ramintki scuipa spre moartea cu trupul ciuntit :
- Vaca stearpa, cu scaieti in coada ! Purcea incorno¬rata !
Dimineata se intilnira pe veranda - ploaia se oprise - il imbratisara pe Ramintki, urindu-i la multi ani - "optzeci, nici o zi in plus, fixa Ramintki, raspund de exe¬cutie" -, Ed le dadu armele, dar nici un cartus, arme si palarii cafenii, impodobite cu pene de paun, si Asta Dra-gomirescu, care-si adusese trompeta, arunca in vazduhul
limpede trei semnale scurte, strigind pitigaiat, din cauza efortului :
- Atentiune, toate ratele salbatice si toti iepurii : a sosit ceasul de apoi !
- Vinatoarea incepe la prinz, ii zise Ramintki, Si n-o sa tragem un foc in rate sau in iepuri.
- Dar in cine ? intreba Ed. in Tudor Fluture ? Daca-i gaurim astuia burta, o sa vedem curgind riuri de vin si de tuica. E ziua ta, continua Ed, dar trebuie sa-ti spun.,,
- O clipa, il intrerupse Ramintki, stiu ca ai de gind sa fii obraznic si te rog sa-mi spui Cornel. E mai intim.
Si adaug ca orice atac din partea ta e un pai care ma gidila la talpi.
- Vreau sa-ti spun, acum, cind ai treizeci si opt de ani de viata si inca patruzeci si doi in fata - toti neis¬ pravitii traiesc cit si-au pus de gind ! - ca eu cred prea putin in tine ca scriitor.
- Invers, il corecta Ramintki. Tu crezi ca cel ce i-a harazit pe scriitori otravitori de profesie pe mine m-a scapat din vedere, a uitat sa ma unga cu mir si-am ramas in oala comuna. Se poate.
- Dar azi-noapte, se alinie Radu linga Ed, urlai ca esti cel mai mare. Te-am auzit prin perete, sint foarte subtiri, se-aude totul. Ziceai ca scriitorii adevarati, ca tine, bat in ziduri cu ciocane invelite in prosoape ude.
- Bat, sigur ca bat, replica Ramintki, insa voi n-auziti.
Dar intr-o zi o sa va sculati strigind ca zidul cetatii e din nisip si ca cifra doi s-a nascut inaintea cifrei unu si numai dupa aia a aparut trei, numar magic, cerind un brad pentru cifra patru.
- Cel ce n-a fost Isus, zise Radu.
- Sau poate a fost, il rasuci Ramintki.
.- Atunci, cel ce n-a fost Isus, sau poate a fost, ti-a lasat o cruce intacta, ca sa aprinzi focul sacru cu aschii
rupte din ea. Si tu ce faci ? in loc sa-ti vezi de treaba, ne porti prin toate coclaurile.
- Tu si cu Ed sinteti pleava carnii mele. Asa stau lucrurile, Asta, recunosc faptul cu tristete, pentru ca fiind pleava carnii mele, puteau sa fie mai destepti. Azi-noapte vorbeam altfel decit acum din cauza ca ploua. Azi-noapte mi se parea ca toate usile lumii se izbesc cu fata de tar¬ mul Baraganului si Baraganul venise cu toate florile, cu turmele si viile lui in pragul lacului. Splendida ofranda, nu-i asa, Ed ? Esti prost si neajutorat si da-te la o parte de linga Asta, nu meriti sa stai linga o tufa de mirt ! Azi-noapte, din perdeaua casei si pina-n marul catargului infipt in luntrea stelei polare, fumegau furtuni de sare.
- Eu n-am vazut, zise Ed. Era prea intuneric.
- intuneric ? ! zise Ramintki. Ar trebui sa-ti tai limba.
Baraganul e pamint nascocit de Dumnezeu in noaptea
Pastelui si intunericul lui are oasele verzi. Ed Valdara, baiatule, imi provoci mila i Ma uit la tine si-mi dau seama ca fiecare veac e feudal pina cel putin la jumatatea lui.
- In afara de veacul douazeci si unu, declara, convins,
Ed Valdara. Eu o sa-1 apuc.
- Iata o suta de ani despre care nu stiu nimic altceva decit ca si-a atirnat la git mult prea multe bijuterii. Dar asculta colea ce spune cel mai bun poet roman de azi, cu bataie la veacul tau :
Aud pnn somn pe nenascutii clini, pe nenascutii oameni cum ii latra
- Un adevar care umbla cu capul spart, zise Ed,
- Ca orice luptator, para Ramintki, privind, moale, cimpia.
Iar Radu se gindi : "Vrea sa ne domine si ne domina. Sintem subiectele lui si, ca sa ne studieze, ne provoaca
si ne irita. Daca cel ce-a fost Isus a uitat sa-i unga cu mir, va fabrica el un alt Isus, aici, pe pamint, si nu el, ci Isus va fi robul lui. Acum Ramintki se ascunde si ne aproba ca sa ne invinga mai usor pentru ca stie ca Dumnezeu insusi, ca sa stapineasca lumea, sta ascuns/ sub trei fete : a Tatalui, a Fiului si a Sfintului Duh."
- Cred ca stiu ce vrei, zise el cu voce tare.
- Vreau sa ma uit in cimpie, raspunse Ramintki. O iubesc.
Dupa ploaie, lacul era senin si melancolic.
Luna, in plina zi, plutea greoaie, ca o dropie incarcata cu oua. Apa mortilor juca firav in zare. Si fiecare frunza de aer neadevarat parea o limba de miel. Toti mieii taiati in ajun de Pasti pe parcurs de doua mii de ani lingeau vazduhul Baraganului. Ramintki se suci cu fata spre Radu si Ed si le zise :
- Poate ca era mai bine sa va car la herghelia de la
Mangalia, sa destupam cu mina caii incuiati, sa ascultam cum le tuna stomacul si pe urma sa ne intoarcem la un doctor de la Institutul Parhon care sa studieze pe noi rasunetul tunetului in glande.
- Curios ! se amesteca Asta Dragomirescu. Te zbati intruna sa schimbi un spatiu poetic pe un spatiu pervers.
- Exact. Ca sa nu ma distrug ca romancier inainte de
40 de ani.
Si se intoarse spre Ed.
- Ed, poti sa spui repede, de douazeci de ori, vorbele astea : fluturi pe punte, fluturi sub punte ?
- Pot sa spun de o mie de ori ca Tudor Fluture, omul tau, e un mare dobitoc.
- Vezi ? i facu Ramintki, dispretuitor. O sa imbatri- nesti ducind in brate numai femei schioape.
Radu isi freca cu un capat al fularului de matase sem¬nele de varsat de sub barbia puternica, niste copci
minuscule, pe care-ar fi putut sa si le faca cu tigara, gitul fiind mai aproape de mina decit scrumiera. Asta incercase sa-1 convinga sa-si lase barba, dar el refuzase :
- La primul concert as intra pe scena in patru labe si-as behai ca un tap.
- Nu-mi placi azi, Ramintki, zise Radu. incerci sa n-ai Dumnezeu si nu izbutesti.
- Cine e Dumnezeu ? Poti sa-mi spui cine e Dum¬ nezeu ?
Dimineata, avea curaj sa bombane, sa cirteasca si sa-1 conteste pe Dumnezeu, seara, n-ar fi indraznit, cind se ingropa in noapte socotea ca e periculos sa nu fii prieten cu Dumnezeu.
- Mai inainte de orice, mai inainte chiar sa stiu daca exista Dumnezeu, azi mi-ar placea sa am o lampa din care, ridicind fitilul, sa iasa fluturi albi si rosii. Cei albi sa-mi presare ziua cu flori, pe cei rosii, ca o rana de glont, sa-i trimit sa aprinda vreascurile sub ceaunele in care fierb laptele femeile din cimpie.
- Lapte pentru copiii aia care n-or sa te salute nici¬ odata, spuse Radu.
- Care sint aia ? intreba Ed, lacom.
- Ai fi gata sa infiezi orice copil care ma dusmaneste, il intui Ramintki. Sint multi, nu te repezi.
- Galopati, baieti ! ii indemna Asta pe Radu si pe
Ed, calul e deselat si nepotcovit.
"Tufa de mirt, se gindi Radu, isi impleteste crengu¬tele in forma de cuibar, captuseste cuibarul cu pinza de paianjen si ne asteapta sa intram acolo, si vom intra, vom intra. Ca sa ne fringem gitul."
- Din pacate, vorbi din nou Asta Dragomirescu, copiii nu dusmanesc oamenii mari, se dusmanesc intre ei. Cind eram mica, ma rugam plingind si dadeam banuti de pomana cersetorilor ca sa-mi moara o verisoara, nu in-
telegeam ca matusa mea ii, insufla ideea sa-mi strice jucariile si sa-mi puna piedica pe strada.
- Pe mine, zise Ramintki, m-au dusmanit copiii. Acum trebuie ca sint oameni insurati, cei care m-au dusmanit.
Eram invatator, prin 1950-1951 intr-un sat de cimpie, de aici pina acolo suna vintul prin iarba trei zile. Scoala mare, sase sute de elevi, opt clase paralele, internat si vreo treizeci de cadre didactice, cei mai multi batrini si fricosi, avusesera pamint, tinusera slugi si executau fara cricnire tot ce li se cerea. Cind s-a topit zapada si a murit
Papasa, doua zile i-am studiat biografia in toate clasele, intr-a treia am primit ordin sa ducem elevii la adunarea de doliu de la caminul cultural. Directorul a vrut ca toata lumea sa mearga plingind. I-am aliniat pe elevi in mar¬ ginea cringului de mesteceni din spatele scolii, in care aparusera pasaje de sitari, si directorul le-a vorbit : ,,Dragi copii, astazi il conducem pe ultimul sau drum pe cel mai de seama cirmuitor al lumii, plingeti, fiti tristi". Noi, pro¬ fesorii si invatatorii, plingeam. Exemplul profesorului, un stimulent pentru elevi. Copiii, insa, se inghionteau, rideau, prea putini erau aia care sa lacrimeze. Dar timpul presa, trebuia sa pornim. Si atunci, unul dintre batrini a venit c-o idee : fiecare cadru didactic sa palmuiasca douazeci de elevi. Am impartit douazeci de perechi de palme si seara am parasit satul pentru totdeauna.
- Si dupa doua luni 1-au arestat, ii zise Radu Astei, se imbata si povestea peste tot timpenia la care luase parte fara sa se impotriveasca.
Tufa de mirt clantanea cocoasele pustii, nu paru sa-i dea atentie.
- Dupa trei luni, preciza Ramintki. Uite o formatie de cocori, se duc. La ce inaltime credeti ca trec ?
- Doua sute cincizeci de metri, raspunse Ed, scotind din buzunare un cartus.
- Stai linistit, il sfatui Ramintki, Sintem aici pentru alta vinatoare.
- De ce n-o incepem ? intreba Radu.
- La amiaza. Cind se va pune ciorba la fiert in buca¬ tarii.
- Dar nu se mai gateste nimic aici, zise Asta. Statiu¬ nea e pustie, s-a inchis de cinci zile, ini-a spus camerista.
- Astazi, in mod exceptional vor gati.
- Carne de cal, zise Ed.
- De ce de cal ? intreba Ramintki.
- E mai ieftina.
- Ti-ar placea sa spurce cazanele de ziua mea ?
- Da, zise Ed. S-ar potrivi.
- Priviti ce ocol fac cocorii aia, arata Ramintki cu degetul. Parca s-ar duce si nu s-ar duce.
- As vrea sa-i aud tipind, se misca Tufa de mirt.
- I-am auzit in zori, zise Ramintki, si Radu Zavoianu se incorda.
,,Va pune vrabii si grauri pe frunzele ei, pentru ca ea zvicneste acum numai pentru el. Eu nu mai sint sau sint piedica."
- in zori erai beat, zise Ed. Te-am ciocanit pe frunte cu piciorul mortii, ala ruptul, si suna aburul in tine.
- la-o cum vrei, raspunse Ramintki, dar eu i-am auzit.
Visam corabii de smirna. Si cind i-a simtit, sufletul meu a lunecat din somn la fereastra, patru plopi primeau in trup singele stelelor, un salcim legana ultima dragoste a frun¬ zelor, apele treceau pe sub luna ca o nunta pe sub porti de minastire, si matase brumata din marile nordului a cazut marunta pe ierburile ce pazesc casa. Plecau pe ne¬ clintitele, marile lor drumuri, pururea invaluite in miros de toamne vechi si de pelin, si-n vislele lor se zbateau ametitor, ca inele de aur, noptile asteptarii, dedesubt se tulburau mestecenii, drumurile de pamint se umpleau cu
fir ruginit de izma verde si cimpia bolborosea pierduta sub vint. ii ascultam cu inima si tot cu inima ii priveam. Si sub biserica aia uite-o, se vede, pluteste in aer, sfintii parinti practica levitatia, un minz bea din lac apa indoita cu luna, chiar de linga subtioara lui Christos, si peste el, atingindu-i spinarea si genunchii, ca un gind ratacit, treceau in zbor nepamintean umbrele cocorilor. isi descintau din stufaris toate pasarile care ramin la noi, in lemnul casei isi storcea mirosurile busuiocul, naluci jucau peste comorile de fructe. Pleaca, se duc cocorii. Corabii daltuite cu fildes, in care umbla sufletul meu.
Ramintki tacu moale, isi indrepta spinarea, proptin-du-se cu pieptul de balustrada. Si intreba serios :
- Spune, Ed, iti place curn ma asculta cuvintele i
- Avraam si Sara, lacob si Rebeca si tot ce poate fi pomenit, se porni Radu, dar Ramintki il intrerupse rastit :
- Taci din gura !
Si relua intrebarea, dar cu alti termeni ;
- Zi, Ed, te-am facut s-auzi cocorii tipind ?
Ed cel cracanat si blond, flegmatic si indesirabil, ii raspunse cu o privire de dragoste.
- Ed e cimpul tau cel mai fertil. Ed, continua Radu numai pentru Asta, inghite tot ce-i dai : untura de peste, aroganta. Arunci peste el, seara, saminta de ridichi si-a doua zi poti sa-1 vinzi in piata, doi lei legatura.
- Si-n tine nu mai prinde nimic ? zise Ramintki.
Pune-ti o tablita de git : "N-aruncati orzul in gradina mea, e in zadar".
- Vax ! facu Radu, tuguindu-si buzele, si-i paru rau ca acceptase invitatia lui Ramintki. Nu-ncerca, astazi nu ma poti jigni. Simti asta si te enerveaza.
Jos, o femeie grasa, in halat alb, ciocani c-o piatra in stilpul verandei si le striga gifiind :
- Domnule 3 V-asteapta tovarasul Fluture la debarca¬ der, linga podul de lemn.
- Sa mergem, propuse Ramintki. Cine cedeaza ma infringe.
Dar pe cind paraseau veranda plina de foi de nuc, scuturate de ploaie, se institui iarasi in invingator. Sau incerca sa se instituie :
- Avea dreptate sclavul Esop, nici un vultur nu apuca sa scoata pui cind misuna scarabeii. insirati unul dupa altul, cu armele pe umar, ca o patrula, strabatura spatiul pe ipotenuza imaginara a triunghiului format de patru pavilioane vechi, soldatesti, puturoase spre un sir de vile noi, etajate, cu terase largi, inconjurate de arbori rezistenti. Soarele, uscativ ca sternul unui cocos descarnat, dadea in pragul nebuniei pe peretii albastri ai vilei de linga podul de lemn care leaga doua fisii de pamint indopate cu tufe de dafin si cuiburi de cimbru inaintind in lac 10-15 metri, ca niste imensi delfini de lut porniti sa duca batalia cu rechinii inchipuiti pe ape de jocul lunii si al vintului. in fata vilei albastre, legata cu fringhii de pod, plutea o platforma de lemn, patrata, iar pe platforma, intr-un docar cu lada neagra, cirpita cu cioburi de oglinzi si bucati de sticla colorata, Tudor Fluture, cap de ciine, ras cu briciul si muscat in ceafa de alt ciine, insurubat pe un trup mic, deformat de excese sau de o foame insuportabila in anii copilariei, cu umerii inveliti intr-o fata de masa patata de sosuri ruginite, bea vin si un baiat din formatia de paznici a statiunii, suit pe capra pe locul vizitiului, in pantaloni de dimie, rasfrinti peste cizmele cu tureatca scurta, in camasa imitind paginile ziarelor de limba en¬gleza, peste care pusese un ilic rosu de lina, fara mineci, brodat cu sopirle de arnici verde, atingea cu biciul doi cai invizibili si cinta un cintec de drumul mare. Drum
lung, speranta incerta, poate nici nu stiau unde merg, le era de ajuns ca plecasera, fiindca orice plecare e o floare a soarelui, cu discul impodobit de petale galbene, cu ochiul verde al uitarii, cu rugaciunea bunului ramas, cintecul se impletea cu sunetul ciolanelor docarului : ni¬caieri, nicaieri, nicaieri, malurile erau minunea lumii si hanurile ei deschise, cu lautari si cu femei ursite sa rida, sa plinga si iar sa rida, cu orz pentru cai, cu adapatoare. Descoperindu-i pe Ramintki, pe Ed, pe Radu si pe Asta Dragomirescu, Tudor Fluture se ridica in picioare, il batu pe umeri pe vizitiu - ala intelese ca e timpul pentru un popas - si contrar tuturor asteptarilor lui Ramintki, rosti cu voce inceata, plina de pierderi rafinate :
- Nu stiu cum se-ntimpla cu voi, dar mie, cind s-asterne toamna si ramin singur, imi vine sa plec de nebun sau m-apuca dorul sa mor.
- Ed, zise Hamintki, da-mi o palma sa-mi vin in fire !
- Nu, zise Tudor Fluture, mie sa-mi dai o palma. Pe artisti, Ed, sa-i bati cu o orhidee. Asa zice un cintec din San-Francisco, facut de tipii aia care-au fugit de-acasa si fumeaza marijuana in, marginea orasului, care fac copii in colectiv si vor sa aiba un destin colectiv. Ani inteles corect cintecul, Radu Zavoianu ?
- Ideea e putin jumulita, dar merge, raspunse Radu.
Ramintki pufni pe nari si scutura capul. Suvitele de par castaniu ii cadeau pe obraji si capul ii semana cu o urna de serpi impletiti. Se smulse din loc si urca in docar cu Ed, cu Asta, cu Radu.
- Tresor, se strimba el spre Tudor Fluture, chircin- du-se pe rezematoarea pentru picioare, mai zi o data chestia aia cu moartea. Dorul de moarte, da ? Si dorul de topire blinda ? De unire in visuri cu natura intrata in scadere ? O zici, pe urma Ed Valdara imi da un cartus si te curat imediat, pe cuvintul meu.
- Spui niste lucruri de-mi vine sa rid de ele si-n biserica, hohoti Tudor Fluture, brusc schimbat in bine, si-i saruta mina Astei Dragomirescu : Doamna scumpa, omagii. Cind vorbeste Ramintki, ingheata iarba-n pasuni si n-ani putut sa va spun din capul locului cit sinteti de frumoasa. Ramintki latra si ma ameninta de azi-dimi- neata. Baiatul asta - arata spre camasa imitind ziarele de limba engleza - azi-dimineata imi punea pe frunte un bandaj cu felii de cartof crud si Ramintki vine la geamui meu, se infige acolo ca un tarus intr-o crescatorie de tauri si-ncepe : Tudor Fluture, aici, la tine, Dumnezeu e un cochet, 1-am prins desenind cu pensula florile de toamna. Si varsa inainte praf, noroi, zapezi, ghimpi, tot belsugul de timpenie din el. Noi doi am fost invatatori intr-un sat, cind murea un om acolo, Ramintki radea o cuvintare de jale si rudele indurerate ne dadeau o vadra de vin. Plinge cimitirul ala dupa noi, Ramintki Iertare, facu el, smerit, aseara am fost beat si mi se pare ca am uitat sa va pun in camera cite un catui cu rasina.
- Esti cel mai aiurit fluture, zise Asta, cu simpatie.
- Va multumesc.
- E un circar, o contrazise Ramintki, si nici macar atit. Se misca nauc in umbra circarilor din Oborul de odinioara.
- Asa este, recunoscu Tudor Fluture. Daca-mi merge, abuzez si intind coarda, daca nu, zic, vai, ce mustaciosi erau bunicii nostri si cum jucau ei rugby cu un pepene pe care-1 mincau in pauza si scuipau semintele in spec¬ tatori. Hei, baiete, striga la paznicul-vizitiu, da bice cailor, pornim, e ziua lui Ramintki, trebuie s-o facem de pomina !
Pe viata si pe moarte.
Baiatul sari sprinten de pe capra, dezlega funiile, se opinti cu piciorul, gemind surd, numai din git, intr-un iesind al malului si platforma se desprinse de uscat.
Aproape, pe apa, pluteau doua sticle goale, una invelita in papura si o cutie de conserve.
- Ce faceti ? ! tipa Asta Dragomirescu, speriata. Daca se rastoarna docarul ?
- Nu se rastoarna, o asigura Tudor Fluture, e prins in scoabe.
- Daca se rastoarna, inotam, zise Radu, captivat de-aceasta calatorie ciudata.
- inotam noi, dar Ramintki ?! El nu stie sa-noate.
Radu Zavoianu o privi lung in simburele ochilor, cau- tindu-si parca propria imagine si negasind-o, si sub pri¬virea lui, trasaturile Astei Dragomirescu incremenira o secunda.
- Vai, vai, vai, cita grija ! rise Radu, un sir de sunete false, care-i scoasera Astei pete verzi in obraji.
- Rizi albastru, zise ea, apucind palaria pe care o duse in dreptul cehilor si o cerceta atent. Nu descoperi nici o scama, netezi pana de paun, si si-o puse din nou pe cap.
- Deasupra ta, zise Radu, impingind cu degetul in sus, la nivelul umarului. De-acolo-mi vine.
Asta ridica ochii spre cer. Deasupra ei, dar numai intr-un spatiu ingust, cerul se rotunjea intr-o copca al¬bastra, un albastru in toate nuantele, de la ipostaza lui, care e un albastru periferic, pina la savirsirea in pisc, de un albastru incendiar. Parca o gura de tun bombarda cu albastru rece si cu albastru fierbinte un singur punct din cer.
- Cinta-ne ceva, pina nu vine iar ploaia, zise Asta, aratind norii ce se stringeau mal, undeva, in malul lalomitei
Si el o mingiie pe bratul subtire si pe incheietura miinii, patul de aur al feminitatii, acolo unde singele e totdeauna verde si trufas : de mult nu-1 mai rugase sa cinte ! Dar
tot ce lipsea acum era nesiguranta unui cintec si iata ea inluise rugaciunea clipei
"Ploaia s-a stins, incepu el, intr-un registru inalt, ce ploaie nu se stinge ? ! Ridica bratele si lasa curcubeul sa-ti incinga sinii, mici amfore de aur in care-auzi tris¬tetea cum se istoveste."
Cintind, el isi dadea voie si le dadea voie si celorlalti sa fie mai tineri, de douazeci de ani si chiar mai putin, adolescenti uimiti de prezenta armelor pe genunchii lor, acordind cerului, cu boturi umede de cal, carbunele ce arde-n rasaritul soarelui. "Acum stiu, Dumnezeu e pretul lucrurilor de demult pierdute, marginile curcubeului pling la doua capete de apa descintata."
Iar Rammtki isi spuse : "Sintem prea furiosi ca sa ne traim viata ca observatori". Si. lungind gitul de bitlan, cauta cu ochii drumul gol de carute care duce la Marea Neagra - "Acolo da el cu barda, intr-un manunchi de ierburi de mare. Trebuia sa stii, baiete, ca tot ceea ce e intimplator are consecinte neasteptate !" - dar drumul nu se vedea, ii despartea de el doua lanuri de porumb necules, o vie cu prepeleac si apa ingusta, valurile ei mici, clipocind si plescaind la colturile platformei, norii si chiar baticul de la gitul lui Radu, innodat ca o cravata Nebunul care-ajunge la marginea curcubeului se schimba din barbat in femeie si femeia in barbat.
Tinarul vizitiu la caii de abur ai sperantei :
- Dii. vitele Domnului, numai muierea e de vina, de-acolo le vine moartea si astora, pretul minzului sta scris pe copita iepii.
"Iata un cap, ar fi spus Ramintki, care se va balan¬gani cu nespusa cinste in streang."
Si Tudor Fluture :
"Nu-mi place, trebuie sa vorbim altfel."
5 - Frumosii nebuni ai mar.loi orase
Numai Asta parea cuprinsa de mutenie in toate fi¬brele trupului, insensibila si inabordabila. Ochii ei negri, imensi, citeau pe minecile tinarului vizitiu, fara sa in¬teleaga : Would the Senat majority leader support the president's jull power bill ? inalta trompeta, atirnind intr-un snur auriu de gitul ei, si peste ape se intinse o mirare de alama. Ultimele rezerve ale tristetii scoasera alge si polipi Alaiul himeric al iubirii neimplinite
3,Voi lua pe umeri doi copii si le voi arata ploaia" Si Radu Zavoianu fugi in cimpia dintre baltile ce preves¬tesc apropierea Brailei, unde nimeni nu viseaza la munti. Cimpia isi satura dorul de munti privind carutele melan¬colice coborind in opalul amurgului, incarcate cu poame si disparind incet intr-un mileniu de troite, viseaza numai la ce se petrece peste apa, adica dincolo de balta. Ploaia s-a stins si-as vrea sa fiu copii purtat pe urneri. Un clopot sfint isi rupe suferinta sub arc de curcubeu. Dincolo de apa toti caii erau de luna.
A leakage /rom democratic
Peste apa, scaietii din drumul turmelor de oi erau arbori de lina. Peste apa pluteau foisoare in vazduh si cresteau cei mai dulci pepeni. Ce stie tirfa aia adusa de Ed in Padurea Pustnicul despre felinare ? ! Seara, pazeam la vie, dincolo de ape s-auzea trecind un tren. Trenul de noapte, il salutam chiuind si aruncind sepciie in vazduh. Suiti intr-un cires de doua ori lovit de trasnet si legat in doua cercuri de fier ascultam incordati vuietul fantomei spre marile orase. La noi, pamintul era un altar jupuit de sfinti, peste apa era fagaduinta. De peste apa veneau cind si cind niste neamuri vesele care se imbatau cu bunicul si trageau cu pusca in porumbei. Ridica bratele si lasa-ti sinii sa-i incinga curcubeul, ploaia
Deodata, parca lovit de glont, tinarul paznic si vizitiu batu aerul cu miinile si cazu teapan in dreapta, izbindu-se
l ptt«
cu capul de Iada docarului si scoase un geamat prelung,
- Ala cu parul auriu, firtingaul, ala ti-a facut-o ! striga un batrin de la fereastra unuia din pavilioane, caci platforma cu docar ajunsese in dreptul lor, amenintind sa se impotmoleasca intr-o roata de stuf, sub malul acoperit de tufe de pelin inalt, uscate, strajuite de doi plopi batuti in argint, cu trunchiurile supurand suc negru peste niste ciriige si potcoave infipte sus, la subtioara lor, de femeile de Ja spalatorie.
Pe sirma de rufe intinsa intre ei se jucau doua vrabii umflate de seminte si, de jos, din docar, fata batrinului aparea taiata in parti egale, chiar pe linia gurii. Numai miinile i se vedeau intregi, zbatindu-se sa iasa din minecile halatului de un. rosu degerat.
- Vezi-ti de treaba i se rasti la ei Tudor Fluture,
Nu-ti baga nasul unde nu-ti fierbe oala !
Iar Ramintki ii striga lui Ed :
- Bravo, Ed !
Decoratie pentru miscarea scurta si dibace, indelung exersata si slefuita pe terenurile de fotbal, cu care-1 daduse gata pe tinarul de pe capra !
Ramintki impleti bratele tinarului pe piept si sari calare pe picioarele lui, sfatuindu-1 sa abandoneze orice impotrivire.
- Stai linistit si noi o sa te citim. Lectura ziarelor imbunatateste circulatia singelui, chiar cind te umple de rapan.
- Domnule, bolborosi ala, dar imi fringi turloaiele.
- Dispute aprige in Senat, anunta Ramintki, pe ches¬ tia razboiului din Vietnam.
Si Tudor Fluture batea de nebun, cu patui pustii, in toarta unei caldari cu sticle la gheata, noroc ca pusca nu era incarcata.
5*
Treci la cronica sportiva, ceru Ed, nerabdator. E dreptul meu,
- Sportul e la subtioara stinga, zise baiatul, renun- tind la revolta.
- Sigur ca da, jubila Ramintki. Acolo unde nu dai cu apa niciodata, inca o dovada in plus ca sportul e apanajul golanilor.
-- Si al lorzilor, zise Ed. Nu ma incui tu pe mine. Eu am dat mina cu lordul primar din Glasgow, si ridica stinga paznicului. Drace ! exclama el, cu scirba in glas si strimbind nasul mic, jupuit de vint, turtit putin in dreptul narilor, uitati-va, americanii s-au apucat sa-mi povesteasca viata fara sa-mi ceara acordul. Partea-ntii : Ce s-ar fi intimpl-at daca marele Ed Valdara s-ar fi nascut cu zece ani mai devreme si-ar fi jucat baschet ?
- Ce s-ar fi intimplat ? intreba Asta, curioasa.
- Daca marele Ed Valdara, supranumit Maori, omul de gol din reprezentativa Europei, se nastea cu zece ani mai devreme si opta pentru baschet, intreprinzator si inteligent cum il stim, etcetera, etcetera. - Stai cuminte, ma ! - si-ar fi cumparat un Mercedes-Benz cu o simpla cutie de nescafe. Sintem deci cu zece ani in urma. Ed
Valdara e jucatorul numarul unu din echipa Romaniei.
Sau numarul doi, nici un loc mai jos. Un baschetbalist de talia lui prinde, intr-un an. douazeci de deplasari in. strainatate, Prima intilnire se desfasoara in R.D.G., la
Dresda. Ed, caiculind conjunctura pietei, investeste 25 de lei intr-o cutie cu ness, o vinde la Dresda si ia doua perechi de sandale. Le da in tara cu trei sute de lei. Cu trei sute de lei cumpara zece sticle de coniac trei stele.
Merge la Varsovia. Vinde coniacul, ia trei mii de zloti si cumpara douazeci de papagali, in Romania, papagalii fiind o raritate, obtine patru sute de lei pe bucata. De opt mii de lei cumpara de la Bucuresti schimburi de dama din mi-
laneza si nailon. Joaca si le vinde la Plovdiv, in Bulgaria. Baga banii in cincisprezece aparate de fotografiat Zorki, importate din U.R.S.S. Se intoarce si e trimis ]a balca¬niada de la Atena. Grecii platesc doua mii de drahme pe un Zorki. Pur si simplu ti-1 smulg de la git. Vinde totul si se linisteste, e primul la antrenamente, e supus, mun¬ceste intens si prinde avionul cu care zboara lotul in R.F.G. Aici intra in primul magazin si, contra treizeci de mii de drahme, se urca la volanul Mercedes-ului.
- Ed. zise Asta Dragomirescu, vino sa te sarut.
- O faci de pomana. M-am nascut cu zece ani mai tirziu.
In clipa aia, cineva, inapoia paviiioanelor; se porni sa bata aprig intr-o toaca de fier. Ora prinzului. Sus, la fereastra, batrinul inversunat impotriva lui Ed dadu in clocot.
- Domnu Fluture, fii atent, vin se vad, vin gramada.
Veniti, veniti, urla el spre cimpie, in directia drumului ce duce spre Marea Neagra, veniti, lichelele dracului, puite nenorocite, si-si filfiia minecile halatului, amenintind cu pumnii strinsi.
- Ce-i cu ala ? intreba Radu Zavoianu, si se uita la batran ca la vestitorul mizeriei, iar batrinul, agitindu-se isteric,* cu mustatile ascunse sub o cirpa innodata la ceafa, ca sa le pastreze netede, parea intr-adevar vestitorul mizeriei.
- E furnizorul meu de rasina, zise Tudor Fluture. Mai productiv decit o padure de brazi din Bucegi. E aici de cinci zile. Cind s-a inchis statiunea mi-au trimis pe cap, pentru doua saptamini, azilul de batrini de la Afumati.
Batrinul a venit cu un cos de rasina, zice ca are un baiat inginer silvic.
- Trebuia sa fiti aici cind i-au adus cu camionul, se amesteca in discutie camasa imitind ziarele de limba
engleza. Au carat cu ei si trei sicrie. Dar n-o sa se curete nici unul. P-astia poti sa-i arunci si-n fintina, se descurca. infipse doi pari in fundul lacului, busind in ei cu un mai de lemn, scoase o blana din marginea platformei si o potrivi c-un capat pe mal.
- Poftiti si coboriti, incepe vinatoarea.
- Aici ? ! se mira Asta Dragomirescu.
- Nu aici, in pavilioane, vorbi Ramintki.
Si intra pe punte, iar Asta, Radu si Ed il urmara, si Ed cu arma la subtioara, trecu in rind cu el, strivind sub pasi tufe de pelin, fiindca nu incapeau amindoi pe carare, era prea ingusta, si-1 intreba :
- Ce mama dracului putem sa vinam in pavilioane ?
Pasari impaiate ? Sau tragem in batrinii aia si mergem direct la ocna ?
- Nu-ti da prin cap, asa-i ? zise Ramintki. E ziua mea, si eu nu-s ca tine, mei ca Radu, ce putem sa vinam ?
- Molii, zise Ed,
- Ed, pacatul tau e ca la Bucuresti nu colinzi pietele.
Taranul cind iti vinde ardei nu-ti zice : ia ardei. Zice : poftiti si luati vanilie, sau : luati ridichi frumoase, ca s-aveti cu cine vorbi la noapte,
Urcara in pavilionul din mijloc, ala in care batrinul se infatisase ca un vestitor al mizeriei, unde mirosea a namol pentru bai, intr-o camera vazura chiar niste ca¬zane imense, de tabla smaltuita, murdare de namol si pe coridorul de la etaj, strabatut de o infirmiera scunda, bondoaca si botita, care sugea o scrumbie, plescaind din limba de placere sau de usturime, se grupara din nou, mai putin tinarul paznic, si Ramintki ii ceru lui Ed :
- Portia rnea de cartuse, Ed.
- Intii sa stiu ce vinam.
- Ciini, zise Ramintki.
- Ciini ?! rostira intr-un singur glas Radu, Asta si Erf, strimbindu-si fetele, ca si cum Ramintki le-ar fi batut cuie de piper in nari.
- Da, ciirti, intari Ramintki. Javre, potai, codirle.
- Sigur ca da, se plesni Ed peste frunte, dezmeticin- du-se cel dintii, Ciini, domnule, si nimic altceva. De ziua ta nici nu se putea vinatoare mai bine aleasa.
- E oribil ce spui, Ramintki. Glumeste, nu-i asa, domnule Fluture, ingina Asta, convinsa si neconvinsa, mai mult atitata.
- Nu stiti cit ma lupt eu cu ei toata vara, doamna ! De trei ori pe zi, fix la ora mesei, navalesc aici din toate satele cimpiei si raspindesc o duhoare care te scoate din minti. E dreptul si datoria mea sa-i stirpesc.
- Cartusele ! porunci Ramintki, si Ed le dadu barbati¬ lor cite zece, iar Astei Dragomirescu numai unul.
- Ti-ajunge, zise Ed, ca tu si asa o sa-1 tragi in sus.
Femeile au suflet de dezertor.
- Nu fi magar. Azi sintem obligati sa facem tot ce ne cere Rammtki.
- Tot ce vrea Ramintki, zise Radu. Si poate chiar mai mult decit vrea el.
- Cit timp ai sa-ti mai sugi destele si-ai sa-ti mai rozi unghiile ? il intreba Rammtki.
- imi pregatesti tu ceva mai gustos ? il infrunta
Radu.
- De exemplu ce ? intreba Ramintki.
- Niste oase cu maduva.
- N-am, zise Ramintki si deschise, hotarit, usa ca¬ merei linga care se oprisera. in ea se afla batrinul mirosind a rasina. -. Salutare si foc inalt linga roata carutii, zise Ra¬mintki.
- Vorbele astea, tinere, sint pentru tiganii nomazi, eu sint avocat. Dar te iert, dac-ai venit sa impusti ciini.
Eu din cauza ciinilor am ajuns la azil. Nor-mea tinea doi soricari pe care-i spala seara de seara in ligheanul meu.
-. Si pe care ti-ai permis sa-i otravesti ca sa nu mai ai pe urma o clipa de liniste. Asta, vino linga mine, la fereastra.
- Sotia ? intreba batrinul.
Ramintki scutura scurt din cap, iar Radu Zavoianu nu auzi intrebarea. Enervat ca Asta se dusese linga Ramintki, fara sa-1 cheme, vesela, supusa si lipicioasa - ,.indiferent ca Ramintki nu va cere, va primi totul si va primi chiar daca va fi impotriva" - trecu cu Ed si cu Tudor Fluture in camera alaturata, ocupata de-o ba-trina despre care-si dadu imediat seama ca era cu mintea zdruncinata. Batrina sedea intr-un fotoliu de papura, cu parul sur strins mototol intr-un fileu de ata, in bluza alba, imprimata cu iepurasi roz, pantalon de calarie ba-zonati, bocanci grei si fotografia ei, capul, gitul si umerii ososi dezgoliti, in rama de crengute de rozmarin, atirna, fixata cu doua ace chiar in dreptul inimii, pe un manechin din paie impletite, sprijinit de peretele din fata ei, care-i infatisa, in marime naturala, pe avocatul izgonit de nora si abandonat de fiu. Doi ciini, tot de paie, se repezeau sa-1 muste de pulpe, ca boturile cascate, iar de centura de piele, strinsa in jurul soldurilor, cu catarama cazuta sub burta proeminenta, atirnau doua saculete, indopate, ai fi zis, cu saminta de iarba. Asemanarea formidabila dintre manechin si om il impinse pe Radu Zavoianu sa se apropie citiva pasi si sa caute cu narile dilatate urma mirosului de rasina.
- Nu-i rasina, zise batrina, mie nu vrea sa-mi dea. in saculete e pedeapsa. Am strins furnici, intr-o zi o sa
le dau drumul sa-1 manince, sa-i intre-n piept si sa-1 rontaie.
- Dar nu se poate, zise Radu, revoltat, ar fi o prostie, e extraordinar cum ati reusit impletitura insa batrina nu-1 asculta, spiritul ei, putin si subred, fixat pe o singura idee, era in camera vecina, si-atunci rasuna naprasnic primul foc de arma, tras de Ramintki, urmat de tipatul scurt al Astei Dragomirescu, tipat ascu¬ tit, de satisfactie, care se zbatu intre pereti ca un ecou neloial al impuscaturii si care se frinse si el, anulat de trosnetul armelor lui Ed si Tudor Fluture. Radu Za- voianu, asurzit, dar cu ochii arzindu-i verde, ca in clipele de extrema incordare, isi facu loc, cu miscari unduioase, intre Tudor Fluture si Ed, si propti arma in umar. Mirosul pulberei il infierbintase, ii precipita miscarile. Dar mai inainte de a trage primul foc, ca si cum in cumpana singelui sau s-ar fi iscat deodata un gol imens, intinse gura sa bea, literalmente sa bea, smocul sau bula de fum ridicata pe teava armei lui Ed, o bau, bula era ciresul trasnit de la vie, ploaia stinsa si cealalta, care ameninta sa vina, si privi jos in curte, unde sase sau opt ciini, n-avu timp sa-i numere, se zbateau in spasmele mortii si altii, haita ingrozita, fugeau urlind si chelalaind prin- tr-o poiana cu iarba marunta si cafenie, inconjurata cu pereti de sirma ghimpata, pregatiti din vreme de paznicul- vizitiu si de tovarasii lui ca sa inchida pe ipotenuza - "me¬ reu pe ipotenuza", ii trecu fulgerator lui Radu prin cap - un triunghi al unei morti absurde, din care se ridica, t aburind, mirosul ciorbei, momeala mortii. Apoi trase, si ciinele pe care-1 luase la ochi, urmarindu-1 lacom in fuga lui bezmetica si intortocheata, cazu, cu saua rupta. - L-ai otinjit, dar nu 1-ai dat gata ! ii striga Ed, trage din nou, e al tau !
Radu intirzia, frecindu-si nauc clavicula in care se intiparise reculul, si dinele, scheunind, intra cu botul in sirmaj cautind o ruptura inexistenta prin care sa se strecoare in cimpie. Ed, strigind, fusese auzit si de Asta si de Ramintki si de Tudor Fluture. Si nici unul nu trase in dinele ala deselat, cu coada lunga, sticlind me¬talic si riciind cu ghearele de dinainte sa-si faca drum in cimpia peste care veneau norii dinspre apa lalomitei, trageau sistematic si ordonat numai pe fisii de dinainte stabilite - si iata ca chiar neanuntata tuturor, tinuta sub mister, vinatoarea avea intr-un fel grandoare, paznicul-vizitiu, catarat pe un dimb, topaia bezmetic si arunca intruna o sapca pe care o prindea cu gura, batrinii, iesiti la ferestre, isi tatuau obrajii scortosi cu mirosul violentei, inaintea marelui lor examen, moartea dinilor era rapita din care mai storceau putin ulei in candela, dupa fiecare lovitura in plin, avocatul furnizor de rasina devenea copil :
-- Zambacucu ! striga el. Cine-a fost ?
Si-si raspundea singur :
- ingerul!
Infirmiera bondoaca, sugind la nesfirsit o scrumbie si care-avea, poate, sa treaca sa suga un porumbel, un cocor sau un cartus, numara ciinii morti, impungind aerul cu boneta ei pirlita intr-o parte cu fierul de calcat, iar femeia din fotoliul de papura bitiia din cap, razbunati-l si o sa ma iubeasca. Radu Zavoianu, podidit de mila si de scirba, prelungea clipa de echivoc - cum arata, ce desen are zeul mortii lovind in caini, cotrobaindu-le in ma¬runtaie. Suspinul, frica si groaza, nu sint ele suspin, frica si groaza omeneasca ?
- Trage ! ii striga Ed. L-ai pierdut ! Ma, ce proba de om chior esti ! Ti-1 lichidez eu.
Si Ed, cu parul auriu naclait de sudoare, umbla la magazia armei, dar era prea tirziu, ciinele izbutise sa
treaca pe sub sirma, Dumnezeul ciinilor il tira acum de-un lant nevazut sau il impingea de grumazul neatins de zgarda printr-un lan de floarea soarelui cu tipsiile taiate, drum mai chinuitor decit moartea, si paznicul-vizitiu, ragusit de-atitea tipete, arunca in lan cu bolovani ca sa intoarca din nou ciinele in bataia pustilor.
"Ala ar trebui gaurit, isi zise Radu, pentru ca ala nu intelege sa le lase nici o sansa", si-1 injura :
- Mama ma-si de lichea ! Lichelele astea !
Ed si Tudor Fluture, care aprinsesera tigari sa alunge apa ruginita ce le umplea gura dupa o treaba grea, dar bine facuta - fumul tigarilor era si val de fum de tamiie peste nenorocul ciinilor - se intoarsera spre el, si Ed, fara sa scoata tigara din gura, proptit cu un cot pe pervazul ferestrei, il intreba :
- De ce-i injuri ? Ei au dreptate. Trebuie impuscat acum, tot va muri pina diseara.
- Despre cine vorbesti ? Cine-s ei ?
- Ramintki si nevasta-ta.
Radu Zavoianu imprastie cu mina fumul de tigara si-i vazu pe Ramintki si pe Asta. Alergau pe o carare din marginea lanului, sa iasa la drum, inaintea ciinelui ranit, cu armele pregatite. Sipica, crescuta inalta, ca sa-i scu¬ture vintul semintele, acoperea trupul lui Ramintki pina la jumatate, iar pe al Astei Dragomirescu pina aproape de umeri. Ramintki taie malul de ierburi si sari in sant. Asta taie malul de ierburi si sari in sant. Si trompeta ei pluti o clipa in aer parca vrind sa cinte singura. Ramintki se impiedica de ceva si facu doi pasi sarind intr-un picior. Asta nu se impiedica, si disparura amindoi dincolo de-o cruce de lemn, care-si intindea bratele suferintei, parca binecuvintind norii care veneau dinspre Ialomita sa caute vulpi in cimpie sau sa cerseasca binecuvintarea lor si alt loc de zbucium.
- Hai sa ne spalam si sa mergem la masa, zise Tudor
Fluture, scuipind chistocul. Ne-ntilnim in vila albastra, aia de linga pod ! si-si trosni vinele gitului, si capul lui de ciine muscat de ceafa de alt ciine, avu o scurta tresa¬ rire, ca si cum s-ar fi mirat ca nici o pusca nu se descar- case in el.
..Chiar daca va ucide toti ciinii, se gindi Radu, totusi va ramine unul care sa-i stea in spinare. Tu, Fluture, vru sa-i zica, dar nu-i zise, noaptea nu trebuie sa te scoli sa latri in vadul apelor."
- Armele se depoziteaza in masina mea, spuse Ed, si iesi cu Tudor Fluture.
Radu nu-i urma, si ei nu-i chemara. Ramas numai cu batrina si cu iubirea ei de paie, se apropie de ea si, cum batrina nu-si mai bitiia capul si-si tinea ochii pe juma¬tate inchisi, parind ca rumega triumful razbunarii, sau bucuria intrarii intr-un joc fascinant, sau ca doarme pe un gind luminos, mult prea dulce pentru virsta ei si de aceea mai scump, se apleca si-i zise :
- Vindeti-mi un saculet cu furnici.
- O suta de ani, domnule, isi misca femeia buzele groase, dezvelind gingia de jos cu doi dinti lipsa.
- Adica o suta de lei, zise el.
- O suta-n cap. Vin ploile si trebuie sa-mi pun pingele la bocanci.
Radu-i indesa hirtia de o suta in palma, dezlega de pe centura de piele un saculet si-1 atirna la centura lui, aranjind sforile in nod cu funda, iesi in coridor, cu arma de umar si un deget indoit sub cureaua ei, cobori scarile de piatra, roase de lepra si de insuportabilul miros al na¬molului, facu la dreapta pe linga un sir de putini cu scin-c'ura arsa de acizi necunoscuti, intra in lanul de floarea soarelui, julindu-si obrazul in Setele uscate si pantofii in rugi de mure, sari un sant si patrunse in valea inchi-
nata riului Ialomita, unde intilni crucea de lemn veche, facuta dintr-un singur butuc, acoperita cu litere cioplite, dar nu-i intiLni pe Ramintki si pe Asta, si nici ciinele nu-1 vazu. Un cal necheza, undeva in departare - "cum o fi sa fii cal ?", ii trecu o intrebare prin marginea simturilor - apoi :
- Necheaza, murgule, o cimpie fara nechezat de cal e o cimpie iesita din uz.
Privi descurajat imensele rezervoare de intuneric ale norilor, cimpia purificata de ploaie si tinjind dupa o noua purificare, si deodata ochii lui descoperira trompeta Astei Dragomirescu, aruncind reflexe reci si livide la piciorul crucii, linga o peruca de scaieti, pe care o lepadase, probabil, ciineie ranit, daca avusese asa ceva. Radu isi scoase batista, o despaturi si o aseza pe pamant, indoi un genunchi pe ea, duse arma la umar si abia atunci intelese ca ingenunchease ca sa impuste crucea.
"Ea a vegheat destrabalarea."
Vorbele sunau ca o punere sub acuzare. Degetul se incorda sigur pe tragaci, alicele se infipsera adinc in lemn. Zvirli cartusul gol, introduse altul si trase din nou - si fiecare bubuitura reinnoia in el minia. Un brat al crucii, cel care intimpina vintul aspru al iernii, se frinse si cazu linga trompeta - si crucea era acum un indicator, aratind drumul spre Marea Neagra. Radu se rasuci pe genunchiul amortit, cu fata spre Ialomita si-si sterse cu palma buzele crapate. De sus de pe coama ma¬lului inundata de nori, urcat intr-un chenar, Dumnezeu il ameninta cu degetul - era Dumnezeu sau un epigon al Iui ? - si in umbra metafizica a chipului lui Dumnezeu, un arhanghel sau ceva de genul asta sta cu bratele in¬crucisate pe piept, urmarind drumul norilor.
- Tu si el ! striga Radu, innebunit si, indreptind pusca spre ei, trase inca un cartus, tintind vitraliul cu desene
hieratice, si o femeie cu un sac in spinare, care umbla cocosata printr-o bostanarie parasita, dupa pepenasi de murat, se opri sa-1 blesteme.
- Ma, paginule, care tragi in sfinta cruce ! Minca- te-ar viermii ai neadormiti !
- Caraghioase ! mormai Radu si, luind trompeta si bratul farimat al crucii, se inapoie in statiune, privind peste umar la femeia cenusie ca un bizam. _
Paznicul-vizitiu si tovarasii lui adunau intr-o caruta ciinii morti, ca sa-i arda pe rug dincolo de lac, peste cimpul macelului ara un vultur de apa, avocatul pindit de-o iubire senila semana, de la fereastra, rasina pisata, ti ei babute de la azil culegeau levantica salbatica, iar femeia grasa, in halat alb, care batuse, inainte de amiaza, in stilpul de sprijin al verandei, aduna rufele spalate, intinse pe sirma dintre plopi.
,,Proasto, vru sa-i strige Radu, te chinuiesti degeaba, doar nu ploua cu cenusa !"
Nu-i zise nimic, impresionat de picioarele ei groase, rosii si de trupul zdravan, numai ochiuri de carne volup¬toasa. Asemenea fapturi, singura cimpia stie sa le dea la iveala, asumindu-si toate pacatele si toate urmarile. Tirind cu el pusca, bratul rupt al crucii si trompeta, Radu urca in vila albastra. De o parte si de alta a scarii acoperite cu o scoica de sticla se cascau cesti de ciment pline cu pamint in care rideau, peltic, panselute oachese, cu picatele galbene si mov in petale. O lebada de piatra varsa apa pe gura, evocind lunecari funambulesti. Stir-niti de vintul care se pornise sa sufle in rafale, sturzii din toata cimpia roteau virtejuri in frunzele salcimilor. inauntru, Radu gasi luminile aprinse - lumini bizare, te asteptai sa le vezi intrind in stare de lichefiere sau aster-nindu-se in doua degete de bruma rosie peste copacii
atemporali, plantati cu pensula pe peretii salonului. Vor¬beau despre frica ? Prevesteau un asediu ? Corzi de vita incarcate de rod se impleteau in retea deasa, pe dinafara, peste ferestrele largi ale mezaninului. Iar un copac naucit de vint lovea in perete, si casa parca se clatina.
Radu se opri in mijlocul salonului - sus, in camera de baie, s-auzea curgind dusul si vocea lui Ed Vaidara, ocarind sau laudind - lemnul usilor, dat cu bait, trosnea marunt, forfota de crustacee, forfota de gindaci info¬metati, si zgomotul asta, intepat de provocari somnoroase, destepta in Radu Zavoianu intrebarea capcana : - Dar unde, unde sint ei ?
Docarul ! ii rasari in minte. Docarul, partenerul ideal si sigur !
Si navali in camera din stinga, cu vedere spre lac, sa cerceteze lacul si ascunzisurile lui. "Sa ma conving cu ochii mei ca sint timpit sadea !" Dar in clipa in care izbi usa cu umarul, se opri, uimit : pe masa, in cinstea lui Ramintki, se lafaia un purcel copt in cuptor, cu soriciul auriu, tinind in gura un mar pe care n-avea sa-1 mai mestece si sa-1 mai inghita niciodata, caci limba-i fusese smulsa din radacina si prajita. Limba, urechile si coada ca o virgula arsa sedeau ingramadite pe un taler de lemn, in fata scaunului rezervat lui Ramintki. Jur imprejurul tavii de argint, pe care trona purcelul, o flotila de rate salbatice, cu capetele retezate, plutea in pinze de sos cu mirodenii, si 38 de luminari curate, infipte in podisul unui tort de fructe peste care-si rasturnau cupele doua lalele de zahar colorat, revarsind miere olandeza si frag¬mente de acadele atacate de albine din lapte inchegat, asteptau sa fie aprinse si asteptau corul unit, intonind sarbatorescul Multi ani traiasca. Lumina mincarii, pentru ca ziua incepuse sa agonizeze sfarimata de al doilea rind de ploaie, ardea mai violent decit lumina aruncata de
lustrele in forma de crini. Ed oprise dusul, tropaia indesai pe gratarul de lemn, si acum ploaia s-auzea clar, incercind cu unghia acoperisul de olane. Stropii mari se spargeau distinct, parca pe spinare de om - nu erau oare, acolo sus, Asta Dragomirescu si Ramintki, stind goi in ceata, rasiringere rasucita a Dumnezeului epigonic si a arhanghe¬lului din malul lalomitei ? !
"Tufa de mirt si icoana ei."
El insusi, Radu Zavoianu, se iubise cu o fata din baletul "Lanternei piratului" pe un acoperis de coliba din Delta, intre siruri de peste pus la vint, sub cohorte de tintari. Vila albastra, nimbul batjocurii !
Radu ridica bratul crucii si-1 infipse, gainatat de pasa¬rile cimpiei in mijlocul tortului.
"Nici o cruce ciunga fara luminare !"
Dac-ar fi avut chibrite, ar fi aprins luminarile si-ar fi cintat : Sfant, sfint, trupul rastignirii. Pe urma smulse marul din gura porcului, il zdrobi sub calciie si se retrase cu spatele in usa.
- impusc porcul si cind vor cobori vor minca alice !.
Baga mina in buzunar dupa cartuse si atunci se izbi cu cotul de saculetul cu furnici, atirnat de sold.
"Doamne, rise el, riurile tale negre ! Sigur ca da ! Sigur ca da !"
Se apropie de masa. Apuca un cutit, spinteca porcul pe spinare, adinc, si rasturna intre coastele lui un pumn de furnici. Roiul fumegos incepu sa colcaie opulent in carnea frageda. Radu imbuca la loc spinarea desfacuta, viri din nou degetele tremurinde in musuroiul negru si presara metodic saminta distrugerii peste ratele salbatice.
- infruptati-va, le indemna pe furnici, si cintati Multi ani traiasca l
Si ochii lui, scinteind fosforescent in cearcane vinete, se imbatau de privelistea furnicilor croindu-si drumuri
prin lumina mincarii, iar furnicile, umanitate minuscula, scoasa dintre pinzele mortii si aruncata in apogeul os¬patului, se aliniau pe cararile cele mai gustoase, rontaind, devorind, stingind cristalul de dulceata din felinarele invizibile, destinate sa incendieze maruntaiele si poftele lui Ramintki, pacatul Astei Dragomirescu, poate nesavirsit inca, dar aureolat de jaf sau de un nou fel de a ucide : incercarile ei excesive pe linga Ramintki, intreprinse fara rusine si fara frica de Radu.
Cind ratele dezvelira crimpeie de schelet, si nimeni nu se arata inca, nici Ramintki cu Asta, nici Ed cu Tudor Fluture, Radu inalta trompeta, deschise usile si arunca trei semnale de crainic, pe care le repeta. Si cei patru, ca si cum ar fi stat la pinda, se ivira in grup, pe scara in spirala, cotaorind de la etaj - in fruntea sirului, Asta Dragomirescu, in pantaloni portocalii, lungi, evazati, cu jacheta imblanita, fardata, cu sprincenele negre in¬tinse spre timple, dupa ea Tudor Fluture, in costum de culoarea petrolului, cu floare la butoniera, si Ramintki, in hainele lui mult prea lungi, vesnic botite, tinind in mina dreapta o sticla cu tuica in care plutea o para uriasa. Ed venea ca o vijelie, iunecind cu fundul pe balustrada, subliniindu-si astfel convingerea nestramutata ca cine merge anapoda ajunge mai repede, iar in aer niciodata n-o sa-ii rupi piciorul, dovada ca avioanele cad totdeauna in bot, niciodata in coada.
- Dusmani cu dulaii si jigodiile ! striga Ed, infigin-du-se pe covor, cu picioarele cracanate si fluiera scurt din degete, si de la spatele lui Ramintki, strecurindu-se printre Tudor Fluture si Asta Dragomirescu, navalira in fata, cu capetele saltate, trei ogari, unul arabesc, cu blana alb-cenusie linsa, minjit pe bot cu praf de biscuiti, doi din rasa italiana Cit un fzr de iarba, purtind zgarzi
impletite din romanita de cimp, proaspat imbaiati si piep¬tanati.
"Duhlii trecut prin ceruri al ciinilor decimati si intorsi iarasi pe parnint in senin de stranie razvratire", se gindi Radu, si numai Asta Dragomirescu simti ca sub ocoalele mintii lui intrase un taur, cautind sulitele care-1 sfisiasera, dar, femeie pina-n ultimul strop al fiintei ei. intinse mina nu ca sa-1 mingiie si sa-1 linisteasca, ci ca sa-i curete punctele negre si vii care i se miscau in barba.
- Furnici ! exclama ea. Ce, ai stat cu fata culcata in iarba ? Scuipa, scuipa, striga scirbita, nu simti ca-ti intra furnicile in gura ? !
- Trebuia sa-1 impuscati, zise Radu, tremurind, cu ochii spre ogarul cu blana alb-cenusie. Doar nu v-ati dus dupa el sa-1 bandajati !
Brusc, deschise usa, azvirli ogarul afara c-o lovitura de picior si, mai inainte ca Ed sa-i sara in circa si sa-1 opreasca, isi descarca arma in trupul ciinelui care se rostogoli in ploaie, sub suvita de apa tisnind din ciocul lebedei de piatra. Ceilalti doi ogari se-napustira, scheu-nind, in camera ospatului -. unul, tisnind chiar printre picioarele Astei Dragomirescu - Tudor Fluture se arunca in ajutorul lui Ed si amindoi smulsera arma din miinile lui Radu.
- Nene Radule ! se vaicari Tudor Fluture. M-a costat o groaza de bani. Si tocmai i-1 daruisem doamnei !
- Uita-te acolo, raspunse Radu, rinjind. Parada cii¬ nilor de paie, si toti isi intoarsera privirile spre lac.
Pe apele invrajbite de vint si batute aprig de ploaie trecea, purtata de curenti, platforma cu docarul prins in scoabe de fier. Sus, pe capra, omul de paie si ciinii de paie, in docar, sub cortelul scorojit, avocatul alungat de-acasa si batrina cu parul strins in fileu de ata si cu bluza imprimata cu iepurasi roz. Cai nevazuti ii duceau
la biserica ascunsa in negura, loc ideal pentru o casatorie morganatica.
- Uraaa ! striga Ramintki de la fereastra camerei de ospat, aruncind pe pod scheletele ratelor salbatice, si pasarile de os erau daruri pentru nunta aia grotesca, si dupa ce arunca in ploaie si ciozvlrtele de porc, inundate de furnici, aprinse luminarile din tort, desfacu sticla de rachiu, rupindu-i gitul de stinghia mesei si-1 striga pe Radu, numai pe el, dar venira toti, si-i zise :
- Baiete, incepem sarbatoarea. Hai, ia un pumn de furnici, indeasa-1 in gura si sa cintam : Evohe !
Si el, cel dintii, se apleca cu gura in dreptul mesei, aduna cu palma o carare de furnici si-o arunca in gitlej.
- Multumesc, baiatule, mi-ai facut cel mai frumos dar de ziua mea.
- Care ? intreba Radu Zavoianu, simtind ca taurul din el se schimba in taur imbalsamat.
- Care ? zise si Ramintki.
Radu se aseza la masa, intinse bratele si le incolaci pe dupa gitul celor doi ogari. Si capetele ogarilor, neclin¬tite, pareau doi sini monstruosi, rasariti pe pieptul lui.
- N-o sa ne mai vedem, zise Radu.
- Cit timp ? intreba Ramintki. Un an ? Doi ?
- Sufla in luminari si numaram dupa aia.
- Pe cele stinse ? intreba Ramintki.
- Nu, pe celelalte.
Ramintki se intinse peste masa si saruta ogarii pe bot, si Radu avu impresia stranie ca Ramintki il saruta pe sini. Se suci, miscare teapana, spre Asta si zise :
- Asta, titele mele au ochi. Ale tale au ?
- Du-te dracului ! zise Asta.
- Esti tufa de mirt, zise Ramintki, n-ai dreptul.
Asta lua platoul cu tort si intra cu picioarele in el.
- Multi ani traiasca ! incepu ea sa cinte, framintind lalelele de zahar colorat.
Si Ed, apoi Tudor Fluture, apoi Ramintki isi unira glasurile cu al ei,
- Multi ani, multi ani, multi ani, muulti aaani!
Fata lui Radu, palida, incandescent palida, inaltata spre Asta Dragomirescu, trada emotie, stupoare si spaima. Atit de palid, Radu parea descins dintr-o existenta ante¬rioara.
Tremurind, ingenunche sa numere luminarile nestinse.
- Doi ani, ii zise lui Ramintki, ridicind doua degete in forma de "V".
- Lipeste destele, sa fie unu si jumatate, spuse Ra¬ mintki.
- Nu, nu, se opuse Asta Dragomirescu, tine-ie des¬ facute, V = semnul victoriei.
- Mai degraba semnul elevilor care se cer afara, la closet, rise Ramintki,
Asta Dragomirescu isi scoase un pantof si-1 infipse, manjit de tort, intre degetele lui Radu.
- Papucul doamnei, zise ea.
- Papucul doamnei e floarea cea mai rara din Bara¬ gan, lamuri Tudor Fluture. Gizele care se strecoara inauntrul florii ies incarcate de miere ! si se opri brusc, cu toate culorile stinse, ca un fluture-animal care-a nimerit pe-o planta carnivora.
Radu plingea. Plingind, aduna cu limba bucatelele de tort de pe virful pantofului.
- Radule ! striga Asta Dragomirescu, ingrozita si, cazind linga el, ii imbratisa si-ncepu sa-1 sarute. Hai, nu se poate !
Ed si Tudor Fluture se privira stingheriti si-ar fi vrut sa fie departe, in cimpie. Ramintki, in schimb, ridica nepasator din umeri si, gras sub limba, arunca grosolan :
- Ed, orice riu cind ajunge sa se verse-n mare se aseamana cu o limba de vita.
- Du-te dracului ! tipa Asta Dragomirescu, scoasa din minti.
- Ma duc imediat. Afara ma asteapta sapte calul- popii legati de-un fir de papura.
Ramintki iesi.
Si din clipa aceea, timpul ingramadi intre ei tulpina moarta.
¥ in octombrie, cind furtunile coboara sau sfarima spin-jzuratorile urcate de septembrie in caile de migratie ale pasarilor, Radu Zavoianu o sili pe Asta Dragomirescu sa-si ia un mic concediu de la teatru si plecara la cabana construita de Radu din ramasitele casei parintesti, in balta Brailei - living room, o scara interioara si deasupra doua camere terminate intr-un cerdac umbrit de plopi, cearcan de dragoste, culcus in care sa poti gusta fericirea, rnai ales in noptile de toamna, tiparite intre ape cu mi¬reasma parasirii, a rosmarinului si singuratatu'. In nop¬tile lui octombrie, in balta Brailei curge aur de pe evan¬ghelii, numai cel furat. La inceput, Asta se impotrivi - "mai bine am. ataca muntele, Bucegii, cabana de la Virful cu Dor" - apoi ceda, infrigurata de amintirea stranie a lunii care, in octombrie, dincolo de Dunare, seamana cu un preot decapitat umblind pe cer cu o icoana in brate si rugindu-se pamintului sa-i inapoieze fructele ochilor. Cine-a trait linga Dunare stie ca dac-ar fi sa se intimple vreodata o inviere din morti, invierea s-ar intimpla numai intr-o noapte de toamna si nurnai in baltile Brailei.
"Patru sau cinci zile in balti, iata formula dezagre¬garii miniei lui Radu si a razbunarii pe toata lumea !" si Asta se apuca sa impacheteze : pleduri, pulovere, barca pneumatica, arma de vinatoare. (intorcindu-se de la G.
Radu isi cumparase pusca.) Dar in adincul fiintei ei, Asta Dragornirescu simtea ca minia lui Radu nu se va consuma definitiv, ca mai devreme sau mai tirziu se va intoarce spre inceputurile obscure, insa fara sa mai ajunga in centrul inimii.
"Ma iubeste neputincios. Neputinta simpla, tragica si evidenta."
Dac-ar fi batut-o, 1-ar fi iertat, dar pentru ca indraz¬nea sa fie impotriva tuturor fara sa fie, il dispretuia.
- Nebunia ta e goala de singe, ii spuse ea cind ajun¬ sera in balti.
- Dar poate nu e fara sens.
Asta Dragomirescu scutura capul - ochii ei negri, imensi, tradau un gind de ruina, amestec de obraznicie, mila si provocare - si replica intunecat, pe un ton sub care se ascundea evadarea sau numai agresiunea care o precede :
-- Daca m-ai adus aici ca sa invatam sa murim, nu-i fara sens.
Erau linga podetul ala facut din frunze de tabla si aruncat peste un vad sec prin care doar o singura data cursese un suvoi de apa ducind in Dunare un pui de lebada, si pe buzele Astei Dragomirescu dansa umbra unui fluture, iar in golul usii de la cabana umbrele plo¬pilor se miscau ca niste pasi de fata, mestecind nu neaparat o nenorocire, ci desenind mai degraba noroiul ei. Radu zimbi strimb - pasii de umbra se incurcau unul pe altul, cu scopul de-a se sugruma reciproc - intinse bratul s-o prinda de mijloc si cinta cu veselie fortata :
Vreau sa fii mereu ghetusca mea
Pe care sa lunec, sa lunec, sa lunec
- incerci sa semeni cu Ed Valdara. Dar Ed e intr-un fel inimitabil.
- De ce ? Fiindca n-are nici un Dumnezeu ? in¬ treba Radu.
- Cine-i Dumnezeu ca sa-i pese lui Ed de el ?
- Cum, nu stii ?! Dumnezeu e omul care umbla cu mina pe titele reginei Angliei.
Si se lepadara cu toata faptura luminii.
Dunarea incurajeaza destinul toamnei, pastrind lumina verii pina la prima ninsoare. Artarii batind in rosu, plu¬tele si plopii dadeau ochii peste cap, spre necuprinsuri vibra iluzia, se misca, soptind, vint strecurat din ripele coapte ale Fanarului, padurile de stuf acopereau pamint plutitor, iar pamintul hoti fara noroc peste care nimeni nu va cladi altare - si atit Radu cit si Asta Dragomi-rescu, intinsi pe sezlonguri, in cerdac, grei de soare, asemeni ciorchinilor de struguri cu care-si intineresc gura zeii batrini, dar si mai grei de dorul plecarii spre niciunde, inaintau, fara sa-si dea seama, prin marun¬taiele urii, lup trasnit in crestet Radu Zavoianu : "stiu ca esti tot in jegul Bucurestilor", ursitoare rea Asta Dragomirescu : "ti-e frica de roua de pe singele meu, si nu stii poarta de la depozitele unde se pastreaza secre¬tele migratiei". Vorbeau putin si numai in dunga, ursitoa-rea, in costum de baie, isi stergea si-si lacuia unghiile si iar o lua de la capat, castanul de la coltul cabanei isi scutura frunzele pe acoperis - fructele aveau falci, muscau sindrila .- o pasare cu gusa plina de zboruri avor¬tate tipa in stufaris, si departe, in fundul zarii, unde Dunarea isi desparte apele in doua haite, fulgera necon¬tenit. In munti, fulgerele sint cascade de lapte dind in foc. in cimpie sint piraie iuti, traversind oasele griului si hohotesc ca burta oii strapunsa de cutit, in balta, toate zvicnesc numai in sus, topoare care vor sa se infiga in teasta stelelor.
-. Nicaieri nu fulgera atit de frumos.
- Da, raspunse Asta, de cind am venit fulgera celebru in toata balta. Ai mirosit vreo femeie din balta la sub¬ tiori ? Cred ca toate miros a piatra arsa.
.- Mai mult a pelin, preciza Radu.
- Eu sini regina pelinului, zise Asta melancolic.
- Din Tufa de mirt, regina pelinului ? E un act de abdicare. Pe plan vegetal.
- il semnez.
Asta Dragomirescu inmuie pensula in oja si se iscali pe perete : A. Dr. Radu se lungi pe burta si-si lipi buzele uscate de genunchii ei.
"Si numai prin rupturile trupului, prin ranile lui sintem oameni", auzi ea vorbele lui Ramintki.
Cind i le spusese ? Jur imprejurul casei tiriiau, in iarba galbena, greierii, "parca i-a pus cineva cu calciiele pe plita", Asta Dragomirescu luneca incet pe spate, "ma culege", si se duse pina la capatul pamintului : ,.te implor, te implor", si Radu : "cu mine, numai cu mine", intr-o inclestare fluida, cu miros de piatra arsa, care tinu o vesnicie si se repeta, in odaie, la picioarele cerbului impaiat, sub peretele acoperit de-un covor cu "soa¬rele si luna i-au tinut cununa" si un arcas, sprijinindu-se de gitul calului, ce-si smulgea o sageata infipta in sold, pina cind ziua, istovita, scoase limba la lume si soarele se sparse ca stirvul unui vitel aruncat in prunduri, cedind Jocul noptii care se uni cu Dunarea ca sa jefuiasca in deplina libertate slava sulfinei stinse, duhoarea namo¬lului.
,.Noaptea mintuirii", o numi Radu a doua zi, convins ca esentele si beatitudinea zilei dintii se vor inscrie si-n pajistea zilei a doua. Dimineata, la ora 9, cind Asta cobori, intr-o mantila albastra, veni la ei Toma Tali-verde, padurarul, mic, burtos, insotit de patru ciini. Ciinii, scuturind cozile, desertau roiuri de muste. Taliverde,
care facuse razboiul la fanfara militara, atirnat de toba mare - "am ingropat optsprezece generali, cinci de-ai inamicului, pe viata mea, inamicul dadea de baut nu gluma, cind ne imprumutau ne legau la ochi, dar la in¬toarcere nu mai era nevoie" - le darui o oala cu miere de salcim si un pui de prepelita cu aripa fiinta. Radu Zavoianu il rasplati cu doua pachete de carti de joc.
- Va multumesc ca nu mi-ati uitat patima. Domnule
Zavoianu, dac-as sti ca pe lumea ailalta se joaca incon¬ tinuu carti, diseara mi-as lua zilele impreuna cu trei prieteni din Comorofca.
- Ce-i cu semnul ala din frunte ? il intreba Asta, aratind cu degetul, in primavara nu-1 aveai.
- il am din tinerete, asta primavara nu se vedea din caciula. Eu, doamna, sint inchinat cu sabia, intr-o bise¬ rica facuta numai din luminari impletite. Intri in ea de-a busilea. Azi nu mai e, au luat-o apele. M-a-nsemnat cu fierul rosu un popa raspopit.
- Si ce semnificatie are crucea dumitale ?
-- Pai. inting cu trei deste adunate intr-o invatatura folositoare. Pun destele pe frunte si-1 aud pe popa : muierea-i schimbatoare, azi pe-un fir de izma, miine pe-o nuia de merisor. Le cobor spre pintece si stiu, va rog sa ma iertati, ca o singura muiere nu tine de foame. Le duc la rasarit, pe umarul drept, si dau de amagire, inchei crucea, la asfintit, si simt cum tuna-n mine po¬runca raspopitului : mireasa ta, frate Taliverde, sa fie duhul din struguri. Pe care sa-1 bei strecurat prin trei inele, unul de zapada, unul de piine si altul de cintec. Doamne-ajuta !
Si apoi, cu voce inabusita :
- Ati auzit ce caz am avut la Braila acum doua sap- tamini ? O femeie si-a omorit barbatul si 1-a zidit in peretele casei. Nu erau probe ca 1-a omorit ea si jude-
catorii voiau s-o achite. Dar la a treia infatisare, cind se da sentinta, ea le-a zis : Oameni buni, stati, nu va acoperiti cu pacate, eu i-am omorit. Cum si unde ? Cica, dati-mi un aparat de fotografiat sa v-arat cum. I-au dat, ea 1-a pus la ochi, tac, tac, tac, si pe urma, poftiti, aveti acolo totul. Au scos filmul si, ce sa vezi ? in fotografie era mortul, bea ceai la masa din bucatarie si femeia pis-pis s-apropie pe la spatele lui si-i infige o andrea in ceafa. Cum vine asta, daca-mi permiteti ? Mortul e in¬gropat in trei luni, muierea e in sala tribunalului si cu toate astea apar amindoi pe fotografie ! Eu zic ca ea si-a fotografiat creierul si fapta ascunsa in mintea ei. Toti ailalti zic ca nu se poate, dar atunci cum se explica fotografiile ? Asta e, moartea nedreapta are urmasi, iar urmasii vin si pedepsesc, pe deasupra tuturor legilor. Taliverde pleca.
- Neverosimila poveste ! zise Radu.
Si Asta Dragomirescu :
- Roditoare, vrei sa spui !
Si din nou, fixindu-1 cu ochi inghetati :
- E ca o poveste scrisa de Ramintki.
- Vulnerabila, adica.
- O poveste de Ramintki traieste chiar neacceptata. il cunosti de mult pe Taliverde ?
- De mic.
- Trebuia sa te duca si pe tine la biserica aia de luminari impletite.
- Hai sa-mpuscam grauri, zise Radu. Sint mai incolo niste vii pe care le ataca in cirduri.
- Fara arma, ceru Asta. E obscen sa tragi in pasari intr-o zi atit de frumoasa. Uite ce curat e totul in jur !
Parca se topeste Dumnezeu in cer.
- Aici, in balta, se spune altfel : e o zi in care sa-ti gidili copiii la fund cu un fulg de gisca.
Intrara in ierburile inalte, Radu taind spicele cu o nuia, iar Asta Dragomirescu incalzind intre sini puiul de prepelita cu aripa frinta. in cer se citea slujba impacarii, pe marginea Dunarii, sub vii, un om trecea cu un miel in spinare - ISTIS luind pe umeri pacatele intregii ome¬niri - lumina era verde si nesatula, lumina nimfomana, fluviul purta barcaze construite sub ochi de padisah. morile din coasta Brailei se bulgareau cu ghiulele de fum, dragonii vintului de la amiaza cautau vulpi prin ier¬buri, dar vulpile se aflau la adapost, sub mantila albastra a Astei Dragomirescu, si ei nu-ndrazneau sa le inhate. Spatii si timp sfidau rutina. La cotul unde cararea se afunda in vie intilnira patru copii prajiti de soare. Tineau in mina cite o sfoara pe tulpina careia erau innodate zeci de ate subtiri, fiecare smucita necontenit de un baz-gaune. Copiii se dadura in laturi, agitind umbrelele alea sfiriitoare si mutrele lor scinteiau de bucuria izbinzii.
- Care din voi vrea sa-mi vinda si mie umbrela ? intreba Asta.
- Nu putem, i se raspunse, avem vorba cu niste fete sa ne plimbam asa pe Strada Mare.
- Ne-ntilnim dupa ce va plimbati si facem tirgul.
- Dupa ce ne plimbam legam bazgaunii de-un bujor din gradina publica. Anul trecut tot asa au facut niste baieti si toata lumea a vazut cum bazgaunii au smuls bujorul si s-au suit cu el pe Biserica greceasca.
- Mai, rise Asta, sa fiti atenti sa nu zboare cu voi !
Mi-a spus mie un porumbel ca e tare urit noaptea pe acoperisuri.
- Si mie mi-a spus un liliac, zise Radu.
- Foarte, foarte improbabil sa ne smulga de pe pa- mint, raspunse baiatul din capul sirului, si se departa, saltind dintr-un umar, urmat de ceilalti.
Cind fura la o distanta apreciabila, copiii, toti patru, se oprira si strigara in cer :
- Doamna, ai un nas pe fluture.
Asta Dragomirescu ii ameninta cu degetul si ei o rupsera la fuga, impiedicindu-se, dar necazind, salvati de corolele alea tremuratoare sub care zburau intr-acolo unde cerul sta cu urechea lipita de pamint si clipa era legenda, ingropati in nevinovatia toamnei, Radu si Asta vazura un bujor naclait de singe suind spre o cruce nestiuta - copiii erau frunzele de argint din jurul cupei, iar floarea, destinul copiilor, in tinutul acela dintre ape, numai ei doi, Radu si Asta, erau visul osindit sa imba-trineasca dansind peste uleiurile din care beau lupii.
Sezura in vii pina dupa-amiaza. Soarele avea o falca de magar. Viile ardeau tamiie pentru caii nomazi ai Dunarii. Cind obosira umblind, gasira si cardurile de grauri. Prinsi cu sutele in plasa intinsa de paznici in coltul cu cei mai dulci struguri. Le gilgiia gusa de tipete.
Radu dezbraca puloverul de lina, ii innoda mmecile, schimbindu-1 in sac si rasturna inauntru zece sau doua¬zeci de grauri.
- O sa-i prajim frumos si-o sa-i stropim cu vin.
-- Nu, nu, nu ! tipa Asta, isteric. Da-le drumul !
- De ce ? Sint foarte gustosi,
- Taci ! striga Asta. Mi se-ntoarce stomacul pe dos,
- Cum vrei tu ! facu Radu, dezamagit, si varsa graurii peste o tufa de stevie veche.
- Hai sa dezlegam plasa, zise Asta. Sa le dam drumul la toti.
- Te comporti chiar ca o nevasta de graur, ii zise
Radu. Nevestele lor sint profitoare, numai barbatusii cauta casa, ele stau si fac nazuri.
Rupsera cu dintii atele care se incapatinau sa reziste degetelor, apucara de capetele plasei si o pornira in fuga
spre Dunare Umflata de vin t, plasa, larga de cincisprezece metri, unduia pe deasupra ierbii si graurii, scuturind marunt si zgomotos din aripi, se azvirleau indarat din ochiurile mortii. Cei mai multi cadeau pe pamint, riciind nauciti cu ghearele si abia dupa citeva secunde tisneau in vazduh ca sa se uneasca, inca nedezrneticiti bine, cu aceia care, supusi numai legii inaltimilor, se avintasera de la inceput in azur. Adunati din nou laolalta, intr-o formatie amintind conturul unei biserici, apoi pe-al unui scrinciob rotindu-se in cer, se infundara in turlele plo¬pilor, caci singura si adevarata legatura a pasarilor sal¬batice cu pamintul acoperit de primejdii ramin arborii. in malul Dunarii, Radu si Asta se oprira gifiind, lepadara plasa, si Asta, pipaindu-si sinii, intreba scincind :
- Dar puiul meu de prepelita ?
- Sa ne-ntoarcem sa-1 cautam.
Asta, pierduta in mantila albastra, isi musca buza sa nu izbucneasca in plins. Radu zimbea : ,,asa ar trebui ea sa fie mereu", ii strecura mina in parul negru si o saruta. De sus, Dumnezeu varsa peste ei un pahar cu mir. Carnea Astei incepu sa tremure, bratele i se incolacira pe gitul lui Radu si miroseau nu a pelin, miroseau a visini atacati iarna de iepuri, in timpul asta, Dunarea sufla sidefuri si vintul era cu gura plina de anafura. Radu cobori cu fata intre sinii Astei, in santul turbarii "sfircurile alea, mereu indignate s-o pun sa si le inmoaie in oalele cu miere de la Taliverde".
- Buna ziua. Vreti sa luati niste peste ? Avem stiuci, moaca de somn, salau
Radu se desprinse de Asta, incurcat, nestiind ce sa faca cu miinile, articulind gesturi searbade. Fata lunga, cu nasul usor coroiat, i se intunecase si-n ochi ii jucau boabe de fosfor. La citiva pasi, pe apa, dintr-o luntre, un barbat si o femeie, amindoi tineri, barbatul mai tinar
decit femeia, ii priveau zimbind. Barbatul tinea visla infipta in rnal, ca sa dea stabilitate barcii, femeia le arata o stiuca aurie, cu gura petrecuta printr-o nuia de salcie.
- N-avem bani la noi, raspunse Radu.
- Nu-i nimic, zise femeia. Vi-1 dam pe datorie. Va stim bine, dumneavoastra nu ne stiti pe noi.
- Cum sa nu ? J spuse Asta. Eu va cunosc.
- Cine sintern ? intreba, curios, barbatul.
- Dumneata esti omul ucis si zidit in peretele casei, iar dinsa ti-a fost nevasta. Eu sint vrajitoare, continua
Asta, daca vreti va ghicesc in zodii.
Femeia din luntre isi facu cruce si arunca pe mal doua stiuci. Barbatul ei se lasa cu toata greutatea trupului in visla si luntrea luneca spre mijlocul Dunarii.
- Hei, striga dupa ei Asta Dragomirescu, v-ati spe¬ riat, va e frica ? Stati sa va descint !
Si incepu ;
Balta veche, tara de piaza rea,
Inflatie de vrajitorie.
Iata - vin sa-ti dau o lacrima de ajutor.
Toarn-o pe poarta
Cea legata cu ochi de crin si unde clini de namol latra cu limba de cobe : cui nu-i place biciul, n-are decit sa-si schimbe conditia de cal.
Te blestem cu cimbru verde
- Ti-e dor de Ramintki, ii zise Radu, rinjind,
- Nu, nu neaparat de Ramintki, raspunse Asta. Mi-e dor de ceva, dar nici eu nu stiu de ce. Mi-e dor sa am o alunita pe obraz.
- Ai doua.
- Mi-e dor sa mai am una.
Cind ajunsera acasa, Asta se opri intre tufele de pala-mida uscata de linga podul de tabla si zise :
- Mi-e dor sa fiu citeva ore singura. Ma duc la
Braila, ma lasi ? Ma duc si ma intorc diseara, cu salupa, de ora opt.
- Faci cum vrei ! rosti el, infrint.
Ea lua doua mere din cosul atirnat la streasina si continua neinduratoare :
- Tu strici totul.
Radu se urca in cerdac si o urinari cum se pierde pe cararea spre debarcader - fantoma albastra plutind prin cringul de catina, cufundind in abjectie ziua pe care el si-o dorise Ia fel de orgolioasa ca si pe aceea de ieri.
"As putea s-o prind chiar alergand in genunchi dupa ea m-as intepa, mi-ar scoate maracinii cu acul."
Si pe urma : .,Vine seara, se lasa frigul, trebuie sa cobor sa sparg lemne."
Dar nu se clinti, ramase in cerdac, privind fix orasul Braila, ceata verde care-1 inunda. O durere opaca ii in¬tepenise sufletul.
"Trebuia s-o opresc nu, mai bine ca s-a dus, dezgrop de sub prag piatra pe care-am adus-o de la Troia si sparg toate geamurile."
Dincolo de cring, in stuf, grohaiau porcii lui Tali-verde.
,,Tirf a mica ! Doua alunite !" in prima lor noapte de dragoste ii acoperise trupul cu sarutari. Numarase 14,300 de sarutari.
Sus in Braila, luna baga mina in silozuri, lua griu si-1 prefira printre degete. Cind intunericul dadu in frunza vinata si o bufnita tipa in marginea apelor, aprinse doua felinare de vint si le puse la coroana cerdacului.
Ca sa nu se rataceasca ea la intoarcere. Nu bau nimic, ceea ce, la el, era o stare de ipocrizie, iar fix la ora 3 incepu sa se nelinisteasca. Frica il inghesui si vru sa ia arma sa traga un foc, sa-1 auda Taliverde si sa vina. Dar ce sa-i spuna Taliverde ?
-. E Dunarea, domnule Zavoianu, arunca bursuci de apa in maluri. Aici, daca esti singur, innebunesti, numai eu ma tm infipt, cu toate ca acum doi ani mi-a trecut un lup printre picioare,
La zece si jumatate o auzi pe Asta :
-- Parca esti la cirma unui vapor. Sau intr-un altar.
Se oprise sub cerdac si se uita la felinare. Lumina lor putina nu-i atingea decit fata si umerii, parca nein¬draznind sa-i cuprinda soldurile.
-- Ai vrea sa fu intr-un altar si sa plutesti spre Bosfor ?
O intimpina jos. in living-room, o ajuta sa-si dezbrace mantila, tragind in nari mirosul de ceata lipit de parul ei si, purtind-o in brate, o instala in fotoliul de lemn afumat din capul mesei. Asta-i dadu o felie de dovleac copt.
- E nemaipomenit. Ia si gusta. Eu am mincat patru portii, nu ma mai saturam.
-- Multumesc. Ti-a facut bine plimbarea ? -. Nu m-am plimbat deloc, fiindca a plouat.
- Nu se poate, as fi simtit.
- A plouat cu clabuci.
- Trebuia sa ma iei si ,pe mine. imi place cind ploua cu spume la gura. Ce-ai facut daca ploua ?
- Am stat intr-o simigerie si-am vazut un meci de fotbal la televizor. -Juca Ed. Tu stii de ce-1 striga lumea pe Ed. Maori ?
- O porecla ca multe altele.
- Nu. Stai jos si asculta. E o poveste foarte ciudata.
- Fe-no-me-nal .' rzse Radu, subliniind astfel obiceiul ei de-a cinta cuvintele in clipele de bucurie.
Asta Dragomirescu lua din ulcica de pe masa o floare de cimp, violeta de toamna, si-1 lovi in gluma peste obraz. Era vesela, respira precipitat si ochii imensi, care impru¬mutau fetei ei mobilitate si mister, scinteiau aprins.
- Acest Maori a existat cu adevarat. A e-xis-tat.
- Unde ?
- Nu conteaza unde. Important e c-a existat. Si te rog sa nu mai ma-ntrerupi.
- Te ascult.
Pe Maori asta, primavara il punea intr-o situatie falsa. Tot timpul anului poseda o sanatate uscata, intan¬gibila, dar de cum venea luna martie si pina la inceputul lunii mai, capul lui, in special fruntea, simpatiza cu vre¬mea sovaielnica, dureri si ginduri nesigure ii transformau figura livida intr-un fel de leguma oparita. Primavara. Maori simtea in buzunar invitatia in alb pe care moartea ne-o vira in portofel in clipa cind ne nastem. Si nu era batrin. avea doar 25 de ani, o virsta in acord cu por¬nirile inimii, in primavara lui 196, prea impulsiva, prea animalica, Maori inchise pravalia in care vindea bete pentru pescuit, zicindu-si : "drace, nu mai e nimic de facut .'", si se refugia in garsoniera lui, situata in partea cea mai populata a orasului. Portareasa ii aducea ia prinz un litru de lapte fiert si el o expedia repede :
- Trebuie sa dorm, sa ma refac, mi^am ruinat sana¬ tatea umblind toata iarna cu sania printre lacuri ca sa-mi vind nenorocitele de bete de bambus pescarilor inghetati linga copcile lor idioate.
- Ciudata meserie v-ati ales, domnule ! ii spuse femeia w a treia zi de boala. Mai bine va angajati undeva cu leafa fixa.
- Lasa~ma J striga el nervos.
Si pe urma :
-- Cine, scumpa doamna, cine, pentru Dumnezeu, o mai scoate astazi la capat numai c-o singura leafa ?!
--- Cu ideile astea o s-ajungeti spion si-o sa va impuste la zid ca pe-un ciine.
- In ordine ! raspunse el.
Femeia trebui sa dispara.
-- Ti-e mila de mine, vulpe batrina ? spuse Maori. Pe dracu ! Vrei sa pui laba pe garsoniera mea. Stiu eu prea bine ce e mila ! Balconul unde se odihneste cru¬zimea !
Capul, cu nas lunguiet si moale ca o tita de vaca, il durea ingrozitor, il infasura intr-un prosop. Durerea se localiza in colturile fruntii. Mai putin aspra. Aproape dulce si placuta.
..Parca-mi cresc, parca-mi rasar coarne, gindi Maori. De ied, de caprior sau, cine stie, coarnele Iui Moise de la San Pietro in vincoli."
Sta pe un fotoliu de plus, cu ciucuri rosii, impletiti cu fireturi. Lumina rece si limpede ca alcoolul, curgind prin trei pahare de sticla, scalda in ape clare covorul si doua rinduri de perne otomane insirate pe linga pereti.
- E cineva la fereastra, zise Radu.
- Vrei sa ma sperii ? Du-te si vezi.
- Nu-i nimic, zise Radu, avem arma si, intinzind mina, aduse arma linga el. Cred ca mi s-a parut. E umbra castanului. Si luna care da cu broaste in geam.
~ Vad ca stii povestea. De ce-o faci pe nebunu ?
- Jur ca e prima oara cind o aud.
- Hai sa te cred, conveni Asta, cu indoiala. Cu toate ca la fei simtea si Maori.
- Cineva da cu broaste in geam. Ma, baga de seama, daca sint riioase, te sugrum cu mina mea !
Si pe urma n-a mai fost nici un zgomot. Sau a atipit el. Citeva clipe. A sarit din somn Iac de sudoare. Nu stia cit e ora. Vuietul orasului, spre stingere, semana cu glasul marii, iar el, Maori, chiar a zis :
- Asa suna marea cind se culeg prunii in Dobrogea.
S-a sculat si s-a dus la bucatarie sa bea un pahar cu apa. il mincau bratele si spinarea.
- Am muste sub piele, fir-ar al dracului !
La intoarcere s-a impiedicat si-a cazut pe covor.
- Fii atent cum umbli !
Vocea venea din covor. S-a tirit in fotoliu. Si dintr-o data, ochii i s-au umflat de groaza. Covorul lui cumparat la o licitatie, infatisa, tesute cu fir auriu, doua femei goale, asezate sold linga sold, sub un copac.
- Copacul primordial, zise Radu.
Dar Asta Dragomirescu trecu mai departe ;
- Avind la picioare doua camile, epuizate de drum, de sete, de foame - imaginea rabdarii si-a resemnarii - iar pe margini, de jur imprejur, crengute infrunzite pe care se odihneau pasari.
- Grauri, zise Radu.
- Femeile lor profitoare, zlmbi Asta.
- Ei, bine, facu Radu.
- Ei, bine, Maori observa ca atit femeile cit si cele doua camile erau gravide.
- Halucinez, sint mai bolnav decit imi inchipuiam, inghiti o pilula intaritoare si astepta efectul, cu ochii inchisi. Adormi, rasturnat in fotoliu. De data asta dormi mult si fara sa se zbuciume. Dimpotriva, avu chiar un vis frumos : era mic si se dadea in leagan si leaganul era in fata usii de la casa unde se nascuse. Maica-sa cocea piine in cuptor si prin aerul primaverii veneau sfintele Pasti, iar jos la riu, taica-su umbla cu luntrea si culegea din cuiburi oua de vapsit, si toate erau rosii.
Se scula cu capul limpede, oasele usoare, sanatos adica. Dar, aruncindu-si ochii pe covor, dadu un strigat uimire.
- Doamne Dumnezeule, e adevarat !
Femeile si cele doua camile nascusera - o fetita, un baiat, doi pui de camila. Si nu numai atit, copiii erai; mari, in jur de patru ani sau chiar mai saltati, si calareau dind din mimi, cele doua camile batrine. Maori ii sa¬luta, ;,n-are rost sa-mi mai fie frica, in fata miracolului te descoperi". Comanda mlncare multa si pina dadu fuga portareasa la restaurant si se intoarse cu cosurile pline, el strinse covorul sul si-1 sprijini de perete.
- V-ati facut bine, dar nu e cazul sa mincati atita, o sa va imbolnaviti din nou.
- Multumesc pentru sfaturi, insa eu te platesc pentru ca totul alte servicii.
Desfacu covorul si intinse bucatele sub copac. Femeile si copiii le infulecara. Dupa. citeva zile, in garsoniera erau mormane de oase. movile de firimituri. Chemata sa faca curatenie, portareasa dadu in clocot,
- O sa va manince gindacii si daca nu v-astimparatij chem salubritatea publica, adunati aici toti sobolanii din oras, si ce-i asta, ca toata ziua tropaie in camera niste cai, urla copiii sau chiar dumneata urli, ca-1 ai in mate pe dracu.
- Stai putin si spune-mi, seara, seara-ti place ?
- Seara-mi place, dar tot nu-i frumos ce faceti. Vecinii intreaba cine-s muierile alea care vin aici si cinta la harfa. Pe unde intra ele, domnule Maori, si de unde atitia bani sa le platesti ?
- Intr-o zi o sa-ti spun totul, scumpa doamna, insa nu stiu daca esti capabila sa tii un secret. Deocamdata numai atit, eu traiesc o minune.
A doua zi chiar, Maori intelese ca trancanise prea mult, portareasa si vecinii incepura sa stea la pinda, sa traga cu urechea si sa-si faca de treaba prin dreptul usii lui. intr-un bloc, toti vor sa stie totul.
- Da, zise Radu, in Brezoianu, in blocul nostru, spio¬ najul e perfect organizat.
- Te-mbeti, faci scandal si te mai miri ca lumea se supara !
- Si ceilalti se-rtibata.
- Dar ei nu sint persoane publice.
- Nici Maori nu era.
- Nu era, insa devenise un caz. Adica un lucru pe care iumea nu-1 suporta. Un lucru de neinghitit. Si fiindca devenise un caz, ceilalti si-au ascutit unghiile.
Iar intr-o zi, cind Maori impletea coronite copiilor din nuielele de pe marginea covorului si uitase sa inchida usa cu cheia, navalira peste el portareasa si patru bar¬ bati din bloc.
- Culcat ! striga el si copiii se culcara linga mamele lor. si aia nu vazura nimic. il ocolira pe Maori, asezat turceste pe covor, cautara in baie si-n bucatarie, nu gasira nici acolo nimic si plecara miriind amenintator.
- Niste idioti, zise Maori, sculati-va, copii !
Copiii insa nu se miscara,
- Frumoase doamne, imi cer scuze, n-o sa mai uit sa trag zavoarele Protestez ! striga el, vazind cum puii de camila se trag in pintecele mamelor.
Si apoi :
- Va rog sa-mi mai dati o sansa. Mi-ati luminat viata si acum, din cauza unui zavor nenorocit, ma aruncati indarat in pravalia aia umeda ? E dreptul meu sa fiu ascultat.
.v/// t m
Nici un raspuns, iar copiii disparura in nefiinta pe la subtioarele celor doua femei. Maori cazu in genunchi si saruta miinile femeilor. Fara rezultat. Atunci incepu sa plinga. incet, suspinind, se retrase in fotoliu. Dureri fioroase ii ardeau fruntea. Gemu, inabusit, pina spre seara. Seara se ridica in picioare si rosti cu ton de ulti¬matum :
- Va somez sa aduceti iar copiii si puii de camila i
Aveti ragaz cinci minute.
Scoase ceasul de la mina si-1 puse pe covor. Luna de primavara da ou genunchii in geamuri. Maori tremura de incordare.
- Am intrat in ultimul minut, inca putin si vom vorbi altfel.
Tacere. Jos in strada, izbucni un strigat:
- Pamint de flori vindem !
- Gata ' zise Maori.
Facu doi pasi, lua dintr-un sertar al mesei pistolul si trase cinci focuri. Peste un sfert de ora veni politia. il gasira cocotat in mijlocul patului, privind apatic singele care gilgiia in tesatura covorului. Asta-i tot ? sfirsi Asta Dragomiresou.
- Nu, zise Radu, mai e ceva. Mult mai important.
- Ce ? intreba Asta.
- Faptul ca n-a plouat astazi in Braila.
- Nu, n-a plouat, recunoscu ea.
- Si te-ai dus acolo ca sa te intilnesti cu Ramintki.
- Da, marturisi Asta. Ca sa ma intilnesc cu el.
- Si de ce ai vrut sa stiu ca v-ati intilnit ? intreba
Radu scazut.
- Pentru ca odata si odata sa
- Pentru ca sa-mi decolorezi ziua, o intrerupse Radu.
Repudiat si renegat, cu barbatia ultragiata, el facu doi pasi si atirna arma in perete si ramase neclintit, cu fata
la carpeta in care un vagabond; cu vesmintele in zdrente, cu caciula sparta, tuflita pe-o sprinceana, inainta, scapat din lanturile mizeriei, pe un cimp cu scaieti, cintind din fluier si cosind vazduhul cu picioarele indoite, fara sa stie ca din fluier curgea un sarpe care se rasucea sa-i apuce miinile - era liber sa se duca si liber sa piara, scadenta era pe drum, cu pecetile rupte, iar cel scapat din lanturi traia mult prea adine clipa ingerilor ca sa se mai salveze.
- Nu trebuia sa mai vii. se intoarse Radu. Trebuia sa-ti fie frica.
-- Termina, striga Asta, uu-1 iubesc pe Ramintki I
- Onoare celor inca netradati, spuse el in batjocura, si se lipi cu capul de timpla cerbului impaiat. Aceste coarne domnesti
- Ridicol ! Esti ridicol si prost ! zise Asta- f
Peste jumatate de ora incepu o ploaie violenta de parca cineva taiase beregata noptii, inconsecventa toam¬nelor din balta. Ferestrele largi suferira o comotie, lemnul dm pereti incepu sa se vaite, sa scheaune, sa-si deschida ranile. Doar vuitul scotea sunete elevate, vintul fiind totdeauna in glorie pe marginea Dunarii.
Salbatic, ca si ecourile noptii, aparu din ploaie Toma Taliverde. Urmat de Cechina si Aslan, perechea care le daduse peste lui Radu si Astei. Miroseau a fum topit.
Radu-i privi rigid - Asta era sus, in dormitor, aia jucara ca sint bine primiti, dezbracara mantalele de ploaie, scortoase, si Taliverde-si lua avint cu o injura¬tura.
- Grijania ma-si de octombrie cufurit ! Scoate tuica,
Aslan, sa ne incalzim.
Taliverde nu putea fi evitat si Radu striga din capul scarii :
- Asta, coboara, avem musafiri.
- Ia te uita ! se mira Cechina, n-au mincat pestele !
Blonda, carnoasa, cu rochia strimta, tipind pe ea, Ce¬china misca miinile rosii, parca atunci scoase din sara¬mura, lua stiucile de pe masa din bucatarie si, infigind cutitul, scoase din burta lor doi pumni de icre. Aslan, un fel de print turc cu titlul pus amanet, slab si infri¬gurat, cu falcile lucrate ambitios de atotputernica sta-pina a Orientului care e Foamea, plutea cu toata fata intr-un zimbet spulberat - si din felul cum il privea Cechina, gata in fiecare moment sa se impartaseasca din vinul vorbelor lui moi, rostite ou usor dispret, si sa se impregneze de vinul victorios si bolnav ce-i curgea prin trup, sau numai de aburul artagos al acestui vin, Radu Zavoianu isi zise ca Aslan era templul la care Ce¬china se inchina cu toate zilele - din sirul de barbati care-o iubisera, raspinditi de-a lungul fluviului, impli-nindu-i tineretea, fara ca ea sa-1 investeasca pe vreunul -"U dreptul irevocabil de sot, acum, cind ii trecuse timpul sa mai aleaga, alesese definitiv scufundarea.
,,Si eu si Cechina am gresit apele. Aslan, cu cearcanele iui duble, lene si scirba, care se lasa iubit si nu da nimic, acceptind totul, fara sa-i trebuiasca nimic din ceea ce primeste,., proliferarea disperarii, gindac copt in pecin¬gine."
Asta Dragomirescu se arata ia capul scarii. Parul strins in coc, gitul subtire, de marmura arzind. Aslan ii intepa pulpele c-o privire furisa. Cu umerii goi. pudrati, cu pleoapele verzi, jumatati de caisa cruda, distanta si raspindind parfum de ierburi distilate, Asta incepu sa coboare treptele, incet, foarte incet, intr-o lunga si ne-sfirsita nepasare - marea si necuviincioasa nepasare a lui Dumnezeu fata de cei gresiti, "daca voi mi-ati gresit Mie"
- Saru' mina ! se inclina Taliverde.
- 'mina i murmura Aslan.
Si Cechina, cu mirarea ipocrita si zgomotoasa a femei¬lor trecute de 35 de ani :
- Vai, doamna, ce frumoasa esti !
- E-he i zise Taliverde.
Si se uita trist spre Cechina, Cechina nu avea numai 35, avea 40 de ani.
"Fala stinsa a unui asfintit de iarna pe un turn de minastire" ar fi spus Ramintki.
Patrunsa de privirile lui Taliverde, Cechina isi smuci capul pe spate, iar ceilalti ii auzira oasele trosnind sau intrebindu-se care dintre ele sint colindate de speranta si zise :
- Pe el, doamna, pe Taliverde, 1-am ingropat in zid.
- Ah, facu Asta Dragomirescu, tresarind, trebuia sa-mi inchipui.
- Dar el tot mai trage nadejde, rise Aslan.
- Esti un turc prost, mirii Taliverde.
- Singurul turc din comuna Slava Cercheza ! declara
Aslan, mindru, ca si cum ar fi spus : singura vulpe din- tr-un pogon de soareci.
- Un bezmetic ! vorbi iar Taliverde. Linga tine si lumina face viermi.
Aslan scoase din buzunar un tub alb, viri in el un pai si sufla, dind la iveala o puzderie de baloane de sapun.
- Atita stie el, zise Taliverde cu, dispret. Sufla si face valuri de stele si de licurici.
- Dar nu-s stele. Sint sfinti si oameni pe care nu i-ai mai vazut. Adica sufletele lor, preciza Aslan.
- Cit vrei pe pestele ala ? intreba Radu.
- O suta de lei. Si va mai aducem si miine s; poi- miine.
- Nu, domnule ! striga Cechina. Nu-i dati nimic, ca-i joaca-n carti cu Taliverde. Si pierde mereu.
- Ce-am pierdut ?! se supara Aslan.
- Saptamina asta ai pierdut saizeci de bulbi de lalele, optzeci de fire de trandafiri si toate cuiburile de cartofi.
Ne-a ramas curtea goala, zise Cechina.
- O sa le iau indarat pe toate, spuse Aslan. Ma duc la tatarii din Macin sa-mi dea arvuna pentru la vara si le scot.
- N-o sa-ti dea nimeni un sfant, rise Taliverde. Sau o sa-ti dea doua tuburi cu clabuc de sapun. Nu esti bun de nimic, Aslan. El crede, domnule Zavoianu, c-or sa-l mai puna tatarii sa le pazeasca pepenii, dar s-a sters pe bot, aleluia. Asta-vara, in iulie, cind se coceau pepenii gal¬ beni, el sufla intr-un tub, cu mintea aiurea, si n-a vazut cind au navalit in bostana haite de clini, cirduri de iepuri si tot neamul de pasari care s-au pus sa haleasca si sa ciuguleasca pepenii.
- Dar cind i-am vazut ce-au patit ? intreba Aslan.
- Cind ciinii aia, iepurii si pasarile erau bagati cu jumatate de trup in miez, i-a vazut si i-a indesat cu pi¬ ciorul inauntru si-a lipit gaurile.
- Asa, asa ! rise Aslan, uimit si bucuros de aceasta poveste.
Clar ca n-o asculta pentru prima oara.
- Pepenii au crescut mai departe, zise Taliverde. Cit bolovanii si cit oile. Ziua, fiarele inchise sedeau cuminti, dar noaptea incepeau sa urle, sa latre, sa chitcaie, sa cotcodaceasca. Sareai din asternut si te lua groaza, de unde vine urletul asta si bolboroseala ? Si-aiunci, timpitul s-a pus cu toroipanul pe pepeni. Doua nopti i-a batut numai in moalele capului. I-a facut terci.
- Daca eu as vrea, zise Aslan rar, daca eu as zice da, tu ti-ai scoate un ochi. Facem o proba ?
- Si de ce nu zici ? intreba Asta Dragomirescu, cu glasul femeii pacatuind pentru intreg universul femeii - univers palid, derutant, sfidator si de atitea ori dezna¬ dajduit.
Iar Radu Zavoianu se rasti Ia ea :
- Taci !
Si pe urma cu glas alb, impenetrabil, stapin pe singele lui :
- S-ascultam in tacere liturghia de matraguna.
- Doamne fereste, domnule Zavoianu, isi facu Cechina cruce, asta tine de diavol !
- Da, aproba Radu.
Si lai Aslan :
- De ce nu vrei, Aslane ?
Aslan isi umezi buzele cu virful limbii.
- Pai. domnule, de ce nu-si ia singur ce-i place ?
- I-auzi. Taliverde, zise Radu, de ce nu iei ?
- Nu vreau eu, rosti Cechina. Mie mi-e drag Aslan.
Si poate sa vrea Taliverde de o mie de ori, daca nu vreau eu.
- Da. recunoscu Taliverde, asa este. Dar ti-au mai fost tie dragi si altii.
- Cine ? intreba Aslan. Aia doi prieteni ai tai, care s-au inecat ?
- Nu s-au inecat. Au fost sorbiti de ape. S-au dus sa sparga copci pe Lacul-cu-lapte-dulce si soarta i-a impins sa bata cu toporul pe locul unde ierneaza cei zece crapi care formeaza consiliul Dunarii.
- Uite suta, Aslan, zise Radu scotind si intinzindu-i o suta, ia-o si pleaca.
- Radule ! tipa Asta.
- Sa plece ! rosti el indesat, si Asta tacu.
- Multumesc, domnule, se inchina Aslan, bagind banii in buzunar si indreptindu-se spre usa. Pestele o sa vi-1 pun la streasina. Iar daca vreti, v-aduc si alt vinat.
- Du-te dracului.
- Buna seara, zise Aslan, fara pic de minie, si iesi urmat de Cechina.
Taiiverde, stingherit, isi aranja cartusiera pe burta si apuca arma,
- imi pare rau, nu trebuia. Acum o sa trag mult de el ca sa-1 impac. Saru' rnina, doamna, ma duc dupa ei, ca n-au lanterna.
- Idiot batran .' il injura Radu. Ce te holbezi asa la mine ? racni catre Asta Dragomirescu, Trebuia sa-1 scot afara cu picioare-n fund.
- Pentru ca tu, zise Asta, inecindu-se - apoi se corecta, reluind fraza lui Taiiverde - linga tine si lumina face viermi.
Si, asezindu-se cu capul pe masa, incepu sa plinga. Lung si indaratnic. Pe toate caile stinse.
El nu mai zise nimic, ii intoarse spatele si urca scara. Sus, in odaie, viri un deget in oala cu miere si se porni sa-1 suga,
¥ in ianuarie, Ed il intreba pe Ramintki :
- Si de ce-a fost neaparat nevoie sa te duci la
Braila tocmai in octombrie sl tocmai cind ei doi se aflau in balta ? l Fiindca esti primul om care a sarutat-o, iti inchipui ca aveai dreptul.
- Ed, tu n-ai de unde sa stii. Toamna, Braila e trista si cu parul fluturind, dar nu te gindi la o tristete mare si adinca, in septembrie, si mai ales in octombrie,
Braila e trista ca soru-mea Cechina care iubeste dezna-
dajduit sau ca o tara care si-a pierdut merele pe cind se intorcea din alta tara unde fusese ca sa cinte cu fetele de-acolo :
Se lasa noaptea la Cerapin.
Mii de pumnale se-nfig in mare
Iar eu, care, dupa nume, intru in alcatuirea fiintei romane ca un fel de polonez plin de zapada, cu toate ca ai mei sa trag de la portile Brasovului, toamna trebuie sa ma ^ar la Braila. Cei vechi, care se voiau viteji, isi amestecau Hainele cu leprosii si cu ciumatii.
- Eu am vazut statuia din Viena inchinata ciumatilor.
- Putin imi pasa de ce-ai vazut tu la Vjena ! Toamna, eu trebuie sa m-amestec cu haimanalele Brailei, sa-mi pun, ca si ei, chibrite de sulf la panglica palariei - daca n-ai fost pirat, n-ai de unde sa stii ce-nseamna asta ! - si sa ma sui cu parintele Sebastian pe acoperisul de zinc ai Bisericii lacrimilor. Sarutam sageata paratrasnetului, ne fotografiem, incadrati de patru pauni, apoi ne dam drumul la vale intr-o cada de vin din care iesim numai ca sa intram in Dunare, sa ne spele valul ce tisneste din muntii Padurea Neagra in zorii fiecarei zile de dumi¬ nica. Cine nimereste cu trupul in valul ala capata darul de-a auzi cintecul care umple apele fluviului o data la o suta de ani, in noaptea cind regina pastrugilor se sjhimba in sirena. La treaba asta se crede ca ia parte si Dumnezeu, de aceea a si fost construita Biserica lacri¬ milor chiar in buza Dunarii, ca Dumnezeu sa aiba unde astepta. Parintele Sebastian zice ca atunci cind doua¬ zeci sau treizeci de oameni se roaga cu supunere pentru ajutor, Dumnezeu azvirle prin fereastra altarului, in Du¬ nare, trei pesti de aur. Astia lumineaza ochiurile cele mai adinei si bogate, arunci plasa acolo si o scoti rupindu-ti
miinile de grea ce e. Fapt sigur ca si intre pesti sint lichele cu nemiluita.
- Dar cu Asta Dragomirescu nu te-ai intilnit la Bise¬ rica lacrimilor.
- Evohe ! urla Ramintki.
- inca o data !
- Esti un politist riios, Ed.
- Ai stiut ca e la Braila. Ba mai -mult, ai stiut si unde s-o astepti.
- Asculta, ma, in Braila, eu n-am nevoie sa umblu cu o barza atirnata de git pentru ca lumea sa stie in orice moment unde ma aflu. M-am dus la Braila ca sa privesc de dupa perdea la un bal cum n-ai vazut tu niciodata si nici n-ai sa vezi. M-au chemat fratii Calvin : vino, fiii lui Dik au crescut mari si sparg samburi de piersica. Cu fratii Calvin am supt o vara-ntreaga la o iapa. Nu ne placea laptele de iapa, o faceam de-ai dracu¬ lui, fiindca iapa era a politiei. Tot ei m-au dus prima oara la femei. O casa nenorocita si, bineinteles, clandestina.
Tarif fix : douazeci si cinci de lei. Dupa ce-am iesit, m-au intrebat :
- Ma, te-au dat in seama aleia c-o mina de lemn ?
- Da.
Au scos cutitele si-au navalit in casa sa ceara inapoi zece lei, "ca daca nu-1 stringi pe orn cu amindoua bratele de ce pretinzi suma-ntreaga" ? ! Fratii Calvin, - Ion, Gheorghe si Alexandru - au coama blonda si bogata, de parca s-ar hrani in fiecare dimineata doar cu gogosi de borangic, Ie place sa se spele pe ochi cu tuica, sa nu le rugineasca obrajii, fumeaza cu niste tigarete lungi in¬velite in mat de flamingo si, cind nu sint la puscarie, dorm in casa cu stafii, ocolita de intreg orasul. Noi am avut casa perete-n perete cu ei. A vindut-o Cechina. Ibovnicul ei a pus laba pe bani si i-a pierdut la carti la
niste tigani nomazi. Ma duc la Braila, intru in casa cu stafii, iar in ceea ce a fost casa noastra nu pot sa pun piciorul - casa noastra de demult umbla pe drumuri sub forma de carute cu coviltir, strabatind, poate, dru¬murile inscrise pe dedesubt de toti stramosii mei veniti din pustietatile lumii si aruncati, intr-o succesiune a dezastrului, in cuptoarele pamintului. Citeodata, noaptea, aud cum casa noastra danseaza, cu cizme tiganesti, in jurul focurilor din satra. Umbla si joaca pe toate drumu¬rile, vesnic flaminda, hoata si inspaimintata, cersind sau tragind cutitul. Cechina ar fi dat-o fratilor Calvin, dar ii trebuiau banii de la o zi la alta si aia erau la puscarie. Niciodata alde Calvin nu zac la puscarie mai mult de trei-patru luni, fiindca se inscriu la treaba cea mai pri¬mejdioasa : intra in mlastini si prind cu sacul serpi ve¬ninosi pentru laboratoare. Cind ies, se urca in trei trasuri si primul drum il fac la circiuma "Bot de peste" unde beau fratii Patatu, se infig in prag si racnesc :
- Ai trei frati cracanati, mars afara c-ati imputit destul localul!
Iar alde Patatu se ridica si-i stropesc cu vin, se im¬bratiseaza si-si cara pumni in spinare :
- Ma, steaua luminii ma-si, daca pe lumea asta n-ar fi procurori si tribunale, n-ar merita sa se mute nimeni la cimitir !
La "Bot de peste" se bea doar cite un paharel, si cel nai mare din rindul de frati mirosind inca a malai in¬calzit de sobolani se suie pe masa, pe tejghea sau pe srmm si da lectura unei declaratii-testament : subsemna¬tul, daca voi pieri-n betia ce urmeaza, las lumii-ntregi numai junghiuri si oftaturi, iar primariei suma de 10 (zecE) lei ca sa cumpere 2 (douA) kg plamini de vita pe care sa-i lege de osia dricului ce ma va purta acolo unde ingerul se deosebeste prin aceea ca si umbra lui are
''
umbra. Caci sa fie clar, in urma sicriului meu nu vreau unghie de om, si nici un primar, vreau numai dini care sa ma latre. Fraza aia naucitoare cu ingerul se deosebeste e din Talmud, a scris-o cu cuiul pe peretii puscariei un evreu inchis pentru contrabanda.
- Puscariasii par sa 'fie mai visatori ca fotbalistii.
- Invers. Mai trasniti si mai nelegiuiti. Tu, zise Ra- mintki, vorbesti de puscarii fara sa le fi mirosit.
- Gresesti, zise Ed. Am mirosit puscariile pe hainele tatalui meu, Unele lucruri le cunosc mai bine ca tine.
Eu am debutat in echipa groparilor bucuresteni si nu te taie mintea ce se-ntimpla cind adversarii ne dadeau gol.
Cei vreo doua sute de sustinatori ai nostri bombardau galeria dusmana cu coliva, iar douazeci de bocitoare urlau, se jeleau, se loveau cu pumnii in piept si-si smul¬ geau parul cu atita convingere incit alora din fata noastra li se-nmuiau picioarele de mila sau de frica si pina la urma ii bateam de-i snopeam. Probabil ca Dumnezeu] de deasupra stadioanelor e mai batrin decit cel din
Biserica lacrimilor si se induioseaza mai usor.
- Da, Dumnezeul meu de la Braila e intotdeauna tinar si, dac-ar vrea, m-as inhama cu el la o caruta.
Sa-i purtam pe drumurile lumii pe toti citi au chef sa se plimbe. N-are-a face ca destui timpiti m-ar croi cu biciul.
Dumnezeu, care e mereu tinar, mi-ar unge toata seara ranile cu ulei. Sau cu scuipat. Ca scuipatul Iui trebuie sa fie mai sfint ca uleiul. Parintele Sebastian nu vrea sa recunoasca, dar credinta mea e ca Dumnezeul din Bi¬ serica lacrimilor are virsta lui Alexandru, al mai mic dintre fratii Calvin. Lui Alexandru nu-i place la ,.Bot de peste", el muta petrecerea in curtea casei cu stafii.
Ca nu-i frumos sa bem decit cu fata la Dunare.
Daca-i toamna, aduce fete lungi, cu cozi impletite pe care le pune sa joace in jgheaburi, zdrobind struguri
rosii. Iarna, flacai de-ai lui trec Dunarea cu sanii pline de vadane din balta si rastoarna cosurile in. pragul casei. Sa spargi cu toporul un butoi de vin si ele sa tipe. Si sa-ntinda miinile ! Vinul dulce si piinea amara ! Merita sa traiesti.
- M-ai urcat in caisori, zise Ed.
- Asta-i parerea ta, Ed, dar de mult, baiete, nu mai ma intereseaza parerea ta.
- Si nici a iui Radu Zavoianu !
.- Ed, zise Ramintki, daca urechile tale blegi pot sus¬tine putina de rahat care esti, intr-o zi te voi ridica de-o ureche pina-n dreptul soldurilor mele si-ti voi pocni doua palme in jegul falcilor ca sa stii ce lepadatura am rabdat pe Unga mine. Tu, Ed, imi inspiri o fabula naz¬dravana : intr-o zi, o iesle s-a culcat cu o iapa. Taranul, vazind ca ieslea se tot umfla, habar n-avea ce se-ntimplase cu usa grajdului pina-n clipa cind iapa nascu un magar de fin cu chica de palamida.
- Care-i bunatatea orasului Braila ? Ca fiecare oras are o bunatate a lui si, mai ales, pe ce zile se-ntinde bunatatea orasului Braila ? Are dreptul sa fie acolo Radu
Zavoianu cind orasul e bun ?
- Are dreptul, dar n-are haz. Braila e un oras bun toamna, cind e cotropit de struguri si de coacaze rosii, mai putin de peste. Strugurii ! Dupa ce toata vara si-a spalat dintii si calciiele in pepeni, Braila vine si-si aco¬ pera cele mai sarace locuri cu nunti de struguri. Spun unii ca in mijlocul celei mai importante piete au fost vazuti, intr-o toamna, doi lupi mincind struguri. Le curgea zeama pe bot, mai dulce ca singeie de copil. Stru¬ gurii si coacazele inrosesc toate oasele Brailei, toamna, si-atunci intreaga viata si tristetea care pare facuta sa-i fie matase e facuta ca sa nu fie uitata niciodata. Braila e mumia faraonilor romani. Sub fiecare crin zace un rege.
Fara mostenitori. Eu m-am dus la Braila, in octombrie, intii si-intii pentru Dik. E un ciine. Negru, destept, cu coada stufoasa, inteligent si cald ca aerul cuprins in incheietura aripilor de rindunica - un ciine cum rni-as dori sa incalece primul meu copil, care va trebui sa fie neaparat o fetita si sa-mi smulga hirtiile de pe masa de lucru ca sa deseneze o fata de imparat, cu voal, cu flori in par si coronita. M-am dus sa vad urmasii lui Dik. Pentru ca, in primavara, adica in prima noapte a prima¬verii - fratii Calvin iesisera de cinci zile din inchisoare si-mi telegrafiasera sa ne-ntilnim - sub luna plina, cind hotii din cer frig in jarul ei boi furati de pe pamint si n-ai cum sa le dai cu barda peste miinile infometate, ba mai de graba le-ai trimite o muiere tinara, mestecind doua mii de draci in coltul gurii, muiere cu destele muiate in mirosul crud si sarat si duhnind a libertate si dispret la adresa intregii omeniri, deci sub luna scormonind su¬blimul, mireasma izbucnirii intr-o vara necunoscuta, po¬rumbul josniciei si ginganiile perverse din glandele noas¬tre, 1-am ajutat pe Dik sa suie, intiia oara, in spinarea unei catele roscate, poate mama lui sau piinea ce se da drept mama lui si era numai amanta ametita. Erau acolo, pe malul Dunarii sclipind de solzii scuipati de lipoveni, odata cu cojile semintelor de floarea soarelui, si alti ciini, infometati sa insaminteze foamea, roua, coltul de rai si jigodia iadului din sufletul catelei, dar fratii Calvin, stiind mai bine decit altii ce inseamna salbaticia de-a fi singur si neajutorat in fata puterii, i-au luat, stringin-du-i de picioare si de gitlej, si i-au indesat in peretii de la Biserica lacrimilor, iar eu 1-am suit pe Dik pe spinarea catelei. Atunci eu am fost bunatatea orasului Braila si, dac-as fi putut, m-as fi platit singur, nu cu bani, ci cu o noapte de inviere, slujita numai pentru mine pe un vapor sau pe un pod de vapoare ingradind Dunarea de-a latul
si Dumnezeu cel tinar, cel nesupus decit erorii de-a nu se inhama cu mine la o caruta, ar fi pus niste roti la Biserica lacrimilor si mi-ar fi zis : "Ramintki, incepi sa fii cal, si necheaza si adevar zic tie ca taunii ce-ti vor umple ranile de pe greaban cu puroi miine-n zori vor bea apa de pe floarea numita pirtul porcului" Te-arn calauzit intorto¬cheat ca m-am dus in octombrie ca sa-i vad pe urmasii lui Dik - si, intr-un fel, urmasii ideii mele - cum sparg simburi de piersica in dinti, in octombrie, alde Patatu iesisera din inchisoare. Le venise lor rindul sa intre si sa iasa.
- Dar stiai, zise Ed, ca Asta Dragomirescu se afla in balti cu Radu Zavoianu.
- I-ani sarutat pe nari pe fui lui Dik si pe urma ne-am luat sa jucam table. Lungiti pe-o patura in mijlocul curtii. Cistigau fratii Patatu, si Alexandru, al mai mic dintre fratii Calvin, ma-ntreba daca nu stiu pe undeva un judecator construit din felii de piine prajita ca sa-1 ron- taie-n doua masele. Si-1 injura pe Muremica, cel mai al dracului judecator din Braila, construit dintr-o idee mai putin si dintr-o credinta neimpartasita si care-si va im¬ plini destinul cind va ajunge sef peste-o privata. Cel mai mare dintre Calvini, Ion, isi blestema ghinionul si arunca zarurile in marginea cutiei cu toata puterea, si la un moment dat zarurile se rostogolira pe de-alaturi si nu mai gasiram decit unul. Ne-am inghesuit toti, de-a busilea, dar parca intrase-n pamint. Ciine cu botnita, luna ne lumina locul, vintul ne otravea narile cu miros de vulpe, iar noi, in genunchi, scormoneam, riciiam si, dintr-o data. Ion striga :
- Ia taceti, ma prostilor, n-auziti ? !
- Ce?
- Cocosii, vitelor ! intr-adevar, cintau cocosii, sute sau mii de glasuri, ca si cum Dunarea si-ar fi schimbat apele in cocosi si i-ar fi aruncat in noaptea orasului Braila ca s-o umpie cu mici biserici sonore. Totul era bun si dulce, dar Calvin al mare ne trezi:
- Ma desteptilor, am uitat usa de la cotetul gainilor deschisa, zarul ala a sarit peste prag si 1-au inghitit cocosii.
Erau patru cocosi si sapte gaini captusite de grasime.
- Cit e potul sub table ? intreba Ion.
- Doua mii juma.
- Merita !
Si, tragind briceagul sicilian, cu placi de argint, taie gilul cocosilor, azvirimdu-le trupul in curte, si pentru ca noi, smulgindu-le imediat gusile, nu gasiram in, ele decit graunte, Ion. infipse briceagul si-n. gaini. Dar zarul, ni¬caieri,
- impartim banii, zic alde Patatu.
- Nu, raspunde Ion, se duce Ramintki in casa, intre timp noi asezam puluriie, adica luam partida de la inceput, Ramintki iese, se opreste in prag si de-acolo dicteaza mutarile : cinci-unu, sau patru-doi, sau sase-sase
.- si-o sa vedeti voi nebunie si inima neagra, ca eu am mai patit chestii de-astea. E cinstit, fiindca Ramintki nu stie cine muta primul, asta o hotarim noi, in lipsa lui,.. Au cistigat alde Patatu si-n noaptea urmatoare, pasa¬rile au fost mincate in cinstea noului an.
- Te-ai scrintit la minte ! zise Ed. Mai era timp pina ia revelion.
- Te grabesti, rinji galben Ramintki, acolo se sar¬ batorea anul nou la care nu luasera parte opt fete iesite din inchisoare in aceeasi zi cu fratii Patatu. Sezusera inchise de ia Craciun si pina-n octombrie, si-n noaptea aia de octombrie au turnat vin pe zdrentele, pe cirpele
timpului dus. Calvinii le-au pus la dispozitie casa cu stafii si mormanul de pasari ciopirtite pentru banuiala de-a fi inghitit un zar, ele au facut rost de-iui brad pe care 1-au gatit si, su'b seara, cand incepuse ploaia, s-au adunat in jurul bradului, in rochii lungi, subtiri, spu¬moase, printese ale unei ierni nepetrecute, plantind in dreptul ferestrelor neorbite de zapada crizanteme imbu¬jorate de soarele baltilor si pe masa buchete mici de violete de toamna - semnul sufletelor tinguindu-se in cintec de clopotei. Nici un barbat nu le insotea, nici macar unul din fratii Patatu sau Calvin -, singure fiind in noaptea dintii a anului, singure vroiau sa fie si acum. Le priveam dintr-o odaie alaturata, ascunsi dupa o perdea, si parintele Sebastian, inchinat crucii, dar si prieteniei lumesti, ii spunea Astei Dragomirescu :
- Daca n-as sti de unde vin, daca n-as sti de ce sint toate tunse, le-as zice mirese ale lui Dumnezeu.
Nimic mai trist, Ed, nimic mai deprimant ca un grup de femei tunse chilug. Le privesti si parca in aer miroase a gaz si a limba de fiara salbatica. Le priveam si, dac-as fi fost unul din Calvini, as fi intrat in balta sa prind o suta de serpi, sa impletesc un cos in care sa indes zece kilograme de lipitori si sa pun cosul in pragul casei lui Muremica, sa-1 umple greata pe vecie, daca unul ca Mure-mica se poate abandona si altui sentiment in afara urii. Trebuie sa fie ingrozitor sa porti in tine o magazie de gainat !
- Femeile, a zis Asta Dragomirescu, spre deosebire de barbati, ispasesc si cu parul lor.
- Da, cu minunatul lor par, aproba Ed. Si e cel mai mare pacat. Eu, cind vad o femeie tunsa, imi vine sa rup o arma pe genunchi si sa beau gloantele. Erai linga
Asta Dragomirescu si-ti latrau lupii in singe ?
- Ed, In tine e mult intuneric parsiv. Cateodata imi esti drag si cred, te simt ca vrei sa intinzi mina sa pipai sau sa-mi mingii sufletul. Sufletul meu, care miroase a migdale din noptile de demult ale Florentei. Asta venise singura, asa cum vine seara ajunului de Craciun.
- Hai, hai ! mirii Ed.
- Da, la fel ca seara ajunului de Craciun, cmd orice petec de piele jupuita de pe trupul unui om se schimba-n frunza de trifoi, atinsa de zimbetul copilului isus. Buna¬ tatea orasului Braila e sa primeasca totul zimbind, ca un cardinal al otravurilor. Cind vine Dunarea mare si trec pe ea case si poduri rupte si insule smulse, fluviul nu uita ca de fiecare data sa arunce pe mal, linga Biserica lacrimilor, o strana sau o clopotnita rupta din alte bise¬ rici. Parintele Sebastian le trage cu cangea si le adauga lacasului sau. O data a gasit intr-o strana patru babe atipite, care nici nu simtisera ca fusesera luate de ape.
- Si balul ala nemaivazut ? intreba Ed. Cu alea opt fete tunse sau opt cocote de duzina.
- Nu, ele erau mai presus de ce fusesera. Cu totul in afara gangurilor prin care viermuiesc ele, seara. Si cea mai mare dintre ele, care putea sa aiba douazeci si opt sau. douazeci si noua de ani si purta o rochie mov. boboci de opereta japoneza sau ploaie cazind pe pamint nu din cer, ci din sufletul unei livezi de pruni unde, cazind din cer, a dormit o noapte si apoi si-a continuat drumul, si care-si lumina aerul ca doi ochi neverosimil de adinei, dar ficsi, infipti sub frunte nu ca sa lumineze, infipti ca sa distruga, dupa ce cintara bradul si-1 ocolira de trei ori si sparsera cite un ou de gisca fiert, zise :
- Acum s-ar fi cuvenit sa vie cineva cu un miel sau cu un iepure.
Si, indoindu-se, scoase un chiot ingrozitor, o negare urlata timpului irosit, vointei de-a fi si de-a nu fi izbutit sa fie, un denunt al rasei umane adresat eternitatii.
- Nici tu, si nici pacea tuturor, si de ce atita umilinta ?
- Las-o dracului de treaba, se suparara alelalte, am scapat, am scapat de-acolo.
Si ea, complet istovita, cu ochii aia amintind de toate spinzuratele din istorie :
- Soru-mea s-a maritat ou baiatul pentru care-am stat inchisa. Vreau sa ma spal, fetelor. Ma spal si pe urma petrecem.
A rupt o creanga de brad. Alelalte o priveau. S-a apropiat de-un geam si 1-a spart, izbind cu crenguta, ting-ting-ting ! A smuls cioburile din cercevea, le-a pus pe dusumea, le-a frecat cu talpa, marunt, apoi a luat aschiile in pumn si si-a ingropat fata in ele, frecind cu putere.
- Dumnezeule !.,. Ramintki !, s-a infiorat Asta, dar
Alexandru, al mai mic dintre fratii Calvin, a oprit-o cind ea intindea mina spre clanta si i-a dat un saculet de griu :
- Daca vrei sa faci ceva pentru ele, seamana-le cu boabe de griu.
Si dupa aia ne-ani dus cu totii la ele, impreuna cu cateii lui Dik, si fratii Patatu au pus o placa la patefon, cu Jalea tiganului, cintecul ala in care tiganul fuge de unde-a iubit, fuge ca sa iubeasca o alta fata si lasa in urrna ceea ce nu va mai gasi, si e vesel, orgoliul celui ce gusta intiia oara tradarea.-, trebuie sa fie nemaipomenit sa stai cu moartea la masa si s-o trimiti dupa tigari i Si Ion Calvin i-a zis Sultanei :
- Sa-mi fumege matele in copaia cu cozonaci de Pasti a judecatorului Muremica, daca n-am sa-i fac golanului tau cinci rasuflatori in burta.
- Si tot asa mai departe, zise Ed, pina la iarba verde, verde de la micul dejun.
- Pina mult mai departe, Ed, riposta Ramintki. Pina cind iarba verde se schimba-n paiele pe care doarme-nco- vrigat ciinele soldatului ranit in trei razboaie mondiale.
Ed, cind o sa vrei sa omori un cal, sa-1 omori lovindu-1 in cap tot cu un os de cal. Caci cele mai bune chiftele sint alea din inima de cal.
- Mincate de opt cocote tunse, zise Ed.
Si adauga :
- Opt cocote semanate cu griu de-o femeie cuvi¬ incioasa.
- Trebuia, zise Ramintki, sa fii acolo in seara aia, care semana cu un cap inserind in durere. Pacatul si singuratatea umar linga umar. O stare de exasperare, o stare de cadere in sclavie. Popo, i-am spus lui Sebastian, ia o catedrala si loveste-n tampla ouale alea -de gisca, o data, de doua ori, ca sa vedem iesind din ele cuiburi de barza pe cite-un stilp de telegraf !
Si pe urma am racnit la Asta :
- De ce dracu stai atirnata de trasura injunghiatilor ? !
Cara-te la barbat-tu, in balta aia imputita !
Ea a plecat, mindra si cladita pe tacere, lasindu-ma sa ling sarea celui mai intunecat triumf al meu. Trebuia sa ramina sau trebuia s-o strig sa se intoarca, sa-mi scor¬moneasca gunoaiele din suflet. N-o sa se termine cu bine. ai sa vezi, fiindca ea vine, imi bea ochii, se duce si eu o cint : "intoarce-te ca sa pornim impreuna spre noaptea-n care ninge la Ierusalim". Ed, ai inteles bine, numai Asta Dragomirescu poate sa stearga cu o cirpa noaptea revarsata pe fereastra la care stau privind in haul unei alte nopti pe care n-o pot umple cu sarbatoare.
Radu arunca puloverul murdar de singe si se lungi pe divan.
- Am baut ca un bou indian, daca nu m-astimpar o sa crap, dar, gata, s-a terminat, de azi inainte regim de austeritate.
Zacu doua zile, mai mult infricosat decit bolnav, cu somnul haituit de cosmaruri. Spectacolul iernii, care se desfasura dincolo de ferestre, ametitor de alb, plantatie fascinanta in care dansau toate femeile lumii, avu darul in cele din urma sa-i linisteasca nervii, intr-a treia zi, Radu se scula zdravan, complet refacut, injurind toate noptile destrabalate imbraca suba din piele de drac, cu guler de iepure - "iepuri impuscati pe cind faceau dra¬goste" - si cobori in strada, purtind in buzunar un minuscul aparat de radio cu tranzistori de care nu se des¬partea aproape niciodata. Peste noapte uriase viscolul, acum ningea din nou. Ningea intunecat. Agitati de vint, platanii batrini din Cismigiu scirtiiau ermetic.
,.Ce ninsoare tiranica ! se gindi. Pe cuvint de onoare ca anul trecut ningea rnai democratic. Ninge bezmetic, inca o zi ca asta si orasul o sa fie blocat."
Butoaiele cu bere, ingramadite, dimineata, linga peretii bufetului de la intretaierea strazilor Brezoianu si Poiana Narciselor, purtau in spinare movile de zapada. Prada unei porniri copilaresti, Radu trase cu bratul pe fundul unuia din ele si de sub zapada lopatata se ivi un ciine jigarit, c-un oscior de cotlet in gura. il recunoscu ca era al portarului din bloc, care-1 pira saptaminal la militie ca duce o viata scandaloasa si vru sa-i arda doua picioare in dos. Dar chiar in clipa aia il vazu si pe portar. Schiop - i-ar fi stat mai bine paznic de far .- portarul se apropia dinspre restaurantul Exceisior, cu doi litri de vin si cu o halca de carne invelita intr-o foaie de ziar.
- Ce zici, domnule Zavoianu, intreba schiopul, exu¬ berant, s-a asezat de-o iarna frumoasa, nu-i asa ?
"Du-te-n scarlatina ma-ti ! raspunse Radu in gind. Dar sa fie scarlatina verde."
Dreapta portarului, invinetita de frig si de sucul carnii, il umplea de greata.
.- Nu uita sa raportezi unde trebuie ca alaltaieri m-am intors acasa la patru dimineata, beat cui ! strecura Radu printre dinti, si se departa spre Piata Palatului, fara sa auda precizarea portarului :
- La trei si treizeci si cinci de minute, domnule la trei treizeci si cinci fix, ehe ! in ziua cind o fi sa te dai cu capul de toti peretii, o sa-ti fac cadou o busola, ca sa nu gresesti tinta. in Piata Palatului, in care se varsa cinci strazi - trei arunca aici suvoaie de automobile, a patra, grupuri de ofiteri cu fete grave, imobile, aspre, iar a cincea. pilcuri de fete de la tara angajate sa legene copiii, sa-i dada¬ceasca, sa le spele scutecele si sa-i invete sa rida - Radu Zavoianu avu o imagine de vraja. I se paru ca in cimpul larg al pietei se rotea intr-un picior o pasare uriasa si de pe trupul ei cadeau pe pamint valuri periculoase de fulgi si de fum.
- Foarte, foarte primejdios, rosti, savurindu-si vor¬ bele, si se dadu un pas inapoi, ca sa lase cale libera unei femei inalte intr-un pardesiu cu trei nasturi rosii, imensi.
Vru s-o strige : de unde-ai cumparat farurile, miss Europa ? dar uita de ea imediat, subjugat de panorama miilor de ferestre luminate care se cazneau sa sparga noaptea aster¬ nuta cu patru ore mai devreme. Mergind. auzea, sus pe acoperise, fosnind paduri de ferigi. Sute de claxoane punctau pentru el in militianul cu falca de lup de la coltul strazii Stirbey-Voda, in vitrine, manechinele se aplecau si-i zimbeau - barbatii isi scoteau politicos pala-
riile, femeile rasuceau glezne subtiri - iar reflectoarele Instalate pe fatada Salii Palatului se unira si-i aratara o luna plina, plutind cu doua cornite de jad deasupra ostro¬vului cu mirodenii din fereastra cofetariei Union. Se opri, tragind pe nari mirosul de lamiie, de cafea si de vanilie. Un batrin de ciocolata tinea in brate un cos cu piersici glasate. ii trecu prin cap sa-1 cumpere si sa i-1 trimita Astei Dragomirescu, ,,ca sa intre cu picioarele in el, ca de ziua lui Ramintki". Omul de ciocolata s-ar fi potrivit cu sania impodobita cu coarne de cerb si cu centura batuta in spade rnici de pirita, baritina si cuart pe care i le daruise in iarna trecuta, de Anul nou, in cabana lor din Balta Brailei - facusera revelionul singuri, acolo, intre zapezile Dunarii, doua zile de singuratate fericita.
"Nu-i trimit nimic, hotari Radu, dac-o fac sint intr-a-devar cel mai mare idiot din Romania, si-nghit doua migdale otravite."
Traversa strada si intra pe aleile marginite de meste¬ceni de linga Palatul Republicii. Ferestrele aprinse erau ecrane pe care se cernea, la nesfirsit, zapada. Si deodata, ca intr-un basm. auzi sunind imprejurul lui crengi incar¬cate cu clopotei.
- Sanii ratacite !, striga Radu, ingenunchind in za¬pada, fara sa-i pese ca lumea 1-ar putea socoti nebun. Treceti, treceti peste mine.
Zece sau douazeci de sanii incarcate cu copii lune¬cau vijelios spre el, venind dinspre Biserica Cretulescu - singura care nu miroase a calugari cu hainele pline de pecingini. Clopoteii legati de ele bolboroseau cristalin. Radu se lungi in pirtie, cu miinile impreunate pe ceafa, asteptind infiorat ca saniile sa treaca peste el, peste umerii lui - nu-1 ajunsese nici una - sania din capul sirului se izbi de un molid noduros, zece pasi mai sus de locul unde astepta Radu, si copiii se rostogolira umil peste
altul, chiuind si strigind. O fetita de vreo patru ani, bucalata si cirna - caciula, palton si manusi de urson - purtind la git o zgarda cu clopotei, se rostogoli prin za¬pada pina linga el. Radu o inhata de subtiori, o ridica pe umeri, si, plesnit de o idee nastrusnica, fugi cu ea spre biserica. Fata, bucuroasa, isi impleti bratele pe gitul lui si tipa :
- Hai, calutule, hai ! Eu sint boierul si tu esti calutul !
Radu urca treptele inghetate, avind grija sa nu alunece si patrunse in biserica. Patru babe invesmintate in negrii motaiau linga un godin indopat cu lemne, inauntru, curios, mirosea a tutun, a zugraveala proaspata, si a rosmarin.
- Doamna, vorbi Radu - fetita, pe umerii lui, amu¬ tise - se spune ca in biserica asta Dumnezeu a poruncit sa creasca o floarea soarelui. Se spune ca e mereu inflorira, ca are cinci sute de petale si ca priveste tot timpul spre altar. Vrem s-o vedem.
- Roaga-te, i se raspunse, roaga-te pentru sufletul tau.
- Doamna, doamna, doamna, facu Radu lung si mi¬ rat, porti in burta un pluton de executie !
Si catre fetita :
- Cum te cheama ?
- Anitta, raspunse fata.
- Spune-mi. Anitta, tu vezi unde e floarea soarelui ?
- Uite. zise fata, e in coltul ala unde tremura perdeaua.
E inalta si are mai mult de cinci sute de petale. Are cinci sute doua.
- Cinci sute doua, doamnelor, intari Radu spre ba- trine. Sarutati picioarele lui Isus si-nvatati tabla-nmul- tirii, in Calea Victoriei - ningea disperat, ningea intru pier¬zanie - Radu intilni un balerin de la Teatrul Alhambra.
- Auzi, ma, ii striga el din mers, astazi am facut o minune.
- Vezi sa nu-nfunzi puscaria, ii raspunse ala, dis- parind in W.C.-ul de linga telefoane.
- Idiot de ultima speta. Idiot bocciu. Uritule !
Administrindu-i in gind doua perechi de palme, Radu coti pe linga Capsa, spre Universitate. Zapada scirtiia. "in noianul asta de fulgi, se gindi Radu, cite unul trebuie sa fie de sticla sau de argint."
Oamenii treceau pe linga el veseli, tulburati de fan¬tasmele zapezii, fermecati de aerul pur.
"Daca i-as chema, ne-am tavali impreuna prin troiene. Bucurati-va, ii venea sa strige, dati-va-n petec, locuitori ai Bucurestilor !"
De pe acoperisul Universitatii, vintul fura zdrente de fum si le indesa in ninsoare.
"Steagul repetentilor ! rise Radu. Te-am purtat si eu un an. Cucurigu ! Mirosim a tenisi uzi si scufundam cora-bioare din scoarta de copac. Asta Dragomirescu, te bles¬tem sa porti in pintece un bocanc cu urechea rupta !"
Cind ajunse in bulevardul Magheru, linga restaurantul "Dunarea", sub copacii in care, seara, se aduna mii de vrabii, Radu se opri uimit. Ochii Iui mari, fosforescenti, ochi de soldat dintr-o garnizoana araba, se largira lacomi. Buzele-i tremurau. Pe amindoua laturile bulevardului ardeau, ca intr-o noapte de carnaval, brazi metalici, im¬podobiti cu lumini multicolore.
"Iata, isi zise. stiam, stiam de ce vin incoace."
Instinctul ii purtase pasii pe cai sigure catre acest spec¬tacol al amagirii si al sperantei, al credintei si al cintecu-lui. Zapezile, unduind sub arcuri de lumina galbena si verde si rosie, pareau ca vin din seara logodnei parinti¬lor, a celor ucisi si a celor vii, din noaptea marilor, unde lemnul corabiilor inecate s-a schimbat in paduri de brad.
Porni incet, tragind pe nari aerul de izbinda al zape¬zilor. Din cafenele curgea miros de rom si de vin fiert. Deschise aparatul de radio. I-ar fi placut sa s-auda cin-tind. Pentru clipa de sarbatoare a brazilor.
"Muntii !" rasuna inalta si clara vocea Astei Dra-gomirescu.
Un fior de frig ii strinse inima, dar nu inchise aparatul. "Din ciclul Poemele iernii de Cornel Ramintki", continua Asta Dragomirescu.
Muntii sint o cimpie abrupta care s-a urcat in spi¬narea ursilor, pe movile de aur si peste biserici de sare. Sint partea revoltata si indrazneata a cimpiei care intr-o zi a plecat ca sa gaseasca ploaia si zapezile. Muntii stau la masa cu Dumnezeu. Si odata vor fi din nou cimpie sau fund de mare - dar asta n-o sa se intimple intr-o viata de om, ci intr-o viata de jder sau poate intr-una de zimbru, in geografia Romaniei, care este inainte de toate istorie, ei alcatuiesc un arc din care sar fulgere si vul¬turi. Uitind chipul griului, 'muntii s-au acoperit cu brazi, cu oi, cu legende si vifore, in tulburatoarea noapte milenara, catelul pamintului sta cu labele pe un os de argint, si alaturi, in ceata groasa, timpla Unga timpla, mortii unui neam adinc si bun. intre piscurile cele -mai inalte, Carpatii nostri inchid lacuri de lumina curata din care ursitoare despletite fura stropi albastri ca sa zugraveasca ochii fetelor. Scrisi cu ceara lunii si cu zapezi virginale, Carpatii sint de matase si la ceasul asfintitului bat cu sabii de lemn in toaca lunii. Iarna, bat cu bulgari de zapada. Simbol si mar¬tori ai rezistentei noastre de doua mii de ani, muntii coboara citeodata in cimpie, ca sa stea de vorba cu Duna¬rea si cind se produce aceasta teribila aventura, nevazuta de nimeni, noi sintem pe versantele lor, si frunza de fag sau de paltin se rasuceste in cintec. in munti, ecoul fie-
carui vers din Miorita se impleteste intr-un leagan pentru sufiet. Trist si dulce. Scuturat de vintul dragostei. Si al durerii.
Zapezi, albastre zapezi.
Muntii nostri sint de dor. De aceea fruntea griului, in iunie, se apleaca spre ei in rugaciune sfanta. Si ei o min-giie cu botul caprelor si cu mireasma amara de rasina si deschid balcoanele de piatra slefuita din care ies stoluri de pasari sa-si scalde trupul in aerul cald si-n apa galbena a cimpiei.
Adunati in cer, muntii sint legea si credinta iubirii romanesti.
Muntii au fost cimpie si se vor intoarce in ea, sau in dedesubtul ei. Va fi intr-o viata de jder sau intr-o viata de zimbru. Pina atunci ei ramin oceanul nostru, des¬fasurat pe verticala, prin care umbla speranta si bucuria si-n care tunetul se risipeste fara sa-l cuprinda. In noaptea lor perfecta ard capatini de fosfor, si metalele se amesteca cu iarba, cu mortii si corabiile urcind spre norii care inspira cursul Oltului si al Dunarii - iar pe Olt si pe Dunare si pe acesti munti care rasar cu zorii, frumosi ca-n prima zi a lumii, neamul meu mindru, unit in ves¬nicie. Unit cu cimpia si cu muntii lui. Cu muntii care au fost cimpie si s-au urcat pe spinari de ursi,
Zapezi, albastre zapezi.
Muntii nostri. Aurul nostru
Si deasupra lor, coroana zapezilor.
Brazi inalti. Albastre zapezi
Decembrie.
Radu Zavoianu simti ca i se rasuceste un inel in stomac. Ruginit.
- N-am fost niciodata impreuna la munte, Asta Dra-gomirescu.
Era linga benzinaria Lido. Mirosea scirbos a ulei mi¬neral. Scutura umerii, enervat, si se indrepta spre Athenee Palace.
- Un pahar, sa-mi descleiez gura. in holul marelui hotel, intre coloanele imitand porfirul care dau in sala de receptii, il opri o fata in rochie lunga de catifea neagra - tenul, carnatia, zimbetul deschis o tradau de tiganca - purtind in indoitura bratului sting un cos de nuiele impletite, plin cu garoafe rosii : "cinci sute doua petale", isi aminti Radu.
- Domnule Zavoianu, ii zise, va rog sa va plimbati la brat cu mine.
- De ce ? intreba Radu, mirat.
- Vreau sa intrig lumea. Sint studenta. Am strins ban cu ban si-am cumparat florile astea. Vreau sa fiu o jumatate de ora femeia spre care privesc toti oamenii dintr-un mare hotel. Si eu, enigmatica, sa surid si sa visez. in prima clipa, Radu se simti indemnat s-o refuze. Dar spaima din ochii si din glasul ei, spaima c-ar putea fi bruscata, il facu sa se incline.
- Sa mergem, zise. Cunosc locul si-o sa te port pe unde-i mai frumos.
- Nu-i nevoie sa vorbiti. Totul e sa ma lasati sa plutesc linga bratul dumneavoastra.
Pornira. Fata calca incet, cu trupul leganat - pasi dintr-un vals nescris - cu capul aplecat tandru spre stinga, parca vrind si nevrind sa bea din parfumul subtil al garoafelor. Buzele groase-i zvicneau subtire si ascuns, chemind un print ratacitor si neindraznind sa-1 strige pentru ca el sa nu se intrupeze, ci numai sa coboare la nesfarsit o scara, fara sa ajunga vreodata sa atinga ultima treapta, sa rasuceasca mereu intre degete un baston de abanos, roata a miracolului prin care sa nu patrunda,
s-alerge spre intilnirea cu aceasta trecatoare jumatate de ora si s-alerge pe urma mereu, vesel, flusturatic si ne¬statornic, stapin al dragostei si nesupus ei, crainic fara cuvint al mortii, fluture linga geana visului. Radu-i citi-n urzeala gindurilor si pentru prima oara in viata - poate fiindca stia ca aceasta jumatate de ora se va topi repede in eternitate - vru ca destinul lui sa fie veghea si da¬ruirea. Uitati-va ! parea sa spuna el, in timp ce trecea prin saloanele cu plus, cu oglinzi costisitoare, cu lam¬briuri de lemn scump. Noi doi traim sub religia iubirii si-a zapezilor. A zapezilor care atirna acum peste lacuri si se leagana pe bulevarde. Hinterlandul marelui nostru oras sint arborii si zapezile. Cucerind cimpia si un codru vechi pe parcurs de cinci sute de ani, Bucurestii n-au ucis ca atitea alte metropole frunza inalta inchizind vinturi bogate, asfintituri largi si sunet de zapezi. Linga frunze si Jinga inima lui fosnesc, pline de nerasarituri soptite, cupole de umbra, cupole de zapezi. Trei anotimpuri din an gindurile noastre de iubire curg prin pletele arborilor. Iarna, dragostea ne aduna in casa si sintem fructele ei aromate. Rupte din departari inalte, zapezile astern liniste. Si sub ele, noptile noastre sint de miozotis. Fecun-dind piatra, arborii, casele, zapezile Bucurestilor, impletin-du-se in cintec nostalgic - acelasi pe care-i spune ploaia in turle de biserici - ne deschid drumul spre luna si spre planete necunoscute. Aproape de lemnul lor indra¬git, caci si zapezile au lemnul lor sfint, pe care nu-1 atinge nici un trasnet, tineretea arde violent si cheama iubirea. Sub floarea lor alba-alba simtim ca-n venele noastre pulseaza un singe blestemat cu gura de lupoaica Mirosul dragostei noastre e dulce si perfid, rasarit de floarea soarelui si minciura adapata cu lapte, psalmi rostiti in cadenta biblica si veninul juramintelor dinainte calcate. Ne iubim !
- Domnule Zavoianu, se apropie lingusitor un ospatar.
- Ah, ticalosiile, zise Radu, batindu-1 cu doua de¬ gete pe obrazul moale, plin de vinisoare singerii, m-ai intrerupt in timp ce savirseam a doua minune pe ziua de azi. Ce se intimpla ?
- Domnul Ed Valdara A telefonat ca v-; steapta la
"Maria Viscolita" pentru maslu.
- Scuzele mele, domnisoara, se intoarse Radu spre fata. Arn fost caraghiosi exact cit trebuie. Acum sa dam lui Christos ceea ce i se cuvine.
Si, infundindu-si miinile in buzunare, o parasi. Si era acum printul vesel, flusturatic si nestatornic, stapin al dragostei si nesupus ei, crainic fara cuvint al mortii, fluture linga geana visului.
*
Pe Ramintki, iarna il gasi scriind. O nuvela menita sa demonstreze ca Isus moare in fiecare zi. Actiunea se pe¬trece intre doua meridiane lipsa. Titlul : Tipat oxidat.
"O biblie in fiecare celula si deasupra fiecarei biblii un neghiob care nu mai are destul timp sa se pocaiasca." Cu aceasta fraza, zbatindu-i-se obsesiv intr-un colt al memoriei - facultate total lipsita de aparare si agresiva tocmai din cauza neputintei - Odette pleca sa vada lume. Tommy Lup, director la inchisoarea din peninsula a con¬damnatilor la moarte, bun prieten cu Oswald, sotul lui Odette, oferea, in seara aceea de sfirsit de aprilie, cu cerul oxidat de tipetele pescarusilor, un spectacol de teatru. Invitatia, compusa din sase rinduri insailate la repezeala pe spatele unui bilet de libera intrare in peninsula, purta o mentiune sumbra : «oaspetii beneficiaza in pauza de bufet gratuit, laolalta cu actorii legati in lanturi». Ideea venea de la Gipsi R. Inserind-o, un hohot ascutit se sparsese intre falcile lui osoase. Dar risul lui
Gipsi era singurul lucru pe care Tommy nu putea sa-l sufere.
- Te dau dracului de pederast imputit l uriase Tommy si Gipsi tacuse, las.
Gipsi nu era pederast, dar lucrul asta, acolo, nu mai avea nici o importanta. Tommy il infricosa. Uite, ii spusese Tommy, in februarie, dezvelindu-si fundul, am doua vertebre in plus, coada, cu mine n-ai fi putut sa te joci nici afara. in noaptea cind au pus la punct spectacolul, gindit de Gipsi ca un repros adresat marii de cladirea cu 27 de celule avind deasupra intrarii principale un colac de sirma, cu colti de tabla, iar de Tommy ca un bobirnac dat lui Oswald, cintaret de muzica usoara adulat de-o tara intreaga, Gipsi a transmis in perete ca Tommy Lup are un ochi in fiecare dinte. Umbla cu gura intredes¬chisa, ca sa-i cuprinda pe toti detinutii cu douazeci de oclii deodata. Dupa un sfert de ora, Tommy Lup a anun¬tat pe aceeasi cale ca are douazeci si sapte de urechi in¬gropate in ziduri si ca sfatuieste sincer intreaga lume sa nu-l mai deranjeze cind cugeta. Gindea un basm pentru Odette. Gipsi, cu anuntul lui timpit, ii sugerase o intoar¬cere a ideii. «Am, ascunsi pe fundul ochilor mei o femeie goala, cu doi barbati. Unul din barbati vrea s-o gituie, dar nu-i permit sa atace, ii tin pe toti trei bine si, de frica sa nu se incaiere, nu deschid pleoapele prin somn, dorm legat la ochi - femeia esti tu, Odette - si desfac legatura numai dimineata, cind intru in baie, cind imi infund ochii cu apa. Atunci, daca vor sa iasa, se ineaca. Pe femeie as pescui-o, dar ea prefera sa se scalde in albastrul ochilor mei, ea nu va sari in baie niciodata.» Odette, in masina lui Tommy Lup, avindu-l in stinga pe Oswald, recent intors dintr-un «turneu al slagarelor» si nestiind nimic de iubirea pe care i-o purta Tommy,
omora umbre. Umbra lui Oswald, umbra soferului lui Osivald. Doua luni, zi si noapte, aproape fara intrerupere, facuse dragoste cu soferul lui Oswald, tip de atlet, viril si patimas, care se misca larg, ca un pastor in riu, prin cartierele invaluite intr-un intuneric fin, lasciv si inde¬cent, noapte lunga de orient in care ferestrele sint niste meningi verzi. Pas puternic, gura lacoma, solduri inguste si o barbatie de vier. Omora umbre si palmele ei, cu alunite ca micsunelele, cu doua unghii roase pina in carne - de unde nevoia furioasa pentru manusi imblanite, pe vreme de frig - zaceau inerte in palmele lui Oswald. Iar masina lui Tommy Lup, lunga si confortabila, luneca usor pe o pinza de nisip. Sute, daca nu mii de care de nisip fusesera rasturnate de-a lungul fagasului pietros, pentru a crea iluzia de inaintare spre plaje luminoase, senzatie usor de obtinut, fiindca peninsula nu depasea un kilometru in latime si se subtia mereu catre virf. Vuietul marii, pro¬nuntat melancolic Unga oras, se transformase aici intr-o rostogolire surda, dureroasa pentru simturi. Vint amar de primavara si un cer de remuscari cleioase, toxic, la care iti venea sa te rastesti, fiindca sub el plutea gindul mortii.
- Un chiosc cu flori, anunta Oswald, si adauga diminutivul acela scos parca dintr-o sticla de alcool nemacerat : Odettuta. inalt, cu timplete rase, cu fruntea de hirtie cafenie, cu nasul slab si coroiat, Oswald zimbea. Dinti rari, cu virfurile innegrite, boabe de porumb vechi, cariate. (Nu erau chiar dintii autorului ?) Odette se apleca brusc spre stinga, smucita de vorbele lui, cu intentia de a-i sfisia zimbetul, plasa de paianjen in care cazuse narcotizata, si o suvita din coama neagra, cercul ei de noapte si de refugiu, pe care-l arunca peste ochi cind nu mai suporta nimic - clipe speriate si adinei, clipe de fuga, in care
sufletul cheama orbirea si lesinul - se incurca in acul de cravata al lui Oswald. (Acul era un bulb de aur, cap de sarpe cu ochii holbati, capul puiului de sarpe cind iese din ou, pus pe doua clame de sidef ca niste elitre, fosile dintr-o roca translucida, chihlimbar sau matostat.) Pierdu un smoc incilcit, dar soferul lui Tommy Lup, parca spre a-i anula crisparea fetei, micsora viteza si ea avu timp sa vada pe indelete o ghereta plantata in pragul amintitului. De streasina de lemn vopsit atirnau caldari incarcate cu trandafiri, ramuri explodind in galben si rosu, rinduite intre ghivece cu lauri si un brat de garoafe pictate cu singe, ravasit pe -fereastra deschisa. Era o cearta a florilor, totul cadea intr-o neorinduiala discret aranjata si Odette se gindi ca ea, inapoia geamului masinii, lumi¬nat de asfintitul larg ca o pustietate densa, curgind inlan¬tuit cu pasari si cu mihnire in asfintitul si mai larg al marii, le apare celor din afara (dar afara nu era decit gilceava floriloR) ca un trandafir aranjat sub un clopot de cristal, mai decolorat dar si de o frumusete znjinit mai i afinata. Se retrase incet si-si lipi buzele de-ale lui Oswald - ale ei, umede si proaspete, miez de piine aburit, ale lui uscate, dar inviorate putin de aparitia in cimpul marii, a patru barci fluture - si soferul lui Tommy Lup, despar¬tit de cei doi printr-un perete, jumatate din metal, juma¬tate din sticla, accelera viteza si nisipul se lipi de masina ca doua aripi tremurinde, acoperind cu totul aripile de smalt ale ingerilor anemiati, aplicati doi cite doi pe cele patru usi de un Veronese bizantinizat.
Oswald departa capul - sarutul prelungit are sau iti da gust de laturi, si mai tinea sa pastreze in coltul ochiului visul celor patru barci fluture - dar, excitat, strecura miinile intre pulpele sotiei. Catre marmura tine¬retii. Odette dezlipi usor picioarele, ametita de seara care se apropia de pe mare ca o nebunie straina, el misca pre-
cipitat degetele lungi si reci (toarte la locul lor pe postavul unei mese de tripoU), inabusindu~si greu pornirea rasco¬litoare de a rupe cu unghiile.
- Ce tin eu in palma ? intreba Oswald, inecind bar¬ cile linga genunchii femeii.
Odette inchise ochii. «Frumoasele lui intrebari stupide /»
- Un porumbel indopat, repeta Oswald fraza malaiata a cinci sute de nopti prin care lunecasera impreuna.
«Atirnat de inelul somnului hipnotic»-, rise imediat Oswald in sinea lui. Si simti cum, i se scurge puterea, somn larvar ii impovara oasele. «Ma uraste si-l cauta pe scriitorul ala nemernic», tipa gelozia lui, acidulata brutal de cuvintele lui Odette. Caci Odette zise :
- Daca-mi aduc bine aminte, cred ca ieri te-am in¬ selat. Nu trebuie sa te joci cu focul, Oswald. M-ai adus linga mare si-am devenit pirat.
- Semeni indoiala l Iti place sa ma vezi murind l
- Tine-ma bine in friu, Oswald, raspunde Odette,
Marea imi insufla in permanenta ginduri de razvratire.
- Stiu, zise Oswald, am observat.
Strain prin noapte, incepu Odette sa cinte numai pentru ea melodia aceea in care un suflet se despleteste si plinge, si Oswald se vazu aruncat pe terasa cu mag¬nolii a cabanei pe care o cumparasera imediat dupa casa¬torie. Sta sub un perete impodobit cu farfurii pictate cu albastru, un altar de faianta ridicat in drumul furnicilor -- ce fluiera acum la geamurile masinii, nisipul sau coloniile de furnici ? - dincolo de gardul de iasomie, un tip burtos isi spala cu o solutie de salpetru barba patata de sosuri si de vin rosu si Odette rasarea din apele flu¬viului, capul, umerii si parul negru, alaturi de geamandura care rigiia clatinata de undele vagi, pe urma bustul bron¬zat, aplecat ostentativ pe spate si pe urma picioarele
lungi, frumoase - intre care mina lui acum murise sau numai agoniza - in trap cadentat, ridicind parasute de stropi insoriti peste genunchiul drept, atins in copilaris pina la os de un ghimpe, grabit sa intilneasca mai repede odihna, peste genunchiul sting, in care cartusele de oxigen ardeau intregi, silindu-se sa se pastreze in armonie neal¬terata cu dreptul, apoi gleznele in relaxare sportiva, in prundul saturat de sare si scoici farimate, Odette isi apleca trunchiul spre pamint - si muschii toti ii fugira spre coapsa aplecata - isi aduna parul funie si-l stoarse in palme. Frinta in jumatate de arc, parea ca asculta glasul din dedesubt al apelor trecut in ea. Deodata un clopot de lemn, cu limba de lemn, exploda dogit in aerul periat lenes de ierburi marunte si fosnitoare. Odette striga ceva, neinteles, se rasuci - salt ca de pe trambulina - si se scufunda in fluviu. Tipul burtos, cu barba groasa cit o buturuga, se repezi, gol si patrunse in patru labe in apa. Cur, burta si barba priveau in fluviu prin gaura cheii. Sezu asa citeva clipe lungi, apoi se ridica, rizind, si se gramadi pe o carare marginita de butuci de vie. Risu-i clocotea in gitlej si barba-i fumega. Ride pentru ca a vazut, intelese Oswald. Si se cutremura. «E[ a vazut totul». Si in mirosul de busuioc incalzit care se revarsa peste altarul de faianta, Oswald numi acel tot : regret, fuga si tradare l
- Domnule ! Doamna ! izbucni strigatul soferului in gratarul de sub talpile lor - si masina se azvirli brusc din sosea spre un promontoriu ingust.
Smucitura il arunca pe Oswald cu fruntea in bara de nichel, lantul de argint care incheia pelerina rosie a femeii sari din copci.
- Marea ! Ne duce in mare l clantani, ingrozita, Odette, iar Oswald batu cu pumnii in geam.
- Ce-i asta ? ! racni el. Ai innebunit ?
s - Atac armai, domnule. Priviti. Evadare organizata. Oswald, in genunchi, cu haina de antilopa rasucita sul pe solduri, se tiri la fereastra, inchisoarea condamnati-lor la moarte, cladire cu meterezele rupte si douasprezece hornuri in ruina, avind infatisarea vicleana si inselatoare a unui depozit pradat si parasit, se inalta mucegaita intr-un lighean de piatra inconjurata cu valuri de sirma ghimpata, chiar in buza marii. Soseaua facea acolo doua bucle, ocolind un ciont de stinca varuit. Un jeep de razboi. adapostit in unghiul umed al stincii, se scutura sub ra¬falele unei mitraliere minuite de doi insi cu spinarile dezgolite. Bucati de tencuiala, ca niste coji de cartofi, zbu¬rau de pe briul de deasupra portilor masive de fier, iar gloantele trase dinauntru, rar, metodic, ca la un concurs de tir, se spargeau in blocul stincos, ricosind in tufele de alun. inspaimintata, fara grai, Odette isi ascunse fata in capisonul pelerinei, iar Oswald ii striga soferului lui Tommy Lup sa intoarca.
- Nu va speriati, raspunse soferul, linistit, cu bra¬ tele in cruce deasupra volanului, nu ne pot atinge, masina. e blindata.
- Odette, se apleca Oswald asupra sotiei, incercind sa-i ridice capisonul. Odettuta, sintem feriti. Hai, deschide ochii si priveste, nu poti vedea asa ceva in fiecare zi.
- Nu l izbucni inabusit Odette. Nu vreau. i Si se infunda cu capul in pernele moi, plingind si zbatindu-se. «Spasme isterice», constata Oswald, rece, si se repezi la geam, imbatat dintr-o data de barbatie si vigoare - acea pornire grotesca, pur masculina, care rascoleste viscerele, salbatic, cina. se varsa singe, un eroism ridicol, intolerant, porcesc.
Arma automata, care batuse fara intrerupere, tacu,
- Atentie, spuse soferul, isi string bagajele.
- Cine-i acopera ? intreba Oswald.
- Poftim ? facu soferul.
- Aa ! exclama Oswald, pocnind cu pumnul inchis in palma stinga, si hirtia cafenie a obrajilor i se aduna in boturi, au sters-o pe dincolo
Pe dincolo insemna prin spatele inchisorii. Jeepul tisnise de sub stinca varuita, varsind o dira lunga de fum st pierise, improscind o ultima rafala, dupa colt. Cei dinauntru, grupati cu totii numai in partea din fata a cla¬dirii unde se produsese atacul, nu lasasera nici un om pe flancuri - idiotii! murmura Oswald -- caci jeepul aparu pe plaja pustie, facuta parca numai din farimituri de oase, departe, spre nord, si doar un foc tras intimplator ii stingheri goana spre trupul continentului.
- Tommy al vostru e un capsoman, baiete l striga,
Oswald la sofer. I-a scapat din mina prosteste.
Soferul, ocupat sa readuca masina in sosea, ezita sa raspunda.
- Nu esti de acord cu mine ? insista Oswald.
- Dumneavoastra va puteti permite, domnule.
- Da, sigur, aproba Oswald.
Si reveni la Odette :
- Ajunge, draga mea. S-a terminat. Sterge-ti ochii, uite, se deschide poarta.
In curtea interioara a inchisorii, cu pavaj ciolanos, patru politisti, cu armele pentru onor. Bluze de doc transpirate, centuri lucioase, casti captusite cu pluta, in fata celor patru, incremeniti, Tommy Lup, in costum ne¬gru, cu cravata asezata strimb si o carabina sub brat, cu teava in jos. Facu doi pasi si deschise usa pentru Odette, iar cina se apleca numai din grumaz, Odette ii vazu crestetul chel si doua bidinele de par tocit deasupra urechilor.
- imi pare rau, v-as fi iesit in intimpinare mai demult, dar am avut o mica incaierare.
I
Oswald, tirsina 'picioarele amortite, se repezi la el:
- Cum, cum ai putut sa lasi descoperita singura ior cate de retragere ? l
- Vrei sa stii a ce miroase, Odette ? o-ntreba Tommy pe Odette care, inaltind gitul subtire, adulmeca cu narile tremuratoare aerul racoros dintre peretii leprosi, fara ferestre. Iti spun eu : parfum de migdale.
- Miroase portia de scortisoara care-ti tine loc de creier, pufni Oswald,
Tommy Lup zimbi, privind cizmele de matase incaltate de Odette. -«Cel ce va patrunde sub pelerina ei matlasata^
- Poftiti dupa mine, ii invita Tommy si intinse cara¬ bina soferului.
In holul strimt, luminat de-un bec sub abajur de tinichea, Tommy Lup le servi tigari si, pentru ca el nu fuma, apuca manetele biliardului mecanic, instalat intre doua banci de lemn lucrate grosolan.
- Trebuie sa darim cele doua bile, Oswald. Trei bile-n joc se cheama ploaie, habar n-ai de povestea asta - si ss apleca atit de mult peste aparat incit fruntea congestio¬ nata parea ca se lupta, disperata, sa intilneasca palaria texana a cavalerului din tabloul de afisare a punctajului, dominat de unde subtiri de lumina rosie si galbena. De¬ desubt, clantanea dispozitivul de calculat. Un lant, rotin- du-se pe o roata cu multe pinioane rupte Lovitura-n plin, Oswald, urmareste-i traiectoria
Bila de plumb, aruncata cu vir-jul aripii de sidef, urca intre ciupercile de la mijlocul biliardului, se zbatu intre ele, prelung, facind sa latre calculatorul intilnire cu ciuperca alba din margine si ploaie .' Odette batu marunt din palme. Benzile zvicnira toate, ghem de nervi rascoliti repercutind loviturile. Tommy Lup, incordat, lupta sa acumuleze puucte. Cifrele rulau peste capul teccanului,
mrtej de fulgi, si ctnd insorisera 3 000, se auzi un pocnet ae membrana sparta si Tommy urla, gifiit:
- I-am spart burta. Ah, fir-ar al naibii. Oswald, omule, n-a fost nimic adevarat. O inscenare. Nici o banda nu poate intra aici sa atace ! Pe unde sa intre, Oswald ? Si pe unde sa iasa ? .' Piesa mea, Oswald, a inceput. Si sini fericit
- Ei, nu, pe cuvintul meu ! zise Oswald si impinse inainte, dispretuitor, buza de ;jos.
-. Tommy, facu Odette, jenata
El o intrerupse.
.-. Odette. daca te-ai suparat, daca declari ca totul a fost o gluma proasta, pun sa fie scuturati in seara asta toti prunii din peninsula.
- Ai fi in stare ? intreba ea, cucerita.
- Domnule director chema o voce indatoritoare, si toti trei se intoarsera spre usa -masiva din Jundul incaperii.
Un tinar nu prea inalt, cu profil de nordic, flegmatic si indesirabil, sta la un pas in dreapta pragului. Trupul lui, usor indoit in fata, intr-o atitudine respectuoasa sub care banuiai spaima, dar si reprosul, si stinga inmanusata, au?a in dreptul inimii, ii chema in sala de spectacol. Tinarul purta, parca fara voia lui, prins de cot, un pumnal in teaca. Virful ispravit in ciorchine de sticla il facu pe Oswald sa intinda mina si sa pipaie.
- Ce vrea sa demonstreze individul ? il intreba pe
Tommy.
- Cine, Maori ? facu directorul. Nimic, nu-i asa,
Maori? si-i lati nasul cu aratatorul.
Trecind pe linga Maori, Odette descoperi, surprinsa, ca Maori imprastia acelasi ciudat parfum de migdale pe care-l simtise inca din curte.
- Tommy, sopti ea, posezi un alambic clandestin ?
Maori deschise usa si, luminind din spate cu lanterna, U conduse la primul rind de scaune. Sala era cufundata in intuneric, nu-i puteai distinge contururile. Cind U vazu asezati, Maori se dadu doi pasi indarat, spre scena cu cortina confectionata din paturi, si spuse :
- Doamna si domnilor, spectacolul il vom interpreta cu totii. Sus, pe scena, actorii, jos, completul de judecata si juriul care va trebui sa rosteasca verdictul. Piesa nu e scrisa. Toti actorii sint condamnati la moarte. Executia a
-fost ordonata, in doua reprize. Condamnatii vor trebui sa ne dovedeasca cine trebuie sa intre in primul esalon si cine mai cistiga opt zile de viata.
- Dumnezeule ! ii scapa lui Odette. Oswald l Tommy l chema ea, naucita, si dadu sa se scoale.
Tommy Lup, inhatind-o de raina, o forta sa ramina.
- Stai linistita, Odette. Oricum, ei trebuie sa moara.
Oswala, tu ai inteles asta, sper.
- Da, raspunse Oswald, scurt.
- in regula, spuse Tommy, multumit. Dealtfel vei intelege si tu, Odette.
- Vreau sa plec, seinei ea, fara convingere.
- intii sa-l asculti pe Gipsi R. Se produce exclusiv pentru noi. Invitatii ceilalti - sase insi - vor sosi la opt si jumatate. Atunci daca vei mai dori sa pleci, masina va fi la dispozitia ta. Gipsi ! striga. Cutu l Cutu, potaie !
Tipul cel mai strasnic cind e vorba sa imite un ciine, o lamuri pe Odette. Gipsi, vrei sa fii croit ? Ah, atinge-lr puslamaua l
In secunda imediat urmatoare, dintre culise se inalta un chelalait ascutit, de ciine ciomagit care sare pe pereti. Tommy Lup se pravali pe scaun, rizind.
- Jura-mi ca nu e cline, Oswald l Unde-ai sa gasesti o banda sonora mai buna ? Hei, Gipsi, da-o pe partea vesela si iesi la rampa.
Odette se indesa cu tiinpla in umarul lui Oswald. «incepe sa-i placa», gindi el, si-si petrecu bratul pe dupa umerii ei.
Ajuns aici -- ningea de doua zile - Ramirttki se scula de la masa sa-si pregateasca o cafea. Locuia in Balta Alba, orasul satelit al Bucurestilor, intr-o casa compusa din doua camere si bucatarie si staul pentru vaci - avea doua ! - adusa din Bucovina - birne masive de stejar imbucate in coltare de paltin si scoabe de fier, cind suna vintul, leganind lampa cu abajur de margean, el astepta sa in-vieze calul de placaj, gatit cu friu si sa de piele, pus cu botul in ieslea care-i servea de pat. Pe podelele de scin-dura, in jurul peretilor, perne moi, papusi, o capatina masiva de zahar, o virtelnita conceputa sa semene luna moarta si nopti din copilarie, o roata de caruta cu butucul smaltuit, sticle cu bautura, iar intre rafturile bibliotecii, o colivie cu scatii rosii de Mozambic, unul cu limba despi¬cata, altul reusind opt ture, ca privighetorile regale, toamna, cind lacurile sint castele de nunta intrate-n diz¬gratia pasarilor calatoare. Coltul in care potrivise masa de lucru rasuna mereu de cintecul greierilor din Bucovina si, scriind, simtea boarea de lalea neagra din ochii cer¬bilor iesiti in ceata amurgurilor ca sa asculte cum se scurg, grele de melancolie, suvoaiele vuitului. Cind si cind, in staul o vaca izbea cu copita sau mugea prin somn. Mirosul de miere calda al finului depozitat in pod, laolalta cu o movila de mere, domina intreaga casa.
Aprinse spirtiera, apoi desfacu obloanele. Si descope¬rind ca in timp ce lucra venise iarna, se aseza in sine,
ca si iarba in verzime, murmurind, fara sa le atinga esenta, versuri stiute sau atunci nascute de el : e ieri, e ieri rasarit altcindva caii nu au suflet si nici asfintit aaaa !
Si pe pleoapele-i ostenite, pe obrajii galbejiti, sigilii ale viciului sau tuberculozei, cineva din necunoscut, poate femeia niciodata intilnita, il saruta posesiv. Ningea corect si curat, pe maidanul din fata casei doua cete de copii se bateau cu sabii de lemn, un taran, cu cojoc murdar si caciula cu clape, vindea vin rosu, turnindu-1 din dami¬gene - damigenele pareau imense capete de vita de pe care se scurgeau in zapada, fumegind, frunze de singe gros, taranul striga vesel : la vinul bun si omu prost ! veniti de gustati! - un calaret, cu arma pe umar, se .ducea in cer - calaretul atirna de cal si de cal atirna o stepa cu maracini, cimp de lupta parasit .- se izbea de automobile, fiecare masina se repezea si rupea din el bucati de carne, calul gonea cu oasele goale, alb si cu rasuflarea pierduta, si cind nu mai avu nici copite, se schimba intr-un cal de placaj, cu inel de alama in osul sternului.
- Pe sub inel, rosti Ramintki, respira moartea, e slujba invierii din decembrie, strada se fringea intre doua nopti, toate podurile curg si riurile dorm cu fruntea la picioare.
- Ramintki, frumosule !
- Nu te apropia de poarta mea, striga Ramintki, nu meriti, aici a nascut Maica Domnului prunc din flori de asin, iar Maria Magdalena a lepadat cinci tufe de dafin si patru de maracine.
- Sint eu : Zara Zaraza.
Ramintki se apleca pe geam si o vazu pe Zara stind dreapta in ninsoare, cu capul usor inclinat pe spate. Purta rochie rosie, strinsa intr-o centura neagra ce se incheia intr-o pafta de bronz in care se bateau doi dragoni, scurta din blana de vulpe, descheiata, si o caciulita de lina cu ciucure format din trei zurgalai inveliti in matase (in tramvai sau pe strada lasa in urma ei o dira de sunete scinteietoarE). In miini rotea niste manusi galbene, de antilopa, cu nasturi de argint, si cind ridica stinga sa-1 salute pe Ramintki, buzele ei groase, zugravite cu verde palid, se largira intr-un zimbet provocator.
- Uite, parea sa spuna, eu incerc pretul zapezii, dac-ai fi destept in clipa asta m-ai fotografia pentru o revista ilustrata.
Nu vedea, cum vedea Ramintki, ca chiar atunci, pe maidan, la douazeci de pasi de ea, sase oameni, zgribuliti de frig si purtind in spate cite o cusca cu gaini, se opri¬sera sa bea vin de la taranul cu caciula cu clape. Unul mic, cu mutra de sobolan, cu mustata din doua petice de postav, care-si rezemase cusca pe crestetul unei cruci ingropate pe locul unde murise, accidentat, un sofer, bea vinul direct din damigeana, inchinind catre sutele de blocuri luminate - din pricina ninsorii blocurile din Balta Alba formau un fundal de opereta, stilizat - si intre doua inghitituri spunea o poveste : "el i-a. zis catea publica, ea 1-a dat in judecata, avea patru martori, si aia 1-au condamnat la doua luni inchisoare".
- Ce vrei ? o intreba Ramintki pe Zara.
Ea scutura din cap, enervata, apoi se uita fix in ochii Iui Ramintki.
- Vreau sa fii vulturul meu.
- Si bravul tau colonel ? Cu el cum ramine ?
- A plecat la vinatoare.
-. Domn, domn, sa-naltam ! tuna Ramintki.
- Nu, nu e un vierme religios.
- Intra-n casa.
- imprumuta-mi cincizeci de lei sa cumpar vin rosu.
- Miine, raspunse Ramintki, batjocoritor.
Zara izbi cu tocul cizmei in zapada. Nu suferea sa fie refuzata, isi smulse apoi caciulita, lasind sa i se reverse in val parul negru, patrunse la Ramintki si azvirli caciulita in peretele plin cu fotografii, drept in mutra artistei Asta Dragomirescu de la Teatrul S.
- Curva !
Ramintki, amuzat, ridica ibricul de pe spirtiera si atinse cu calciiul crucea virteinitei, dornic s-auda fusele zbirniind. Dar o auzi iar pe Zara.
- Daca nu crezi ca ti-i inapoiez, daca ai indoieli, iti ghicesc in carti, si apuca de pe raftul bibliotecii un pachet de carti de joc, atingind in treacat, cu degetul, garda in pietre false a micului iatagan adus de Ramintki din bazarul egiptean de la Istanbul.
El, sorbind din cafeaua aromata, o privi cu usor dispret pe sub pleoapele groase, bolnave. Halatul de culoarea visinii ii atirna ca o perdea pe umerii de bitlan, ososi si ascutiti. Pe tricoul negru, rasucit pina deasupra buricu¬lui, un urias fluture galben incerca zadarnic sa stringa sub aripi o inscriptie tesuta cu fir galben : in cinci foi de liliac, toamna lacrimii o bea calaul. Privindu-se, el o vedea pe ea sub un cer de oase roase, ea pe el, sub un cer si mai slut, incarcat cu bale de ciini. Vorbi ea :
- Buricul barbatilor de patruzeci de ani e o coaja de cartof.
- Buricul femeii de patruzeci de ani e un gulden de aur pe care nu mai capeti decit o jumatate de vin.
- Dar eu am numai optsprezece ani, raspunse ea, cu mmdria sfidatoare a celor 18 ani.
- Du-te si rontaie acadele.
Ea-1 simti ca e ca apa inainte de-a da in clocot - inainte de-a da in clocot, apa face ochi de crap - si scazu tonul, devenind insinuanta si ocrotitoare.
- Hai sa-ti ghicesc. Pot sa-ti spun tot ce-o sa ti se intimple timp de doua saptamini. Colonelul meu
- Mi-e scirba de el, o intrerupse Ramintki.
- De ce ?! se mira Zara. A suferit in trei razboaie.
- Lui ii ghicesti ? intreba Ramintki.
- Da. Dar numai despre trecut. Spune-mi, zice, ce se intimpla in tabara inamicului in 1913, pe urma in 1916.
- imi dau. seama, zise Ramintki, intrigat el insusi de dusmania din vorbele lui. Tu vorbesti si lui i se scurg ochii dupa titele tale. Scoate titele ! porunci el, izbind cu pumnul in perete, si Zara, speriata, sau numai inta- ritata, descheie, cu degete tremurinde, nasturii de la piept si scoase sinii, mici, rotunzi si pietrosi cit sa incapa in doua cupe de sampanie, cu sfircurile cafenii si ii salta usor cu palmele pentru a fi sarutati, dar Ramintki, iritat de gestul ei care nu trada supunere, ci naivitate sau obisnuinta vinzarii -- Zara ii povestise cindva ca, la
12 ani, maica-sa, ingrijitoare la closetul public din Piata
Romana, o punea sa mearga sa-si arate titele, contra l leu de persoana, portarilor de la Academia de stiinte eco¬ nomice - nu se apleca sa-i sarute, nici provocarea Zarei, dealtfel, nu era definitiva, facu numai un pas inainte, uimit ca pielea ei maslinie poate fi atit de limpede si rece, armonios rece sub lumina lampii de margean, si continua, rau si vulgar :
- Domnule colonel, domnule colonel ! I-ai batut pe turci si pe nemti cu piciorul in fund, dar eu te dau dracului !
Zara sta nemiscata si singele celor 18 ani ai ei curgea aproape in vazul lui Ramintki.
- Asculta ! Eu si-atunci cind n-am avut nici o felie de piine, nici cinci bani si nici o speranta inchise ochii, gifiind de enervare. Zara mirosea ca bisericile de lemn peste care se scutura merii si, cind ii deschise, ea era goala, in picioare, proaspata, inalta si racoroasa ca ora sapte dimineata, scurta din blana de vulpe atirna pe un colt al mesei, rochia rosie si centura atirnau pe un fus al virtelnitei, cartile de joc zaceau imprastiate pe covor, cei patru regi incheiau un careu in jurul asului de trefla - asul era stilpul infamiei si Zara o f intina neagra. Greierii trageau cu ferastraiele in birnele de stejar, otrava din misterul verii, iar la spatele casei, acolo unde incepeau ogoarele, inca neinghitite de oras, dar stind sub aceasta amenintare implacabila, tre¬cea spre abatoare, busindu-se cu coarnele in buruienile jupuite de vint, o turma de berbeci.
- Colonelul tau o sa moara la vinatoare, spuse
Ramintki smintit.
- Nu ! tipa Zara, scuturindu-se. E oribil ce spui.
Superstitioasa, simtea vorbele lui Ramintki infigin- du-se in carnea ei ca un blestem.
- O sa moara, preciza Ramintki, in ziua cind defileaza cocosii de munte. O sa moara ucis de cel mai bun prieten, ca sa se dovedeasca inca o data ca Biblia incepe in fiecare zi.
Ea isi musca buza de jos pina la singe, intinse piciorul drept si zvirli cu unghiile date cu sidef asul de trefla care se roti prin aer si cazu pe spinarea calului din foi de placaj. Ramintki culese incet cartonasul lacuit, il roti ca pe-o oglinda spre Zara, il infipse dupa ureche si, rinjind - dintii putrezi, stropiti cu puncte negre si gal¬bene, te indemnau sa crezi sa proverbul fiecare miel se spinzura de piciorul lui a fost rostit prima oara de un
lup stirb - se arunca sprinten in spinarea calului de lemn. Un huruit scurt, aspru. Burta calului era plina cu melci, cochilii uscate si cu monede de aluminiu. De capastru spinzurau medalii militare vechi, nerecunoscute azi, semne ale unor biruinti fara rost, si zeci de martisoare.
- Uita-te, striga el, am fost nascut sa trec prin vea¬ cul meu calare pe o putina dogita.
- Mereu iti bati joc, spuse ea, si cu draga inima 1-ar fi luat la palme.
- Deloc, zise Ramintki. Nu-ntelegi nimic. Dar tine minte vorbele astea : Camil Fetrescu a vazut ideea,
Ramintki aude miresmele. Si acum imbraca-te.
- Vrei cu adevarat ? intreba ea, cu voce scazuta, aproape in lacrimi, dar Ramintki o intui perfect : ceea ce in glasul ei suna a umilinta, umilinta de a nu fi rivnita, era, dimpotriva, pofta salbatica, foarte bine disimulata
Tot ce-si dorise mai mult intrebind, era ca el sa co¬boare si sa incerce s-o posede, iar ea, regina ingimfata, atotputernica peste simturile ei, sa-I anuleze, refuzindu-1, sa-1 stapineasca, sa-i modeleze cinismul, sa-1 infringa si sa rida.
-- imbraca-te l repeta Ramintki, hotarit. Fusese infrint de prea rnulte ori ca sa nu stie sa-si pastreze cumpatul.
Ea apuca rochia, noapte rosie in care trebuia sa intre invinsa, si o aduse incet la piept, o despaturi ti o netezi, intirziind premeditat miscarile, fiindca atita vreme cit mai exista ispita trupului gol, exista si speranta ca el isi va pierde capul.
- Nu-i de-ajuns sa prinzi o ocazie fericita, o invatase batrinul colonel, mai trebuie sa-i arzi si doua lovituri cu cravasa.
- Esti un prost, arunca ea cind intelese ca el n-o sa calce in capcana, si intra in rochie.
- Trage sertarul mesei, zise Ramintki, si ia toti banii pe care-i gasesti, ii meriti.
- Pentru ce ?
- Ti-am spus ca nu intelegi nimic. la-i si cum¬ para vin.
- Eu nu beau niciodata. Mama bea. Se intoarce istovita de la lucru si, daca n-are vin, plinge.
- Minti ! spuse Ramintki. in clipa dupa ce lansa insulta, sari de pe calul de lemn si scrumiera azvirlita de Zara nimeri in perete.
- Ticalosule ! Galbejitule ! tipa Zara, sufocata de furie si se repezi sa-1 palmuiasa si sa-1 zgirie.
Ramintki ii prinse strins bratele. Strimbindu-se de durere si de neputinta, Zara incerca sa-1 loveasca cu genunchiul. Ramintki nu se feri, incasa loviturile cu nepasare, ii ingramadi blana pe umeri, ii indesa caciulita de lina pe cap, o duse pina la usa, acolo o privi lung in ochi - genele ei lungi tremurau speriate si dedesubtul lor ura se amesteca invalmasit cu credinta ca nu va fi. nu poate sa fie alungata, ca e mult prea tinara, mult prea frumoasa ca el sa n-o accepte stapina - o privi staruitor si grav, el, cel obisnuit sa priveasca la lume numai peste umar si cu dispret indurerat, si o clipa se gindi ca ar trebui s-o sarute. Dar era prea tirziu, trupul ei se razgindise - tinar, devenise si intangibil, in afara legilor eroziunii.
,,Orgoliul, se gindi, orgoliul, cel adevarat si insepara¬bil de fiinta noastra." intelese ca triumful lui trecuse, si atunci, pentru ca stia ca necedind pierduse, se inalta, dezagreabil si bezme¬tic, o impinse pe Zara afara, mai bine zis o azvirli si rasuci cheia.
- Deschide ! striga ea si zgiltii clanta. Vreau sa stiu !
Ah, nenorocitule !
Profera amenintari, scuipa insulte. .,Din nou vrea sa piarda", gindi el.
- Deschide si da-mi doua palme. Vreau sa-mi dai doua palme. Cit poti de tare. Rabd. Deschide. Mereu iti bati joc, Ramintki.
El tacu, obosit, agasat de scincetele ei.
- Nu-mi bat joc. Toti credeti la fel, dar nu, nu-i asa. Eu merg cu mainile sus, fara sa-mi ceara nimeni, controlati-ma, pipaiti-ma, nu. port arme, cine dracu-si bate joc ? ! Poate ca-mi bat joc de mine, asta da, ma pri¬ veste, am stat si la inchisoare pentru asta.
Gipsi R. desfacu paturile si-si arata capul de paiata. Stranuta, isi sterse nasul lung, frecindu-l de snurul cu mosorel care plimba paturile pe sirma si scoase apoi si picioarele. Un lungan in maiou si chiloti de dama cu dantelute, bratele arcuite pe Unga corp, asa cum obisnuiesc sa umble halterofilii. Gipsi, insa, n-avusese niciodata legatura cu sportul. Chestia cu bratele arcuite veneo de-acolo ca ani de zile ascunsese pistoale la subtioara.
- Monolog, anunta el. Trait si povestit de Gipsi R., condamnat la moarte pentru ca a vrut, dar n-a izbutit, sa-si impuste femeia pe care o iubeste.
Si incepu :
- intr-o primavara, domnilor
- Intr-o toamna, Gipsi, nu fa pe prostul, striga
Tommy.
- Exact, zise Gipsi. intr-o toamna frumoasa locuiam intr-un automobil abandonat.
- Sterpelit, arunca Maori.
- Nu, abandonat. Si ingropat sub frunze. Ma scol dimineata, domnilor, si simt ca vreau sa beau. Dar nu oricum. Vroiam sa beau ascuns sub o masca. Sa fiu intr-o casa, cu hol mare, ca o sala de han, eu si niste prieteni
sa bem sus la balcon si caii sa ne astepte, cu seile pe ei, jos, intre mese. Si doream ca sala sa aiba peretii tapetati, model parizian, cu fete la fintina si soldati din armata imperiala care le asteapta sa-si umple ulcioarele si joaca zaruri. Ma scol si plec in oras, sa fac rost de cai. Prieteni, domnii mei, gasesti oriunde, mult mai greu e sa gasesti un cal. Capul intre umeri, miinile in captuseala sacoului si nu vad ca la o intersectie de strazi stopul e pe rosu. Trec. Politistul ma opreste.
- Ce faci ? !
- Da-mi un cal, domnule.
- O sa-ti dau o copita.
- Pardon, mie-mi trebuie un cal intreg.
- intoarce-te l
- N-am timp.
Ma apuca de guler si, pentru ca nu-l vede nimeni, imi do una sub falci. Fiti atenti, ramine cu gulerul in labele lui crescute pe bastonul de cauciuc si eu sar in aer la inaltimea de 6 metri virgula 30. Balon fara nacela.
- Jos, imputitule, striga el, coboara.
Vreau sa-l ascult si macin din picioare Nimic, inain¬tam prin aer ca pe cel mai gol trotuar cind cauti un buzunar incarcat si ai ghinion.
- Du-te la felinarul din colt, ia-l in brate si lasa-te sa luneci.
Imposibil. Atunci m-am lungit pe burta. Sedeam in aer, liber ca-ntr-un port. incepuse sa se siringa lume.
- Va salut, stimati concetateni, traiesc minunea de-a nu mai putea cobori intre voi. Dar cu ce ma voi hrani ?
- Umple-ti buzunarele cu pietre, mi-a strigat unul - si toata haita s-a simtit datoare sa ma ajute.
Rupeau din caldarim si aruncau. Normal, aveau o tinta si se straduiau sa ma nimereasca numai in cap. incoltit, o iau la fuga. Ma apropii de fereastra de la
etajul II al unei scoli, bat la geam si mi se da drumul. Dar nu calcam pe podele, ci la jumatate de palma deasupra. Cel mai bun lucru pe care l-am facut acolo a fost sa sterg tabla. Studiau, sint convins,, o 'materie care nu folo¬seste nimanui, pentru ca treizeci de piepturi au rasuflat usurate. Am iesit, strada se umpluse de idioti si toti m-au primit cu urale.
- Hai sa ne plimbam, prietene.
- Cu placere.
- la-o spre parcul central.
- S-a facut.
Eu, pe sus, pe linga case, la altitudinea de 6 metri virgula 30, ei pe toata latimea strazii. Pe parcurs am indreptat literele strimbe de la sase firme luminoase si, va rog sa ma credeti, mi s-a facut cea mai calda mani¬festatie de simpatie. Noaptea, am dormit in dreptul masinii in care tineam ascunse doua camasi, o trusa cu surubel¬nite si dalti pentru deschis usile si am avut neplacuta surpriza sa vad cum un tip infasurat intr-o manta de ploaie pleaca cu valiza mea. O saptamina mi-au trimes mancare pe o scara de pompieri. Gratis. Sau mai bine spus fiindca devenisem o afacere. Primarul telegrafiase in toata tara ca unul Gipsi R. umbla prin aer si agentiile de turism trimiteau regimente de curiosi spre orasul nostru. Mi-au dat haine si umbrela si mi-au delimitat zona peste care aveam dreptul sa ma misc, precum si orele de program, in timpul liber lucram pentru casele in prag de faliment. N-am vrut cu nici un chip sa intru in tratative cu un magazin care ma daduse in judecata pentru neplata ratelor, in schimb, la biserica unde am fost botezat, am stat in genunchi in fiecare miercuri si vineri. si, parintele, daca nu s-a prapadit, imi va purta pomenile. Cei mai multi bani i-a incasat insa politistul care facuse din mine omul inaltimilor. Sticletele ajunsese eroul
zilei, poate chiar mai mult aeclt mine, caci gloria e un lucru ciudat, domnilor. La mine se holbau si zvirleau cu palariile, pe el il cautau ca sa le povesteasca telul in care ma trimisese Unga acoperisele orasului si secatura urca mereu taxa de informare. Am vazut citeva sute de insi care insistau, dind plocoane, sa fie si ei luati in pumni. S-au ales cu falcile turtite, nici unul n-a urcat Unga mine. Eram, va sa zica, o exceptie. Si cind am inteles, m-am yindit sa santajez, sa cer cota parte si cont in banca. Trebuia sa strecor ideea ca vreo citeva localitati se bat si-mi fac oferte dintre cele mai avantajoase ca sa ma aiba deasupra teritoriului lor. Fuga la primarie. Si nici o privire in jos. Unul e Gipsi R ! Am speriat, rotind umbrela, ciorile oprite pe statuile ridicate de municipiu intr-o suta de ani si m-am dus sa privesc o data, de aproape, ceasul din turn, pe cadranul caruia, la ore exacte, ies piticii calari, la douasprezece ziua o -mireasa, iar la miezul noptii o hirca de mort, cu orbitele unse cu fosfor, simbo-lizind trecerea timpului in moarte. Peste umar i-am strigat unui functionar sa-l cheme in balcon pe primar si-am inceput sa cotrobaiesc pe sub streasina, dupa po-lumbei. intirziam anume, ca sa capat pretul pe care mi-l rotunjisem singur. Dar de la un timp m-am saturat si mi-am aruncat ochii in piata. Totusi, multimile care ma .urmeaza sint cel mai bun argument. Stupoare i Trecd-lorii erau rari si nici unul nu ma privea si nu-mi facea, semne. Veti spune ca orice minune ajunge sa se banalizeze. Gresiti, domnilor. Devenisem un pericol public. Mi-a. spus-o chiar primarul.
- inapoi pe pamint, Gipsi R., ajunge cit ti-ai facut de cap. Regele nostru se pregateste sa serbeze 40 de ani de domnie glorioasa si nu mai permitem sa fii principalul punct de atractie. Jos l
- Dar nu pot, domnule, stiti prea bine.
- Vei putea.
Urcati pe autobuze, douazeci de functionari publici m-au minat cu prajinile catre marginea orasului. Un helicopter se rotea pe deasupra. Au aruncat o scara de fringhie si doi insi ca niste ursi s-au repezit si s-au cocotat in spinarea mea. Eu am cazut in brinci, cu salele rupte, la 6 m virgula 30, ei, pe pamint, si de-acolo, la 2 metri mai jos, unde nu suspina si nu cirteste nimeni. Atunci au aruncat peste mine terci gros de piatra din cinci betoniere deodata. Nimic. Si s-au infuriat.
- Sa fie impuscat, a strigat un ofiter. Mort, o sa cada singur. Si daca n-o sa cada, o sa-l tirim cu cangile spre munti, sa-l ingropam.
- Domnule, stati, dati-mi o ultima sansa : ordonati sa urce-n plopul din buza ripelor politistul care m-a aruncat in aer c-un pumn si sa ma pocneasca de data asia in moalele capului.
Oameni cumsecade, mi-au acordat cinci minute, si cind ala m-a izbit a doua oara,, m-am trezit intre doua masini, care urlau din claxoane. Politistul m-a purtat de ceafa pina la cea mai apropiata sectie si m-a azvirlit in-tr-un birou unde niste inspectori se distrau desertind sticle de bere.
- Uite-l, a zis el, pe Gipsi R., care doreste un cal intreg si doua spituri in gura.
- Nu urcati in aer, domnilor, striga Gipsi R. si, in- torcind spatele salii, isi dadu o lovitura in fund cu piciorul drept si zbura printre paturi in scena.
- Bravo, Gipsi l striga Tommy Lup.
Injectati de strigatul lui, patru gardieni, Unga usa, se pornira sa tropaie zgomotos. Oswald se gindi sa aplaude, dar picioarele i-o luara inaintea miinilor, ingro-s'md valul de praf de caramida. Iar alaturi, incet - lip-lip - cizmele de matase ale lui Odette, peste care
luneca, ochi magic spre stingere, o raza din lanterna lui Maori. Si, in aer, discreta, otrava par-tumului de migdale. Perdelele se desfacura din nou si Gipsi R. chelalai ragusit:
- Tommy, scimavie paduchioasa, de ce-ai adus-o ? l
Poate era miezul noptii sau mult dupa - oricum, scatiii rosii dormeau in colivie si virtelnita zacea cu bra¬tele crucii pierdute in ochii vedeniilor din noptile de cinepa ale satelor - cind, din adincul insondabil al za¬pezilor, din groapa lumii colcaind de mizerie alba, cineva se napusti cu pumnii in usa casei de lemn.
- in numele legii, deschide !
- Care iege ? intreba Ramintki, recunoscind glasul lui Ed. Cind ninge, oamenii traiesc in baza unor legi noi, mult mai simple, mai vii, mai firesti, mai demne de pastrat. impinge usa si intra, nu-i incuiata !
Ed Valdara, in uniforma, cu caciula de astrahan, se opri in mijlocul camerei, acoperit de zapada inghetata si intreba mirat ;
-. Singur ?
- Da, zise Ramintki, sint un porc solitar. Ce cauti aici la ora asta ?
- Da-mi ceva de baut, ceru Ed. Camforu ma-si, mi s-a varsat bila-n stomac ! si-si freca cu degetele tepene fata crunt maltratata de viscol.
- Ai primit o educatie proasta, Ed, il infurie Ramintki.
Taticul tau s-a ingrijit sa-ti cumpere casa in cartierul cel mai de lux al Bucurestilor, dar a uitat sa te-nvete esen¬ tialul.
- Da-mi de baut si nu te lega de batrin, stie mult mai multe lucruri decit ar trebui.
- in cazul asta o sa dea de dracu mai repede decit i-as dori-o. A uitat sa te-nvete ca steaua pisicilor e o
coada de peste si ca femeile din mahalale nu trebuie sarutate pe gura.
- N-am fost la o femeie.
- Atunci ai haituit un evadat ! Sau un hot.
- De unde stii ?
- Esti un corb de duzina, Ed. Ai ramas cu gura cascata si cu virful limbii intre buze ! Oricine poate sa-si dea seama c-ai tinut in brate un reflector portativ, pe care 1-ai rotit peste cimpie, prin viscol. Iar in cimpie, la doua sute de metri in interiorul ei, o vietate ce semana a om, dar care nu era decit jerpelitura ideii de om, se lupta nauc sa iasa de sub amenintarea fascicolului ala de lumina blestemata. Lumina cadea si se ridica asupra lui ca o visla bezmetica. Tabernacolele zapezii insamin-tate cu amenintare. Iar tu, idiot cracanat, juisai : "iti vom pune botnita, n-ai nici o salvare !" Si, ca si cum ti-ar fi auzit vorbele, cel din cimpie, jerpelitura ideii de om, s-a ridicat in picioare, clatinindu-se, a impreunat miinile deasupra capului gol, a inaltat fruntea intr-un. gest de nesabuinta sau de resemnare si a pornit spre izvorul sau spre trunchiul masiv al luminii, care acum era pivnita deznadejdii lui, cu pasi impletiti, dar pe distanta aia de doua sute de metri, scazind incet, legea omului era triumful, nebunia celor pierduti.
- lata-ma, striga cu gura cu care molfaia zapada, in aceste minute cit mai sint inca liber, eu intru in
Bucuresti prin soseaua Colentina, in rasaritul zorilor, asezat in coate pe un munte de crengi de zarzar rupte din livezile lalomitei, pline ochi de muguri si ingramadite intr-o caruta, caii au la urechi nuiele inflorite, iar in urma si inaintea mea mai sint doua carute incarcate cu porumbei, curind vom atinge granita Oborului, unde lumea se inghesuie sa vada si~ sa cumpere, acolo ma voi scula sa strig : eu sint cuceritorul Baraganului si al celui mai
tulburator oras, Bucurestii, taranii vor slobozi porumbeii si ei se vor alinia in cercuri concentrice sorbite de cel mai frumos dintre ceruri
- Asa te-au arestat pe tine ? intreba Ed si, inotind prin valul de fum de tigara, deschise ferestrele.
Odaia, cu aerul naclacit ca-n saunele finlandeze, se umplu de pocnetele vintului, virtelnita se puse singura in miscare, calul de placaj isi scutura coastele incheiate cu fisii de tabla, iar decoratiile atirnate la gitul lui, ciocnindu-se intre ele, iscara un praf de sunete infrinte.
- Ramintki, zise Ed, poti sa fii porc, dar nu unul solitar, asta nu se iarta. Daca esti porc; atunci fa bine si freaca-te cu spinarea de copaci impreuna cu toata turma
Votca !
- N-am nimic, nici macar tinctura de iod.
- Va sa zica, sarac lipit paharului l spuse Ed, deza¬ magit. Daca n-ai, te-mbraci si ma urmezi.
-. Esti c-o masina ?
- De unde ? ! Orasul e blocat, nu circula nici una !
O sa ne caram pe jos.
- Pe jos prin viscol ! striga Ramintki. bucuros Ed. daca exista Dumnezeu, tu esti aghiotantul lui de duminica si meriti sa-ti spal picioarele cu aghiazma. intr-un minut sint gata. Stii unde vreau sa ne oprim ? intreba el, cotro¬ baind in dulap dupa haine groase.
- La prima circiuma, raspunse Ed.
- Nu, baiatule. Intram in viscol si mergem fara abatere pina in luna martie si ne oprim in virful unui corcodus inflorit, linga o huruitoare de alungat sturzii.
- Luna martie s-a mutat la doua strazi de tine.
- Cine ?
- Tudor Fluture.
- Prietenul nostru de demult, zise Ramintki, fara entuziasm si Ed intelese ca ala-i iesise de la inima.
- Prietenul nostru mai presus decit noi, zise Ed, malitios, si inca cineva.
Ramintki, chinuindu-se sa vire un picior in cracul pantalonilor, se opri cu piciorul indoit in aer si-1 privi printre pleoapele grele.
- Vrei sa fii mai clar ?
- Vrei sa-ti spun in ce tara se joaca fotbal in catedrale ?
- Asculta, trinti Ramintki, intii tragi in plin si pe urma ceri parola ! Trage !
- Asta Dragomirescu, zise Ed.
- Asta Dragomirescu cu Tudor Fluture ? ! si fata lui
Ramintki incremeni intr-o odihna lunga, secunde fara singe, clipa in care se naste minia, razvratirea sau fluviul pe care vor trece la vale lesurilor dusmanilor.
Ramintki arunca pantalonii pe pat si izbucni intr-un hohot de ris zvircolit.
- Ed, baiatule, mai uns pe suflet cu ulei de Malta. in chiloti si tricoul ala negru, cu un fluture galben pe piept, Ramintki urca pe pervazul ferestrei, cu parul incilcit de vint, intinse bratele in laturi si striga iar :
- in noaptea asta, Ed, voi savirsi un act de regicid.
Apoi sari, in genunchi, pe podele, saruta capatina de zahar, impreuna miinile in dreptul pieptului, pentru rugaciune, lipi fruntea de roata carutei si rosti in soapta: Noapte de mai, noapte de mai de la Braila. E tirziu, e prea devreme tlrziu, si miroase a griu zdrobit de fulgere, a nuc trasnit si a trandafiri culesi de Maica Domnului. Tineretea mea, scindura frecata cu perii de sirma, dan¬seaza pe funiile de marmura ale Macinilor. Ce scurta era vara, ti-amintesti ? Iunie, apoi lulia, Asta. Trup de copil dormind in griu, cu capul pe doi pui de prepelita. Sus, peste fantoma teilor, fantoma unui bal. Si primul
vers al meu : "domnisoara, carnea-ti alba bate cuie-n carnea mea". Si tu, neasemuita vara, Iunie, lulia, Asta.
Noapte rapita de-un gind de luna care nu se vede. M-am imbatat - cu vin si cu doi pasi de tango, Iunie, lulia, Asta - si vreau sa intind piciorul in strada, ca sa ma calce o trasura veche si rana $a-mi miroasa mereu a cai si a lemn de corabie plecind spre Cornul de Aur.
Tacere l se striga din vecini, dar eu cint inainte, fiindca stiu ca dracul se oua numa-n curul mutului.
Si te strig : vino sa ne-mbatam cu lipovenii - marea lor foame de peste si de naluci! - si nu uita s-aduci sare multa si o bucata de suflet bun de luat la palme, ca sa-i bem singele. Uite, plopul ala da cu cutitul in doua topoare. Sint si printre copaci neamuri proaste l Privesc si vreau sa fiu catargul de la luntrea aia in care o femeie a pus sa doarma opt catei.
Luna a intrat sa moara sub poduri. Dunarea s-a suit cu urechea la cer. Fulgere multe se aduna-n pasari rosii. Numai prostii stau la marginea ploii. Strig : Dumnezeu e o casa cu ochii scosi. Si sint nebun. Si e tirziu. Prea devreme tirziu. in oale de lut arde capul Chirei Chiralina. Si pe fe¬reastra, candela unui trandafir, aamcind poftele noptii.
Iunie, lulia, Asta.
Ma simt batut in timple si in suflet de aromele Dunarii si ale ploii. Si sint fericit si trist in norocul si durerea vietii, ca o virgula intr-un vers de Eminescu. Amin.
- Gata, Ed, declara Ramintki, hotarit, ma imbrac si pornim. Dar nu asa cum iti inchipui tu, nu. o sa mergem calari pe cele doua vaci ale mele.
- Ai capiat de-a binelea ! facu Ed, speriat. Ce dracu, sint in uniforma !
- Schimba-te. Si daca vrei, pune-ti si-o decoratie.
Sau pune-le pe toate. Beizadea Maori, se incinse Ramin-tki, Bucurestii, in istorie, au vazut sanii trase de cerbi, domnitori calarind pe asini, cu suita de boieri tinind in miini oase goale, o sa inghita si paparuda asta. Pacat ca n-avem temple pe roti, ca-n India, am fi inhamat vacile la oistea altarului, iar noi, cocotati pe usile imparatesti, am fi sunat din cadelnita pe toate strazile.
Sculara vacile, le pusera capestre de sfoara "cordiale felicitari, glumi sumbru Ramintki, azi va inalt la rangul de cai" - si le impinsera afara din grajd. Noaptea batea pamintul cu funii de gheata, roasa de turbare, copacii trosneau intre falcile ei si pe toata intinderea aceea, in care se sfisiau parca plaminii lunii, trecea plutind o cega aurie - cineva, la marginea oceanului dezlantuit, sufe¬rind de insomnie sau de singuratate, tinea lumina aprinsa. Busite de vint, lovite cu calciiele in burta, vacile intrara cu pieptul in troieni, luind in coarne lupi de intuneric. Aceea pe care-o incalecase Ed inainta la trap si raspundea ordonat la smuciturile din hat, in schimb, aceea a lui Ramintki era numai draci si nabadai, alerga in salturi, se scutura sa lepede povara, fornaia, isi bosoica oasele si mugea dureros. In gitul ei se zbatea, ingalat cu spaima, un clopot, pentru toti viteii smulsi de la uger si imbrin-citi sub cutit. Zgiltiit necontenit, cu carnea bucilor dumi¬cata si strapunsa de junghiuri, Ramintki se jura s-o jupoaie de vie, cu miinile lui, in ziua cind o rasari iarba.
Trecura in goana pe linga o moara de macinat pietris, paznicul adapostindu-se de vint intr-o odaie plina cu balast, zarindu-i, fu scuturat de groaza si nu-si reveni nici dimineata - ,,1-am vazut pe diavol, avea sa-i poves¬teasca nevestei, toata noaptea s-a invirtit, spfurcaciunea, in jurul morii, atirnat de coada a doua vaci, chiuia si vacile sunau din coarne ca din goarna, m-a trecut udul
si n-am mai stiut sa fac nici semnul crucii" - si Ed, in starea de vesnica tranzitie spre clovnerie, ataca un gard si-1 rupse, in livada, sub o perdea de visini, tulpini de buruiana scortoasa scoteau tipete ascutite, un butuc de iedera matura cu corzile despletite cararile infundate. Traversara un sir de gradini deschise in care nimic nu mai ramasese de distrus si se oprira tirziu in fata unei case mici, fumegind sub viscol. Situata intr-o singuratate dezolanta, adica in sinceritatea vrednica de iubire a ier¬nii, facea impresia ca inauntrul ei se dospesc in copai si se coc in cuptoare soite de piini. Pentru toti flaminzii rata¬citi. Era inconjurata cu gard de lut, inalt si vechi, intarit la colturi cu caramizi zidite. Descalecara linga f intina din fata intrarii peste care trona, sculptat in piatra, zeul apelor. Doi cai, tot de piatra, sprijineau coapsele zeului, varsind prin gurile deschise suvoaie de apa in fintina. De burta unuia atirna trupul de bronz al unui lup. --- Asta e birlogul ? intreba Ramintki, descalecind linga fintina.
- Da, cred ca da, raspunse Ed, inabusit.
- Crezi sau esti sigur ? N-am chef sa umblu bijbiind pina ma schimb in sloi de gheata.
- Un om de-al meu s-a izbit de ei, aici, la fintina.
- Si de unde-1 cunoaste omul tau pe Tudor Fluture ?
Hai sa zic ca pe Asta Dragomirescu a vazut-o la teatru, dar pe ala ?
- Are fisa la militie. O afacere cu zeci de litri de singe.
- Te pomenesti ca-i vampir, facu Ramintki cu dispret.
Adica, la tine, plosnita sau vampir e totuna.
- Nu stiu ce e, zise Ed, dar acum cincisprezece ani a facut parale frumoase recoltind singe de la tarani pe care-i aducea cu camioanele din satele cimpiei ca sa-i angajeze pe santiere in Bucuresti, ii varsa la un doctor
cu care clocise ideea, ala le lua singe pentru analiza, nu faceau nici o analiza, seara-i trimiteau pe tarani inapoi, spunindu-le ca au fost respinsi la vizita medicala, si vin¬deau singele la spitale, in care iesle-1 bagi tu : la plosnite sau la vampiri ?
Ramintki, tirind vaca de capastru, impinse cu umarul si portile de lemn cedara.
Curtea, cinci sau sase pogoane, invaluita in ninsoare smintita, se intindea trufasa intre meterezele de lut, lu¬minata de felinare cu cite trei brate, imense albusuri de ou slobozite de o gaina cereasca. Ceea ce din afara parea o casa pitica, neinsemnata, mizerie indoita de amintiri baloase, un morman de pereti ruinati si de scinduri rulate de batrinete, unde vin sa degere stafiile, cercetata din apropiere, dadea la iveala madulare trainice, solide, impo¬sibil de macinat. Era o cetatuie ferecata cu migala, insolva¬bila in fata tirnacoapelor timpului, cum, poate, numai italienii, depozitarii orgoliosi ai jocului in marmura prac¬ticat de vechii greci si de romani, mai stiu sa construiasca. Dar si cuiele si fierul neciomagit de rugina slujisera unor mesteri obsedati doar de principiul rezistentei si prea putin de acela al frumusetii si armoniei. Casa pornea ca o vita deselata sau ca un gind fricos, neincrezator ca va izbuti sa strabata drumul pina la descifrarea tainelor vietii, constiinta impovarata de blesteme, destin harazit naruirii, ca numai peste citiva stinjeni sa-si dea seama ca poate spera in izbinda si sa se avinte spre inalturi cu doua cupole, uriasi melci subacvatici, propulsati de cu¬renti verticali, ca pe urma sa se prabuseasca iar, exte¬nuata de atita indrazneala, intr-un sir de chilii meschine, parodii ale dorintei de izbinda, cu acoperisul deformat, crapat de sughituri, ingramadite haotic, fiecare fiind parca buba celeilalte, ca pesterile Lavrei Sofia din Kiev, si
toale laolalta un ciorchine sterp, cu boabele stoarse si mucegaite, fagure cu celule moarte, deasupra caruia, pe neasteptate, suia, lovit de ciolanele unor arbori cu virsta lipsita de memorie, un turn retezat, populat de cirduri de ciori, caci dintr-acolo veneau sunete de clopot cu buzele rupte, amestecate cu croncanituri, cu vaietele vantului, un fel de maduva stilizata de alcoolurile iernii si curgind prrntr-un tunel de vertebre sticloase. Ramintki si Ed, ou vacile urmindu-i supuse .- chiar si aceea a lui Ramin¬tki recazuse in limitele rolului destinat ei - inaintara pina in fata usii din frontul mic al casei, acoperita de-un geamlic modest, cirpit cu bucati de tabla, si acolo se por¬nira sa tropaie zgomotos, ca sa se scuture de zapada si sa dea veste c-a sosit napasta. Frigul nu-i rebegise, erau veseli, de-o veselie purtind sigiliul tineretii, descatusata de dogme si invaluita in carcasa violentei. Ed, de altmin¬teri, nu tropaia, batea step, lovind inversunat cu tocurile cizmelor lespezile de piatra, si Ramintki, subjugat de aventura de el intreprinsa, striga spre o fereastra din care se scurgea o dira de lumina ca untul tinut indelung pe masa.
- Scoala si deschide, Tudor Fluture, care dai in rod pe glie de furat !
Timp de citeva minute, usa li se paru un obstacol dur si respingator, apoi incepu sa lunece domol si solemn, dar nu inapoi, cum e cazul la casele obisnuite, ci lateral, cutundindu-se in peretele din stinga, supta de masele nevazute, si slabul ei scirtiit se pierdea in vrajba stu¬foasa, ca de hula, a viscolului. Mici virtejfuri de zapada, tiuind taios, asemeni tufelor de scaieti, navalira pe sub geamlic in tinda joasa, izbindu-se intr-o oglinda si in trupul unui ins intre doua virste, cu fata uscata, stra¬punsa de doi ochi ageri. Oglinda din spate il cuprindea intreg - "oglinda carnivora", se gindi Ramintki - ii
dubla gesturile si-i sublinia apartenenta la tipul meri¬dional. Haine de croiala ireprosabila, suris distins si re¬tinut, in schelaria lui foarte bine prinsa in copci si intre¬tinuta cu exces de zel erau si aschii de lemn impudic, fiindca, descoperind vacile, omul isi musca falcile intr-un fel caraghios, ca si cum ar fi pocnit din limba cu gura inchisa.
- Buna seara, domnule, zise Ramintki, si arunca o privire minioasa spre Ed : "Unde dracu am nimerit ? !"
- Buna seara, raspunse ala, ma numesc Cezar Violatos.
Inocenta si curatenia moravurilor ma obliga sa va intreb daca doamnele sint cu dumneavoastra.
Si, nelasmdu-le timp sa-si revina, continua pe ace¬lasi ton :
- Banuiesc ca v-ati deplasat pina aici ca sa ne aduceti aminte versul idilic : ,,Si boii peste el suflau, caldura ca sa-i faca". Dar ati incurcat zilele, nu astazi, miine e
Noaptea de Ajun. Va astept miine seara, chiar va rog in¬ sistent sa poftiti. V-am trimis dealtfel si invitatii scrise.
Voua si lui Radu Zavoianu.
Ed facu un pas sub geamlic. Dezlega fularul innodat peste caciula si-1 scutura de zapada deasupra unei lazi cu lemne despicate.
- Ne-ai luat repede si-ti inchipui ca ne-am intimidat, zise el.
Evohe ! arunca Ramintki, prelung si agresiv, si
Violatos, cu fata neagra, parca fiarta in smoala, inainta impingind cu mina doua tufe de ardei atirnate in dreapta usii. peste niste funii de ceapa, intrigat de nota stranie din tipatul lui Ramintki.
