(1544-l595)
. de origine nobila, ajunge poet al curtii din Ferrarra
. alte opere: drama pastorala Aminta, dialoguri filozofico-morale, poemul cavaleresc Rinaldo, peste 1700 poezii
. 1581 - apare epopeea pe tema primei cruciade, Ierusalimul eliberat, poem epic scris in atmosfera contrareformei, in incercarea de a impaca elementele crestine cu cele antice
. fundalul: cruciada din 1099, cand armata crestina ataca Ierusalimul
. influenta: Iliada, Eneida, Petrarca
Este un poem epic in douazeci de canturi, compus in mare parte intre anii 1570-l575 si publicat (in doua editii succesive) in 1580 si . Dorind sa trateze dupa modelul lui Homer si Vergilius un subiect istoric beneficiind de aportul romanului cavaleresc medieval, Tasso a situat actiunea in timpul primei Cruciade, care avea drept scop cucerirea Ierusalimului. Poemul prezinta luptele duse de cavalerii cruciati (Rinaldo, Tancredo s.a.), condusi de Goffredo, impotriva sarazinilor (Argante, Clorinda, Armida, Aladin), care recurg adesea la farmece spre a-si inlatura adversarii. Bataliile, la care participa si elementul miraculos (fortele divine si demonice), se incheie cu victoria cruciatilor. Iubirea (dintre Rinaldo si Armida, Tancredo si Clorinda) ocupa, alaturi de eroism, un loc important in poem.
Cantul XVI evoca gradinile fermecate in care vrajitoarea Armida il tine pe Rinaldo departe de lupta.
9
Iesind din aste incalcite cai, / Gradina mandra iti iveste-n fata / Havuzuri mari cu ape in vapai,
Un rau, si flori, si arbori, si verdeata, / Coline, pesteri si umbroase vai. / Cu toate-odata ochiul ti-l rasfata / Si,- ascuns cum mestesugu-n orice parte-i, / Mai mare-i pretul nevazut al artei.
10
Salbaticia si oranduiala, / In locuri si-n podoabe, par firesti, / Caci Firea parca-ar imita migala, /
Jucandu-se, a artei omenesti. / Toti arborii-si supun Armidei fala / Si-s vesnic infloriti prin vrajile dracesti; / O fructa cand caderea si-o asteapta, / Rasare alta-n pomi, si-ndata-i coapta.
11
Pe-acelasi trunchi, pe-acelasi ram, cand piere / Smochina coapta, creste crudu-i fruct, / Cum crude, dupa-nvapaiate, mere. / Cu foc solar in vrejurile-i supt, / Serpuitoarea vita-n sus se cere, / Rodind ciorchini mustosi, neintrerupt, / Caci langa floare-i creste agurida / Si bobul rubiniu, cum vru Armida.
12
Stau pasari giugiulindu-se-n frunzar, / Umpland vazduhul de lascivul son / Si frunzele si undele tresar, / Fiind al viersuirilor ison. / Tac pasarile, -freamatu-i mai clar, / Iar canta, -e un stins si dulce zvon. / Aeriene muzici (intamplare-i Sau arta?) hangul tin ciripitoarei.
13
Penet multicolor, de purpur ciocul, / Le are, dintre zburatoare, una, / Ce-n viers tanguitor isi varsa focul, / Cu glas parca de om, intotdeauna. / Ce dulci minuni isi afla-n gusa-i locul / Cand triluirilor le pisca struna ! / Asculta-i alte pasari, mute, cantul / Si susurul si-l amuteste vantul.
IV Ierusalimul eliberat, IV, vv.56-64, 1575
(Umanizarea Satanei; traducere Aurel Covaci, prefata Ovidiu Drimba, Editura pentru Bucuresti, 1969, vol 1, pag 103)
Prin hada-i maiestate spaimei paznic, / I-i indoita superbia oarba: / Privirile ii sunt de foc naprasnic, / Comete stand otrava-n cozi sa soarba; / Pe pieptul lat, imparosat si groaznic, / Latoasa-i curge incalcita barba / Si gura lui, cat haul, cand si-o strange / Ii picura scarbos si negru sange. / Cum din rarunchii lui Gibel dau iama / Strafulgerari de foc, pucioasa-n fierberi, / La fel din gura lui tasneste flama / Si fum otravitor in negre jerbe, / Pier urletele crancenului cerber.
XII (Moartea Clorindei; traducere Aurel Covaci, prefata Ovidiu Drimba, Editura pentru Bucuresti, 1969, vol 2, pag 62)
Se tes pe chipui-i crini si violete, / Stau ochii-i pironiti spre slava clara; / Se-ntoarse soarele din drum si stete / Cu mila s-o priveasca pe fecioara. / Ea mana sloi eroului i-o dete, / Cum graiul ei tragea sa moara, / In semn de pace, Moarta, parca doarme / Cea neintrecuta-n farmec si in arme.
Tancred, vazandu-i sufletul gingas / Zburand, isi pierde stransa-n piept putere. / De sine stapanirea de ostas / I-i franta de naprasnica durere / Ce-n inima-adunata,-n stramt salas, / Pe chip si-n simturi valul mortii cere. / Livid si mut, de stana lac si sange, / Privelistea sfarsitului rasfrange.
Poemul lui Tasso exprima o sensibilitate noua, deosebita fata de Renastere; ea cuprinde in germen framantarea si problematica omului modern, si ca atare Ierusalimul eliberat prefigura, in continutul lui tematic, motivele principale ale poeziei moderne, asa cum ea avea se apara in Italia o data cu Foscolo si cu Leopardi.
Poemul lui Tasso se inspira din istoria crestina si se leaga totodata de fapte contemporane: eliberarea Ierusalimului de catre primii cruciati era nu numai un fapt de glorie pentru trecut, dar un indemn pentru repetarea lui acum cand turcii inaintau in apusul Europei. Poetul aducea nou fata de Ariosto, acest subiect istoric si, dand curs spiritului Contrareformei, preocupat de caracterul educativ sau edificator al artei, el ridica valoarea fictiunii poetice, dandu-i temelia adevarului. Se conforma in acelasi timp regulii aristotelice a unitatii actiunii, grupand personajele in jurul nucleului central, care era lupta pentru eliberarea Sfantului Mormant.
Tonalitatea principala a poemului este melancolia, izvorata din acest sentiment al destinului, si ea este proprie epocilor de tranzitie cum este epoca lui Tasso. Ii corespund, in arta poetului, procedeele capabile de a crea tonalitatea muzicala a versului. In arta Renasterii, domina simtul plastic, derivat dintr-un contact nemijlocit cu natura privita in aspectele ei picturale sau reliefuri; in arta lui Tasso domina muzica. Personajele traiesc fara a privi lumea, interiorizate in meditatie, in suferinte, in framantare; formelor distincte, rezultate din cunoasterea sensibila a lumii, li se substituie fluxul neintrerupt al trairii interioare,
