ULMEANU Radu (prenumele la nastere: Radu Florian), se naste la 25 ian. 1946, Ulmeni, judetul
Maramures.
Poet.
Fiul lui Matei Ulmeanu si al Elenei (n. Miclaus), contabili. Scoala generala (1952-l959) si studii liceale'la Satu Mare (1959-l963). Studii univ. la Cluj (1963-l965), continuate la Iasi (1965-l968) si din nou la Cluj (1968-l975). Lucreaza ca ziarist la Cronica satmareana (1968), apoi ca prof. la diverse scoli generale: Belis, judetul Cluj (1968-l969), Satmarel (1969-l970), Botiz (1970-l971), Agris (197l-l975) din judetul Satu Mare. intre 1975 si 1989 va functiona ca prof. la Scoala gen. nr. 7 din Satu Mare.
Debuteaza cu un grupaj de poezii in Contemporanul (1966), cu o prezentare a lui
Geo Dumitrescu. Debut editorial in antologia de poezie tinara Eu port aceasta fiinta (1972).
Publica poezie in Romania literara,
Luceafarul, Amfiteatru, Cronica, Viata Romaneasca, Tribuna, Steaua, Echinox. Voi. Patinoar (1979), Un domeniu al meu (1981), Astrele negre (1983), Sintagmele mortii (1987) impun imaginea unui elegiac, cu gustul parabolei, pe alocuri fantezist si ironic. Prezent in Antologia poetilor tineri (1982) alcatuita de George Alboiu.
Debutind editorial destul de tirziu, in 1979, cu volumul Patinoar,
Radu Ulmeanu dovedeste o reala siguranta a expresiei, o dictiune violenta, cu imagini paroxistice si extatice. Poetul este o structura romantica, un confesiv cultivind din abundenta metafore care vor sa bruscheze inertia si placiditatea, conventiile unei literaturi obediente. Fara sa tradeze ezitarile tipice debutantilor, el se impune inca de pe acum printr-o rostire energica, cu influente diverse, dar bine asimilate. In primul volum, unele teme sint desprinse din retetarul traditional al poeziei transilvane, cultivate de
Ioan Alexandru sau Gheorghe Pitut, cu unele accente expresioniste ce tradeaza o vitalitate remarcabila, atrasa de viziunile sumbre. Gestica devine uneori grandilocventa si teatrala, dar pregnanta metaforei marturiseste seisemele unei constiinte torturate, autentice. Imaginile infernului interior alterneaza aici cu poeme de dragoste ce au ceva din fantezismul provocator al lui
C. Tonegaru.
Motivul erotic e dominant, rostirea e atinsa de transparenta liricii lui
Nichita Stanescu, din care preia unele ticuri retorice. in fond, poetul e unul din reprezentantii postmodernismului romanesc, inaugurat de Nichita Stanescu cu volumul in dulcele stil clasic (1970), o carte in care vechile romante sint supuse unor jocuri exploratorii, dominate de instinctul ludic, manierist. Radu Ulmeanu sesizeaza ca poemul e, in fond, o stare tensionala a limbajului, reluind mituri existentiale sau livresti, pe care le camufleaza in spectacole confesive sau in ingenioase jocuri de limbaj. Natura, haosul, peisajul cotidian sau stranii proiectii cosmice, supuse ochiului interior al poetului ("Si-am sfredelit cu ochii mei de foc trecatorii"), cristalizeaza intr-o forma ce tradeaza intense combustii, cu o retorica a exasperarii celui ce "si-a asumat infernul" luciditatii. Volumul Un domeniu al meu (1981), dar si urmatoarele, reconfirma virtutile unei sensibilitati lucide, sceptice, devastate, ce nu refuza o poetica de tip traditional, cu gustul pentru fastuoase scenarii existentiale cu o deschidere parabolica. Domeniul sau predilect devine un spatiu al "fecundei disperari", in care imaginatia e invadata de "mareea neagra a disperarii" (imi voi imagina stergerea).
Poetul proclama urgenta rostirii ("Eu trebuie sa strig mereu, mereu"), conditia tragica a unei existente careia i se refuza accesul la autenticitate, cu necesitatea de a-si exorciza "monstrii launtrici". Impresia e de transcriere expresionista a unei exasperari cotidiene, in care identitatea poetului e mereu amenintata ("viata mi se umple de tipete", "dintii incearca sa urle"), cenzurata sau tinuta in friu de ironie. Nota receptiva si violenta, sarcasrpul si gustul pentru alegorie sint frecvente. Nu inventia este aici decisiva, ci ritmul interior, tonul, organicitatea viziunii, in care amanunte biografice sau reminiscente de lectura se topesc in plasma memoriei afective. Astrele negre (1983) si Sintagmene noptii (1987) reconfirma predilectia sa spre un regim nocturn a] imaginarului, desi efuziunile romantice ale inceputului devin acum mai rare. Caracterul reflexiv al discursului se aprofundeaza, retorica vijelioasa fiind inlocuita aici cu tentatia cizelarii artizanale a versului, de decantare atenta a "esentelor lumii". Desi nu a facut parte din gruparea "Echinoxului clujean, poezia lui Radu Ulmeanu evolueaza pe aceleasi coordonate, de ordonare a haosului launtric, a terifiantului, intr-o viziune cu aluviuni suprarealiste, vitalitatea nerefuzind aici un rafinat echilibru intre trairea autentica si carturarie, intre rumoarea strazii si livresc.
OPERA:
Patinoar, versuri, Bucuresti, 1979;
Un domeniu al meu, versuri, Bucuresti, 1981;
Astrele negre, versuri. Bucuresti, 1983;
Sintagmele noptii, versuri, Bucuresti, 1987. |
REFERINTE CRITICE:
N. Ciobanu, in Luceafarul, nr. 14, 1979;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 25, 1979;
A. Popescu, in Steaua, nr. 6, 1979;
E. Simion, in Romania literara, nr. 33, 1979;
I. Murgeanu, in Romania libera, nr. 10864,1979;
G. Alboiu, in Luceafarul, nr. 25, 1982;
V. Fanache, in Steaua, nr. 7, 1982;
N. Antonescu, in Tribuna, nr. 29, 1982;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 32, 1987;
N. Mano-lescu, in Romania literara, nr. 43, 1987;
V. F. Mihaiescu, in Luceafarul, nr. 46, 1987;
R. G. Teposu, in Tribuna Romaniei, nr. 363, 1988. |
