Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Pius Servien - biografie - (opera si scrierile)

 

SERVIEN Pius (pseudonimul lui Serban Coculescu), se naste la 5/18 mart. 1902, Bucuresti -m. 28 ian. 1959, Paris.

Poet si eseist.

Fiul lui Nicolae Coculescu, prof. de astronomie, directorul Observatorului Astronomic din Bucuresti (1908).

Scoala primara si primele clase liceale la Bucuresti; apoi continua liceul la „St. Louis" (1917-l920, unde isi ia bacalaureatul). Urmeaza, tot la Paris, Facultatea de Litere (Sorbona), audiind paralel cursuri de matematici, fizica, chimie s.a. Doctor in litere la Sorbona, cu teza Les rythmes comme introduction physique a l'esthetique (1930). intors in tara pentru satisfacerea serviciului militar (1926-l927), se stabileste apoi definitiv in Franta. Membru titular al Acad. de Stiinte din Romania (1937); laureat al Institutului Frantei (1942), cercetator la Centre National de Recherche Scientifique (1948). Cunoscut prin conferintele tinute la Radioteleviziunea franceza, la College de France, la Sorbona, precum si prin participarea la diverse congrese internationale de filosofic estetica, lingvistica si fizica teoretica.

A colaborat la Revue des Coms et Conferences, Revue d'Esthetique, Revue de culture francaise, Revue de Paris, Scientia, Revue Philosophique, Revue d' Acoustique s.a. Debut editorial romanesc cu volum de poezii Curgind clepsidra (1920). A mai publicat culegeri de versuri in limba franceza: Orient (1942), Amour (1958). Eseistica sa, inceputa in romaneste, e adunata in volum Introducere la un mod de a fi (1927), traduce in franceza (1932) si urmata de volum in limba franceza: Science et Poesie (1947), Les Lettres du scribe accroupi (1947), VArtiste (1957). A mai publicat lucrari de stiinta si filosofie: Sur les methodes de critique textuelle du type Lachmann-Quantin (1928), Introduction a une connaissance scientifique des faits musicaux (1929), Les Rythmes camme introduction physique a l'esthetique (1930), Lyrisme et structures sonores (1930), La Langage des Sciences (1931; ed. II, 1938), Principes dEsthetique (1932-l935), Le Choix au Hasard (1941), Mathematiques et Humanisme (1942), Base physique et base mathematique de la theorie des probabilites (1942), Probabilites et Physique (1945), Sciences et hasard (1952), Langage scientifique (1957). Pictor si muzician, Pius Servien anticipeaza prin studiile sale unele orientari din estetica contemporana; precursor, de asemenea, al cercetarilor actuale din domeniul lingvisticii si poeticii matematice. A lasat un interesant jurnal intim inedit, redactat in limba romana (aparut, fragmentar, in revista Manuscriptum, 1979; 1985; 1986).




Debutul lui Pius Servien, in prima tinerete, cu un volum de versuri (Curgind clepsidra, 1920), are o dubla insemnatate: de revelator al orizontului poetic romanesc intr-o epoca de tranzitie si, in plan individual, una premonitorie - elanurile lirice vor sublima intr-o preocupare constanta pentru stiinta versului, ducind, pe un traiect ascendent, pina la tratatul final al Esteticii (1953). Poezia scrisa de adolescentul anilor 20 se afla inca, sub aspect formal cit si ca tip de sensibilitate, in curentul eminescian. O Gelosie sprintena, de coloratura iambica, debuteaza cu invocatia: „Luna tu, mereu fuginda", dupa cunoscutul model din Scrisoarea /; in Doina, pe un spatiu relativ restrins, apar reminiscente multiple: „pasul tau usor", „cetini", „albiti de luna, plopii", „culcusul lumineaza", inclusiv aceasta cuminte parafraza: „Si tu ramii in patul cald, / Uitind de lumi desarte"; regasim, in aceeasi serie, „teii lenesi", „Okeanos", „risul primelor dactile", „zeite scandinave", „scalzi". Figuri sintactice, reluari de ton, de atitudine („pesimismul", rictusul ironic), de maniera (meditatie filosofica, monologul vizionar), combinatii de rime (servile-dactile, poteci-reci, abis-vis, ginduri-rinduri etc.) atesta o adevarata fervoare eminesciana. Mai detectam reflexe din proza extatica macedonskiana (Chronid, Astronomice, Repaos), precum si obsesia unei rusticitati livresti, a unui pastoralism idilic, neoclasic, „cosbucian". Cadrul prozodic e, in mare parte, tot din Eminescu. Tributare sint fluenta ritmica, metrica ampla, insa fara bogatia expresiva a modelului. Usurinta remarcabila a versificarii apare deplina in citeva compuneri in versuri peonice de 16 silabe, tip Scrisoarea I (Chronid, Pace, Naluci - ultima alternind versul de 16 silabe cu emistihuri catalectice, efectul fiind o ritmica unduitoare, o posibila sugestie marina). Poetul are un registru prozodic relativ bogat, el exersind, de pilda, un distih elegiac (Flori Laidei), un Madrigal, sonetul, tertina, alexandrinul iambic. O incercare de oda safica, de o fastidioasa lungime, impune prin efortul de dislocare a topicii spre modelul clasic greco-latin, prin tentativa de a contura un spatiu spiritualizat, stilizat, de o artificialitate cautata. Dincolo de eufonia calofila, de romanta, a unor compuneri, ramine maturitatea aspra, austera a citorva reusite efective, precum Seara, iar

(„Iar eu, un barbar gros, urit
Cu pumnul ca ciocanul
Cu gura strimba ca un rit
Si bratul ca arcanul")


, sau acest memorabil Lup, de o vigoare a conturelor voiculesciana:

„Suspina vintul toamnei de ochiul lui inchis
Si vin in cusca frunze fosnind ca prin padure,
Din nou ridica, moale, sprincenele lui sure;
Priveste orb la lume, rapit intreg de vis."


Din aceasta prima etapa a scrisului sau dateaza interesul special pentru structurile versului, precum si preocuparea de a realiza in versiune moderna metri antici. in domeniul esteticii, ca si al stiintei propriu-zise, i se recunosc mai multe prioritati: in teoria modelarii (modelul ritmului), in teoria probabilitatii (schitarea unui sistem axiomatic, dezvoltat ulterior in forma sa actuala), in estetica informationala (metoda separatiei „elector" / „observator" in investigarea estetica, anticipind teza omoloaga dupa care analiza cantitativa se aplica unui obiect circumscris deja calitativ prin judecata de valoare). Fondat pe o buna cunoastere a limbajului poetic si a celui muzical, demersul sau estetic tinde spre o metafizica a ritmului ca principiu de universalitate. Cartile sale teoretice pornesc de la premisa separatiei limbaj liric / limbaj stiintific, reciproc „ireductibile", „transcendente". Specifica unuia este omonimia infinita; tipica pentru celalalt este sinonimia, echivalenta, posibilitatea substituirilor.

„Fenomenul estetic elementar" este, in conceptia sa, „optiunea lirica", „alegerea" faptelor artistic valabile, urmata de a doua etapa, „evidentierea trasaturilor lor comune", exprimabile in limbaj stiintific. Cele doua aspecte ale „metodei generale", considerate competente a doua „personaje simbolice" separate, observatorul si electorul, releva intentia autorului de a „mentine in mod sistematic separate interventiile in limbaj stiintific si interventiile in limbaj liric". Limbajul stiintific prin excelenta - cel al numerelor -este chemat sa formalizeze materialul liric, facind posibile clasificarea si analiza. Notatia numerica introdusa de Pius Servien pentru consemnarea „esantioanelor" lirice are la baza o regula considerata ca generala: „numarul reprezentativ" (N) al unui vers sau pasaj de proza ritmata transcrie periodicitatea accentelor. In locul reprezentarii grafice (-, v) a silabelor accentuate-neaccentuate, notatia lui Pius Servien reda numarul specific al unitatilor metrice. in acest cod, de altfel extrem de simplu, o succesiune troheu-iamb-dactil-iamb-amfibrah se transcrie (22323). Avantajul considerabil al procedeului consta in posibilitatea de a sesiza rapid raporturile dintre unitati, repetitiile, disimetria, altfel spus, tipul de periodicitate, ritmul dominant al unui text. Pe baza notatiei numerice, adaptata si la productiile muzicale, Pius Servien demonstreaza, in studii analitice solide, bogate in sugestii fertile (Essai sur Ies rythmes toniques du francais, 1925; Introduction a une connaissance scientifique des faits musicaux, 1929; Les Rythmes comme introduction physique a l'esthetique, 1930; Lyrisme el structures sonores, 1940; Science et Poesie, 1947), natura accestuativa (tonica) a limbii franceze si implicit a ritmicii versului (situatie fireasca, de altfel analoga cu a altor literaturi moderne europene, contestata insa, o vreme, de multe tratate de versificatie tributare prozodiei greco-latine). Aplicind la studierea ritmurilor notatia numerica, Pius Servien considera ca structurile ritmice „se traduc in numere intregi la care se descopera o lege" (regularitate) simpla. Aceasta legitate estetica e apreciata ca valabila in limitele perceptiei umane.

Ritmul e definit ca „periodicitate perceputa", deci relativa, sesizabila pentru „receptivitatea" noastra ca succesiune de egalitati aproximative, nu masurate cu rigoarea aparaturii de precizie. Fata cudefinitia clasica a lui Aristoxene (ritmul ca „ordine stabilita a duratelor", trimitind deci la alternanta silabelor lungi-scurte), cea a lui Pius Servien e mai generala, inglobind ritmul prozodic, dar si pe cel de intensitate, al poeziei modeme. Extinzind notiunea la maxima ei generalitate, Pius Servien da un tabel al ritmurilor posibile: tonice (de intensitate), prozodice (de durate), de timbru, aritmetice si (in muzica) de inaltimi. Din cele patru ritmici posibile in lirica, dominanta intr-un text poetic este fie cea aritmetica („bazata pe numarul silabelor" luate indistinct de caracterul lor accentuat sau aton), fie cea tonica. In sfera poeziei franceze, autorul delimiteaza doua etape majore: 1) perioada clasica, a versului alb impodobit cu rima, fundamentala fiind ritmica aritmetica si secundara ritmica timbrului (alexandrinul de tip Boileau); 2) o alta, a unui vers in care ritmul primar este ritmul de timbru, in timp ce ritmul aritmetic vine doar sa secondeze, cu alte cuvinte „rima bogata care insoteste un vers alb nehotarit" (alexandrinul de tip Hugo-Banville). Cele doua tipuri ar constitui polii versului francez, alte forme fiind derivate sau intermediare. intre proza propriu-zisa si vers nu ar exista bariere artificiale, mai importante fiind asa-numitele „diviziuni naturale". Sub aspect ritmic „vers si proza nu inseamna ritmat si putin sau deloc ritmat"; diferenta e de cautat in faptul ca in general ritmurile prozei sint „spontane", libere, in timp ce ale versului sint „rezultatul unei constringeri".



Esenta modului epic e miscarea libera, pe cind cel liric e miscare impusa. Rezulta, ca regula analitica, prioritatea prozei fata de vers. Studiul ritmic al prozei impune, mai acut inca decit la poezie, necesitatea alegerii, operatia de „eliminare a amorfului sonor", conditionind sondarea „valurilor lirice", a „zonelor cu structuri sonore regulate". Analiza unor mostre de proza lirica (Aiala de Chateaubriand; La Nouvelle Heloise a lui Rousseau) urmeaza ideea subtextuala a generalitatii ritmului ca marca-a limbajului liric. In limitele unei literaturi, apare astfel plauzibila ipoteza dupa care „versificatia se desprinde din ritmurile prozei printr-o tendinta de a se epuiza si a se fixa". Adaptind la aspectele ritmului principiul disimetriei remarcat de Curie („disimetria creeaza fenomenul; el dispare cu revenirea la simetrie"), Pius Servien intuieste faptul ca, daca entuziasmul, emotia lirica este expresia unei disimetrii, a unei tensiuni existentiale, textul finit inseamna simetrie regasita, inchidere in echilibru. Pe criteriul acesta se exprima si preferinta, in franceza, pentru versurile care pot avea cel mai mare numar de forme simetrice: alexandrinul (cu 7 forme simetrice posibile), octosilabul si decasilabul (cu cite 4). Data fiind, de asemeni, frecventa cea mai mare a metrilor de 2, 3 si 4 silabe, versurile cele mai bune sint considerate a fi cele in care simetria se realizeaza prin mijlocirea acestor „diviziuni naturale" exemplare. Estetica reia succint, condensat (fapt ce ingreuiaza uneori intelegerea textului) problemele cheie din celelalte carti: raportul stiinta-arta, limbajul stiintific-limbajul liric, corelatia elector-observator, problema retusurilor, cea a „diviziunilor naturale", „principiul estetic de simetrie", relatia muzica-limbaj.

Fiind un demers reductiv, transpare efortul metodic de a considera ideea de ritm drept baza (introducere) la estetica. Sint reliefate similitudinile cu muzica (unde, de asemeni, „modurile alese au fost cele permitind maximum de combinatii simetrice"). Extinderea ritmului la artele plastice (contestata de unii autori, preluata de un Matyla Ghyka si integrata inteligent sistemului estetic propriu) are drept suport substituirea opozitiei spatiu/timp cu notiunile reversibil/ ireversibil, suficient de cuprinzatoare spre a ingloba similitudinile mu2ica-plastica-poezie. Dat fiind ca perceptia simetriilor plastice se desfasoara in timp, intr-un anumit sens si arhitectura sau pictura devin „arte ale timpului". Se observa, in aceste integrari succesive, puterea analogica putin comuna a autorului. Un „daimon" pitagoreic unificator inalta argumentarea la demnitatea sintezei. Doua idei dominante: „traducerea numerica" si „clasificarea completa" alimenteaza o a treia, revelatoare: anume ca „a stabili o solida stiinta a ritmurilor inseamna a -ocupa o pozitie ce domina tot ce este arta precum probabil tot ce este viu".

Catre o filosofie a numarului ca ritm universal, chintesenta a adevarului, justificare a existentei „lirice" definita de o „morala a cercetarii", a autoperfectionarii spre atingerea unui model - al creatorului inspirat, spontan, trimite, in termeni specifici, eseul Introducere la un mod de a fi (1927). in consonanta cu aceste idei, corpusul normativ sugerat pentru creatia propriu-zisa denota o intelegere a ei ca act de spontaneitate, pe latura eufonica, muzicala in primul rind. De un academism „neoclasic", versurile tirzii, din ciclurile Orient (1942) si Amour (95%) contrazic in parte preceptele sale teoretice, formula cultivata fiind mai degraba una elaborata. Oscilant este Pius Servien uneori si in argumentarea propriu-zisa. Unele carente de informatie privesc mai ales pe „marii metricieni" germani, consemnati in treacat, fara o preluare analitica a rezultatelor lor in teoria versului. Lipseste, in demonstratia pe ansamblu, criteriul imaginii, ce ar fi dat esteticii lui o structura sensibil diferita, mai apropiata de formele majore ale lirismului modern. Fara sa inchida demersul sau teoretic intr-un sistem complet, Pius Servien a realizat performanta unor deschideri fecunde, actuale inca in reflectia asupra umanului in ipostaza sa estetica.

OPERA:
Curgind clepsidra, versuri, f. 1., 1920;
Introducere la un mod de a fi, Bucuresti, 1927;
Estetica. Muzica. Pictura. Poezie. Stiinta, cuvint inainte de V. E. Masek, Bucuresti, 1975;
Introducere la un mod de a fi, ed., studiu introductiv, note si comentarii de Gr. Tr. Pop, Craiova, 1987.


REFERINTE CRITICE:
S. Marcus, in Revue roumaine de linguistique, nr. 4, 1965;
V. G. Paleolog, in Ramuri, nr. 8, 1966;
Gr. Tr. Pop, in Ramuri, nr. 8, 1967;
S. Marcus, Poetica matematica, 1970;
V. E. Masek, Arta si matematica, 1972;
G. St. Andonie, in Forum, nr. 4, 1975;
N. Balota, Arte poetice ale secolului XX, 1976;
I. Maxim, in Orizont, nr. 10, 1976;
D. Oprescu, in Viata Romaneasca, nr. 5, 1976;
I. Deaconescu, in Manuschptum, nr. 4, 1979;
Matyla C. Ghyka, Estetica si teoria artei, 1981;
M. Anghelescu, in Manuscriptum, nr. 3, 1981;
nr. 2, 1982;
A. Silvestri, ibidem, nr. 3;
4, 1985;
nr. 1;
2,1986;
idem, in Luceafarul, nr. 2,3, 1987;
V. Dinescu, in Saptamina, nr. 858;
859;
860, .

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care





Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Pius Servien

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Pius Servien





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text