Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Monica Spiridon - biografie - (opera si scrierile)

 

SPIRIDON Monica (numele la nastere: Monica-Michaela Dumitrescu) - se naste la 5 febr. 1952, Craiova.

Critic si teoretician literar, eseist.

Fiica specialistului in stiinte sociale Ion Dumitrescu si a Lucretiei (n. Enculescu-Voinea), prof. de 1b. si literatura romana si italiana.

S. face studii la Liceul „Elena Cuza" din Craiova, absolvind ulterior Facultatea de Lb. si Literatura romana a Univ. din Bucuresti, specialitatea romana-franceza (1971). Devine, prin repartitie, asistent univ. la Laboratorul de psiholingvistica al Univ. din Bucuresti, condus de Tatiana Slama-Cazacu (197l-l972), de unde se transfera la Laboratorul de cercetare interdisciplinara al aceleiasi Univ. (asistent univ., 1972-l976). intre 1976 si 1989 e cercetator la Institutul de Istorie si Teorie Literara „G. Calinescu" al Acad. si, timp de cinci ani (1978-l983), coordonator al Colectivului de teorie literara. Sustine un doctorat dublu, in domeniul stiintelor educatiei si al filologiei, la Facultatea de Filosofie-Istorie a Univ. din Bucuresti, cu titlul Un model alternativ de invatamfnt superior umanistic (1978); specializare postuniversitara in domeniul stiintelor sociale (Berkeley, California, SUA,' 1984, unde a lucrat cu prof. John R. Searle).

Debuteaza in Revista de istorie si teorie literara, nr. 2, 1978, cu un studiu de teorie literara. Debut editorial in 1982, cu studiul intitulat Sadoveanu. Divanul inteleptului cu lumea. Voi. ulterioare imbina hermeneutica textuala cu foarte avizate deschideri inspre problematica teoretica generala a literaturii: Despre „aparenta" si „realitatea" literaturii (1984), respectiv Melancolia descendentei. Figuri ale memoriei generice in literatura (1989), competenta teoretica majora, competitiva si pe alte meleaguri fiind confirmata prin doua texte publicate in prestigioase volum colective externe (Amsterdam, 1985; Dordrecht-Boston-Londra, 1989). Colaboreaza prioritar la revista de specialitate (Revista de istorie si teorie literara, Cahiers roumains d'etudes litteraires, Caiete critice), dar si la periodice literare (Romania literara, Viata Romaneasca, Ramuri etc), fiind, pe de o parte, o apropiata colaboratoare a lui Adrian Marino si a comparatistilor romani din exil si, pe de alta, una dintre specialistele careia impunerea postmodernismului teoretic la noi ii datoreaza cel mai mult. Membru al International Association for Phenomenology and Literature (din 1984). A semnat si cu pseudonimul M. Dumitrescu.




Pornind de la tipare externe (Andr£ Gide, Thomas Mann) sau interne (L. Rebreanu ) ale literaturii memorialistice, volumul Sadoveanu. Divanul inteleptului cu lumea (1982) constata discretia prozatorului cercetat in privinta literaturizarii propriei sale biografii, insa, analizind modelul de constructie al Anilor de ucenicie, autoarea sesizeaza ca el se bazeaza pe intertextualitate, scriitorul recompunind, constituind „propria formatie in tiparul unui algoritm pe care texte ca Divanul persian. Nunta domnitei Ruxandra, Fratii Jderi sau Baltagul il ridicasera la demnitatea de model". ,Anii de ucenicie - sugereaza in continuare Monica Spiridon - se deschide spre ceea ce am putea numi «registrul didactic» al literaturii", prin care se intelege, aparte de ceea ce sintagma ar putea sugera demonetizat, „tot ce se refera la statornicirea unei relatii cu efect formativ intre doua constiinte".

Autoarea detecteaza, in opera lui M. Sadoveanu trei registre fundamentale ale formativului „didactic", de ucenicie, construit pe relatia, uneori inefabila, alteori foarte pragmatica, intre „invatator" si discipol: „una cosmica, alta culturala, si, nu in ultimul rind, una «parentala» - intelegind prin aceasta plasarea pe orbita spirituala a stramosilor." Triada - care aminteste de una nu identica, dar analoga, decriptata de catre Liviu Petrescu pentru Padurea spinzuratilor, de L. Rebreanu - urmareste stilistica formativa a spiritului sadovenian in aceasta ordine ierarhica, demonstrind ca „parentajul" cosmic e prioritar in raport cu parentajul cultural sau biologic: crescind, autorul Anilor de ucenicie manifesta spontan sentimentul cosmic al existentei („ceteam viata din juru-mi ca un primitiv", prin respiratia delicata sau grava a naturii), pentru a ajunge, in cele din urma, la registrele invatate ale vietii sale: cultura (filtrata prin traditie, prin ritmul paseist al apartenentei la o lume veche, nobila) si parintii (scoboritori si ei dintr-un palier domnesc, mai degraba mitic decit real). Relevind valorificarea prioritara a trecutului dintre cele trei dimensiuni temporale principale, autoarea sesizeaza o dimensiune metafizica esentiala a universului sadovenian, particularizata in fiorul mortii: „Initierea mea - scrie Maestrul - s-a facut prin poezie si instinct [] taina ce m-a patruns e mai tare decit viata, pentru ca vine de la cei morti si -in lumea aceasta- mortii poruncesc celor vii." In fiecare dintre cele trei registre ale formativului sadovenian - demonstreaza Monica Spiridon -, declansarea mecanismului stilistic de influentare se petrece prin intermediul mortii; cind moare cineva, se deschide o „poarta" privilegiata a lumii, prin care cei vii sint integrati in ritmul atemporal al universului, „primiti" in fluxul cosmic: „gest de profunda rezonanta si in universul fictiunii, integrarea parentala se prezinta de regula sub forma unei disparitii • (morti) simbolice, urmata de o transsubstantiere."

Format din calatori, drumeti, pribegi, povestitori etc, intregul univers sadovenian e analizat in carte in functie de permeabilitatea la trecut, de substanta mortii pe care o contine fiecare protagonist. intre batrini sfatosi, intelepti rurali, arhaici, sau nobili scapatati, de os vag domnesc, punctul de virf al tipologiei -precizeaza Monica Spiridon - e ocupat de povestitorul sibilinic, de „talmacitorul" tilcurilor de demult, care „arata calea" celor vii: o cale pe care, fara mesajul mortii, omul nu ar gasi-o. Ridicind demonstratia la nivelul tehnicilor narative, autoarea analizeaza recurenta motivului povestirii din proza sadoveniana, investind-o cu rolul sintezei semnificative (mise en abime), definita de catre Gide, printr-o analogie preluata din heraldica. Dincolo de afirmarea consubstantialitatii dintre reflexul narativ si cel sapiential, studiul ramine un punct de reper in exegeza sadoveniana in primul rind prin tehnica investigarii tuturor fenomenelor din proza maestrului moldovean ca epifanii ale mortii, prefigurind, in acest fel, un eseu faimos, de mai tirziu, al lui Al. Paleologu (Treptele lumii sau calea catre sine a lui Mihail Sadoveanu, 1978), in care se demonstreaza ca traseul narativ si tipologic din Baltagul reia, prin laicizari simbolice iscusite, un model mitic atemporal, identificabil in complexul resurectionar Isis-Osiris. Volumul Despre „aparenta" si „realitatea" literaturii (1984) este unul dintre cele mai solide studii de teoria literaturii care s-a scris la noi in deceniul noua al secolului XX, si un virf problematic de lance printre practicantii autohtoni ai domeniului.

Premisa demonstratiei, preluata din stilistica, din naratologie, retorica si din discursurile legate de intertextualitate si virtualizare narativa (multiculturalismul teoretic din Occident, aflat in faza sa incipienta in momentul aparitiei cartii, nu e mentionat, dar inspre el bate discutia), transcende metodologia interpretativa imanentista a literaturii, deschizind textul spre „dialoguri" alogene, spre eterogenitate interpretativa si referentiala, cu planuri de racord simbolic aflate in afara substantei insasi a literaturii:„Depasirea imanentismului - ca prima, necesara, dar nu unica etapa a procesului de definire a literaturii - si incercarea de a se creiona un model al functionarii literare antreneaza o translatie fireasca de la chestiunea naturii literaturii la aceea a literaritatii. A vorbi de «literaritatea» literaturii inseamna, in primul rind, a admite ca studiul fenomenelor culturale se cere integrat intr-un context si ca productia de sens intr-o cultura este intotdeauna reglementata de un sistem de conventii specifice." Metoda deschiderii literaturii inspre „sensul cultural" intercontextual din care aceasta face parte fusese intuita inca in studiul despre Sadoveanu , pe care autoarea l-ar fi dorit intitulat Sadoveanu intre oglinzi paralele": continuitatea de preocupari se cere a fi remarcata, fiindca noua carte va dezbate, de altfel, „oglinzile" contextuale ale literaturii, modul in care aceasta se prelungeste (sau: se reflecta, refracta etc.) in glisaje de sens straine de substanta sa imanenta. In acord cu poststructuralismul, „personajul" predilect al volumului e Limbajul. Autoarea vorbeste de „contaminarea lumii prin limbaj", ca de un fenomen al deconstruirii unitatii de sens prin multiplicitate, identificabil, de pilda, in Fragmentele lui Novalis, sau, in general, in marea escalada a fragmentaritatii din cultura europeana, introdusa de istoria eseului si de histrionismul textual de tip Laurence Steme -Lichtenberg - Nietzsche. Literaritatea reprezinta aventura insasi a modernismului in literatura, triumfind in momentul deconstruirii patosului aglutinant romantic.

Autoarea urmareste evolutia teoretica a fenomenului prin textele Scolii de la Tartu, ale bulgarei Kristeva sau in cele ale Grupului u, definind literatura ca „transformare a limbajului" prin diseminare, in „efecte" primare si secundare, in „obiectivari" de sens, planuri figurate si figurale etc. Mimetismul terminologic al volumului e inevitabil, fiindca el merge pe un „alfabet" conceptual deja normat in Occident, transat in clasoare sacrosancte, pazite cu strasnicie de magistri inclementi la erezii sau inovatii; dincolo de el, insa, gasim un teoretician literar impecabil, foarte bine documentat, la sursa, cu texte citite in original, capabil sa decanteze cu profesionalism si competenta (asemenea cu Cristian Moraru, cealalta certitudine de marca a domeniului din anii respectivi) marea provocare teoretica a multiculturalismului din deceniul zece, cum demonstreaza, de altfel, si eseurile erudite publicate pe aceasta tema de catre Monica Spiridon in Caiete critice si Revista de istorie si teorie literara. Culegerea de studii Melancolia descendentei. Figuri si forme ale memoriei in literatura (1989) e volumul care o exprima cel mai bine pe autoare, prin imaginea interioara fantasmatica pe care o propune, concentrata in tematica stilistica a „descendentei", inteleasa nu ca una a persoanelor sau a familiilor, ci ca una a civilizatiilor imaginare, a culturii insasi. Linia de continuitate metodica a volumului o reprezinta decadenta, intrata adinc in substanta epigonica a literaturii. Eseul Bizant, dupa Bizant, despre romancierul Stefan Banulescu , consemneaza aventura „primordialitatii" crepusculare, melancolice din Cartea Milionarului, manifesta prin „degradarea arhetipurilor intr-o fenomenalitate de stereotipii pitoresti". Dicomesia e — constata Monica Spiridon - tinutul fabulos al reflexelor narative retroactivante, in care organizarea imaginara a trecutului, a „modelelor" atemporale precumpaneste in competitia iluzorie cu progresul, cu viitorul.



Ecuatia e politica, existentiala si cosmologica totodata, denotind o estompare prin fabulatie a originilor, si instalarea unui „sindrom succesoral" la nivelul oamenilor. Eseul Anlipa in lumea oglinzii analizeaza Lumea in doua zile a lui George Balaita ca spatiu imaginar de granita, insistind pe „fragilitatea limitelor dintre da si nu, aici si dincolo, adevar si minciuna", acestea din urma trebuind sa fie luate, precizeaza autoarea, intr-un sens mai degraba metafizic-crepuscular, decit intr-unui al disocierilor morale. Antipa, din roman, .Jongleaza in toate chipurile cu sensul lui Este", oferind celor din jur spectacolul histrionic al unei ontologii relative; in retorica lui Anghel, realul „pare ca apune la hotarele cuvintului" (superba formula!), literarul ca atare aparind ca o epifanie obosita, degradata a concretului. intr-un eseu dedicat dramaturgiei lui Marin Sorescu , problematica artistului e identificata la nivelul paradigmaticului avortat, al epigonicului melancolic strivit de modele, si de senzatia ca a venit pe lume doar pentru a reface gesturi initiate deja de catre altii: „in viziunea lui Marin Sorescu, artistul se iveste pe lume «pe fundul lucrurilor» gata create de altii; orizontul sau e «inramat»; prezentul e un fel de «pluta» a Meduzei, ciuruita de trape, din care aluneci adinc in trecut." in Mastile seducatorului, dedicat lui Nicolae Breban , histrionul Rogulski ii molipseste pe ceilalti, „incetul cu incetul, de boala sa ereditara -livrescul".

Ceea ce o intereseaza pe autoare, fiind, in realitate, chiar firul ascuns al volumului, e relatia biunivoc dispersiva, distructiva, dintre viata si literatura: incapacitatea acestora de a fiinta separat si, ca o consecinta, obligatia, aproape metafizica, de a se mistui, macina reciproc. Astfel - noteaza autoarea in Mastile seducatorului (cu referire analogica la Radu Stanca si la donjuanescul unor personaje conturate de catre Alexandru Sever ) - „personajele arhetipale ale lui Edmond Rostand si Henri Montherlant nu au constiinta fisurii existente intre persoana si rol, intre lume si literatura", dilema incercata in Discipolul diavolului, si de catre protagonistii faustici crepusculari ai lui Michel de Ghelderode sau Paul Valery. Enumerarea exprima, de fapt, si intentia autoarei de a lucra pe diacronii tipologice consacrate (donjuanescul, fausticul, livrescul), cu substantiale pagini dedicate lui Thomas Mann, Bulgakov sau - in sectiunea finala a volumului - aventurii beletristice, fantastic-obosite a lui Borges sau Stefan Agopian . Regretabila ramine doar supralicitarea lui Tudor Dumitru Savu , epigon minor intr-o lume crepusculara de maestri.

OPERA:
Sadoveanu. Divanul inteleptului cu lumea, Bucuresti, 1982;
Despre „aparenta" si „realitatea" literaturii. Bucuresti, 1984;
Literary Criticism and tfte Magnifying Glass of Sociology, in voi. colectiv Literature and Values, Sussex University & John Benjamins, Amsterdam, 1985;
Melancolia descendentei. Figuri si forme ale memoriei generice in literatura. Bucuresti, 1989;
New Creative and Existential Dimensions of Hermeneutics in Postmodernism, in voi. colectiv editat de Anna-Teresa Tymieniecka: Man within his Life World, Dordrecht, Boston, London, Kluwer Academic Publishers, 1989.


REFERINTE CRITICE:
L. Ulici, in Romania literara, nr. 2,1983;
E. Negriei, in Ramuri, nr. 3, 1983;
D. C. Mihailescu, in Contemporanul, nr. 9, 1983;
C. Livescu, in Cronica, nr. 35, 1983;
M. Vasile, in Luceafarul, nr. 6,1984;
A. Marino, in Tribuna, nr. 9, 1985;
M. Vasile, in Cahiers roumains d'etudes litteraires, nr. 2, 1986;
E. Simion, in Romania literara, nr. 22, 1989;
Diana Manole, in Amfiteatru, nr. 5, 1989;
L. Petrescu, in Steaua, ia. 8, 1989;
I. Holban, in Cronica, ia. 41, 1989;
E. Negriei, in Ramuri, ia. 7, .

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Monica Spiridon

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Monica Spiridon





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text