Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Domnisoara Christina - Capitolul 7 de Mircea ELIADE




Femeia batea zadarnic in usa. Era inchisa cu cheia si musafirul nu se trezea s-o descuie. "Doarme greu, parca ar fi facut chef azi-noapte", gindi femeia, zimbind sfios. Dar se racea laptele. Arunca o privire asupra tavii incarŽcate, asezata pe masuta de alaturi. Poate l-o scula domnul profesor
Gasi pe d-l Nazarie imbracat, gata de plecare. in prag, ramase citeva clipe rusinata ; ii era greu sa-i spuna de ce-a venit, sa-l roage sa destepte pe d-l Egor.
- Nu cumva esti din satul asta? o intreba domnul Nazarie, vazind ca femeia asteapta sfioasa.
- Eu is din Ardeal, spuse mindru femeia. Dar d-l Egor nu vrea sa se scoale. Am batut in usa si nu m-aude
- Asa sint artistii, dorm greu, vorbi mai mult pentru sine d-l Nazarie.
Dar era nelinistit. Aproape alerga spre odaia lui Egor. Si batu cu atita putere in usa, incit Egor se destepta inspaimintat.
- Eu sint, se scuza profesorul, eu, Nazarie
Auzi cum se invirteste cheia. Auzi apoi pasii lui Egor, care alergau spre pat. Intra in odaie la un interval decent. Femeia venea in urma lui, cu tava.
- Dormeai adinc dupa cite se pare, spuse domnul Nazarie.
- Am sa dorm, de acum incolo, foarte adinc, dimineŽtile, vorbi Egor, zimbind.
Tacu apoi, privind cum femeia asaza incet tava pe masuta. Astepta sa plece, apoi intreba brusc pe Nazarie.
- Spune-mi, te rog, ai ce miroase in odaie ?
- Violete, raspunse linistit profesorul.
I se paru ca Egor tresare si fata i se face deodata paŽlida, incerca sa zimbeasca.
- Vasazica, e adevarat, spuse el.
Domnul Nazarie se apropie mai mult de pat.
- E adevarat, continua Egor. N-a fost vis, a fost chiar domnisoara Christina
Fara graba, fara emotie, ii povesti intimplarile din noaptea trecuta. Se minuna si el de precizia cu care isi amintea toate amanuntele. Vorbea grav, oprindu-se des ca sa-nghita. isi simtea gitul uscat. ii era sete. Inainte de prinz, Egor afla ca Sanda este bolnava. Nu va putea veni astazi la masa. isi ceru voie sa o vada nuŽmai pentru citeva minute. Cu acest prilej, isi va putea scuza si plecarea. ii va fi usor sa-i spuna ca nu mai inŽdrazneste sa ramina, acum, cind si ea si d-na Moscu sint bolnave.


- Dar ce s-a intimplat ? intreba el, incercind sa para degajat, intrind in odaia Sandei.
Fata il privi trista, luptindu-se multa vreme cu un zimbet care nu voia sa infloreasca. ii arata din ochi un scaun. Era singura si Egor se simti oarecum intimidat. Stapinea in odaie un miros feminin, prea intim, prea cald. Mirosea a singe.
- Nu ma simt deloc bine, sopti Sanda. Ieri scara am avut ameteli, dureri de cap si, iata, acum nu ma pot ridica din pat il privi in adincul ochilor, cu dragoste si cu spaima in acelasi timp. Narile ii tremurau. Timplele ii erau foarte palide.
- Nu mai am deloc putere in mine, adauga ea. Uite, obosesc vorbind
Egor se apropie alarmat de pat si ii apuca mina.
- Dar nu trebuie sa te obosesti, incepu el cautind un ton voios si stenic. Probabil ca ai racit, ai o migrena care te-a extenuat. Ma gindeam tocmai
Voia sa spuna : "ma gindeam tocmai ca noi, musafirii, te obosim din cale-afara, si ca ar trebui sa plecam". Dar fata incepu deodata sa plinga, plecindu-si capul.
- Sa nu ma lasi, Egor, sopti ea inf ierbintat, sa nu ma lasi singura. Numai tu ma poti scapa in casa asta il tutuia pentru intiia oara. Egor simti un val cald de singe lovindu-i obrajii. Neliniste, fericire, rusine de lasiŽtatea lui ?
- Nu-ti fie teama, Sanda, sopti el, apropiindu-si capul. Nu se va intimpla nimic. Eu sint aici, linga tine si nu ti se va intimpla nimic
- Ah, de ce nu pot sa-ti spun in acea clipa Egor fu gata sa-i povesteasca tot ce stia el, tot ce-l inspaimintase pe el. Dar auzi pasi pe coridor si sari in mijlocul odaii. Era agitat, nelinistit. Cuvintele Sandei ii dadusera totusi o nesfirsita incredere in sine. Proteja, apara.
D-na Moscu intra in odaie ca din intimplare. Nu i se parea deloc ciudat s-o gaseasca pe Sanda bolnava, sub patura, si pe Egor acolo, in fata ei.
- Nu te scoli ? o intreba.
- Azi nu ma scol deloc, spuse Sanda, incsrcind sa vorbeasca linistit si zimbind. Vreau sa ma odihnesc
- Au obosit-o musafirii, spuse Egor mai mult in gluma.
- Nu e adevarat, vorbi d-na Moscu. intotdeauna ne face mare placere sa avem oameni de seama la masa noastra. Unde a Simina ? intreba, dupa o scurta pauza.
Egor si Sanda se privira scurt, rosind amindoi, ca de o taina urita pe care si-ar fi amintit-o fara voia lor.
- N-am vazut-o, vorbi Sanda.
- Ma duc s-o caut eu.
Egor avea astfel un motiv sa se retraga si sa se reinŽtoarca mai tirziu, cind va fi plecat d-na Moscu. Porni cu pas hotarit; eautatura ii era mai aspra, fruntea ingindu-rata. ii era rusine de lasitatea lui. Voise sa plece si nu avusese nici macar curajul sa-i spuna d-lui Nazarie. Se gindise chiar sa-si ticluiasca o telegrama de chemare, asa cum isi amintea ca cetise, demult, intro carte. Glasul si cuvintele Sandei desteptara in sufletul lui o furie incapaŽtinata de risc, de a infrunta primejdia. Si un inceput de aventura, stranie, draceasca - de care ii era teama, dar care il atragea totusi, ca un fruct necunoscut, otravit. intreba in sufragerie. Nimeni nu vazuse pe Simina. Cobori treptele verandei si se-ndrepta spre odaile din fund. Cu prilejul acesta va vedea si pe intunecata doica,.Se in-tilni cu jupineasa si o intreba.
- Duduita a plecat spre grajdul al vechi.. .!
Ii arata, departe, un sopron pe jumatate ruinat. Egor se indrepta spre grajd calm, cu miinele in buzunare, fumind. Nu voia sa dea proportii de expeditie intilnirii sale cu Simina. Ce cuib de vrajitoare, gindi in clipa cind intra in grajd. Era o incapere lunga, veche, neingrijita, cu taŽvanul crapat pe alocuri. Aproape intunerec. Zari pe Simina tocmai la celalalt capat, intr-o caleasca demodata. Cind il vazu, fetita zvirli repede o cirpa pe care o avuse pina atunci in mina si se ridica. il astepta si Egor simti din privirile ei ca lupta nu va fi usoara.
- Ce te-ai ascuns aici, Simina ? o intreba, prefacindu-se voios si pus pe gluma.
- Ma jucam, domnule Egor, raspunse fetita fara sa clipeasca.
- Ce ciudat joc ! se mira Egor apropiindu-se. in cea mai veche trasura, plina de praf
Puse mina pe un felinar, dar nu gasi deloc praf. inteŽlese atunci gestul Siminei, cirpa pe eare o aruncase la inŽtrarea lui.
- E o trasura foarte veche, dar e curata, adauga el. Vad ea tii la ea, o ingrijesti, o cureti
- Nu, se apara Simina, ma jucam, numai. Si mi-era teama sa nu ma murdaresc.
- Dar de ce te fereai, de ce-ai aruncat cirpa ? o inŽtreba repede Egor ca s-o incurce.
- Nu va puteam da mina cu o cirpa de praf, raspunse linistita Simina. Se opri o clipa, zimbind. Credeam ca o sa-mi intindeti mina, adauga ea cocheta, privindu-l din nou in ochi.
Egor rosi. Facuse de la inceput o gafa.
- A cui a fost trasura aceasta ? intreba el.
- A domnisoarei Christina, raspunse Simina.
Ss privira in ochi, aspru. "Ea stie, intelese Egor, stie ce i s-o fi intimplat azi-noapte."
- Tanti Christina, vorbi Egor ca si cum n-ar fi obŽservat nimic, saraca batrina ! Ce caleasca veche si iesitii din moda. ca si biata tanti Pe pernele acestea isi plimbe batrinele ei oase, cind iesea sa respire putin aer curat incepu sa rida.
Ŧ- in caleasca asta boiereasca se plimba pe mosie, continua el, si vintui o facea sa tremure de frig, si-i fluŽtura parul ei alb Sau era numai carunt ? o intreba brusc, mtorcindu-se spre Siinina.
Fata il ascultase cu un zimbet de nesfirsita mila si ironic. Cind Egor se intoarse spre ea, Simina ii sustinu privirile, incercind sa-si ascunda zimbetul; ca si cind i-ar fi fost rusine de rusinea lui.
- Stiti foarte bine ca domnisoara Christina, vorbi ea apasind cuvintul, ca domnisoara Christina n-a fost niciŽodata batrina
- Nici tu, nici eu nu stim nimic despre ea, o intreŽrupse brutal Egor.
- De ce vorbiti asa, domnule Egor ? se mira candid Simina. Doar ati vazut-o
Ochii ii sticlira draceste, si zimbetul biruitor ii lumina fata intreaga. "Ma atrage in cursa, gindi Egor. Dar daca mai spune ceva, o string de git si o amenint ca o omor, pina mi-o marturisi tot ce stie."
- I-ati vazut portretul, adauga Simina dupa o bine calculata pauza. Domnisoara Christina a murit foarte ti-nara. Mai tinara ca Sanda. Si mai tinara, si mai frumoasa, continua ea.
Egor ramase citeva clipe incurcat ; nu stia ce-ar mai trebui sa spuna, cum s-o sileasca pe Simina sa se tradeze, ca s-o poata intreba. '
- Nu e asa ca va place Sanda ? intreba brusc Sinrina.
- imi place si-am sa ma-nsor cu ea, raspunse Egor. Si dumneata ai sa vii la Bucuresti, ai sa fii mica mea cumnata si am sa te cresc eu ! Ai sa vezi atunci cum au sa-ti piara nalucirile acestea din cap !
- Niciodata nu inteleg de ce va suparati pe mine, se apara sfios Simina.
Amenintarea sau poate tonul ridicat si barbatesc al lui Egor o intimidase. Se uita cu oarecare teama in jurul ei, asteptind parca un semn in ajutor. Deodata se linisti si incepu sa zimbeasca. Privea fix un colt al sopronului. Ochii ei erau mai sticlosi acum, mai departati.
- Degeaba te uiti, vorbi iarasi Egor. Degeaba astepti Matusa-ta e de mult moarta, mincata de viermi si amesŽtecata cu pamint. M-auzi, Simino ?
O apuca de umeri si aproape ii tipa cuvintele la ureŽchea ei. ii fu si lui frica de glasul spart, de cuvintele pe care le strigase. Fetita se cutremura. Se facuse parca mai palida si-si stringea buzele. Dar cum ii dete drumul din strinsoare, isi reveni. Privi din nou peste umarul lui Egor, privi fascinata, fericita.
- Ce tare m-ati scuturat, se plinse ea ducindu-si nuna la frunte. Ma doare si capul Cu copiii e usor sa fii puŽternic, adauga mai incet, ca pentru sine.
- Vreau sa te trezesc, vrajitoare mica ce esti, se aprinse din nou Egor. Vreau sa-ti iasa nalucirile din cap, spre binele tau, pentru scaparea ta
- Stiti foarte bine ca nu sint naluciri, vorbi Simina de data aceasta, provocator. Sari din trasura si trecu prin fata lui Egor cu nesfirsita demnitate.
- Nu te grabi, mergem impreuna, ii spuse Egor. VeŽnisem sa te caut. D-na Moscu m-a trimis sa te caut Nu stiam ca am sa te gasesc curatind de praf o caleasca de o suta de ani
- E din 1900, de la Viena, spuse Simina fara sa se intoarca, calma, continuindu-si drumul prin grajd. 1900- 1935, tocmai treizeci si cinci de ani
Ajunsera la poarta. Egor o deschise larg si lasa fetita sa-i treaca inainte.
- M-a trimis sa te caut pentru ca Sanda e bolnava, continua el. Stii ca Sanda e bolnava ?
Ii surprinse un zimbet mic, razbunator.
- Nu are nimic grav, adauga el repede. O doare nuŽmai capul si sta in pat
Fetita nu-i raspunse. Mergeau alaturi, prin curtea mare, sub soarele rece de toamna.
- A propos, vorbi Egor inainte de a ajunge in casa, voiam sa-ti spun ceva care te intereseaza.
Ii apuca bratul si-si pleca grumazul mult spre ea, ca sa-i poata sopti aproape de ureche :
- Voiam sa-ti spun ca daca i se intimpla ceva SanŽdei, daca intelegi ? atunci s-a sfirsit si cu tine. Asta nu ramine intre noi, fireste. Poti s-o spui mai departe, dar nu d-nei Moscu. Ea, saraca d-na Moscu, nu are nici o vina t


- Am sa-i spun asta Sandei, nu mamei, vorbi raspicat Simina. Am sa-i spun ca nu inteleg ce aveti cu mine !
Incerca sa-si smulga bratul. Dar mina lui Egor se inŽfipse mai adinc in carne. Simtea o adevarata bucurie in-figindu-si degetele in carnea ei moale, cruda, draceasca. Fata isi musca buzele de durere, dar nici o lacrima nu-i umezi ochii ei reci, metalici. Rezistenta asta il facu pe Egor sa-si piarda cumpatul.
- Si am sa te chinui, Simino, n-am sa te omor asa repede, suiera el. Am sa te sugrum numai dupa ce-ti voi fi scos ochii si iti voi fi smuls dintii unul cite unul Cu fierul rosu am sa te chinui. Spune asta mai departe, spune cui stii tu Sa vedem daca
In acea clipa simti o durere atit de violenta in bratul drept, incit dete drumul fetei. Trupul intreg i se golise de vlaga. Bratele ii atirnau moi, lipite de solduri. Si garca nu-si dadea seama unde se afla, pe ce lume se afla.
Vazu cum Simina se scutura, isi preseaza pliurile roŽchitei si isi freaca bratul in care degetele lui isi lasasera urmele. O vazu de asemenea cum isi piaptana cu palma parul, isi aranjeaza buclele si-si prinde o copca ascunsa, care ii sarise pe drum. Simina facu toate acestea fara sa-l priveasca. Nici macar nu se grabea ; parca el nici n-ar mai fi existat. Porni spre casa cu pasul zvelt, dezghetat, si toŽtusi de nobila gratie. Egor o privi uluit, pina ce mica ei faptura se pierdu in umbra verandei.
Dupa masa, d-l Nazarie si cu Egor fura invitati in odaia Sandei. O gasira si mai istovita, cu pleoapele viorii; bratele pareau foarte albe, asa cum se odihneau sleite pe un sal cald, de lina. Sanda zimbi si le facu semn sa se aseze. Dar d-na Moscu, in picioare, linga pat, cu cartea in mina, continua sa citeasca :
Viens donc, ange du mal, dont la voix me convie,
Car ii est des instants ou si je te voyals
Je pourrai pour ton sang t'abandonner ma vie.
Et mon ame si j'y croyais !
Cetise foarte frumos ultimele versuri, aproape cu laŽcrimi. Inchise cartea cu un oftat.
- Ce a fost ? intreba nedumerit d-l Nazarie.
- Prefata la Antony, nemuritoarea drama a lui Alexandre Dumas-Peré, explica grav doamna Moscu.
"in orice caz, o lectura care nu isi are rostul acum" - ar fi vrut sa spuna Egor. Nu-i placuse deloc versul : Je pourrai pour ton sang t'abandonner ma vie Era o ironie prea cruda, aproape salbateca. Si apoi, oftatul acela al d-nei Moscu. Parere de rau ? resemnare ? neputinta ?
- ii citesc necontenit de o jumatate de ora, vorbi cu orgoliu d-na Moscu. imi place si mie sa citesc cu glas tare, asa cum faceam pe vremuri Stiam atunci mii de verŽsuri pe dinafara
Zimbea. Egor o privi uluit. Era aproape de nerecuŽnoscut acum ; gesturile ei viguroase, sigure. Statea de atita timp in picioare, la capatiiul Sandei, si inca nu osŽtenise Parca reinviase printr-o minune; reinviase din tineretea Sandei.
-Stiam si din Eminescu, adauga mai insufletita d-na Moscu, din opera celui mai mare poet roman, Mihai Eminescu
Egor cauta ochii Sandei. Ardeau de o spaima inabuŽsita. Fata il privi numai o clipa. Apoi, parca s-ar fi temut sa nu se tradeze, sopti :
- Maman, ai cetit destul Sa nu te obosesti,.. Stai si d-ta jos
D-na Moscu nu o auzi. isi duse miinele Ia timple, luptind cu amintirile, silindu-se sa reconstituiasca versurile acelea celebre
- Versurile acelea celebre, vorbi ea, mai mult penŽtru sine, versurile nemuritoare
Sanda nu se dadu batuta. Eminescu se afla, alaturi de ceilalti poeti favoriti, pe etajera, dar nu voia sub nici un motiv sa-l lase in miinele maica-si. Se temea de bolnavi-ciosa ei pasiune pentru anumite poeme din Eminescu. Pe vremuri, ii marturisise ca, desi era numai o fetita de opt-noua ani, Christina ii declama ei, in noptile de vara, versuri din Eminescu. "isi va aduce din nou aminte, acum", sa gindi cu groaza Sanda.
Cobori in jos, luceafar biind,
Alunecind pe-o raza,
Patrunde-n casa si in gind
Sl viata-mi lumineaza.'
De la cel dintii vers, Sanda isi pleca fruntea, depriŽmata. O imensa oboseala i se strecura deodata in tot trupul. Un virtej mocnit ii deserta vinele de singe. Ii era teama ca va lesina din elipa-n clipa.
- Eu sint luceafarul de sus,
- Iar tu sa-mi fii mireasa ! continua biruitoare d-na Moscu.
"De unde i-a venit deodata forta aceasta fizica, straŽlucirea aceasta a fapturii, glasul intreg si melodios ?" se intreba nedumerit d-l Nazarie. D-na Moscu parea ca-si aminteste strofa cu strofa, dupa scurte ezitari, dupa in-cintatoare dibuiri. "Sint totusi strofe pe care le sare", observa Egor. El asculta amutit, aproape fara nici o imŽpotrivire, cu ochii la Sanda, urmarind zvicnirile trupului ei sub salul care o acoperea. "Ar trebui sa fac ceva, isi spuse. Ar trebui sa ma ridie si sa m-apropii de ea, sa o mingii - orice ar gindi mama-sa." Desi, dupa extazul cu care rostea versurile, .descoperindu-le treptat - se veŽdea bine ca d-na Moscu nu mai aude nimic si nu mai zaŽreste pe nimeni in preajma-i :
- "Caci eu sint vie, tu esti mort".
Glasul d-nei Moscu se intrerupse bruse, inecat. Ea se clatina ametita in mijlocul odaii unde o purtase emotia.
Isi duse iarasi amindoua palmele la frunte. De data aceasta, un gest de risipire si deznadejde.
- Nu stiu ce am, sopti ea. Am obosit
D-l Nazarie o aseza pe scaun. Sa fi fost oare numai o iluzie toata insufletirea ei, glasul acela plin si robust de femeie cu singe mult ?
- Ai vazut, maman, daca nu m-asculti, sopti, stins, Sanda.
Egor se apropiase de pat. Incepuse sa-l sperie paloaŽrea fetei, ochii aceia adinciti nefiresc in orbite, pielea prea rece si tradind totusi o febra mocnita in adincuri.
- Am sa ma duc chiar acum dupa un doctor, spuse el incruntat. Dumneata nu esti bine deloc
Sanda ii multumi cu un zimbet pe care voi sa-l susŽtina cit mai mult. Dar in nici un caz nu trebuia sa-l lase sa cheme un doctor. in nici un caz acum, in dezlantuiŽrea aceasta neasteptata de intimplari si boli vechi.
- Nu te grabi sa pleci de linga mine, spuse Sanda, n-am nevoie de nici un doctor in citeva ceasuri imi revin si miine ne plimbam prin parc, in acea clipa, d-na Moscu se ridica din nou in picioare, cu o noua fervoare.
- Acum mi-amintesc, spuse ea, mi-amintesc cele mai frumoase versuri din Luceafarul:
Ma dor de crudul tau amor
A pieptului meu coarde
Si ochii mari si grei ma dor,
Privirea ta ma arde
Sanda apuca mina lui Egor. Tremura. Se uita fix, inspaimintata, in ochii lui. "Stie si ea", gindi Egor. Se mira, o clipa in urma, de propria lui tarie si seninatate. Acum nu-i mai era frica ; alaturi de Sanda, cu mina ei ingheŽtata pierduta in pumnii lui fierbinti, crispati. Simtea insa tot ce stia, tot ce vedea Sanda dincolo de umerii lui, inaŽpoia lui. Nu voia sa se intoarca, nu cumva sa rupa firul acelor priviri ingrozite si paralizate. D-na Moscu tacuse si tacerea ei se adauga, mai grava, linistii neobisnuite din odaie. Egor auzea cum bate inima fetei. Auzea, in acelasi timp, rasuflarea grea a d-lui Nazarie. Simte si el, poate chiar vede. Inutil sa-i mai ascund ceva de-aici inainte.
- Maman ! exclama deodata Sanda, cu o ultima sforŽtare.
Egor ghici tot ce voise sa spuna Sanda prin acest dezŽnadajduit strigat. incercarea ei de a smulge pe d-na Moscu din convorbirea aceea atit de oribila - neauzita, neingaduita, neumana "Mama, ne vede lumea !" parea ca spun privirile Sandei. D-na Moscu se intoarse spre d-l Nazarie.
- De ce ati tacut deodata, d-le profesor ? intreba ea mirata.
- Nici nu prea am vorbit astazi, stimata doamna, se scuza d-l Nazarie. V-am ascultat recitind Ma minunam de memoria dumneavoastra
Doamna Moscu il privi in ochi, parca ar fi incercat sa se convinga ca nu glumeste.
- Nefericita memorie, cu cartea in mina, spuse ea obosita, asezind pe Antony deasupra celorlalte volume de pe etajera. Noroc ca am inca destule carti Iata, i-am adus aici Sandei pentru mai multe zile de lectura
Ii arata, cu mina, un teanc intreg. D-l Nazarie isi arunca ochii : Jean Sbogar, René, Ivanhoe, Les fleurs du mal, Lā-bas.
- Din biblioteca Christinei, adauga ea. Cartile care i-au placut ei mai mult. Si mie, bineinteles
Zimbi foarte obosita si se indrepta spre patul Sandei.
- Dar voi de ce ati tacut ? intreba, cu o mai neinŽteleasa mirare. De ce ati tacut si voi ?
Sanda o mustra din ochi. D-na Moscu se aseza pe pat, linga ea. ii lua mina, pe care Egor o lasase cu putine clipe mai inainte.
- Ce inghetata esti, ce rece ! exclama, cutremurandu-se. Trebuie sa-ti dau un ceai De altfel,, e timpul, sa te scoli. Se apropie apusul soarelui. Vin tintarii
"Aiureaza", gindi cu oarecare neliniste Egor. Se uita la Sanda, sa ghiceasca din ochii ei un sfat, un indemn. Era si el pironit, fascinat de inceputul acesta neasteptat de delir.
- Poate e mai bine ca noi sa plecam, se auzi atunci glasul uscat al d-lui Nazarie.
- N-aveti nici o grija, sinteti cu mine, il linisti d-na Moscu. Nu va pot face nimic. Zboara pe deasupra si atit
- Ar fi trebuit sa luati chinina, sopti Sanda. Mama vorbeste de tintari. Sint foarte periculosi acum, la apuŽsul soarelui

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.