In zilele noastre o tara in care locuitorul ei cistiga mai putin de o suta de dolari pe luna este numita cu dispret tara subdesvoltata. Cum ai spune despre un om a carui inteligenta nu raspunde la un anumit test ca e iintirziat mintal! Cine a hotarit sa fie numite astfel majoritatea popoarelor lumii? Si cine a decis ca suta asta de dolari sa devina, pentru un imens numar de oameni, o obsesie? Oare inainte de aparitia acestei sute de dolari oamenii nu traiau fericiti?
Un poet spaniol din generatia mea, pe care l-am cunoscut fugitiv aici la noi, avea fruntea incretita de o neliniste si indignare care i se intiparisera pe figura parca pentru totdeauna. Sedea la masa si abia se atingea de feluri, in timp ce colegii sai romani, spre a nu-si desminti latinitatea, erau sau pareau veseli nevoie mare, ca si cind ar fi vrut sa spuna ca altii au motivele lor sa-si increteasca fruntile, in timp ce noi, le "aranjam" noi pe toate si n-avem de ce sa ne ingrijoram. Recunosc ca filozofia asta nu e lipsita de temei, desi ar trebui putin reconsiderata. "Aranjarea" asta ne costa, in momentele de rascruce, vieti omenesti. Asta nu mai e "aranjament", ci tragedie. Mi se poate raspunde, printr-un eseu filozofic, ca e o trasatura specifica a poporului nostru sa ocoleasca denumirea dezastrelor si sa faca haz de necaz. Da, asa este. Numai ca pe spinarea acestei filozofii unii dintre noi am prins obiceiul sa facem haz si cind nu e cazul, si atunci cind treburile ne asteapta si gunoiul s-a adunat maldar la usa si nu mai putem iesi din casa. Ce mai e de ris intr-o asemenea situatie?
Sa revin insa la spaniol. "Domnule, a inceput el cu o grimasa parca de disperare, dupa ce i-am pus o intrebare pe care o pun adesea strainilor: care e situatia taranilor din tara lor? Domnule, eu sint taran de origine si vara asta am petrecut-o la ai mei. Sint indignat: nu-i mai recunosc. Isi pierd demnitatea. Mindria lor Isi pierd mindria! Nu mai muncesc ca sa-si cistige existenta, ci ca sa-i intretina pe straini Sa cistige dolari! Citesc in presa ca isi ofera la cele mai scazute preturi din lume camerele lor, peisajele lor, potecile si mormintele lor. Isi darima frumoasele lor case si construiesc paste ele altele, care seamana cu hanuri infame hoteluri birturi si industrii, pentru ca posesorii de dolari din intreaga lume sa vina la ei, sa se simta in largul lor si sa mai vina si la anu
Sint revoltat, domnule Sint gonit din propria mea tara Sint un om fara tara, n-am unde sa ma mai duc"
Si poetul spaniol se opri din vorbit si expresia chipului sau deveni tragica. O simpatie adinca ma napadi pentru el, cu toate ca-mi dadeam seama ca in starea sa de spirit era si ceva din exagerarea donchisoteasca a vestitului hidalgo. Incercai deci sa-l aduc pe terenul realitatilor. "Domnule, ii spusei, inteleg ca o mare rusine s-a abatut asupra plaiurilor dumneavoastra natale. Dar in schimb puteti fi mindri ca ati scapat in felul acesta de o alta rusine, poate mai mare: nu mai sinteti subdesvoltati. Am citit recent ca Spania a depasit nivelul fatal si a intrat in rindul tarilor ai caror locuitori cistiga mai mult de o suta de dolari pe luna. Gata! Ati cistigat! Sinteti desvoltati! Victorie!
Rusinea a Fost spalata. Mindria spaniola"
Dar tragicul poet, dupa ce ma ascultase citeva clipe si pesemne dindu-si seama ca i se cinta acelasi cintec pe care il auzise si rasauzise pina la saturatie, isi intoarse privirea in sine si inceta sa mai fie atent la spusele mele.
REFLECTII ASUPRA VIITORULUI
Astazi, fiul meu (sase luni!) a vrut sa manince globul pamintesc. Cititorul sa fie linistit, nu voi divulga cu ajutorul literaturii viata intima a baiatului, scriindu-i rinduri
"pentru adormit", sau, in vreun roman, "sfaturi pentru fiul meu", etetera. Intii, pentru ca ignoranta e o stare care trebuie traita la virsta necesara, ca o protectie impotriva a tot ce o poate lua inaintea experientei, adica a inteligentei precoce. Si apoi, libertatea, acel sentiment divin de triumf care ne stapineste cind privim cerul si padurile, numai in anonimat tisneste parca atit de coplesitor din fiinta noastra. Asta nu inseamna, fireste, ca neanonimii sint inlantuiti, ci doar ca ei au, vorbind in jargon stiintific, o gena de adaptare in plus la o anumita activitate publica. Daca fiul dumneavoastra n-o are, de ce sa-l nenorociti atentind la anonimatul lui, in care el e stapin fericit pe un avion, pe o locomotiva sau pe un transatlantic? Un baiat, calare pe un excavator pasitor, care infige in moloz cu zgomot si manevre julverniene dintii cupei uriase de metal pe care o manevreaza de sus, sau un tinar inginer monteur, care asteapta un tren cu piese impachetate, fara viata, carora el urmeaza sa le gaseasca subtilele ghivente, sa le imbuce si sa faca astfel sa apara, stralucitoare de frumusete si de putere, turbina si generatorul de curent care va lumina orasul ― ce-si poate dori mai mult un parinte pentru fiul sau? Asa gindim, noi, parintii! Dar ce vor gindi ei, copiii, cind vor fi in stare de a gindi? m-am intrebat vazindu-l cum se uita, cu o expresie de incintare extrema, spre globul pamintesc de pe biroul meu. Culorile lui frumoase il atrageau si a intins miinile spre el. Cred si eu, am gindit, e frumos pamintul nostru, culorile lui sint adevarate, nu e nici o iluzie, ne place si noua, nu numai tie. Si i l-am dat sa vad ce face cu el. L-a apucat foarte strins in brate si, o data luat in posesie, dupa citeva clipe in care uimirea lui s-a intors inapoi de unde iesise, l-a dus la gura si a vrut sa muste din el. Ei bine, i-am spus, asta sa n-o faci, chiar daca soarta te ra impinge sa ajungi un cuceritor. Pamintul nostru nu e nici de luat in posesie de o singura persoana si nici de infipt dintii in el si mincat.
Mai trebuie si la altii, nu e numai al tau!
Si i-am luat, enervat, globul nostru terestru din brate. Da, mi-am zis, dar cind va fi cu adevarat pe mina lor, ce vor face din el? Unii se mindresc in mod stupid vazindu-i pe copii jucindu-se de-a rachetele si de-a cos-modroamele, zicind ca vor face si vor drege cu ele prin cosmos, ca asta e o mare isprava, ca si cind isprava asta n-am fi inceput-o noi, si ca si cind nu ne-ar trebui un secol de aici inainte sa ne gindim daca drumul pe care am apucat este sau nu cel bun, si daca nu e, sa lasam acest mare semn de intrebare copiilor nostri, sa raspunda la el si sa opreasca energic, daca asta va fi concluzia la care vor ajunge, cursa care se impune omenirii nu stim de catre cine si ne turbura mintile.
Degeaba citeste un posesor de automobil ca, in frumoasa dimineata in care el se pregateste sa plece si sa-si petreaca week-end-ul la iarba verde, o suta dintre cei ca el au deja certificatul de deces in buzunar, iar pe citeva mii ii asteapta deja rotilele in care isi vor petrece restul zilelor, sau cirjele care le vor inlocui picioarele. Nimeni, citind acest adevar al statisticilor, nu se va duce speriat la C.E.C si va da ailta destinatie banilor pe care ii stringe pentru masina. Desi ardeleanul, mai intelept parca, are o vorba: daca vrei sa more cumpara-ti motore
Si nimeni, avind deja acest motore, nu se va duce sa dea un anunt la mica publicitate: vind Fiat 1300, stare exceptionala, duca-se pe pustii! Nici semnatarului acestor rinduri nu-i trece prin cap sa faca asa ceva. Acei o suta de morti saptaminal si acele citeva mii de grav raniti sint- altii, nu noi. Sint persoane abstracte, fiinte fara chip si forma, care numai lor o sa li se intimple astfel de pocinoage, pe-acolo, prin Franta, nu noua, aici, in Romania.
Ce legatura are asta cu cosmosul? ar putea sa ma intrebe cineva. Cucerirea spatiului extraterestru si a planetelor este visul milenar al omenirii. Cum o sa ne oprim de a o mai face? Are legatura, fiindca face parte din acelasi sistem tehnic care a creat si automobilul. Si daca, asa cum ne arata studiile, acesta din urma ne face mai agresivi la volan, unde e progresul? "Faptul ca un individ poate fi investit brusc, din chiar clipa demararii, cu o putere materiala si cu o forta disproportionata fata de mijloacele naturale de care dispune fara efort apreciabil, constituie o sursa posibila de abuz", scrie cercetatorul. Dar cei care dispun de mijloace mult mai mari? Are omul destula minte ca sa stapineasca forta colosala pe care inteligenta lui iscoditoare a descoperit-o?
Am citit si am recitit in acesti ani de citeva ori admirabila carte de o mie cinci sute de pagini a ziaristului american William Shirer despre Cel de-al treilea Reich, de la origini pina la cadere, intr-o traducere franceza, care mi-a placut asa de mult, incit simt un regret ca divulg aici aceasta lectura parca numai a mea. Am avut sentimentul, si am fost gelos sa citesc parca un al doilea "razboi si pace" al timpurilor noastre, scris pe baza de documente, cazute in miinile armatei americane, virite in cutii si lasate sa zaca undeva in arhivele secrete ale statului american. Bravul ziarist, care traise multi ani la Berlin, adus de meseria lui, le-a cercetat cu pasiune si a avut talentul de sinteza necesar sa scrie nu cincisprezece mii de pagini, cit ar fi putut fi tentat, ci de zece ori mai putin, avind deci, asemeni unui mare romancier, intuitia atit a limitelor curiozitatii si atentiei cititorului, cit si a limitei interesului pe care il poate stirni un astfel de subiect despre care s-a scris atit de mult. Expunerea este simpla si autorul poseda puterea de a se abtine de la comentariile la care ar fi fost un european ispitit. Format la scoala "faptului" la care fusesera formati scriitori straluciti ai generatiei sale, W. Shirer se multumeste cu o singura idee pe care studiul documentelor i-a inspirat-o: avea in fata arhivele unor cuceritori. Atit. Sa povesteasca deci lugubrele lor fapte (fiindca vor fi lugubre, documentele o dovedesC), urmarind aceasta idee simpla si purtat de experienta sa directa pe care i-a prilejuit-o sederea chiar in acei ani in Germania Iar noua sa ne dea posibilitatea sa meditam liber asupra lor.
E greu de inteles. De ce, dupa primele anexari, a Austriei si a regiunii sudete, care limitau cuceririle germane la teritorii locuite de germani, si acceptate in; mod las de catre celelalte puteri, Hitler nu s-a oprit? Atacul asupra Poloniei a declansat de facto inceputul celui de-al doilea razboi mondial. De ce a atacat Hitler Polonia? De ce adica a declansat el razboiul? Odinioara Tolstoi, respingind explicatiile istoricilor si militarilor, se intreba ce a cautat Napoleon in Rusia si nu gasea un raspuns in afara determinismului la care e supusa fiinta umana indata ce pe locul unde ea traieste apare un mit si un mecanism care il propaga si il transforma in forta care supune vointele si influenteaza constiintele. I se reproseaza lui Napoleon executarea ducelui d'Enghien! Ce gluma! Cititi cum s-a purtat Hitler nu cu un om, ci cu popoare intregi sub ochii unei omeniri care se uita la injosirile la care erau supuse aceste popoare ca si cind n-ar fi privit-o nicidecum!
S-a intimplat ceva care ne pune o grava dilema in fata. Acest cuib de cuceritori, care reusisera sa puna mina pe natiunea germana, deodata se prabuseste in constiinta noastra citindu-le faptele, in clipa cind aflam ca la ideea lor de cucerire s-a adaugat, sau a fost insotita in planurile lor, de ideea de exterminare a celor cuceriti sau transformarea lor in sclavi, in sensul pe care il avea in antichitate acest cuvint. Idee care a fost pusa in practica. Istoria insasi parca sta la indoiala: sa-i treaca pe acesti posedati in filele ei?
Intra si astfel de fapte in istorie?
Dar pe ce s-au bizuit ei totusi pornind la neagra lor aventura? Nu putem sa evitam sa ne gindim ca s-au bizuit pe puterea armelor, a armamentului modern in general.
Masinile, ingenioasele masini Motoarele, ingenioasele si puternicele lor motoare au duduit pe pamintul Europei si au ingrozit populatiile cu sinistrele sirene care urlau, insotind avioanele, stukasurile lor in picaj. Goring a fost personal un bun aviator si un bun organizator al acestei arme. Cutare alt bandit ca si el a fost un mare financiar care a facut ordine in finante si a redresat marca prabusita. Un altul a redresat industria, care a inceput sa lucreze ca un ceasornic de precizie intors bine la timp Nici nu-ti vine sa-ti crezi ochilor citind! iti cade cartea din mina!
Fiecare secol isi are dilemele si temerile lui in ce priveste viitorul. Citim, rizind cu ironie, de ce se temea omul din secolul cutare ca va fi in secolul urmator! in secolul urmator, insa, nu s-a intimplat nimic! Si nici in cele urmatoare acestuia.
In secolul nostru insa s-a intimplat. Revolutia franceza e un poem idilic fata de ceea ce s-a petrecut cu noi in numai cincizeci de ani. Si copiii sau nepotii generatiilor actuale nu mai au dreptul sa ia cunostinta cu ironie de temerile si nelinistile noastre. Si sa zica: ia uite de ce se speriau saracii bunici!
Nu sintem saraci! Si daca vor sa nu li se intimple lor ceva si mai rau, sa se gindeasca bine: din mostenirea pe care le-o lasam, acest cult pentru masini este el bun sau nu?!
Deturnarea atentiei are consecinte enorme: Cultul soarelui, de pilda, n-ar fi mai bun, in timp ce am continua sa ne perfectionam utilele noastre masini cu care sa zburam si in Sirius, daca avem chef? Sau al apei, misterioasa apa din care am iesit, mama noastra, si care inconjoara cu albastrul ei stralucitor globul pamintesc?
