(n. ?-m. c. 1646), elenist si traducator.
Numele intreg se pare ca era Dragos Istratie. Diac, apoi treti-logofat, din 1632 semneaza ca biv logofat al III-lea. In 1632, EUSTRATIE traduce Pravila aleasa, folosind, dupa cum marturiseste, o compilatie greaca de drept civil si canonic. Importanta ca initiere in ortodoxie este trad. Septe taine a besearecii (tiparita in 1644, cu pref. lui Varlaam). La comanda lui Vasile Lupu se traduce si se tipareste, in 1646, Carte romaneasci de invataturi de la pravilele imparatesti si de la alte giudeate, cu o predoslovie a lui EUSTRATIE Cartea va avea o deosebita importanta in dezvoltarea jurisdictiei romanesti.
in urma unei afirmatii a lui
Miron Costin, EUSTRATIE a fost socotit autorul "Letopisetului moldovenesc", mentionat deseori de
Grigore Ureche" class="navg">Grigore Ureche drept unul din principalele izvoare ale cronicii sale. Ipoteza insa trebuie respinsa, caci Ureche nu ar fi putut omite numele autorului, avand in vedere ca cei doi carturari erau buni prieteni. EUSTRATIE este un elenist, dar asta nu inseamna ca este si un umanist; intr-o frumoasa "lauda" el evidentiaza ca limba a textelor sacre "limba cea mai subtire si mai ascutita de toate limbile, ce sa dzice eleneasca, cu care au tocmit Dumnedzau, de-au cunoscut acestia intai lumina Dumnedzairei, carea nu o pot sa o inteleaga fiecine, de nu vor fi pre iscusiti si deprinsi cu dansa". EUSTRATIE este socotit a fi intemeietorul la noi al limbajului juridic, avand in vedere ca textul Cartii romanesti de invatatura a fost folosit si in Pravila lui Matei Basarab din 1652, contribuind deci la unitatea legislativa a celor doua principate. Dar in afara efortului de adaptare a problemelor juridice la realitatile interne ale Moldovei si de stabilire a unei terminologii adecvate, surprinde limba remarcabila a traducerii: fluenta, fireasca si suculenta. Nu fara temei a fost pusa alaturi de Cazania lui Varlaam ca una din pietrele de temelie a limbii noastre literare. Este limba inceputului de secol XVII, careia i se potrivesc cel mai bine cuvintele poetului "ca un fagure de miere", caci mierea din fagure e mai ales naturala si proaspata, ea isi pastreaza nediluata forta esentelor obtinute printr-o distilare oarecum miraculoasa, fiind un produs perfect si armonic structurat, dar nu prin vointa si reguli umane, ci printr-un misterios instinct, la fel cum ceara modeleaza romburile fagurelui. Doua decenii mai tarziu deja limba cronicarilor si-a pierdut acest "efect al virginitatii", ea cere o improspatare, o "inventare" cu fiecare noua scriere. Pravila, la fel ca scrierile lui Varlaam,
Dosoftei, Ureche, se citeste astfel cu aleasa placere pentru ca in ea gasim puterea "primului cuvant", sunetul ei este "genuin", fara oboseala pe care o vor aduce multiplele prelucrari si slefuiri ulterioare.
OPERA
Septe taine a besearecii, Iasi, 1644; Carte romaneasci de invataturi de la pravilele imparatesti si de la alte giudeate, Iasi, 1646 (ed. de G. Sion, 1875; reeditare in Colectiune de legiuirile Romaniei vechi si cele noui, III, 1885; reeditare in Legile vechi romanesti si izvoarele lor, 1912); Carte romaneasci, ed. ingrijita de Gh. Sion, Botosani, 1875; Carte romaneasca de invatatura, Bucuresti, 1961.
REFERINTE CRITICE
N. Iorga, Ist. Ut. rom., I; C. A. Stoide, in Arhiva, nr. 3-4, 1933; idem, ibidem, nr. 1-2, 1934;
N. Cartojan, Istoria, II; L. Predescu, in Glasul bisericii, nr. 9-10, 1969.
