STRATAN
Ion (prenumele la nastere: Ioan), se naste la 1 oct. 1955, Isbiceni, judetul Olt.
Poet.
Fiul lui Valeriu Stratan, ofiter de aviatie (refugiat din Basarabia, in 1939), si al Elenei (n. Aspra). Absolvent (1972) al Liceului "AI. I. Cuza" din Ploiesti (in cadrul caruia a urmat si cursurile scolii generale). A urmat (1974-l981) cursurile Facultatii de Litere (sectia romana-franceza) a Univ. din Bucuresti. Membru al cenaclurilor literare "Caragiale" (din Ploiesti, in perioadele 1968-l972, 1982-l986) si al celor din Univ. Bucuresti: "Amfiteatru" si "Cenaclul de luni" (in perioada studentiei).
A debutat in revista Amfiteatru, in 1972, iar editorial, in 1981, cu volum Iesirea din apa. Prezent in volum colectiv Aer cu diamante (1982). A mai publicat volum Cinci cintece pentru eroii civilizatori (1983). Colaborator al revista Amfiteatru, Romania literara, Viata Romaneasca,
Luceafarul. Poezia lui
Ion Stratan se naste din intersectia spiritului de rigoare, cu inclinatii spre ermetism, cu spiritul histrionic, incurajat la dezmatul in virtuozitate. Construita pe un oximoron, structura poetului persevereaza in dualitatea sau pluralitatea discursurilor, unite insa intr-o sinteza melancolica.
Desi face parte din "miezul de foc" al generatiei '80, numarindu-se printre fondatorii si protagonistii "Cenaclului de luni", Ion Stratan e de la bun inceput.un dizident al acestei poetici.
El nu e doar "singurul poet cu adevarat dificil' din cadrul generatiei, tragindu-si inceputurile dintr-o "poetica de sorginte mallarmeeana si barbiana", dar, in plus, ii lipsesc marci definitorii ale spiritului optzecist ("realismul, cotidianul, obiectualismul"), in vreme ce altele - "umorul liric, spiritul ludic si intertextualitatea" - sint folosite doar in doze "homeopatice" (
N. Manolescu ). Ermetismul lui Ion Stratan nu merge insa spre solutia radicala a reductiei lumii la simbol, prin intermediul unei scriituri ocultante sau al unei criptografii ideatice. intre
Ion Barbu si Ion Stratan sta de intermediar si de releu Stefan Aug.
Doinas , din a carui formula de transpunere a inefabilului ori principiilor in fastuoase viziuni congelate tinarul poet se hraneste circumspect, dar tenace. Acestei tentatii spre vizionarism si spre decantarea algebrica a starilor si senzatiilor i se contrapune o ispita contrara, fie catre ludica barochizanta a himerelor, adusa din Dimov , fie catre nonsalanta senzual-candida a ideii din lirica stanesciana. "Doi magistri // tiranici:
Nichita Stanescu si Leonid Dimov" vedea, de pilda,
Mircea Mihaies la capatiiul poetului. Influxuri si afluxuri de la toti acestia actioneaza pina in structura intima a poetului, dupa cum jocul - de suprafata acesta - al intertextualitatilor se angajeaza intr-o parada literara aproape completa. Dar aceasta referentialitate ironica, rastalmacitoare ramine la nivelul strict procedural, pe cind umbrele celor patru "moase" apasa chiar asupra nivelului genezic al formulei. Ion Stratan trece o vreme printre ele, evoluind intr-o tensiune a emanciparii care va sublima fiecare din aceste voci intr-un acord si le va contopi apoi intr-o viziune polifonica. .Asistenta" magistrilor e mai degraba exhibata decit tainuita, ceea ce favorizeaza atit premisa asimilarii lor, cit si pe cea a viziunii in diferenta.
Atras, fie pe rind, fie simultan, de emblematica si de pletorica, de cifru si de spectacol, poetul e marcat de un oximoron structural, ai carui vectori il angajeaza ba in eliptica, va in bravadele virtuozitatii. Iesirea din apa (1981) inca nu se resimte de aceasta dualitate, folosita fie in tensiune, fie in coabitare. Cu toate ca exista deja citeva tendinte spre divergenta launtrica, debutul merge pe o linie unitara, privilegiind rasfringerea lumii in oglinda spiritului si desubstantializarea ei in gratia abstractelor. Lumea lui Ion Stratan se ridica de la concretete la reverberatia inefabila a acesteia, cautind o zona de puritate in care sa nu se mai resimta agresivitatea contingentei. Poetica lui mizeaza pe elevatie, daca nu de-a dreptul pe spiritualizare, si ea opereaza o suavizare a elementarelor si a cotidienelor. Aceasta ridicare a lumii in idee, similara unei diafan izari, se petrece atit prin asceza concretelor, prin heratizarea lor, cit si prin recoltarea polenului simbolic al obiectelor si prin epura acestora. Se naste astfel nu atit o lirica de instruire in taine, initiatica si revelatoare, cit o lirica a melancoliei vizionare ce vorbeste abreviat, prin eliziunile puntilor si prin enuntul strict al nucleelor generative. Starile se oculteaza in acest fel prin chiar procesarea lor in suav, dezlegindu-se de referential si angajindu-se in pure proiectii trans-reale. Translatia spre diafan implica, fie si neprogramatic, o evolutie in eufemism, o exorcizare a violentei prin sublimarea ei delicata. Poezia lui Ion Stratan nu e lipsita de tensiuni dramatice, dar acestea sint euforizate prin transformarea lor in arabescuri.
Poetul e un virtuoz al meravigliei si el converteste dramatismul imaginii in rafinament:
"a taiat surisul giocondei
mi-a luat aorta - circelul de vita
s-a infipt in zid"
(Un glonte).
Manieristul din el se delecteaza cu insolitarea expresiilor banale, cu reconversia lor in surpriza prin simpla combinare si contaminare: "undeva dejuneaza femei cu sinii lasati / de dumnezeu". Tot el prezideaza sinteza de suavitate si violenta pe care sint construite, de regula, poemele, dind o terifianta delicata notatiilor si implicindu-le apoi intr-o euforie melancolica:
"vintu-a lasat
pumnale porumbilor
sparge azilul nemiscarii
din vaze
curg coame din melci
si de o mie de ori mai clarvazatoare
din umeri curg miinile tale
fara sa doara"
{Zori). |
Iesirea din apa se nutreste, fara nimic declamatoriu, din exultanta inaugurala sugerata de titlu, sublimind-o insa intr-o narcoza a absentelor. Cele doua poeme cu care Ion Stratan se inscrie in volumul-manifest al "Cenaclului de luni" (Aer cu diamante, 1982) sint incorporate, dupa o operatie de domesticire a ironiei inter- si trans-textuale, in Cinci cintece pentru eroii civilizatori (1983). Carte cu arhitectura, inchizind cele "cinci cintece" intre alte doua cicluri si folosind o relativa idee numerica de simetrie, al doilea volum al poetului ii dezvolta structura duala in toate virtualitatile ei. Lirismului de contragere sau de implozie ii raspunde acum, pe revers, cel acumulativ, mizind pe dezmatul asociativ si pe arborescenta incantatorie a lui Dimov :
"Am acum chiar cuvinte, vreo trei
Timpane de linisti in raget de lei
iata aici pantalonii bufanti
bufi, mosteniti de la fii, de la fanti
Craniul purtat intre umeri ca-n miini
straniu, mincare cu ochi pentru ciini"
(III). |
O nervatura argheziana stimuleaza disponibilitatile poetului, iar acestea incep sa emuleze intre ele intr-un spectacol dus la limita heteronimiei. Ion Stratan nu e insa un inocent, ci mai degraba un erudit al viziunii si arhitectura lui de aici e ridicata ca o replica: el edifica o alta "Grecie" a spiritului, o alta Balcanie grecizata, luindu-si de repere toate celelalte fantasme, de la cea a lui Ion Barbu si Mateiu I. Caragiale , pina la cea a lui Stanescu si Dimov . intre aceste prestigii, mizind nu putin pe amestecul lor "sintetic", pe recombinarea si re-scrierea lor, isi inalta el edificiul, care e mai degraba unul de sensuri decit unul de pitoresc (lingvistic ori de atmosfera). Exotica e livresca, mai curind functionala decit substantiala, si folosita mai mereu in portativ caricatural, polemic. Desi poetul se lasa dus, nu doar sedus, de inventivitatea baroca, desfasurind-o policrom, ca in bazar, arhitectura lui se bazeaza pe un regim cartezian al cuvintului, mult mai fidel sensului decit splendorii. Materialitatea, stratul senzual, concretele, oricit ar fi minate in parada, au nostalgia seninatatii abstracte. Desfasurarea larga, exultanta, a imaginii e ghidata de o forta centripeta care aduce spectacolul spre rigoarea sensului. in toate seriile imaginative, oricit de labartate, sensul predomina senzualul, transformind lanturile asociative intr-o incantatie a precizarii:
"plutesc printre arbori ca printre
nervii unei gindiri
poate ochiul meu care lumineaza
s-a oprit asupra atolului asupra
acelui recif
acelei margini de vulcan
asupra acelei colonii de margean
asupra acelei oaze
asupra acelui crater pe luna asupra acelei
scorburi in copacul cunoasterii care trebuie
tradus intr-o limba"
(Hermes). |
in mod paradoxal, discursul lui Ion Stratan devine arborescent tocmai sub presiunea principiului reductiv al rigorii, al exigentei de precizie. Conotatiile sale infloresc la umbra denotatiei, deconstruita atit din elanul detaliilor, cit si din excesul de virtuozitate eufonica. Si unul, si celalalt introduc in poetica lui Ion Stratan un principiu centrifugal (care stimuleaza divergentele din dualitatea structurala). Dar melancolia viziunii readuce difractia discursului in conditie centripeta, construind coerenta prin succesive acte de sabotaj. Panica - si nu mai putin euforia - metamorfozelor din poezia lui Ion Stratan se trag, in egala masura, din intuitia melancolica a lumii.
OPERA:
Iesirea din apa. Bucuresti, 1981;
Aer cu diamante. Bucuresti, 1982 (impreuna cu Mircea Cartarescu, Traian T. Cosovei si Florin Iaru);
Cinci cintece pentru eroii civilizatori. Bucuresti, 1983. |
REFERINTE CRITICE:
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 24, 1981;
idem, in Romania literara, nr. 28, 1983;
,M. N. Rusu, in Amfiteatru, nr. 5, 1981;
D. Muresan, in Vatra, nr. 10, 1981;
idem, in Vatra, nr. 10, 1985;
D. Cristea, in Luceafarul, nr. 31, 1981;
R. Saplacan, in Tribuna, nr. 43,1981;
idem, in Astra, nr. 10, 1983;
R. C. Cristea, in Amfiteatru, nr. 2, 1983;
Al. Cistelecan, in Familia, nr. 12, .1983;
M. Lazar, in Astra, nr. 2, 1984;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 3, 1984;
Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986;
E. Simion, Scriitori, IV.
|
