(1304-1374)
pre-renascentist
- E omul cel mai erudit al vremii sale, o personalitate reprezentativa pentru inceputurile umanismului renascentist prin convingerea legaturii dintre cultura clasica
- Admirator al antichitatii latine, descopera manuscrise cu discursuri de Cicero
- Viseaza ca pacea si unitatea Italiei sa vina de la poporul italian
- E unul din cei mai mari poeti italieni
- Scrie multe opere in limba latina, dar scrie si in volgare, limba latina a poporului care va sta la baza limbii italiene
Opera sa cuprinde:
Scrieri in latina:
- Poemul epic Africa (il celebreaza pe Scipio si maretia Romei)
- De Viribus Ilustribus, inspirata de Vietile paralele ale lui Plutarh, initiatorul biografiei moderne
- Ad Posteriores, autobiografie spirituala, carte a formarii sub forma de scrisoare
Opera literara in italiana, concentrata in vasta culegere CANZONIERUL
CANZONIERUL
- A fost compus intre 1342-l347, reordonat si recizelat de-a lungul intregii vieti
- cuprinde 366 poeme (317 sonete, 29 canzone, 9 sestine, 7 balade, 4 madrigaluri) dedicate iubirii pentru Laura [In ziua de 6 aprilie 1327, in biserica Santa Chiara din Avignon, poetul o vede prima data pe Laura, fiica lui Audiberto de Noves, maritata in 1325 cu Ugo de Sade. Aceasta este data care marcheaza inceputul unei iubiri care va dura 21 de ani si inca 10 dupa moartea Laurei, din 1348, pe care nu va inceta sa o cante nici dupa acesti 10 ani, pana la sfarsitul vietii sale]
Canzonierul are 2 parti:
INTRU VIATA MADONEI LAURA, prima parte, cea mai ampla
INTRU MOARTEA MADONEI LAURA, partea a doua, evoca dragostea mereu vie dupa moartea Laurei
Voi ce-ascultati in aste razlete rime cum
Cad rand pe rand suspine ce-n anii tineretii,
La ceasul slabiciunii, au fost un sprijin vietii,
Pe cand eram in parte alt om decat acum
Voi toti, daca iubirea v-a scos din piept suspine-
Ca-n fel si chip aicea ma zbat si plang avan
Intre speranta vana si intre chinul van-
Ma veti ierta, si mai mult: veti suferi cu mine !
O, astazi stiu c-adesea intreaga lume rea
A povestit atata pe socoteala mea,
Ca sigur eu de mine ma rusinai amarnic.
Astfel, rusinea-i rodul greselii de-altadata,
Rusinea, pocainta, cunoasterea curata
Ca tot ce place lumii e numai vis zadarnic !
Stingher si plin de ganduri, adesea ratacesc
Pe drumuri neumblate, cu pasi inceti, tarzii,
Si in tarana caut cu ochi atenti si vii
Vreo urma omeneasca pe care-o ocolesc.
Cum sa gasesc alt mijloc mai bun, mai intelept,
Sa scap de ochii lumii ce ma ghicesc usor ?
Caci ce fac atata-i de trist si tanjitor:
Pe fata mea se vede ce clocot am in piept !
Dar daca framantarea-mi de fiecare zi
O ascunsei de oameni,- cred astazi c-au aflat-o
Si vai, si munti, si codri, si ape, si campii.
Caci nu-i carare aspra pe care n-am calcat-o
Si-n care-adesea Amor tovaras sa nu-mi fie,
Eu lui spunandu-i multe si el vorbindu-mi mie.
Amor m-a pus ca tinta de mult sagetii sale;
Si-s ca zapada-n soare; ca ceara-n foc; si sunt
Ca norul care fuge pe cer batut de vant
Si in zadar, Madona, cer sprijin milei tale.
Din ochii-ti lovitura porni ucigatoare,
Ca nu mi-i leac nici timpul, nici solitarul loc;
Si numai de la tine purced vant, soare, foc,
Cari m-au adus in asta nefericita stare.
Obrazul tau mi-i soare; gandirile-s sageata;
Dorinta - foc. Cu astfel de arme-Amor e gata
Sa-mi ia vederea, sa ma aprinda si strapunga.
Iar ingerescul cantec si dulcile-ti cuvinte
Cu gingasul lor suflu, care m-au scos din minte,
Sunt vantul fara mila ce viata mi-o alunga.
Francesco Petrarca e primul scriitor care a simtit ca sufletul individului poate sa aiba o istorie, ca fiecare act si gest al vietii poate genera o poezie, care si-a ales drept tema realitatea cotidiana, care a cantat iubirea si natura.
Petrarca a introdus in poezie natura, ca tema integrala, natura insufletita (romantic parca) de starea sufleteasca a aceluia care o descrie sau o alege ca fundal al intamplarilor vietii sale. El este printre primii scriitori ai lumii care poseda total 'sentimentul naturii'. Natura i-a folosit ca o sursa de imagini, de comparatii si metafore pentru a-si colora versurile. Dar natura nu este numai o stare sufleteasca, preanuntand atitudini romantice, ci are si o frumusete infinita in sine. [Sentimentul naturii fusese ignorat de evul mediu.]
Cantonierul este nu numai povestea iubirii pentru Laura, el este intreaga istorie a sufletului lui Petrarca. Iubirea isi exercita marea ei putere mai ales asupra poetului, care simte profund toate amaraciunile si toata bucuria iubirii, lacrimile, suspinele lui sunt continue, doreste dar simte teama in acelasi timp, in timp ce femeia se desfasoara in splendida ei frumusete corporala.
Laura s-a desprins de simbol, iubirea a iesit din valuri abstracte si a devenit sentiment uman, iubitul nareaza povestea sa de dragoste. Dumnezeiesc de frumoasa, cu ochi stelari, cu parul blond revarsat botticellian pe umeri, cu carnea de candoarea crinilor si de impurpurarea trandafirilor, Laura trece in poezia lumii.
PLEIADA → o grupare de poeti (numita dupa constelatie), unita printr-un program teoretic expus in manifestul APARAREA SI ILUSTRAREA LIMBII FRANCEZE:
- sustin superioritatea limbii franceze in raport cu latina si ii subliniaza calitatile poetice
- propun imbogatirea limbii prin folosirea termenilor regionali
- recomanda ruptura poeziei de Evul Mediu, imitatia anticilor (Pindar, Homer) si afirmarea posibilitatilor poetice ale limbii franceze
- impun versul alexandrin, oda si sonetul, iar temele poeziei elegiace sunt iubirea, moartea, scurgerea timpului si natura.
