Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Constantin Stan - biografie - (opera si scrierile)

 

STAN Constantin, se naste la 28 iul. 1951, Bucuresti.

Prozator.

Fiul lui Ionel Stan (functionar) si al Sofiei (n. ?).

Liceul „George Cosbuc" (1966-l970), apoi Facultatea de Lb. si literatura romana (sectia romana-franceza) a Univ. Bucuresti (1970-l974). Frecventeaza aici cenaclul de proza ,Junimea", alaturi de alti viitori scriitori „optzecisti". Dupa absolvire, este prof. de limba franceza in comuna Brazii, judetul Ilfov (1974-l978), redactor la Scanteia tineretului (1978-l988) si la Romania pitoreasca (1988-l989). Colaboreaza cu proza, reportaje si art. de opinie in Luceafarul, Romania literara. Cronica, Tribuna. SLAST. Amfiteatru.

Debuteaza publicistic in 1972, in Luceafarul (cu nuvela Departe, acolo, la noi, dincolo), iar in volum in 1979, cu romanul Carapacea. Alte romane: Nopti de trecere (1984) si Vara tarzie (1985). Este prezent in antologia de proza scurta Desant '83, alcatuita si prefatata de Ov. Constantin Stan Crohmalniceanu.

Foarte moderna ca tehnica si decupaj, proza lui Constantin Stan are un „fond" epic destul de traditional, cu teme fixate aproape didactic („viata, iubirea si razboiul") si cu numeroase personaje tinind de universul rural, ori pe cale sa-l paraseasca definitiv. Ca si alti scriitori din generatia '80, autorul imbina realismul cu textualismul, ascultindu-si cu multa atentie (si cu un simt auditiv fin) eroii, si insumind apoi povestile pe care aceste voci le-au dezvaluit. Intimplarile, apartinind unor planuri temporale diferite si indepartate, nu sint ordonate intr-o cronologie lineara, ci dispersate si amestecate in pagina. E sugerata astfel incoerenta vietii (pe care prozatorul si-o asuma) si totodata indicata o filiatie modernista, pe linia interiorizarii perspectivei si autentismului ilustrate, la noi, de marele admirator al lui Proust, Camil Petrescu. in romanul Vara tirzie apar chiar, ca in Patul lui Procust, note de subsol „metatextual", cu enunturi de grad zero: ordine de front, scrisori ale lui Antonescu catre Bratianu sau aliatul german etc.




Dar cea mai importanta (si utilizata) modalitate de constructie narativa este cea bazata pe tehnica memoriei (in)voluntare, suspendind timpul „obiectiv" si introducind, pentru a o desfasura oricit, durata subiectiva. Rezultatele difera in functie de finalitatea fiecarui roman in parte. Volumul de debut. Carapacea (1979) pare sa aiba o miza mai mult „teoretica", folosind personajele si faptele lor pentru a ilustra o schema naratologica - si nu invers. Cele 24 de sectiuni devin, prin modificarea „uzuala" a unghiului (a vocii), a perspectivei (interioara / exterioara) si a planului spatio-temporal, fatetele unei prisme inselatoare.

Abia spre final, cititorul poate stringe firele rasucite si incilcite voit, recompunind tema esentiala a familiei in care fiecare membru reprezinta o monada: „chiar daca unii ne-am imprastiat, am ajuns pe picioarele noastre, avem familii, ne mai gasim cind si cind puterea de a fi impreuna, numai noi, fara sotii, entitati pentru ceilalti (): adevarate monade ce-si pierd uneori autonomia pentru a realiza acea monada indestructibila, microunivers alcatuit dominind pentru a supravietui". Sub „carapacea" familiei exista insa leziuni si chiar putreziciuni morale (unul dintre cei trei fii se leapada public, intr-o sedinta, de fratele sau). Pe de alta parte, sub „carapacea" simbolica a povestii („povestea te prinde si te protejeaza cam in felul carapacei de la broasca testoasa. Orice poveste isi are un sens prestabilit"), se string numeroase episoade si secvente realiste. in configurarea lor, din citeva linii sau, dimpotriva, cu o mare bogatie a detaliilor, Constantin Stan exceleaza. Cel mai bun dintre romanele sale. Nopti de trecere (1984) este mai coagulat epic, chiar daca procedeele moderniste folosite de autor tind, in continuare, sa destructureze ceea ce tocmai a fost inchegat. Incoerenta povestii („totul e mozaicat") reflecta, in fapt, incoerenta existentei insesi, care - sugereaza printre rinduri prozatorul - poate lua, oricind, orice curs. Protagonistul, reporter la un ziar din capitala, merge intr-o calatorie de -iocumentare intr-un oras de provincie, pentru a scrie „articolul de rigoare". in timp ce vecinii de compartiment dorm, isi aminteste diferite lucruri din viata lui, acestea venind haotic „la suprafata" din adincurile memoriei: ziua inmormintarii tatalui, raspunsurile filozofului Marcuse la un interviu, moartea lui John Lennon, alte si alte din „problemele lumii", o excursie a lui in Polonia

Proza dobindeste astfel adincime, planul intimplarilor exterioare fiind dublat de cel al secventelor interioare. Documentarea propriu-zisa, prinzind un fir palpitant, de roman politist (disparitia unei fete din orasul de provincie), precum si o serie de tipologii memorabile (o seducatoare secretara U.T.C. dintr-o intreprindere, un tinar militian) devine totusi o pelicula subtire si tremuratoare, pe linga (pe deasupra) universului launtric, cu volumul si consistenta sa. Eroul reconstituie, din fragmente, o poveste a Tatalui (care a facut o mie de zile de front, in al doilea razboi mondial), incercind sa prinda „miezul intimplarilor", concretul palpabil al unei existente individuale, dincolo de cifrele statistice, discursurile si abstractiunile cu care se face, post festum, desenul istoriei mari. Dupa trairea unei experiente, devine obligatorie povestea ei: „nefiresc i se alatura, libere asociatii, imaginare si de neimaginat, cautind parca sub crusta lor protectoare miezul fragil, vulnerabil, miezul intimplarilor prin care a trecut si trece, aminind, indecis, intirziind in amanuntele sale, jucindu-se, trucind tocmai pentru ca nu vrea sa se joace, sa trunchieze, ca un om care a trait o experienta si acum cauta povestea experientei lui, caci se pare ca nimeni nu poate trai fara povestea experientei lui". Vara tirzie (1985) transfera, intr-un mod analog, toate fragmentele descoperite / reamintite din istoria anterioara, in pulsatia clipei, a prezentului.



Evenimentele sint actualizate prin retrairea lor, prin caldura si emotia acestei „conectari" a personajului principal. De data aceasta, el este sunetist intr-un studio cinematografic, iubeste cu disperare o colega, e iubit, fara speranta, de o alta fata (din satul parintilor sai) si, facind armata, incearca sa comunice epistolar cu legatura lui sentimentala de la Bucuresti. Gasind, in podul unei scoli din apropiere, niste vechi scrisori trimise, de pe front, de un barbat iubitei sale, el incepe sa le transcrie, cu mici modificari, actualizindu-le si oferindu-le astfel o noua destinatara. Frazele puse pe hirtie apropie doua lumi atit de diferite, si totusi atit de asemanatoare prin vibratia sentimentelor celor ce le-au scris. Realitatea produce texte „afective" si acestea, la rindul lor, aluneca in alte texte, care „creeaza" o noua realitate. Din aceasta savanta bucla textualista (intilnita, aproape in aceiasi termeni, intr-o nuvela a lui Ioan Grosan, Marea amaraciune) nu lipsesc tema razboiului si cea a Tatalui (care, dupa ce a fost combatant pe front, nu vrea sa povesteasca ce a trait acolo), dupa cum nu lipsesc episoadele realiste, desprinse din viata la tara sau din cea la oras, din sfera existentei protagonistului, sau dintr-un fundal mult mai larg. Inclusiv prin subtitlu („despre iubiri in vremuri de pace si razboi"), romanul aminteste de Delirul lui Marin Preda, in care un tinar plecat de la tara isi cauta, cu o aceeasi indecizie, drumul profesional si sentimental, prin labirintul marelui oras, al Istoriei insesi. Proza lui Constantin Stan utilizeaza asadar tehnici si strategii (post)moderne de „creatie" si „analiza" (memoria involuntara, comporta-mentismul, insertia metatextuala) nu pentru a diminua, prin Text, efectul de real, ci, dimpotriva, pentru a-i da o maxima intensitate.

OPERA:
Carapacea, roman, Bucuresti, 1979;
Nopti de trecere, roman. Bucuresti, 1984;
Vara tirzie (despre iubiri in vremuri de pace si razboi), roman, Bucuresti, 1985.


REFERINTE CRITICE:
N. Ciobanu, in Luceafarul, 21 apr. 1979;
R. Saplacan, in Astra, nr. 3, 1985;
I. B. Lefter, in Romania literara, nr. 15,.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2020 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Constantin Stan

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Constantin Stan





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text