Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Voicu Bugariu






 

Voicu Bugariu

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Voicu Bugariu





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Voicu Bugariu - biografie - (opera si scrierile)

 

Data fiind relativitatea departajarii cronologice intre primul volum de science-fiction al lui Voicu Bugariu (n. 1939) - Vocile vMngilor (1970) - si primul sau volum de critica literara {Incursiuni in literatura de azi, 1971), este greu de spus daca interesul criticului pentru "genul" in cauza isi are radacinile intr-o anterioara practica proprie a scriitorului, ori - invers - acesta a ajuns la tentatia de a-si incerca si el puterile in acest "gen" citind mai intai, in postura de critic, cartile altora si meditand asupra lor in postura de teoretician. Cert este ca in amintitul volum de critica figureaza si eseul Un gen monotipic? (aparut initial in Tribuna, nr.36 /1970) in care, pornind de la premisa ca "literatura de science-fiction este o prelungire moderna a basmului", Voicu Bugariu avanseaza ideea unei "morfologii" structurale a genului, considerat perfect pretabil extrapolarii celebrelor "invariante" si "functii" ale personajelor, trasate de "formalistul rus" V.I.Propp in Morfologia basmului (carte care tocmai aparuse in traducere romaneasca, in 1970), la stereotipiile epice ale literaturii de science-fiction:

"Extrapoland, vom gasi in literatura de science-fiction o similitudine impresionanta. Ea se poate constata mai intai in ceea ce priveste functiile personajelor. Cu siguranta, functia cea mai caracteristica este cea a cautatorului. Nu mai putin tipice sunt functiile uneltei nazdravane, a aceluia care il trimite pe erou in actiunea sa, trimitatorul. In aceeasi situatie se afla calatoria, una din imprejurarile care nu lipsesc in aproape nici una dintre productiile genului, sau nenorocirea, sau lipsa initiala, pe care eroul este chemat sa le remedieze. Bineinteles, sferele de actiune a personajelor sunt mult modificate, in ele recunoscandu-se insa cu usurinta caracterul specific basmului. // insemnarile de fata // au intentionat numai sa sugereze posibilitatea elaborarii unei scheme formale a genului, asemanatoare in chip esential schemei basmului. O cercetare exhaustiva ramane un deziderat, relativ usor de implinit. // Exista posibilitati reale pentru alcatuirea unei morfologii a genului stiintifico-fantastic."

Ingeniozitate teoretica si speculativa probata si ulterior, de exemplu - prin derivatie, de data aceasta, din Gustav Rene Hocke, tradus in 1977 - ideea apartenentei manieriste a literaturii sf, ceea ce ar explica disproportia cantitativa si calitativa dintre realizarile "de varf" ale genului si masa produselor de serie. Toate acestea, desigur, in paralel cu oficiul critic de comentare a majoritatii cartilor romanesti de science-nction nou aparute pe parcursul mai multor ani.

Surprinzator, apetitul teoretic si critic aplicat "genului" nu-si mai gaseste insa vad in volumele de critica publicate ulterior de Voicu Bugariu, axate pe alte preocupari, ci este deversat, ca aluviune eseistica in text ori ca rezultanta semantica in subtext, in chiar cartile sale "de fictiune", de science-fiction propriu-zis: mini-romanul Sfera (1973) si volumul de nuvele si povestiri Lumea luiAls Ob (1981).
Multe din "fictiunile" imaginate de Voicu Bugariu - cele mai reprezentative, in orice caz - sunt de fapt metafictiuni, "fictiuni despre fictiune" cu talc de "parabole" estetice, echivalari si figurari in chiar "carnea" fictiunii ale sensurilor pe care i le-au clarificat scriitorului propria experienta a fictiunii sau meditatia asupra statutului ontologic si existential al acesteia, asupra dialecticii raporturilor dintre real si imaginar, dintre "viata" si "literatura".
Fictiunea este "universul paralel" ce-si trimite ca emisar in universul "nostru" o enigmatica "Sfera" umpluta cu o substanta impalpabila si inconsistenta, investita insa - in romanul omonim (1973) - nu numai cu o inepuizabila mobilitate coloristica, dar si cu insusirea de a vizualiza cuvintele, de a transpune in imagini vizuale orice naratiune care i se prezinta verbal, mai mult - de a genera ea insasi scenarii vizuale care nu asteapta decat sa fie verbalizate, transcrise ca dupa o dictare. Ceea ce si face scriitorul D., protagonistul cartii, care, lasandu-se absorbit in contemplarea sferei, se rupe tot mai mult de aderentele vietii sale reale de pana atunci. Partea a doua a romanului este o addenda care cuprinde pagini postume ramase de la scriitorul D., manuscrise realizate de acesta "sub dictarea" sferei; o rescriere a acestei ultime parti intalnim in volumul Lumea lui Als Ob (1981), sub titlul Un incepator dotat, fiind vorba, evident, de acelasi D., caruia autorul ii atribuie si o serie de consideratii teoretice proprii asupra "genului science-fiction". In embrion, Sfera cuprinde si episodul dezvoltat ulterior in Noapte buna, Sophie, si pe cel dezvoltat anterior in Vocile vikingihr (povestirea care da titlul volumului de debut), o alta posibila "parabola" asupra fictiunii: reanimarea, candva in viitor, a unor navigatori vikingi gasiti congelati intr-un bloc de gheata ("anabioza" a fictiunii pe care-o vom regasi, altfel figurata, si in Noapte buna, Sophie) este, cu toate precautiunile tehnice luate, o prea brutala rupere sau substituire de planuri, un imposibil transplant din planul imaginarului in cel al realului efectiv, ceea ce-i ucide, de data aceasta definitiv, pe abia reanimatii vikingi. Nu numai grefa de imaginar este respinsa de tesuturile realului, dar si invers, aceeasi "moarte" simbolica sanctioneaza translatia tale quale din realitate in fictiune. "Lichide insolubile unul in celalalt, aflate pentru totdeauna intr-o emulsie", realitatea si fictiunea nu pot fi dizolvate una intr-alta, indiferent de punctul de pornire al eventualei tentative, ci doar surprinse in "punctele lor de contact", in momentele lor de "intrepatrundere". Surprinse pe muchia intretaierii lor, realitatea si fictiunea se potenteaza reciproc, se pun reciproc in rezonanta si in valoare, se "deschid" una pe alta inspre spatiile de ambiguitate, de echivoc, de plurivoc proprii artei, unde sensurile stau totdeauna "pe muchie".
O "ciudata sfera luminoasa" este semnalata si in povestirea Pasiune disparand, cu pronuntate ecouri din Mircea Eliade, povestire reluata din volumul Mile vikingihr si in sumarul volumului Lumea lui Als Ob. Nu sunt, desigur, toate aceste insistente si remake-un, simple coincidente, neglijente ori redundante intamplatoare, ci repetate tentative de cristalizare a unui ambitios "mit personal". Sfera este, pentru Voicu Bugariu, emblema fictiunii.
Si totusi, nu "sub semnul sferei" si-a scris Voicu Bugariu cele mai bune fictiuni si metafictiuni ale sale, pe care le intalnim abia in cuprinsul volumului Lumea lui Als Ob (1981). In filigranul calatoriilor si peripetiilor cosmice relatate in nuvela care da titlul volumului, se pot descifra, "in cheie sf", "calatoriile lui Ulise", desi discretia si ambiguitatea sunt pastrate pana la ultima pagina si nimic nu este "deconspirat" univoc, nimic nu este nominalizat, nici chiar cele trei personaje ale cadrului naratorial, in care putem recunoaste, fara dubiu, pe Ulise, pe Penelopa, pe Telemah. incanta insa, la lectura, nu atat placerea mentala a recunoasterii episoadelor homerice travestite in decor, in costumatie, in figuratie sf, cat ingeniozitatea insasi a acestei travestiri, capacitatea de sugestie concreta a unui imaginar ce prinde consistenta realului fara a-si pierde insa propria inconsistenta, fara a-si pierde aerul straniu, insolit, ireal, nici vaporozitatea feerica. Daca infuzia de vigoare epica a dinamicului motiv odiseic vindeca Lumea lui Als Ob de limfatismul epic din Sfera si din Vocile vMngilor, acest ilustru motiv "clasic" nu are nici el, la randul lui, decat de castigat din insolita simbioza, din tratamentul de insolitare la care este supus. Insolitand fictiunea (clasica) printr-o alta fictiune (sf), substituind termenului real al ecuatiei real-imaginar un termen tot imaginar, scriitorul obtine o fictiune secunda (sf) care traieste nu din seva realului ci dintr-a unei fictiuni prime (clasice), pe care o submineaza simuland-o, dar simultan o si fortifica, prin activarea de latente ori chiar prin generarea de virtualitati, in planul expresiei ca si in planul sensurilor. Cine si-ar fi inchipuit, de exemplu, ca turma de oi si berbeci a ciclopului Polifem nu este decat o imateriala sugestie optica, emanatie si arma a unei ascunse prezente de pe o planeta necunoscuta, miraj lipsit de materialitate dar nu si de puterea de a atrage in sine si a volatiliza instantaneu corpuri materiale, cum sunt cei sase astronauti din suita amintitului pseudo-Ulise.
O noua metafora a transmutatiei estetice intru fictiune, a intersectarii realului cu imaginarul, care vine sa se adauge celor din Sfera, din Vocile vikingibr, din Noapte buna, Sophie? Asa s-ar parea, daca folosim, retroactiv, drept "cheie de lectura", indicatia din final: "As numi lumea calatoriei mele folosind o expresie germana. Lumea lui Als Ob. Scris cu majuscule, ca si cand ar fi vorba despre numele unui om. Asa i-as spune. Lumea lui ca si cum." Sau daca-i aplicam propriile consideratii teoretice asupra "genului", pe care, in acelasi volum, le face Un incepator dotat:
"La cele doua mari preocupari ale genului (anticiparea dezvoltarii tehnico-stiintifice si speculatia sociologica) trebuie sa adaugam o a treia, poate cea mai semnificativa din punct de vedere strict literar. Este vorba despre textele a caror esenta este lirica si care se disting prin rafinamentul scriiturii. In ele sunt cultivate metaforele ingenioase, ce alatura concepte ale realului si ale posibilului."
Categorie privilegiata in care poate fi inclusa si nuvela discutata pana acum, Lumea lui Als Ob, dar si povestirea Noapte buna, Sophie, deja amintita, cuprinsa si ea in volumul Lumea lui Als Ob (dar aparuta, mai inainte, in revista Vatra de la Targu Mures, numerele 7-8, 1980). Povestire care prezinta una din cele mai transparente -semantic - "parabole" imaginate de Voicu Bugariu pentru captarea acelor obsedante sensuri de metafictiune care-1 preocupa constant. Dar care nu se reduce la atat.
Pentru ca, subtila si ingenioasa ca metafictiune, Noapte buna, Sophie este in primul rand o fictiune in sine, delectabila la lectura ca atare, ca fictiune pur si simplu. Pentru ca, aici, Voicu Bugariu stie scoate maximum de efect si de profit ("senzatie de pierdere") cu minimum de investitie ("stiintifizare"). Neputand admite sa-si traiasca viata altfel decat "din plin" si neavand rabdare sa-si astepte placid batranetea si apropierea mortii o seducatoare femeie - scriitoare, deci autoare de fictiuni - se decide sa apeleze la potentialul tehnico-stiintific al epocii sale din viitor care-i poate furniza un soi de nemurire, conservandu-i trupul prin anabioza pe termen nelimitat si asigurandu-i psihic "trairea" unor nenumarate "vieti" la libera alegere, cu parteneri "pe spranceana" si la o varsta dupa pofta inimii. Evadand psihic in fictiune si in "nemurire" ca intr-o "a patra dimensiune", ca intr-un "univers paralel" ori ca intr-o "realitate virtuala" din "ciberspatiu", fizic ea ramane - aparent ireversibil -inerta, "inghetata" in racla medicala de anabioza, ceea ce, din punctul de vedere al celor pe care-i "paraseste" in acest fel definitiv - al naratorului, inclusiv - echivaleaza cu moartea, de care Sophie tocmai fuge. De unde si intensa pulsatie dureroasa a "senzatiei de pierdere":
"Atunci cand priveam impreuna iarba stralucitoare, pe care un caine negru facea tumbe mterminabile, sub privirile unui barbat elegant, nemiscat ca o statuie, am intrebat-o daca nu ii este frica. Mi-e frica, a zis, simt un fel de greata cand ma gandesc, ca in avion. Pot sa te intreb ceva mai delicat? am zis. Da, bineinteles ca poti. Nu ti se pare ca aventura asta are ceva derizoriu? De ce sa pleci, Sophie? Tu esti cea mai vie dintre noi. Ce vrei tu sa faci este mai rau ca o moarte. Cuvinte prostesti, de care mi-e rusine si astazi. Prietene, mi-a spus, ce stii tu despre femei? Tu ai dreptate, sigur, dar eu am mai multa. Ce sa-ti spun? Ca simt o oboseala care ma cotropeste, cu fiecare dimineata mai mult, ca simturile ma tradeaza si carnea ma tradeaza? Sunt obosita, prietene, dar nu vreau odihna. Ma vreau pe mine, cea de acum douazeci de ani, ma vreau. Vocea i-a devenit dintr-o data ragusita. Nu mai pot sa ma tarasc de la o zi la alta si sa simulez la nesfarsit ca ma simt bine, ca ma simt perfect, ca sunt o femeie care a avut succese candva, iar astazi poate fi inca, eventual, dorita, oricum, o doamna spiritualizata, care vorbeste frumos si scrie frumos, care a vazut lumea si asa mai departe. imi vreau trupul de acum douazeci de ani, vreau dirninetile proaspete de demult. Nu mai pot, intelegi? Nu mai rezist la acest joc al supravietuirii, al vitaminelor, al medicilor, al dentistilor, al masajelor. Mi-e greu sa mai scot zambetele de prosperitate, pe care legea succesului le cere. Asta-i tot. Intri intr-o aventura, Sophie, i-am spus. Da, ultima mea aventura, cea mai lunga. A zambit. Mi-ar fi placut sa fiu cu tine, Sophie, i-am spus. Poate vei fi."
Pentru a "scoate" acest efect maxim, investitia este, cum spuneam, iriinima: "sfiintifizarea" e abia schitata, "explicatia" logico-stiintifica mai mult mimata, redusa la "cateva detalii tehnice" invocate dar nedivulgate: autorul isi tine cititorii la distanta de ele, cerandu-le sa-1 creada pe cuvant, tot astfel cum "batranul savant" care oficiaza ritualul "stiintific" ii tine la distanta de acesta pe spectatorii prea curiosi:
"Va aparea, intarzierile ei au fost intotdeauna bine calculate. Ar fi trebuit poate sa ma documentez pentru cuvantarea pe care urmeaza sa o rostesc la festivitate. Dar n-ar fi avut nici un rost, zic. Ce sa spun? Sa insir cuvinte mestesugite, cand totul este doar un vis, patruns miraculos in viata prozaica? Cuvintele nu au rost astazi, aici. O strangere de mana si un sarut fugar, pe obrazul fardat, aproape tragic in incremenirea lui. Apoi, priviri. O voi urmari cum isi ia adio, cum da mana cu fiecare, stapanindu-si plansul, cum le mangaie pe femei pe par, strangandu-le o clipa langa ea, cu un gest matern, pe care l-am vazut adesea, cum le zambeste barbatilor, zambetul ei de cuceritoare, de amazoana evadata din trecut, cum urca incet treptele cladirii intunecate - ar fi trebuit, poate, sa aiba niste culori mai vesele acest dom al fictiunii - cum se opreste pe ultima treapta si se intoarce spre noi, zambindu-ne pentru ultima oara, regina ciudata, stapana unui regat pe care nimeni in afara de ea nu poate sa-1 vada. Disparand prin intrarea inalta, de mausoleu, in ochi ramanandu-mi doar o ultima fluturare a vestmintelor sale verzi. Si apoi, parca trezit din somn, sa privesc fetele prietenilor care ma inconjoara, sa simt o durere difuza in regiunea inimii, iar ochii sa ma usture. Vom astepta cu totii un timp, care ni se va parea scurt, sau care, mai degraba, va trece ca o bataie de aripa. Vom sta incremeniti, fara sa rostim nici un cuvant, privind spre intrarea aflata sus, la capatul treptelor de marmora neagra. Va aparea, peste o ora sau peste zece minute, un barbat carunt, unul dintre batranii care i-au placut ei intotdeauna foarte mult, se va opri in capatul scarilor, imbracat in halat alb, cu barba alba, scurta, lentilele ochelarilor lui vor sclipi in lumina piezisa a amurgului. Va sta o clipa nemiscat, cu mainile pe langa corp, iar apoi, foarte incet, isi va inclina capul intr-un semn al afirmatiei. Vom intelege ca hotarul a fost trecut. Femeile vor lacrima, poate. Cei mai multi se vor indeparta incet, de parca ar parasi un cimitir, iar noi, cei cativa prieteni apropiati, vom urca treptele, dintr-o data grabiti. Batranul ne va astepta, o figura incremenita, priviri senine de taran batran. O vom vedea, ca moarta, cu ochii inchisi pentru totdeauna, un zambet difuz ii va persista pe figura fara varsta.
Am fost primul care a aflat de planul ei. Pe un coridor intunecos, am mers impreuna cateva minute. Voi pleca, mi-a spus, scurt, in stilul ei grabit, voi pleca pentru totdeauna. Nu te mira, asculta. Am discutat cu un savant. Mi-a venit ideea. I-am spus. A ramas traznit. I-a placut. A zis ca o sa se gandeasca. A trecut un an. M-a cautat si mi-a spus ca totul este gata. Sa scriu scenariul. Sa aleg. Am ales. Pot sa-1 vad si eu, am intrebat-o, mecanic, fara sa stiu despre ce fel de scenariu era vorba. A ramas o clipa pierduta, privind inspre copacii inverziti ce se vedeau de la fereastra in fata careia ajunsesem. Nu-1 va vedea nimeni, a spus. Numai batranul. El nu o sa ma tradeze, sunt sigura. Se va afla dupa moartea mea. Sper sa fii in viata atunci, a completat, zambind palid. Apoi, cu o voce neutra, mi-a dat cateva detalii tehnice. Totul era simplu, cumplit de simplu. Nu se intampla nimic deosebit, numai ca ea unna sa traiasca in fictiune. Corpul ei continua sa functioneze, creierul ei era insa ghidat de impulsuri exterioare. Procedeul era asemanator cu hipnoza, parca asa mi-a spus. Hranire artificiala. Posibilitatea unei existente lungi, datorita minirnului consum de energie. Un computer era programat pentru respectarea intocmai a scenariului.
Urmau ded sa vina nopti si zile fictive, saptamani, luni si ani care nu existau in realitate si pe care ea urma sa ii traiasca. imi amintesc m-a trecut un fior de groaza, dar aproape simultan m-am simtit tentat Corpul urma sa stea in parcul marii clinid pe care o conducea batranul ei, savantul. Urma sa se construiasca o dadire, un fel de monument, mai degraba. A fost gustul ei: un soi de mausoleu."

Am dtat in extenso pentru a da lecturii ocazia de a percepe intuitiv acea "senzatie de pierdere" care semnaleaza, prin simpla-i prezenta, proximitatea placerii estetice "majore", nu doar in sdence-fiction si nu prioritar aid, d in "marea literatura" (mainstream), in genurile narative, dar mai ales in poezie si in muzica: acea "nota de tristete inseparabil legata de toate manifestarile superioare ale adevaratei Frumuseti" (Edgar Allan Poe, Principiul poetic, 1850), pentru a carei indicare operativa poate fi adoptata ad hoc o sintagma uzuala din limba engleza, "a sense of loss", drcumstantiata astfel estetic. Prin "simpla" perceptie intuitiva si fara prea multa argumentatie savanta, putem constata ca ne aflam in prezenta acelei "senzatii de pierdere" ce semnaleaza acea placere sau emotie estetica ce-si trage seva, in ultima instanta, din "sodetatea sexelor" si din "sodetatea mai «generala»" (Edmund Burke, Despre sublim si frumos, 1756); intr-un cuvant - nimic altceva decat emotia estetica a frumosului. Si-n plus, cum spunea E.A.Poe intr-o la fel de celebra Filosofie a compozitiei (1848), dedusa din propria experienta, din procesul de creatie a inca si mai celebrului poem Corbul - "Moartea unei femei frumoase e, fara indoiala, cel mai poetic subiect din lume". "Un val de intristare pare sa umbreasca Frumusetea; dar nu e un val, d insusi chipul Frumusetii" - adauga peste aproape un secol si Benedetto Croce, in La Poesia (1936).
Cateva cuvinte despre titlul povestirii. Buonanotte Sofa (1964) este o splendida nuvela a scriitorului italian Lino Aldani (n.1926), aparuta si in romaneste (v. voi. Noapte buna, Sofia, Editura Dada, Cluj-Napoca, 1982, trad. Doina Oprita). Aid, "onirofilmul", un dispozitiv psiho-tehnic apt a furniza oricui la domiciliu existenta fictiva dorita, ajunge sa ruineze, asemeni unui drog institutionalizat prin lege, existenta reala - psihica, familiala, sodala, intelectuala - a unei intregi colectivitati. Excelenta si ca pura fictiune, Buonanotte Sofia ascunde, si ea, un sens mai inaparent, de metafictiune: sunt puse aid in cauza riscurile - nu estetice, de data aceasta, d existentiale, ontologice - pe care le comporta trairea in imaginar "contra naturii", eventuala hipertrofie a imaginarului convertindu-se inevitabil intr-o atrofiere a simtului realului, innascut in om, ca individ si ca spede, si indispensabil senzatiei de plenitudine vitala si, in ultima instanta, ratiunii de a fi a omului. Poate fi prezumat aid, la rigoare, aproximativul punct de pornire al ideatiei, nu insa si al fabulatiei -perfect genuina si de-sine-statatoare - din povestirea lui Voicu Bugariu, care nu-i datoreaza lui Lino Aldani nimic mai mult decat titlul in sine, ce-i drept ad litteram si ce-i drept superb. De altfel, cu ocazia traducerii povestirii sale (v. Revue Roumaine -Romanian Review - Rumanische Rundschau - Rumanskaia Literatura, nr.5 / 1988), Voicu Bugariu o dedica, omagial, lui Lino Aldani, recunoscand astfel, penitent, o seductie careia nu i-a putut rezista. Nu mai putin seducatoare, insa, este propria sa povestire. Chiar si fara inofensivul santaj sentimental al literatorilor care stiu, dar nu spun deschis cititorilor, ca "Moartea unei femei frumoase e, fara indoiala, cel mai poetic subiect din lume"
Desigur, in science-fiction asta inca nu e totul, inca tot nu e destul. Pentru ca aici, pe langa "sense of loss", mai exista si "sense of wonder", care nu-i nici acesta la indemana oricui. Dar, daca nu-1 prea practica, Voicu Bugariu cel putin i-a gasit acestui quasi-intraductibil "sense of wonder" un nume romanesc, un echivalent (aproximativ) in limba romana: "vertij mental" sau "vertij intelectual". Sintagma "vertij intelectual" a fost lansata de Voicu Bugariu (v. Arges, nr.3/1981; v. Luceafarul, nr.12 /1981) sub pseudonimul Paul Antim si poate fi frecvent intalnita, fara indicarea paternitatii (ceea ce, nu-i asa?, inseamna ca "a prins"), atunci cand un comentator sau altul simte nevoia de a numi cumva specifica impresie de lectura ocazionata de o scriere de science-fiction "adevarat".
(Text datand, intr-o prima forma, din anul 1982, cand a fost inclus in sumarul unui volum, «Sub semnul acoladei», care n-a avut atunci sansa sa apara. Fragmentar, comentariul insotea povestirea Noapte buna, Sophie, inclusa in: Timpul este umbra noastra. Science-fiction romanesc din ultimele doua decenii. Antologie comentata de Cornel Robu, Editura Dacia, Cluj, 1991, pp.206-215; alte fragmente au fost incluse in voi. O cheie pentru science-fiction, Casa Cartii de Stiinta, Quj-Napoca, 2004, pp25-27.)

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.