FISA SIGNALITICA DETECTIVUL AL CONAN DOI de VLAD MUSATESCU (Proza)
E bine (si-o sa vedeti de cE), sa stiti de la bun inceput cu cine aveti de-a face. Ma iscalesc Al Conan Doi. De profesie ziarist si, in timpul liber, scriitor. 50 de ani. 1,68 m pe inalt, 0,77 pe lat. Iar pe cintar, 102 (si cevA) kile (adica 40% peste minimele stasuri in vigoare la Institutul de Endocrinologie, al carui vechi client am onoarea a fi, de peste douazeci si cinci de anI). Nevasta: una si buna. Semne particulare: fara. In afara celor indicate mai sus, bineinteles.
Inca din frageda tinerete - si ce mult e de atunci - m-a mistuit patima "lecturarii" romanelor politiste. Dupa parerea mea, la care tin, incadrarea romanului de aventuri in genul "politist" este o gresita si minimalizatoare intelegere a unei mari literaturi.
Pentru a demonstra si sustine, cu brio, temeinicia acestei convingeri, in ultimii ani am scris vreo sase romane de aventuri. Le consider, impreuna cu prietenii mei (autenticI), de exceptionala valoare.
Pina astazi, n-am reusit sa tiparesc nici unul!
Editorii nostri dragi, indispusi de marele succes la public al unor scriitori ca Dashiell Hammet, Raymond Chandler sau James Hadley Chase, ca sa nu mai vorbim de clasici (Agatha Christie, Simenon, SteemaN), incearca probabil sa inabuse orice tentativa autohtona de depasire a stachetei.
Numai asa imi explic esecul multiplelor mele stradanii de-a trezi interesul unor redactori ataraxici. Sifonierul din dormitor e burdusit cu manuscrisele mele (in cite sase exemplarE) returnate de casele de editura bucurestene si din provincie.
Noroc ca n-am fost niciodata un individ usor de calcat in picioare. In primul rind, din motive de gabarit.
In clipa de fata, dupa indelungi si siciitoare tratative, am obtinut de la redactorul meu sef, care si el citeste (in secreT) romane politiste, un concediu de creatie. Fara plata. Patru luni, pina in octombrie. De data aceasta sint convins ca voi invinge cerbicia conspiratiei din edituri. Mai ales ca, nadajduiesc din toata inima, imi voi crea cele mai ideale conditii de lucru.
Penke, nevasta-mea, "bulgaroaica", dupa cum o alint eu, si exista aici o apreciabila doza de adevar, deoarece e chiar bulgaroaica autentica, se incapatineaza sa nu creada in sansele literaturii pe care o profesez cu indirjire.
Noptile mele de veghe, cind stau aplecat deasupra masinii de scris (in realitate am doua, un "Remington Smith-Premier" si o "Erika") n-au reusit s-o faca mai receptiva. In schimb i-au provocat o astenie, cu tulburari neuro-vegetative, ilustrate prin insomnii rebele. Iar eu am capatat un sanatos complex de vinovatie, care imi reduce la minim putinele ore de somn.
Si, deoarece tin foarte mult la nevasta-mea, mi-am cautat un refugiu in podul casei, unde mi-am injghebat un cabinet de creatie, din cele mai rudimentare.
Vara, curg apele de pe mine, de parca as fi un izvor termal; iarna, nici atunci nu-i mai bine. Bat cuie (si bat si la masina, bineinteleS) infofolit in cite trei, patru pleduri.
Mai greu imi vine cind se defecteaza lumina (ceea ce se intimpla destul de des, intrucit locuiesc pe Calea Mosilor, unde transformatorul nu-i chiar dintre cele mai faimoasE) si sint nevoit sa cobor, invaluit de bezna, cele 114 trepte ale scarii.
Nu indraznesc sa v-ascund tot ce patimesc. De multe ori, datorita beznei celei mai cumplite, intimpin necazuri de-a dreptul insurmontabile. N-ar fi nimic c-ajung in pivnita mult mai rapid decit s-ar cuveni ( conform celor mai elementare principii ale gravitatieI) plin de cucuie si cu hainele ferfenita, dar uneori mi s-a intimplat sa ridic in picioare toata casa.
Asa cum am patit ultima data, cind am aterizat in beci, fara sa mai utilizez corespunzator treptele scarii, ci survolindu-le intr-un zbor planat, la firul ierbii. Drept pentru care am nimerit direct in lazile cu praf de carbune, ramase acolo de pe vremea cind nu ni se introdusesera gaze.
Seismul dezlantuit, cel putin de gradul 4 (pe scara locuintei noastre, nu RichteR) a reusit sa trezeasca din somn toate cele zece familii cu care impart cladirea de pe Calea Mosilor.
In timp ce orbecaiam printre resturile de carbune, realizind si performanta de-a rasturna majoritatea lazilor, mi-a fost dat sa-l aud racnind, ca un autentic Tarzan, pe vecinul Mihai, zis si "Sfintul", de cind il batuse mar pe-un gainar care-l amenintase ca-l face "ingeras de toamna".
Banditul e-n beci, fratilor! Dom'le Iliescu, s-a zis cu el, om il fac! Mai ales daca-i hotul care mi-a furat pijamaua de la nasu Mestere Conovat ( era vorba de locatarul de la mansarda, fost atlet de talie europeana, actualmente localA), pune mana pe lopata si stai de paza la iesire! Ceilalti sa vina dupa mine!
Daca "ceilalti" erau oameni din casa, trebuiau sa fie pe putin vreo cincisprezece insi. Inclusiv femeile de la parter, din care citeva sotii abandonate, avind deci motive intemeiate de-a se bate cu oricine si oricum.
Duruitul pasilor celor care coborau tropotind scara m-a indemnat sa nu mai zabovesc mult pe ginduri, ci sa aleg varianta optima. Adica sa urc cit mai urgent pe cea de a doua scara care avea acces in subsolul casei. I se zicea scara de incendiu, desi nici acum nu inteleg ce cauta in pivnita. Cu atit mai mult cu cit, atunci cind am ajuns la celalalt capat al ei, am constatat ca sint pe acoperisul cladirii, la cea mai inalta cota. Chiar linga antena TV, recent montata de batrinul Laios-baci, mecanic exceptional, insa de calorifere. De aceea se balabanea atit de anxios, in special cind incercam sa ma sprijin de catargul ancorat de cos.
Hoarda vecinilor, raspindita acum in mai toate punctele strategice ale cimpului de bataie, de la beci, curte, strada si pina la garajul subsemnatului, isi comunica rezultatul investigatiilor, strigind ca indienii lui Winettou.
Nea Mihai, "Sfintule"! - racnea careva dintre urmaritori.
Ce-i? - se interesa "ingerasul de toamna".
Nu-i nicaieri! Nici inauntru, nici in afara Daca nu-i inmormintat sub carbuni, inseamna c-a fugit, a evadat ca "el Figitivo"!
Acum recunosc glasul si inteligenta atletului Conovat.
Nu se poa' , dom'le! Ca n-avea pe unde Decit pe acoperis! Daca-i acolo, e-al nostru! Pilaf il fac! - il linisteste vecinul Mihai, in timp ce mie reuseste sa-mi transmita o stare de neliniste.
Supozitia lui intruneste adeziunea colectivului, drept pentru care toata lumea porneste sa escaladeze (asa-zisA) scara de incendiu. Cu exceptia lui Conovat, pe care conducatorul expeditiei il mobilizase rapid, somindu-l autoritar:
Fugi la militie si cere-le sa cheme echipa de interventii de la Capitala Sa vina si ci ciinii aia detectivi!
Antena da evidente semne de slabire, deoarece incepe sa se indoaie lejer. In disperare de cauza, renunt la orice intentie de-a ramine incognito, si decid sa ma las identificat de scumpii mei colocatari. Cind soseste si echipa de la circa de militie, compusa din doi adolescenti, pesemne aflati la practica, tentez o demonstratie a complexitatii situatiei.
Pina una alta, dinsii opteaza pentru o invitatie la circa, unde ar urma sa furnizez niste lamuriri suplimentare. Zadarnic apelez la memoria vizuala a vecinilor mei.
Nu ma mai cunoasteti? Dar sint Conan Doi, de la parter Detectivul Ei? Locuiesc aici de peste doua decenii
Conovat, mai tare de cap decit de ureche, receptioneaza eronat si-mi ofera o exemplara lectie de logica, o logica de fier (forjaT):
N-avem asa ceva in casa noastra. Noi sintem oameni cinstiti. Ce sa caute detectivii la noi? Si inca mascati! Nici Kojak nu se camufla, chit ca era ras chilug pe cap Nu l-am vizionat niciodata minjit cu carbune
Totu-i clar! Praful de carbune, care-mi acoperea figura si hainele, ma facuse de nerecunoscut, in pofida volumului meu. Desi mai exista o ipoteza, si anume sa fi slabit, din pricina eforturilor din noaptea asta blestemata, pina la transformarea totala. Cam greu de crezut
Sesizind unele intentii de linsaj din partea incomprehensivilor mei colocatari, cei doi tineri militieni au considerat ca-i mai util (miE) sa ma transporte, plini de afabilitate, la sediul circei noastre.
Dupa ce m-am spalat de praful de carbune, am trecut la operatia urmatoare, de completare a unor formulare. Neposedind asupra mea nici un act de identitate, a trebuit sa declar in scris, si pe propria mea raspundere, numele, cine sint si unde lucrez. Apoi am tras un somn de zile mari, dormind bustean intre citiva huligani ( de mica anvergurA), in "sala de asteptare".
Dimineata, cind a sosit comandantul circei, acesta m-a recunoscut imediat, fiind unul din cititorii pasionati ai reportajelor mele. Compatimind alaturi de mine, m-a tratat cu-o cafea fierbinte si reconfortanta. Si fac acolo tovarasii niste cafele fantastice. Mai ceva ca la "Inter-Continental".
La redactie, unde gasesc cea mai deplina comprehensiune si incurajare, m-au poreclit "detectivul". Asta dupa ce, vreme de ani la rind, toti colegii mi-au citit romanele de aventuri, in diversele lor faze de lucru. Si n-a fost nevoie sa insist, deoarece sint baieti buni si subtiri, cunoscatori si dezgustatori avizati de proza de calitate.
Mai trebuie sa va dezvalui un secret. Nu ma cheama chiar Conan. Acesta este, de fapt, pseudonimul pe care mi l-am ales pentru semnarea prozei mele beletristice. Am recurs la el, intru amintirea si omagierea marelui meu coleg si profesor, sir Arthur Conan Doyle, nascocitorul lui Sherlock Holmes si al romanului deductiv (fiti linistiti, nu-i greseala de tipar: vine de la deductiE).
Pe taica-meu, vecinii toti il strigau peste gard: "Comane, vina sa-l vezi pe fi-tu catarat la mine-n cires, fir-ar sa fie de incrosnat!". Iar pe mine, la scoala, cind ma scoteau la tabla si taceam milc (din timiditate, bineinteleS), ma stimulau spunindu-mi pe nume:
Coman E. Alexandru, ai un doi cit tine de mare. Daca nu te pui cu burta pe carte, te-apuca stagiul militar intr-a patra elementara!
Pe vremea aceea eram atit de slab, ca-mi plingeai de mila. Dar prevestirea domnului Tapu, iubitul nostri invatator, tot nu s-a adeverit. Inca n-apucasem sa devin mai trupes, dar de invatatura ma luasem. Stagiul l-am facut la Regimentul 1, artilerie grea, cu bacalaureatul luat. Al doilea pe lista. Nu-mi amintesc prea bine daca ma aflam la inceputul sau la sfirsitul acesteia. In fiecare saptamina aproape, eram pedepsit sa fac de jurna la bucatarie. Mi-am terminat armata cu gradul de soldat neinstruit. Nu mi-au mai dat livret. Ci un certificat de inapt pentru serviciul militar. In doi ani de armata, si de bucatarie, mi se schimbase metabolismul. Avem cu 18 kile mai mult decit la incorporare.
Cind mi-am ispravit de dactilografiat primul roman de aventuri, l-am semnat "Al Conan Doi". Ca sa ma apropii cit mai mult de vulnerabilul maestru. Totusi, acest "Doi", care vroia sa sugereze prea ostentativ numele lui sir Arthur, nu mi-a fost (pina acuM) de bun augur.
Dar pentru dumneavoastra am ramas si sint Al Conan Doi. Si n-am sa ma supar daca o sa-mi spuneti "detectivul" Conan Doi. Pentru ca am reale calitati investigatorice, ca scriitor de romane de aventuri. Ceea ce se va observa, cu prisosinta, in urmatoarele capitole ale cartii de fata, a carei scriere a fost intovarasita de cele mai incredibile evenimente.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
