n. 4 aprilie 1915, com. Manga-Pietrari, jud. Dambovita - m. 14 ian. 1982, Bucuresti.
Teoretician si critic literar.
Fiul lui
Ion Florescu si al Irinei, tarani.
Scoala primara in satul natal; studii secundare la Liceul "lenachita Vacarescu" din Targoviste (1936).
Absolvent al Facultatii de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti (licentiat 1940), apoi al Scolii Normale Superioare (1940-1942); elev al Institutului Francez de inalte Studii. Prof. de franceza la Targoviste (1943-1944), Bucuresti (1944-1945), Ploiesti (1946-1948) si din nou la Bucuresti (1964), dupa o intrerupere de 16 ani, in care a functionat ca prof. la diferite scoli elementare de la periferia capitalei. Debut in rev. Cadran (1937). A facut parte din redactia rev. Cadran si Comen-tar. Colab. la: Universul literar, Gazeta literara, Viata Romaneasca,
Luceafarul, Revista de filosofie, Romania literara, Tribuna, Vatra, Philosophy andRhetoric (Penn-sylvania, SUA), // Verri (Milano, Feltrinelli). Membru al Acad. de Stiinte Sociale din Bologna, al Soc. Inter-nationale de Istoria Retoricii; corespondent al Soc. Americane de Retorica, membru al Consiliului de Directie (Editorial Board) al rev. Philosophy and Rhetoric. Voi. Retorica si reabilitarea ei infilosofia contemporana (1969) este tradus in italiana (1970) si in engleza (1970). In italiana ii mai apare La retorica nel suo sviluppo storico (1971). Voi. Retorica si neoretorica (1973) este tradus in japoneza (1979). A elaborat capitolul Ascension et decadence din lucrarea colectiva consacrata retoricii, la initiativa "Grupului din Liege". A conferentiat la Seminarul de Retorica de pe langa Univ. din Bruxelles si la Catedra de "Rhetoric and Speech" a Univ. din Pennsylvania.
La originea volumului Conceptul de literatura veche (1968) se afla o pornire polemica, de restabilire a unui adevar istoric denaturat de Calinescu, care sustinea ideea ca istoria literaturii noastre nu poate sa ii considere pe cronicari scriitori, ci doar istorici, deoarece acestora le-ar fi lipsit "intentia artistica". Calinescu gresea, dupa parerea lui F., cand atragea atentia asupra "pioasei confuzii dintre cultura si literatura". Numai ca Antichitatea, Evul Mediu si Renasterea nu faceau aceasta distinctie. Ea apare o data cu conceptul modern de arta. Cei vechi nu distingeau nici macar intre literatura artistica si restul scrierilor. Pentru ei conceptele de cultura si literatura erau contopite. Conceptul vechi de literatura explica si conceptul de literatura veche. Acesta din urma are o istorie fara de care conceptul de azi al literaturii "vechi" nu poate fi deplin inteles. La inceput, notiunea de literatura era intinsa si elastica. Cuprindea, pe langa literatura artistica, scrierile stiintifice, filosofice, teologice, istorice. Dupa opinia lui F., "intentia artistica" este de fapt prezenta in toate aceste scrieri, fiind identificata cu elo-quentia. Abia in secolul al XVIII-lea, cand se va impune conceptia formativa sub numele de Realbildung, notiunile de literatura si cultura se delimiteaza, dobandind sensul lor actual. Reconstituirea vechiului sens al conceptului de literatura are in vedere intemeierea sa retorica: "Atat creatorilor de opere beletristice, cat si filosofilor, istoricilor, oratorilor si autorilor de tratate fizice, stiintifice le era comuna «intelepciunea», inteleasa nu numai ca putere de gandire mai patrunzatoare decat a celorlalti oameni, ci mai ales ca abilitate, maiestrie, rezultat al experientei si al stapanirii unor retete aproape miraculoase[ ]. Ceea ce face ca o opera scrisa, oricare ar fi continutul ei, sa apartina literaturii este forma. Clasificarea scrierilor in filosofice, stiintifice etc. este o clasificare pe baza continutului lor, or, in gandirea anticilor, arta era, in special, o problema de forma [ ]". Iar "poezia de orice gen, istoria, lucrarile stiintifice ca si discursurile apartin artei literare, fiindca elementul care determina receptarea lor ca atare este eloquentia. Prin aceasta insusire se intelege potenta persuasiva, adica capacitatea de a convinge prin seductie, logicul cedand in fata asa-numitei potente de incantatie". FLORESCU reconstituie istoria intelesului literaturii vechi in epoca greceasca si cea romana, in Evul Mediu, in cea numita a modernismului antichizant si in cea a ultimei etape moderniste. Structura de savant ce isi desfasoara activitatea ducand o problema pana la capat, iar apoi facandu-si o problema din problemele subsidiare ramase neduse pana la capat, FLORESCU da, mai apoi, o lucrare monumentala de istorie a retoricii, concept ramas neexplorat in volumul anterior, desi toata demonstratia se baza pe el. Retorica si neoretorica (1973) devine, astfel, o lucrare intrata in bibliografia mondiala. Conceptul retoricii, istoria evolutiei, a infloririi, decaderii si resurectiei sale este studiat din multiple unghiuri (social, estetic, filosofic, literar, politic). Operatie de arheologie a sensurilor originare ale retoricii, in egala masura, cercetarea lui FLORESCU ii descopera valoarea de disciplina care organizeaza arta argumentatiei, spre deosebire de dialectica, disciplina care reglementeaza demonstratia silogistic-matematica. Retorica reapare ca stiinta a formarii convingerilor in domeniul valorilor, al credintelor, al plauzibilului, al probabilului, intr-un cuvant al opinabilului, domeniu in care nu exista nici o autoritate necontestabila ce ar putea permite stabilirea consensului. "Logica" a valorilor si a opinabilului, retorica s-a nascut din nevoia de a completa insuficienta demonstratiei silogistico-matematice si a metodei experimentale, a caror eficienta nu cuprinde decat domeniul evidentei si al certitudinii, nu si pe acela al opinabilului. Iar neoretorica se ridica impotriva impresionismului, a agnosticismului si a dogmatismului in domeniul valorilor contemporane.
OPERA
Conceptul de literatura veche, Bucuresti, 1968; Retorica si reabilitarea ei in fdosofia contemporana, Bucuresti, 1969; La Retorica nel suo sviluppo storico, pref. de R. Barilii, Bologna, 1971; Retorica si neoretorica, Bucuresti, 1973; La Rhetorique et la neorhetorique. Genese. Evolution. Perspectives, traduit du roumain par Melania Munteanu, 2-eme edition entierement revue, Bucuresti-Paris, 1982.
REFERINTE CRITICE
Ov. S. Crohmalniceanu, in Romania literara, nr. 10, 1969; H. Wald, in Familia, nr. 9, 1969; S. Bratu, in Luceafarul, nr. 27, 1973;
M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 24, 1973;
A. Sasu, in Orizont, nr. 40, 1973; idem, in Cahiers roumains d etudes lit-teraires, nr. 3, 1974; A. Silvestri, in Luceafarul, nr. 51, 1973; L. Dinescu, in Buletinul Societatii de Stiinte Filologice, 1983; H. Wald, in Familia, nr.3, 1983; idem, in Cahiers roumains d etudes litteraires, 1987.
