 |
|
Poezie scrisa in 1828, tiparita la 20 martie 1830 in Curierul Romanesc cu o prezentare a lui Ion Heliade Radulescu" class="navg">Ion Heliade Radulescu
O, ziduri intristate! O, monument slavit!
In ce marime nalta si voi ati stralucit,
Pa cand un soare dulce si mult mai fericit
Isi ravarsa lumina p-acest pamant robit!
Dar in sfarsit Saturnu, cum i s-a dat de sus,
In negura uitarii indata v-a supus.
Ce jale va coprinde! Cum totul v-a pierit!
Subt osandirea soartei de tot ati innegrit!
Din slava stramosasca nimic nu v-a ramas.
Oriunde nu se vede nici urma unui pas.
S-in vreme ce odata oricare muritor
Privea la voi cu ravna, cu ochiu-atintator,
Acum de spaima multa se trage inapoi
Indata ce privirea ii cade drept pe voi
Dar inca, ziduri triste, aveti un ce placut,
Cand ochiul va priveste in linistit minut:
De mila il patrundeti, de ganduri il uimiti.
Voi inca in fiinta drept pilda ne slujiti
Cum cele mai slavite si cu temei de fier
A omenirei fapte din fata lumei pier;
Cum toate se rapune ca urma indarat,
Pe aripile vremii de nu se mai arat;
Cum omul, cand sa fie in toate savarsit,
Pe negandite, cade sau piere in sfarsit.
Eu unul, in credinta, mai mult ma multumesc
A voastra daramare pe ganduri sa privesc,
Decat zidire nalta, decat palat frumos,
Cu stralucire multa, dar fara un folos,
S-intocmai cum pastorul ce umbla pre campii,
La adapost alearga cand vede vijalii,
Asa si eu acuma, in viscol de dureri,
La voi spre usurinta cu triste viu pareri.
Nici muzelor cantare, nici mila voi din cer,
O Patrie a plange cu multa jale cer.
La voi, la voi nadejde eu am de ajutor;
Voi sunteti de cuvinte si de idei izvor.
Cand zgomotul de ziua inceata preste tot,
Cand noaptea atmosfera intuneca de tot,
Cand omul de necazuri, de trude ostenit
In linistirea noptii se afla adormit,
Eu nici atunci de ganduri odihna neavand,
La voi fara sfiala viu singur lacramand
Si de vederea voastra cea trista insuflat
A noastra neagra soarta descoper nencetat.
Ma vaz langa mormant al slavei stramosesti
Si simt o tanguire de lucruri omenesti;
Si mi se pare inca c-auz un jalnic glas
Zicand aceste vorbe: "Ce, vai! a mai ramas,
Cand cea mai tare slava ca umbra a trecut,
Cand duhul cel mai slobod cu dansa a cazut".
..
..
Acest trist glas, ruinuri, pa mine m-au patruns
Si a huli viata in stare m-au adus.
..
..
Deci priimiti, ruinuri, cat voi vedea pamant,
Sa viu spre mangaiere, sa plang pe-acest mormant,
Unde tiranul inca un pas n-a cutezat,
Caci la vederea voastra se simte spaimantat!
Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care
|
Politica de confidentialitate
|
Scrierile si activitatea publicistica a lui Vasile CARLOVA
Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text
Poezie
