Vasile ALECSANDRI

Manastirea Argesului

Manastirea Argesului

Legenda Manastirii Argesului

Caracterizare - Ana - sotia lui Manole din balada Monaslirea Argesului.

Manole - personaj legendar al baladei Monastirea Argesului

Povestire pe momentele subiectului, motivele populare, caracterizarea personajelor

Caracterizarea personajelor - Manole

Opera si activitatea literara Vasile ALECSANDRI

Scrierile si activitatea publicistica a lui Vasile ALECSANDRI

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Balta Alba

Manastirea Argesului

Desteptarea Romaniei

Dumbrava Rosie

Dan capitan de plai

Miezul iernii

Iarna

Malul Siretului

Serile la Mircesti

Baraganul

Rodica

PENES CURCANUL

OASPETII PRIMAVERII

GERUL

VISCOLUL

SFARSIT DE TOAMNA

Despot Voda

Chirita in provintie

Toma Alimos

Constantin Brancovanul

Novac si corbul

Miorita

Hora Unirii

Oda ostasilor romani

CLEVETICI ULTRADEMAGOGUL

Manastirea Argesului de Vasile ALECSANDRI (Poezie)

Poezie populara culeasa de Vasile Alecsandri, 1874

Pe Arges in jos,
Pe un mal frumos,
Negru-voda trece[1]
Cu tovarasi zece,
Noua mesteri mari,
Calfe si zidari,
Si Manole, zece,[2]
Care-i si intrece.
Merg cu toti pe cale
Sa aleaga-n vale
Loc de manastire
Si de pomenire.
Iata, cum mergeau
Ca-n drum ajungeau
Pe-un biet ciobanas
Din fluier doinas,[3]
Si cum il vedea
Domnul ii zicea:
,,Mandre ciobanas,
Din fluier doinas!
Pe Arges in sus
Cu turma te-ai dus,
Pe Arges in jos
Cu turma ai fost.
Nu cumva-ai vazut
Pe unde-ai trecut
Un zid parasit
Si neispravit
La loc de grindis,
La verde-alunis?"
,,Ba, doamne,-am vazut
Pe unde-am trecut
Un zid parasit
Si neispravit.
Cainii cum il vad,
La el se repad
Si latra-a pustiu
Si urla-a mortiu."
Cat il auzea,
Domnu-nveselea
Si curand pleca,
Spre zid apuca
Cu noua zidari,
Noua mesteri mari
Si Manole zece
Care-i si intrece.
,,Iata zidul meu!
Aici aleg eu
Loc de manastire
Si de pomenire.
Deci voi, mesteri mari,
Calfe si zidari,
Curand va siliti
Lucrul de-l porniti,
Ca sa-mi ridicati,
Aici sa-mi durati
Manastire nalta
Cum n-a mai fost alta,
Ca v-oi da averi,
V-oi face boieri,
Iar de nu, apoi
V-oi zidi pe voi,
V-oi zidi de vii
Chiar in temelii!"

Mesterii grabeau,
Sferile-ntindeau,
Locul masurau,
Santuri largi sapau,
Si mereu lucrau,
Zidul ridicau,
Dar orice lucra
Noaptea se surpa![4]
A doua zi iar,
A treia zi iar,
A patra zi iar
Lucrau in zadar!
Domnul se mira
S-apoi ii mustra,
S-apoi se-ncrunta
Si-i ameninta
Sa-i puie de vii
Chiar in temelii!
Mesterii cei mari,
Calfe si zidari,
Tremurau lucrand,
Lucrau tremurand
Zi lunga de vara
Ziua pan-in seara,
Iar Manole sta,
Nici ca mai lucra,
Ci mi se culca
Si un vis visa,
Apoi se scula
S-astfel cuvanta:
,,Noua mesteri mari,
Calfe si zidari!
Stiti ce am visat
De cand m-am culcat?
O soapta de sus
Aievea mi-a spus
Ca orice-am lucra
Noaptea s-a surpa
Pan-om hotari
In zid de-a zidi
Cea-ntai sotioara,
Cea-ntai surioara
Care s-a ivi
Maini in zori de zi
Aducand bucate
La sot ori la frate.
Deci daca vroiti
Ca sa ispraviti
Sfanta manastire
Pentru pomenire,
Noi sa ne-apucam
Cu toti sa juram
Si sa ne legam
Taina s-o pastram:
S-orice sotioara,
Orice surioara
Maini in zori de zi
Intai s-a ivi,
Pe ea s-o jertfim
In zid s-o zidim!"

Iata-n zori de zi
Manea se trezi,
S-apoi se sui
Pe grad de nuiele
Si mai sus, pe schele,
Si-n camp se uita,
Drumul cerceta.
Cand, vai! Ce zarea?
Cine ca venea?
Sotioara lui,
Floarea campului!
Ea s-apropia
Si ii aducea
Pranz de mancatura,
Vin de bautura.
Cat el o zarea,
Inima-i sarea,
In genunchi cadea
Si plangand zicea:
,,Da, Doamne, pe lume
O ploaie cu spume,
Sa faca paraie,
Sa curga siroaie,
Apele sa creasca,
Mandra sa-mi opreasca,
S-o opreasca-n vale
S-o-ntoarca din cale!
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta,
Norii aduna,
Ceru-ntuneca
Si curgea deodata
Ploaie spumegata
Ce face paraie
Si umfla siroaie.
Dar oricat cadea
Mandra n-o oprea,
Ci ea tot venea,
Si s-apropia.
Manea mi-o vedea,
Inima-i plangea,
Si iar se-nchina,
Si iar se ruga:
,,Sufla, Doamne,-un vant
Sufla-l pe pamant,
Brazii sa-i despoaie,
Paltini sa indoaie,
Muntii sa rastoarne,
Mandra sa-mi intoarne,
Sa mi-o-ntoarne-n cale,
S-o duca de vale!"
Domnul se-ndura,
Ruga-i asculta
Si sufla un vant
Un vant pe pamant
Paltini ca-ndoia,
Brazi ca despoia,
Muntii rasturna,
Iara pe Ana
Nici c-o inturna!
Ea mereu venea,
Pe drum sovaia
Si s-apropia
Si amar de ea,
Iata c-ajungea!

Mesterii cei mari
Calfe si zidari,
Mult inveselea
Daca o vedea,
Iar Manea turba,
Mandra-si saruta,
In brate-o lua,
Pe schele-o urca,
Pe zid o punea
Si, glumind, zicea:
,,Stai, mandruta mea,
Nu te speria,
Ca vrem sa glumim
Si sa te zidim!"
Ana se-ncredea
Si vesel radea.
Iar Manea ofta
Si se apuca
Zidul de zidit,
Visul de-mplinit.
Zidul se suia
Si o cuprindea
Pan la gleznisoare,
Pan la pulpisoare.
Iar ea, vai de ea!
Nici ca mai radea,
Ci mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Mestere Manole!
Ajunga-ti de saga,
Ca nu-i buna, draga.
Manole, Manole,
Mestere Manole!
Zidul rau ma strange,
Trupusoru-mi frange!"
Iar Manea tacea
Si mereu zidea.
Zidul se suia
Si o cuprindea
Pan la gleznisoare,
Pan la pulpisoare,
Pan la costisoare,
Pan la tatisoare.
Dar ea, vai de ea,
Tot mereu plangea
Si mereu zicea:
,,Manole, Manole
Mestere Manole!
Zidul rau ma strange,
Tatisoara-mi plange,
Copilasu-mi frange!"
Manole turba
Si mereu lucra.
Zidul se suia
Si o cuprindea
Pan la costisoare,
Pan la tatisoare,
Pan la buzisoare,
Pan la ochisori,
Incat, vai de ea,
Nu se mai vedea,
Ci se auzea
Din zid ca zicea:
,,Manole, Manole
Mestere Manole!
Zidul rau ma strange,
Viata mi se stinge!"

Pe Arges in gios,
Pe un mal frumos,
Negru-voda vine
Ca sa se inchine
La cea manastire,
Falnica zidire,
Manastire nalta
Cum n-a mai fost alta.
Domnul o privea
Si se-nveselea
Si astfel graia:
,,Voi, mesteri zidari,
Zece mesteri mari!
Spuneti-mi cu drept,
Cu mana la piept,
De-aveti mesterie
Ca sa-mi faceti mie
Alta manastire
Pentru pomenire
Mult mai luminoasa
Si mult mai frumoasa!
Iar cei mesteri mari,
Calfe si zidari,
Cum sta pe grindis,
Sus pe coperis,
Vesel se mandreau
S-apoi raspundeau:
,,Ca noi, mesteri mari,
Calfe si zidari,
Altii nici ca sant
Pe acest pamant!
Afla ca noi stim
Oricand sa zidim
Alta manastire
Pentru pomenire,
Mult mai luminoasa
Si mult mai frumoasa.
Domnu-i asculta
Si pe ganduri sta,
Apoi poruncea
Schelele sa strice,
Scari sa le ridice.
Iar pe cei zidari,
Zece mesteri mari,
Sa mi-i paraseasca
Ca sa putrezeasca
Colo pe grindis,
Sus pe coperis.
Mesterii gandeau
Si ei isi faceau
Aripi zburatoare
De sindrili usoare,
Apoi le-ntindeau
Si-n vazduh sareau
Dar pe loc cadeau,
Si unde picau
Trupu-si despicau.
Iar bietul Manole,
Mesterul Manole,
Cand se incerca
De-a se arunca,
Iata c-auzea
Din zid ca iesea
Un glas nadusit,
Un glas mult iubit
Care greu gemea
Si mereu zicea:
,,Manole, Manole,
Mestere Manole!
Zidul rau ma strange,
Tatisoara-mi plange,
Copilasu-mi frange,
Viata mi se stinge!"
Cum o auzea,
Manea se pierdea,
Ochii-i se-nvelea,
Lumea se-ntorcea,
Norii se-nvartea,
Si de pe grindis,
De pe coperis,
Mort bietul cadea!
Iar unde cadea,
Ce se mai facea?
O fantana lina,
Cu apa putina,
Cu apa sarata
Cu lacrimi udata!

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.