Romanul
Enigma Otiliei constituie o revenire la formula obiectiva de roman, la metoda balzaciana. G. Calinescu afirma in 1933 ca, sub raportul formei epice, nu modelul lui Proust este necesar pentru romanul romanesc, ci acela tois-toian si balzacian: TY-pul Jiresc de roman romanesc este acela obiectiv. " Acest roman, sustinea scriitorul, trebuie sa fie interesat de cazurile individuale, in masura in care ele se transfigureaza artistic in tipuri: Psihologia unui individ na devenit artisticeste interesanta decat cand a intrat intr-un tip."
Prin urmare, G. Calinescu este un adept al clasicismului. Fiecare personaj din opera lui devine un exponent al unei anumite categorii umane.
Enigma Otiliei se integreaza in clasicism tocmai prin preocuparea pe care o vadeste autorul de a fixa in fiecare personaj o suma de trasaturi general umane, subordonate uneia dominante. Personajele sale nu sufera transformari, ramanand aceleasi sub aspectul structurii morale, de la inceputul pana la sfarsitul romanului.
Clasicismul Enigmei Otiliei nu este, desigur, un clasicism pur: el isi asimileaza unele din tendintele si mijloacele romantismului, ale realismului, tine seama de experientele curentelor moderne.
Enigma Otiliei este un roman de factura balzaciana, care exceleaza prin profunzimea observatiei morale si a mediului social. De romantism tine preferinta autorului pentru antiteza. Romanul incepe cu sosirea la Bucuresti a adolescentului Felix Sima, absolvent al Liceului Internat din Iasi, care, fiind orfan, vine sa locuiasca la unchiul sau, Costache Giurgiu-veanu, spre a putea urma in capitala Facultatea de Medicina. Data, locul desiasurarii actiunii si trasaturile personajelor sunt fixate, cu precizie balzaciana, din primele pagini ale cartii: intr-o seara de la in ceputul lui iulie 1909, cu pulin inainte de orele zece, un tanar de vreo optsprezece ani, imbra cat in uniforma de licean, intra in strada An-tim, venind dinspre strada Sfintii Apostoli cu un soi de valiza in mana, nu prea mare dar desigur foarte grea, fiindca obosii o trecea dintr-o mana intr-alta."
Romanul continua cu zugravirea in detaliu a interiorului casei lui Costache Giurgiuveanu si cu prezentarea personajelor care vor juca un rol important in viata lui Felix: Otilia, Pascalo-pol, Aglae, Simion si Aurica.
Rentier bogat, Costache Giurgiuveanu o intretine, pe Otilia Marcu-lescu, o tanara orfana, pe care intentioneaza sa o infieze. Amana insa mereu acest lucru, din avaritie. Otilia este invidiata si urata de familia surorii lui Giurgiuveanu, Aglae Tulea, care vrea sa mosteneasca averea fratelui sau.
Romanul urmareste doua planuri, care se impletesc pe intreaga durata a actiunii: in prim-plan autorul prezinta goana clanului Tulea dupa mostenirea lui Costache Giurgiuveanu; in cel de al doilea plan ne sunt infatisate destinul lui Felix si dragostea lui pentru Otilia.
Otilia este curtata delicat de mosierul Leoni-da Pascalopol, un barbat manierat, in varsta de cincizeci de ani, si iubita juvenil de Felix. Desi il iubeste pe Felix, ea se simte atrasa de generozitatea, experienta si cavalerismul lui Pascalopol, care stie sa o ocroteasca si sa ii satisfaca micile capricii.
Siguranta pe care i-o ofera Pascalopol o determina pe Otilia sa se casatoreasca cu el.
Neintelegand comportarea Otiliei, Felix o considera o enigma. Autorul insusi a remarcat ca enigma trebuie cautata mai curand in mintea lui Felix decat in faptura fetei: Pentru orice tanar de douazeci de ani, enigmatica va Ji in veci fata care ii va respinge, dandu-i lotusi dovezi de afectiune."
Felix va studia cu seriozitate, va deveni medic si profesor universitar, facand o casatorie stralucita. Otilia va ramane o amintire, o imagine a eternului feminin.
Pe celalalt plan, al luptei generate de mostenirea lui Costache Giurgiuveanu, clanul Tulea cunoaste declinul. Aglae Tulea, baba absoluta", in ciuda actiunilor disperate de a pune mana pe averea batranului, este invinsa chiar de ginerele ei, caci Stanica Ratiu, sotul Olimpiei, sub pretextul ca aduce un doctor, patrunde in casa lui Costache Giur-giuveanu si smulge de sub salteaua bolnavului sacul cu bani, provo-candu-i in acest chip moartea.
La sfarsitul romanului aflam ca Pascalopol ii reda Otiliei libertatea, aceasta devenind sotia unui conte.
Privind o fotografie recenta a Otiliei, pe care i-o arata Pascalopol, Fe-lix va vedea o figura straina, o Olilie maturizata, lipsita de gingasia de odinioara.
