Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Caracterizarea personajelor - Manole :: Manastirea Argesului de Vasile ALECSANDRI



Vasile ALECSANDRI Manastirea Argesului
Manole este personajul principal al baladei populare

"Monastirea Argesului", deoarece are o importanta decisiva in desfasurarea actiunii. Manole este totodata un simbol literar, deoarece el semnifica pe artistul genial, pe creatorul capabil de a

" realiza o opera perfecta si unica prin frumusetea si maretia ei. De aceea el ilustreaza mitul estetic in literatura populara, fiind un erou exceptional, inzestrat cu trasaturi iesite din comun, ca orice erou de

. balada, intrat, in acelasi timp, in legendele neamului romanesc.

Manole simbolizeaza ideea ca o creatie unica prin frumusete si

trainicie este totdeauna rodul sacrificiului de sine, al jertfirii i propriilor valori spirituale, in cazul sau iubirea.

Manole este mesterul cel mai priceput, singurul capabil de o

" zidire mareata, "cum n-a mai fost alta", fiind de Ia inceput caracterizat direct de catre autorul anonim, prin detasarea de ceilalti mesteri:

"Noua mesteri mari / Calfe si zidari / Si Manoli, zece, / Care-i si intrece". Inteligent si stapanit de patima creatiei, Manole sufera cumplit atunci cand zidurile se prabusesc, dar, fiind un om superior, nu poate munci in zadar: "Iar Manoli sta, / Nici ca mai lucra".

Ales de destin sa-si implineasca menirea de a construi un lacas unic prin frumusete si trainic, Manole comunica - prin vis - cu Dumnezeu, autorul anonim inzestrandu-1 cu puteri fantastice, fapt ce reiese indirect, atunci cand le povesteste celorlalti sfatul primit "aievea": "O soapta de sus / Aievea mi-a spus".



Statutul de geniu este sugerat de capacitatea lui de om superior de a-si asuma destinul, intregul lui comportament, gandurile si faptele subordonandu-se nelinistii interioare de creator: "Pan-om hotari / in zid de-a zidi / Cea-ntai sotioara, / Cea-ntai sorioara / Care s-a ivi / Mani in zori de zi / Aducand bucate / La soti ori la frate".

Trasaturile morale care-1 definesc reies tot indirect, din propriile vorbe si fapte si demonstreaza cinste, corectitudine si respectarea cuvantului dat. Manole le propune celorlalti mesteri sa faca un juramant prin care fiecare sa se angajeze ca respecta taina creatiei: "Noi sa ne-apucam / Cu toti sa giuram / Si sa ne legam / Taina s-o pastram:". Atitudinea lui este evidentiata de verbele la persoana I plural, de la sfarsitul fiecarui vers.

Desi animat de patima creatiei, slabiciunea umana il cuprinde numai din dragoste profunda pentru Ana, atunci cand invoca divinitatea sa dezlantuie stihiile naturii ca s-o opreasca din drum. Patima pentru creatie il face darz si tenace si, desi este tulburat sufleteste, desi durerea este nimicitoare, el isi zideste sotia, hotarat sa-si implineasca menirea artistica. Atitudinea lui Manole este ilustrata de verbe sugestive pentru starea lui sufleteasca: "turba", "saruta", "ofta", "tacea", "zidea". El isi asuma sacrificiul de sine, isi jertfeste iubirea, zidind-o in peretii manastirii, deoarece intelege ca acesta este pretul pe care trebuie sa-1 plateasca pentru a desavarsi o creatie care sa dainuiasca in eternitate, el insusi intrand in nemurire prin opera sa unica si prin iubirea profunda pentru Ana, cu care se uneste pentru totdeauna prin moarte. Fantana din-finalul baladei este un simbol al eternizarii artistului prin jertfa de sine, care este sfasietoare si dureroasa, stari sugerate de apa sarata a lacrimilor.

Cea mai mare parte a trasaturilor lui Manole sunt dezvaluite prin caracterizare indirecta, din propriile ganduri si fapte, sau prin dialogul cu profunde semnificatii in conturarea personalitatii exceptionale a artistului, atunci cand acesta comunica prin vorbe cu mesterii, cu voda, cu Ana sau cu divinitatea.

O alta modalitate de caracterizare o constituie antiteza, Manole fiind in opozitie subtila cu ceilalti mesteri, de care se diferentiaza prin maiestrie - "care-i si intrece" si in contradictie cu Negru-voda, fata de care mesterul are o superioritate morala si spirituala - "noi stim / Oricand sa zidim / Alta monastire, / Pentru pomenire, / Mult mai luminoasa / Si mult mai frumoasa!".

Pentru trasaturile sale exceptionale, Manole se bucura de simpatia si admiratia autorului anonim, care reies mai ales portretizarea directa din finalul baladei: "Manea se perdea, / Ochii-i se-nvelea / [] Mort bietul cadea!".

Portretul fizic lipseste, deoarece Manole este un simbol mitic, ilustrand credinta ca orice creatie unica prin frumusete si care sa dainuie peste timp este rodul sacrificiului de sine, pe care artistul il face din patima mistuitoare care-1 stapaneste.

Ana este personaj secundar, deoarece apare numai in tablourile al treilea si al patrulea. Ea are aceeasi tinuta morala superioara ca a lui Manole, iubirea lor fiind cu totul aparte prin daruire totala si devotament, situandu-se la inaltimea creatiei unice si trainice. Ea reprezinta motivul femeii destinate sacrificiului, fiind aleasa pentru loialitatea si increderea nemarginite fata de Manole. Ana reuseste sa invinga toate obstacolele, asemenea unui personaj de basm, fiind inzestrata cu trasaturi exceptionale pentru a reusi sa treaca pyin ploaia si vantul dezlantuite de divinitate, din iubirea arzatoare pentru sotul ei: "Mandra n-o oprea,/ Ci ea tot venea / Si s-apropia".



Portretul fizic lipseste, dar autorul anonim sugereaza in mod direct frumusetea si gingasia Anei prin metafora "Sotioara lui, / Floarea campului!".




Inocenta, sincera si increzatoare in sotul ei, Ana traieste dureros iluzia jocului, singura ei jeluire se refera la copilul ce urma sa se nasca, sugerand anticipat o puternica dragoste materna. Suferinta Anei si simpatia autorului anonim sunt exprimate prin repetitia impresionanta a versurilor: "Iar ea, vai de ea! /Nici ca mai radea,/() Dar ea, vai de ea, / Tot mereu plangea".

In plan metaforic, Ana devine co-autor al constructiei unice, gestul ei de a se lasa zidita simbolizand dragoste profunda pentru Manole, iar faptul ca reuseste sa treaca probele stihiilor o defineste ca initiata, capabila sa implineasca, impreuna cu sotul ei, creatia mareata. insusirile Anei se dezvaluie in mod direct de catre autorul anonim sau indirect, prin comportamentul si felul de a vorbi ale personajului.

Negru-voda este un personaj secundar, deoarece participa la actiune numai in trei tablouri. Este un personaj atestat istoric, deoarece este ctitorul Tarii Romanesti, dar manastirea Argesului a fost construita in vremea domnitorului Neagoe Basarab. Autorul anonim a preferat insa sa plaseze constructia in vremuri stravechi, in timp mitic romanesc.

Voievodul este orgolios si autoritar, el alege pe cei mai priceputi mesteri ca sa construiasca un lacas religios "Cum n-a mai fost alta" si, gasind zidul parasit, decide locul constructiei: "Aici aleg eu / Loc de monastire / Si de pomenire". Crud si violent, el ii ameninta cu moartea pe mesteri, daca acestia nu vor reusi sa cladeasca manastirea atat de frumoasa precum si-o doreste el: "Iar de nu, apoi / V-oi zidi pe voi, / V-oi zidi de vii / Chiar in temelii".

Negru-voda, in antiteza cu Manole, este arogant si egoist, autorul anonim caracterizandu-l indirect prin faptele lui. Atunci cand zidurile se surpa, voda ii ameninta cu brutalitate pe mesteri: "Domnul se mira / S-apoi ii mustra, / S-apoi se-ncrunta / Si-i ameninta / Sa-i puie de vii / Chiar in temelii!". Infatuarea si violenta voievodului inspaimanta pe mesteri, care nu mai lucreaza din pasiune, ci de teama: "Tremura lucrand, / Lucra tremurand". Este ipocrit, necinstit si nu-si respecta cuvantul dat la inceputul baladei, cand le promisese mesterilor ca daca vor reusi sa zideasca manastirea ii va rasplati pe masura muncii: "Ca v-oi da averi, / V-oi face boieri". Negru-voda este inzestrat cu sensibilitate artistica si cand vede "falnica zidire" se bucura, avand satisfactia reusitei: "Domnul o privea / Si se-nveselea". Cand afla ca mesterii ar putea construi si alta manastire "Mult mai luminoasa / Si mult mai frumoasa!", egoismul si infatuarea il duc la o decizie criminala; poruncind sa li se ia schelele si scarile, ca sa sfarseasca parasiti pe acoperisul manastirii.

Principala trasatura a voievodului este orgoliul nemasurat, reiesit din faptele si vorbele sale pline de cruzime, pe care autorul anonim le ilustreaza foarte sugestiv: "Domnu-i asculta /Si pe ganduri sta /[-»»] Iar pe cei zidari, / Zece mesteri mari, / Sa mi-i paraseasca, / Ca sa putrezeasca, / Colo pe grindis, / Sus pe coperis".

Caracterizarea indirecta a eroilor se realizeaza prin fapte, ganduri, relatii cu alte personaje - Manole, Ana, mesterii, voda -, precum si prin antiteza cu personajul negativ al baladei, Negru-voda -care intruchipeaza orgoliul nemasurat si cruzimea conducatorului infatuat.

Pentru a evidentia trasaturile personajelor, autorul foloseste cele trei moduri de expunere. Naratiunea scoate in evidenta calitatile morale ale eroului, descrierea pune in lumina comuniunea cu natura, iar dialogul evidentiaza starile sufletesti si gandurile personajelor, precum si relatiile dintre ele.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.