Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Tudor Vlad








Tudor Vlad - biografie - (opera si scrierile)

 

VLAD Tudor, se naste la 25 apr. . Cluj.

Prozator.

Parintii: Ion Vlad" class="navg">Ion Vlad si Carmen (n. Cotutiu), prof. la Facultatea de Litere a Univ. din Cluj. Liceul Teoretic nr. 15 din Cluj-Napoca (bacalaureatul in 1978). Licentiat al Facultatii de Lb. si Literatura Romana a Univ. din Bucuresti (1979-l983). Corector (1982-l983), apoi redactor (1983-l989) la revista Tribuna. Debut in 1978 cu proza in Tribuna. Debutul editorial cu romanul Al cincisprezecelea (1981). Alte romane: Ascensiune nocturna (1984), Portile serii (1987), Adunarea si scaderea zilelor (1988). Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor pe . Fata de alti colegi de generatie, Tudor Vlad a debutat direct cu roman.

Epica sa este axata pe investigarea cotidianului, a dramelor si reveriilor sufletesti mediocre, usor parodiate, pentru a dezvolta, in subtext, un plan secund revelator, care duce inspre simbol si parabola.

Proza lui Tudor Vlad sta sub semnul realismului simbolic. Primul roman, Al cincisprezecelea (1981), pare scris si rescris din maimulte perspective epice, in conformitate cu procedeele modeme folosite, incercind sa dezvolte pe citeva nivele de text o intriga lipsita in general de actiune. Cronica unui sat izolat, peste care trece razboiul, stagneaza inca de la primele pagini. Ni se povesteste rapid tot ceea ce era de povestit: sosirea strainului la Corba, alegerea „conducatorului", ocupatia inamica si,micile" represiuni si umilinte, venirea celorlalti, plecarea lui Marin (primul dintre corbeni care paraseste satul), in fine - alte intimplari marunte. Tabloul e realist, nelipsit de vigoare epica, desi incursiunile in trecutul personajelor si mai ales descrierile si scenele panoramice plutesc intr-o vaga poezie mitica. Aerul misterios deriva nu din imprecizia notatiei sau a relatarii epice, dimpotriva extrem de minutioase, ci din evitarea unor dezvaluiri directe si definitive. S-ar putea spune ca atmosfera aceasta de asteptare (o asteptare oarba, fara tel) e mai romanesca decit personajele si mobilarile actiunii lor. in partea a doua, ceva mai ampla, acelasi subiect este reluat si repovestit de naratori implicati ei insisi in faptele expuse. Aparent intregul se fragmenteaza si relativizeaza, dar in acelasi timp istorisirea se elibereaza treptat de constringerile realului, avansind spre fantastic si interiorizind discursul in monolog. Textele incep sa se suprapuna, sa se intrice unul in altul, dind impresia unei interventii din afara, miraculoase.



Pentru a nu plictisi, se pune mai apasat accentul pe notatia psihologica si moralista, cu toate ca autorul nu face propriu-zis analiza si nici nu moralizeaza. Acestea tin de consistenta insasi a textului, a manierei de a scrie. Nu mai putin compozitia circulara confirma din nou intentia stagnarii: cartea incepe si sfirseste la fel si inca din perspectiva privilegiata a unei priviri panoramice, „dumnezeiesti" - cea a pictorului, exact in momentul in care acesta isi paraseste locul „de sus" de pe Muntele Vornicului. Dar, desi se clarifica rolul pictorului, finalul ramine la fel de indecis, facind sa sporeasca rezonantele profunde ale cartii: „Am pleca! pe drumul doar banuit in bezna in vreme ce stropii de ploaie deveneau tot mai grei, izbind rar pamintul, ca niste lovituri de ciocan linistite si napraznice in fata carora se prefac in praf case, cuvinte si semintii". De fapt, chiar aparitia la inceput a „strainului", pe care localnicii il vor numi Constantin, sparge toate conventiile. Naratiunea aparent traditionala, daca o suprapunem peste materialul arhaic pe care-l transcrie, nu evolueaza deloc asa cum ne-am astepta, adica linear si previzibil.

Satul e plin de ciudatenii, iar personajele sint de fapt simboluri. Iata-l pe Ion Aldea, „conducatorul" satului, care, de rusine, innebuneste. El e al paisprezecelea din semintia Aldestilor, iar in ultima zvicnire de constiinta inaintea nebuniei, ne surprinde prin tonul vehement eshatologic al monologului sau: „sintem pe calea pierzaniei, ne e sortit noua, celui de-al paisprezecelea neam, sa ingropam lumea". Poate ca „al cincisprezecelea" nu va mai fi un neam sau o semintie, ci un individ superior, de o alta conditie, eliberat de complexe, de orgolii si vanitati. Romanul dezvolta o parabola a conditiei umane captive, proiectata intr-un destin prea strimt, sufocant. Tudor Vlad are obsesia spatiilor inchise nelasind nici o speranta de salvare eroilor sai. Mai „realist", cu alunecari vadite spre reportaj / pseudo-rsportaj, este al doilea roman, Ascensiune nocturna (1984). Dar si de asta data planul simbolic se insinueaza cu discretie in viata cotidiana a personajelor, le modifica substantial existenta. Uneori, simbolul traieste separat, anecdotic, precum in legenda „Pasararului" povestita de un localnic. Pretextul epic il constituie, in roman, constructia unei conducte pe platoul din apropierea orasului Pobreni, topos al unei lumi izolate cu totul de civilizatie. „Eroii" sint ingineri, muncitori, locuitori din satele din jur, din rindul carora se remarca (nu neaparat „pozitiv") autoritatile locale. De fapt, sub aparenta imaginilor de reportaj, pe cit de mobilizator pe atit de conventional, se ascunde o atitudine acida, virulent-ironica. Nimic „inaltator" si „eroic" in sensul sloganelor la ordinea zilei pina la capat. Nici Ion Stanila, „eroul din conducta", care va reusi sa repare o grava greseala a constructorilor, nu are nimic eroic in gestul sau inocent. Totul e „laudat" in prima instanta pentru a fi de fapt ironizat: autorul ne propune un savuros exercitiu de antifraza epica. Incit „Totul e bine", titlul celei de a doua parti a romanului, trebuie citit, fara nici un alt echivoc, „Totul e rau" etc.

Autorul scrie „frinturi din cronica vremii", uneori „cu ajutorul" inflacaratului reporter Felician Ciorogaru de la ziarul local.

Totodata, insa, face trimitere expresa, in text, la Procopius din Cezareea. Fata de performanta istoricului bizantin, el nu poate scrie doua istorii (una secreta si alta oficiala), ci una singura, dar care sa le contina simultan pe amindoua (in maniera lui M. Sin din Schimbarea la fata). Oscilatia permanenta intre reportajul ironic si registrul mitic-simbolic intretine o anumita ambiguitate, ca un subtil joc intelectual, in jurul faptelor consemnate. Nici unul dintre personaje nu se detaseaza in mod deosebit. Ca si in romanul anterior, se observa proliferarea vocilor narative si multiplicarea perspectivelor. Grija autorului, a „cronicarului", e de a mentine un permanent si incitant dialog cu cititorul, real sau prezumtiv. Aceste interventii pragmatice plaseaza proza lui Tudor Vlad in sfera cautarilor experimentaliste modeme. Spre final, Ion Stanila revine, dar intr-o alta ipostaza decit aceea de „erou". El si-a pierdut total inocenta. Se comporta la fel ca toti ceilalti navetisti, mai mult sau mai putin abrutizati, ilustrind o psihologie caracteristica „mediilor sociale vagante, populate de o lume pestrita^ alunecoasa si, in fond, simpatica" (P. Poanta ). La baza romanului urmator, Portile serii (1987), sta un procedeu de intertextualitate. Cel putin prima parte a cartii, Terente si Didina, e o replica parodica a cunoscutului slagar de mahala. Doua cupluri, Didina si Visarion Ionescu, respectiv Felicia si Pompiliu Popovici, ilustreaza contrapunctic o situatie epica desprinsa din banalul cotidian standardizat (un adevarat univers al kitsch-ului). A doua parte a romanului induce o perspectiva simbolica, incercind sa refaca coerenta unei lumi distrusa anterior.



Personajele traiesc de asta data o experienta a trecerii, cum s-a spus. Poarta, ca si seara, sint simboluri ale trecerii. Din aceasta noua perspectiva, Visarion Ionescu este „alesul": precum in romanele lui N. Breban (fara adincimea de viziune a acestuia, dar cu un plus de credibilitate), personajul sufera, spre final, o spectaculoasa metamorfoza. Supus unei operatii de orbire temporara (numita in termeni medicali blefarorafie), eroul este obligat la o indelungata si chinuitoare calatorie endopsihica, adevarata proba a labirintului.

La capatul acestei incercari initiatice se produce regenerarea, modificarea interioara a eroului care-l scoate complet din orizontul existentei anterioare mediocre. Se pare ca autorul deschide mai multe piste de lectura, dintre care unele false, anume pentru a le ironiza. Fata de romanul anterior, parodicul e mai mult livresc decit existential, in sensul ca obiectul intentiei parodice il constituie, de asta data, chiar literatura „de observatie" (Ioana Bot). Adunarea si scaderea zilei (1988) confirma aceeasi linie epica a trecerii subtile de la radiografierea minutioasa a cotidianului la simbol, de la parodie la parabola. Pretextul il constituie valorificarea unui jurnal apartinind strabunicului autorului, Victor Vlad, refugiat la Iasi in timpul primului razboi. Scrierea are un mai pronuntat caracter de „roman de familie", cu o tenta .vadit subiectiva si autobiografica nedisimulata. Romanul insusi e redactat sub forma unui jurnal, un .jurnal al jurnalului": structura epica deschisa, bazata pe intertextualitate, dar si pe proiectia reflexiva si autoreflexiva de proportii ample. Autorul nu se mai „ascunde" dupa personajele sale, e implicat cu toata fiinta in drama surda a existentei cotidiene. Tudor Vlad scrie acum o proza de autocomentariu existential si livresc, cu numeroase trimiteri la cartile si personajele anterioare, chiar si la unele proiecte abandonate. Autorul da impresia ca se afla intr-un moment de impas, dar si de rascruce ih creatia sa, inlocuind reportajul cu jurnalul, romanul direct cu meta-romanul. Este limpede ca se incheie aici o prima etapa a scrisului sau.

OPERA:
Al cincisprezecelea, roman, Cluj-Napoca, 1981;
Ascensiune nocturna, roman. Bucuresti, 1984;
Portile serii, roman. Bucuresti, 1987;
Adunarea si scaderea zilelor, roman, Bucuresti, 1988.


REFERINTE CRITICE:
Irina Petras, in Steaua, nr. 7, 1981;
V. Bugariu, in Luceafarul, nr. 22, in 1981, Cornel Moraru, Textul si realitatea, 1984;
R. G. Teposu, in Flacara, nr. 13, 1985;
V. Tascu, in Contemporanul, nr. 26, 1985;
P. Dugneanu, in Luceafarul, nr. 26, 1985;
M. Papahagi, in Tribuna, nr. 9, 1985;
Cr. Miiller, in Tribuna, nr. 11, 1986;
E. Simion, in Romania literara,m. 17, 1987;
Gh. Glodeanu, in Tribuna, nr. 43,1987;
Ioana Bot, in Tribuna, nr. 21, 1987;
P. Poanta, in Steaua, nr. 10, 1987;
Gh. Glodeanu, in Tribuna, nr. 43, .

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care


loading...




Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Tudor Vlad

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Tudor Vlad





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text




loading...