Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Tudor ARGHEZI



    Tudor ARGHEZI - poza (imagine) portret Tudor ARGHEZI



    Despre TINCA

    alte articole, referate, eseuri si sinteze literare

    TINCA - analiza literara







TINCA - analiza literara de Tudor ARGHEZI



Tudor ARGHEZI TINCA
Cosul ei cu soare,

Proptit in sold, pe cingatoare,

Ducea snopi de ochi galbeni, cu gene de lapte,

Si garoafe de noapte.

in sanul ei ca mura

isi pironeau cautatura

Domnii zvelti din jurul mesii.

- "Cine mai ia florile miresii?"

Fa, Tinco, fa! papucii de matase, Margelele, cerceii nu ti i-a dat Nastase - Si-n fiecare desti cate-un inel Nu ti 1-a strans, cu mainile lui, el.

Cine ti-a framantat carnea de abanos Si ti-a baut oftatul mincinos? Cui i-ai dat, fa, sa ti-o cunoasca Faptura ta imparateasca?

Cine ti-a dezlegat parul cu miros de tutun? Cine ti-a scos camasa, ciorapul?



Cine ti-a ingropat capul

Nebun,

in bratele lui noduroase, paroase,

Si te-a-nfrigurat fierbinte pana-n oase?

Tu n-ai voit sa spui

Nimanui

Unde innoptai,

Curva dulce, cu margaritarel de mai!

Vezi, Nastase osanditul Nu te-a patruns decat o data; Si-atuncea toata, Cu lot cutitul.



Tinca este o poveste - o nuvela, daca vrem - despre crima pasionala a lui Nastase, "osanditul", caruia rapsodul ii este purtatorul de cuvant. Tiganca cea frumoasa, florareasa, este ca insasi o floare de mucegai, minune a lumii rasarita la periferie: "Din bube, mucegaiuri si noroi / Iscat-am frumuseti si preturi noi", va spune Arghezi in Testament, perfect constient de extraordinara innoire adusa in limbajul poetic. Este o prejudecata stupida si o grava eroare, o nedreptate adusa idiomului national, sa clasifici vocabularul in cuvinte "frumoase" si in altele "urate", neprielnice poeziei. Totul depinde de context, de mestesugul alaturarii culorilor (Arghezi este cel mai mare poet pictor al nostru; in timp ce Eminescu sau Bacovia sunt mai curand muzicalI), prin care un biet bordei de mahala, ori o franghie cu rufe intinse la soare, pe malul Lacului Tei, transcend spre un tablou de geniu, pe care l-ar putea zugravi un Luchian. Omenescul adanc trece inaintea a toate si a tot. Frumusetea Tincai robeste: ea poarta un "cos cu soare", plin adica de margarete salbatice ("snopi de ochi galbeni, cu gene de lapte") si "garoafe de noapte", si mai are sanul "ca mura", tiganca fiind. Ca atare, nu i te poti adresa decat cu ,fa, Tinco, fa". Atat de frecventul, popularul, expresivul si "suburbanul" (in inteles majoR) apelativ, de Arghezi a fost introdus mai intai in poezia romaneasca, de la nivelul literaturii zise "culte", caci in cea populara si lautareasca exista de multa vreme. Ea poarta cercei si margele, cate un inel in fiecare "desti" (deget ar fi fost imposibil in context!), cate un inel, nu se mai stie de cine daruite. Deoarece oftatul ei este "mincinos" si Nastase fierbe, chiar si in puscarie fiind, de manie ca nu stie cine i 1-a "baut", cine "i-a framantat carnea de abanos", cine s-a bucurat de "faptura ei imparateasca". Se va zice, poate, ca ne dedam la o descriere a textului. Nu avem aceasta intentie! Si, daca asta se intelege, inseamna ca nu stim sa ne exprimam cum trebuie. Voim doar sa punctam "coloratura" limbajului poetic arghezian, cu totul inedit, original, in intregul ciclu al Florilor de mucigai (la loc de cinste stand si alte bucati antologice: Pui de gai, La popice, Ion Ion, Fatalaul, Candori, Sici, bei, RadA). Asa, spre exemplu, exceptionalul vers, ce-si afla asemanare, prin franchetea lui superba, numai in "divina" (la propriu si la figuraT) Cantare a cantarilor din Sfanta Scriptura:





"Curva dulce, cu margaritarel de mai".



Arghezi nu scrie in vers "clasic", dupa cum nu are nici "stil frumos si antic". Dar nu practica nici versul asa-zis "liber" sau "alb", precum atatia dintre modernii care au urmat lui Lucian Blaga. Rima este la el de rigoare, insa vine totdeauna intr-o subtila combinatie cu ritmul, combinatie dictata de necesitatea expresiei celei mai nimerite subiectului, temei. Versurile, mai lungi sau mai scurte, sunt de fiecare data altfel dispuse, urmand rostogolirea cat mai fireasca a debitului verbal, mai totdeauna de o irepresibila, fermecatoare oralitate. Exemplul (echivalent sau, poate, chiar intrecut numai in Blesteme sau in FatalauL) cel mai potrivit il putem afla si in piesa analizata aici. Strofa, cu propozitiile si cuvintele de neclintit, se structureaza in functie de avalansa intrebarilor "osanditului" Nastase care si-a incredintat obida, "povestea" sa de criminal, poetului. Versurile au dinamica tumultuoasa, precipitata la maximum, "povestitorul" confundandu-se definitiv cu "eroul" sau. Ele se cer recitate, dupa cele doua intrebari "retorice" de la inceput, intr-un fel de accelerando furibund:






Cine ti-a dezlegat parul cu miros de tutun?

Cine ti-a scos camasa, ciorapul?

Cine ti-a ingropat capul

Nebun,

in bratele lui noduroase, paroase,

Si te-a-nfrigurat fierbinte pana-n oase?



Respingand-o, in numele "masurii de aur a lirei" si a superbei "ode pindarice", Ion Barbu taxa poezia lui Arghczi drept "anecdotica", "depresiva, de spovedanie si atmosfera", fara a lua in seama ca, chiar incepand cu Homer, dar mai cu seama de la Francois Villon incoace, se poate realiza lirismul cel mai pur printr-o extraordinara concentrare a epicului. Cum se intampla si in aceasta poezie a lui Arghezi si ca in majoritatea celor incluse in ciclul Flori de mucigai, publicate in anul 1931.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.