Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Psalmii - dileme existentiale de Tudor ARGHEZI



Tudor ARGHEZI Psalmi
Prima semnificatie a psalmului este aceea de imn religios biblic la vechii evrei si, ulterior, la crestini, cantec de lauda inchinat lui Dumnezeu. Primii psalmi apartin regilor David si Solomon si prezinta un puternic accent de oda, fiind scrisi intr-o tonalitate de preamarire umila a divinitatii. Literatura laica a preluat aceasta specie de la cea religioasa, transformand-o si imbogatind-o tematic si expresiv, fara a-i distruge insa sensul originar. inceputurile literaturii romane sunt legate de traducerea in versuri a psalmilor biblici de catre mitropolitul Dosoftei, moment ce marcheaza un inceput de lirica filosofica autentica.

Spirit patetic si nelinistit, Tudor Arghezi gaseste in Psalmi un tip de poezie liturgica si filosofica, o formula adecvata personalitatii sale contradictorii, scriind saisprezece asemenea poeme fara titulaturi distincte, carora li s-au adaugat Psalmii de tinerete, Psalmistul, Psalmul de taina, Psalmul mut.



Psalmii ocupa un loc aparte in creatia argheziana, concentrand momentele de varf ale unei probleme existentiale insolubile si obsedante. Experienta de la Cernica se vadeste mai ales la nivelul vocabularului impregnat cu termeni religiosi, dar nu perspectiva strict teologica e specifica psalmistului. Dumnezeirea ingaduie, la Arghezi, acceptiuni multiple : religioasa, gnoseologica - divinitatea conformandu-se cu adevaratul absolut ca tinta suprema a fiintei umane -, etica - voia de bine, frumos si adevar". Psalmul, desi incarcat de prezenta divinului, depaseste latura misticului, devenind o dezbatere continua despre conditia umana, o lupta a omului cu el insusi, cu sentimentul de solitudine.



Asa cum arata Nicolae Balota, esentiala este in Psalmi refacerea repetata, insistenta, chiar monotona a situatiilor arhetipale ale omului in fata divinitatii", incat patosul psalmilor deriva din situatia aparte a infruntarii si confruntarii dintre om si divinitate. Deoarece divinitatea nu raspunde, dialogul nu se poate infiripa. Poetul este condamnat la singuratate, iar glasul sau rasuna intr-un vid imens (Doar mie, Domnul, vesnicul si bunul/ Nu mi-a trimis de cand ma rog nici-unul"). Absenta insa nu dezarmeaza fiinta. intre credinta si tagada, cautarea este neobosita, chiar daca disperata: in rostul meu tu m-ai lasat uitarii/ Si ma muncesc din radacini si sanger/ Trimite, Doamne, semnul departarii,/ Din cand in cand, cate un pui de inger". Poetul, insemnat cu har (Port in mine semnul, ca o chezasie/ Ca am leacul mare-al mortii tuturor"), este stapanit de o sete nepotolita de a cunoaste, care se izbeste de zidul nepatruns". Vointa de a-si asuma, intr-un gest sfidator, conditia de muritor, elanul vital al celui care nu ocoleste obstacolele, ci le iese in intampinare sunt urmate de indoiala, de sentimentul acut al parasirii: Tare sunt singur, Doamne, si piezis/ Copac pribeag uitat in campie".

Explorarea psalmistului este infrigurata, resemnarea ii este straina si nu poate accepta supunerea neconditionata la un destin: Nici rugaciunea poate nu mi-e rugaciune/ Nici omul meu nu-i poate omenesc/ Ard catre tine-ncet, ca un taciune/ Te caut mut, te-nchipui, te gandesc". Absenta nu anuleaza credinta, speranta in relevarea sacrului, dar ruga si cantul sunt opacizate, cuvintele isi tradeaza propriile limite. Prin insasi conditia sa, omul este supus propriei libertati de a se razvrati.




Disperarea capata materializare atunci cand poetul exclama, asemenea lui Toma Necredinciosul : Vreau sa te pipai si sa urlu: Este!", in vreme ce pana acum Dumnezeu era numit doar prin forme de maxima nedeterminare - cineva", nu se stie cine". in monografia inchinata lui Tudor Arghezi, Pompiliu Constantinescu apreciaza ca Psalmii arghezieni ne indica o aproximare a divinitatii printre indoieli, mahniri, revolte, chemari patetice si asteptari istovite: sete de divin, de absolut, coplesita de o mare ariditate morala", incat ciclul psalmilor alcatuieste o confesie nestanjenita, un monolog in jurul Duhului divin, in care poetul isi dezvaluie individualitatea dramatic alcatuita". Cunoasterea absoluta fiindu-i interzisa omului, acesta il neaga pe Dumnezeu, devenind talhar de ceruri". Nicolae Balota vorbeste de un deus absconditus care nu numai ca refuza sa i se arate eului cunoscator, dar nici nu-i da vreun semn al existentei sale.

Monologul arghezian se construieste treptat in jurul ideii de divinitate, amestecand umilinta cu invectivele, tanguirile cu revolta,* raceala cu binecuvantarile, intr-o eterna cautare a raspunsurilor.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.