Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




Titus POPOVICI - biografie - (opera si scrierile)

 

(penumele la nastere: Titus Viorel), n. 16 mai 1930, Oradea - m. 29 oct. 1994.

Prozator, scenarist si dramaturg.

Fiul functionarului de posta Augustin Popo-vici si al Floricai (n. Ciupe), invatatoare. Scoala primara inceputa la Oradea, continuata la Arad, unde POPOVICI urmeaza si o parte a studiilor liceale (la "Moise Nicoara", intre 1941-1945), continuate la Oradea (Liceul "Em. Gojdu", 1945-1949), unde isi da si bacalaureatul. Facultatea de Filologie a Univ. din Bucuresti (1949-1953), fara licenta, inca student, e inspector in Ministerul Artelor (1952), la Directia Teatrelor. Dupa absolvire, nu mai ocupa nici o functie, devenind scriitor liber-profesionist. Debut cu un eseu in Revista elevilor (1947); dar adevaratul debut literar, cu schite si povestiri scrise in colab. cu Fr. Munteanu, publicate in Viata Romaneasca (1950), apoi in voi. Mecanicul si altii oameni de azi (1951). O prima culegere de Povestiri (1955), scoasa independent, ramane neconcludenta pentru posibilitatile prozatorului. La scurta vreme, apare insa romanul Strainul (1955), evocare a ultimilor ani de razboi si a perioadei imediat urmatoare, cu luptele ei politice si mutatiile in constiinte. Bine primita de critica, scrierea il consacra pe P., fiind urmata, la scurt interval, de al doilea roman, Setea (1958), fresca a vietii rurale ardelene in momentul de rascruce istorica a primilor ani postbelici. Dupa o piesa de teatru (drama Passacaglia, 1960) si un memorial de calatorie in Cuba (Cuba, teritoriu liber al Americii, 1962), scriitorul se va dedica aproape integral producerii de scenarii cinematografice. Revine la literatura, in 1970, cu o nuvela remarcabila (Moartea lui Ipu). Avandu-si punctul de pornire in scenariul filmului cu acelasi titlu, piesa Puterea si adevarul (1973) intrupeaza dramaturgie teme si conflicte caracteristice literaturii anilor 50.



Observarea constiintelor friabile este vocatia adevarata a lui P., desi scriitorul a fost atras, cu o forta mai presus decat aceea a inzestrarii sale, catre naratiunea aparent de tip obiectiv, cu arhitectura sobra si fortificatii epice riguroase, unde actele eroilor sunt justificate mai putin prin structura launtrica si in primul rand prin evenimente exterioare, indeobste de mari proportii istorice, in valmasagul carora individualitatile se pierd in anonimatul multimii amorfe. Personajele sunt smulse din existenta proprie pentru a participa la viata colectiva, transforman-du-se din factori determinanti in factori determinati de un mecanism implacabil. Exemplare totusi, destinele semnifica imprejurari generale, sugerand o schema de evolutie istorica, politica si sociologica nu lipsita de facilitati; psihologia este deseori abandonata in favoarea demonstratiei, existenta concreta este sacrificata in folosul unei abstractii conforme cu un model utopic. Preferinta scriitorului pentru o ambianta istoriceste spectaculoasa, plasarea actiunii in momente hotaratoare pentru destinul unor mari colectivitati, mentinerea in permanenta a unui fundal de planuri supraindividuale sunt expresii ale raportarii si ale conformarii la un scenariu generalizam. Elementele epice au de aceea o functie mai mult exemplificatoare. Romanul Strainul (1955) incepe cu descrierea in ton sarcastic a unui stramt interior unde sunt ingramadite obiecte uzate de tot felul si se incheie cu prezentarea unei mari manifestatii populare, revarsata intr-o piata; linia imaginara care uneste cele doua spatii, unul inchis, apasator, sufocant, altul cuprinzator, larg, liber, deschis, rezuma simbolic evolutia eroului cartii, un adolescent ce intra in viata publica. Dar mai presus decat vointa acestor incadrari se afla caracteristica preferinta a scriitorului pentru ceea ce este nestatornic, alunecator, imprevizibil, de obicei personajele prozei lui POPOVICI fiind ori naturi aflate sub dominatia incertitudinii, ori indivizi ce trec prin crize profunde - adolescenti nelinistiti, intelectuali sovaielnici din pricina excesului de autoanaliza si reflectie, mic-burghezi intimisti, membri ai unor comunitati sociale constituite ce cad sub loviturile nemiloase ale schimbarilor politice etc. Strainul, roman al radicalizarii constiintei unui adolescent, contine, totusi, mai mult protestul dezorganizat impotriva unei lumi marginite si a unei existente mediocre decat integrarea intr-o ordine noua, iar in Setea (1958), figurile cele mai puternic reliefate literar sunt profesorul Suslanescu si invatatorul Teodorescu, eroi, totusi, de rang secundar in arhitectura cartii, intrucat adevaratul ei obiectiv este sa desemneze, evolutia unei colectivitati rurale. In nuvela Moartea lui Ipu (1970), constiinta rupturii ce separa lumea adultilor, corupta moral si intelectual, si universul pur al copilariei duce la un refuz al maturizarii, ca in proza lui Salinger; insa POPOVICI nu analizeaza atat desfasurarea crizei, cat o explica si o rezolva in functie de mari forte exterioare (sfarsitul razboiului, prabusirea vechiului sistem social, dereglarea normelor de viata existente). Proiectate pe fundalul unor imprejurari exceptionale, faptele cele mai firesti capata o semnificatie speciala. in Strainul, un adolescent isi manifesta fronda tipica varstei prin gesturi sfidatoare ce vizeaza mai curand socarea unui mediu obtuz decat distrugerea sau macar modificarea lui; Andrei Sabin isi verifica, de fapt, personalitatea printr-o suita de fapte si atitudini ce nu inseamna, totusi, o revolta. Plasate in conditiile razboiului, acestea dobandesc un alt inteles decat acela firesc si adevarat; o compozitie scolara, de pilda, in care acest adolescent cu gustul epatarii taxeaza de "baliverne" sloganele belicoase ale propagandei oficiale devine astfel o periculoasa manifestare politica antistatala, sanctionata cu eliminarea elevului "rebel" din liceu. Ceea ce in chip normal ar fi fost o banala neintelegere sau o lipsa de tact pedagogic se transforma intr-o masura represiva cu caracter politic. Andrei Sabin se maturizeaza aproape exclusiv sub influenta evenimentelor, si nu ca urmare a predispozitiilor si a firii lui; atitudinea politica ulterioara - politica inlocuind psihologia - nu este rodul unei "alegeri", ci un produs al contextului. Dupa ce este dat afara din scoala, Andrei Sabin nu mai are in fata decat o singura cale, pe care paseste manat de un imperativ al relatiei. Bombardamentele, plecarea in refugiu, participarea la luptele impotriva nazistilor, vederea unui masacru bestial sunt realitati care se impun cu brutalitate constiintei tanarului, fara insa a-i mai da vreme sa reflecteze asupra lor. Prima parte a romanului infatiseaza incertitudinile eroului, cautarile lui si incercarea de a-si preciza o pozitie in lume; in a doua parte, Andrei Sabin este dominat de imprejurari, prefac andu-se intr-un ins anonim, pierdut in multime; reflectia este inlocuita de actiunea dirijata de sus. inceput ca un roman al unei experiente individuale, Strainul se termina ca un tablou de epoca in care sunt surprinse tipuri si atitudini privite din exterior. Dintr-un caz particular, Andrei Sabin devine reprezentantul unei clase care exista insa independent de el: caci nu individul determina categoria, ci categoria determina individul. Sensul acestei modificari ar fi ca in vremurile de profunde rascoliri si rasturnari sociale si politice, elementul particular se estompeaza in raport cu datele generale; personajele lui P., in final, nu se mai reprezinta pe sine, ci reprezinta grupuri sau multimi; de aceea in partea a doua a romanului, trasaturile lui Andrei Sabin sunt indistincte, generale, comune, abstracte. Eroul isi pierde chipul; particularul se subordoneaza cliseului previzibil si reprezentarii ideale. Procesele de constiinta sunt acum fara valoare; scriitorul incepe sa-si distribuie personajele nu dupa continutul lor sufletesc, ci in raport de eficacitatea istorica a categoriilor pe care le ilustreaza si le reprezinta. Spre deosebire de Strainul, Setea este, inca de la inceput, romanul unei miscari colective, avand ca erou o masa rurala. Se poate presupune ca una din intentiile autorului a fost sa-1 continue pe Rebreanu, zugravind insa lumea satului nu sub forma primara a gloatei, a multimii traind instinctiv, asemenea unui urias organism rudimentar, ci in momentul dobandirii unei constiinte politice si a divizarii in grupuri opuse. Setea ramane, totusi, mai mult romanul unor destine individuale surprinse de o miscare violenta a istoriei. Taranii din satul Lunca isi impart pamantul mosierului Papp de Zerind, act figurand rasturnarea vechii ordini; setea de glie se contopeste cu setea de putere. Mitru Mot, un taran sarac si vindicativ, se autoproclama primar, dupa un model vazut la oras, copiat mecanic; dar nu-1 alunga pe vechiul primar decat dupa ce-si procura un costum mai aratos, fel de a spune ca pentru el autoritatea este o chestiune de persoane si de forme, nu de principii. Eroul acesta este insa redus, in ciuda unor incontestabile note originale, la un sablon; "eliberarea" lui, haotica, este neverosimil de repede asezata in fagasul unei comportari disciplinate. Mai autentice si mai substantiale artistic sunt figurile celor doi intelectuali, profesorul Suslanescu si invatatorul George Teodorescu, precum si aceea a taranului sectant Gavrila Ursului; ei traiesc, in forme ce difera de la unul la altul, si pe planul constiintei. Foarte apropiat prin datele materiale de cel din romane, universul nuvelei Moartea lui Ipu este insa deosebit prin sens si organizare. Scriitorul repune viziunea particulara in drepturile ei; lumea e aici vazuta cu ochii cruzi ai unui copil, si perspectiva acestuia nu mai este corectata prin interventia din afara a naratorului. Desi razboiul este, si in Moartea lui Ipu, o suprarealitate care domina intreaga existenta a oamenilor, efectele starii speciale nu mai uniformizeaza, ci individualizeaza. Maturii, stapaniti de instinctul de conservare, si-1 manifesta aberant, acceptand compromisuri rusinoase, cautand compensatii in erotism si excese alcoolice, intr-un climat de asteptare lipsita de orice speranta; un copil si un adult slab de minte raman singurii pastratori ai ordinii morale. Un militar german este ucis de cineva necunoscut si, drept represalii, nazistii anunta ca vor impusca notabilitatile comunei daca faptasul nu se preda. Ipu, prostul satului, accepta sa-si atribuie omorarea neamtului, iar conducatorii micii comunitati incing bucurosi un chef grotesc, sarba-torindu-si salvarea. Nebunul devine totusi, cum i se si promisese, "erou", fiindca in timpul noptii germanii se retrag din sat. Nuvela se incheie cu plansul deznadajduit al nenorocitului, care-si vede spulberata unica sansa de a intra "in randul oamenilor": sacrificiul care l-ar fi putut salva nu mai are loc. Nuvela este antologica.



OPERA

Mecanicul si alti oameni de azi, schite, Bucuresti, 1951 (in colab. cu Fr. Munteanu); Povestiri, Bucuresti, 1955; Strainul, roman, Bucuresti, 1955 (ed. II, 1956; ed. III, 1959; ed. IV, revazuta, 1972; ed. V, 1979; ed. revazuta si adaugita, Timisoara 1989); Setea, roman, Bucuresti, 1958 (alte ed.: 1959; I-II, 1961; MI, 1964; pref. si note de C. Regman, 1966; ed. VII, revazuta, 1974; ed. VIII, 1987); Passacaglia, trad. in lb. franceza de C. Baranesco, Bucuresti, 1961; Cuba, teritoriu liber al Americii, memorial de calatorie, Bucuresti, 1962; Mihai Viteazul, Bucuresti, 1969; Moartea lui Ipu, nuvela, Bucuresti, 1970; Puterea si adevarul, piesa in patru acte, Bucuresti, 1973; Judecata, roman cinematografic, Iasi, 1984; Passacaglia, drama in doua parti, Bucuresti, 1989; Cutia de ghete, roman, Ploiesti, 1990; Cartierul primaverii. Cap sau pajura, roman, Bucuresti, 1998; Disciplina dezordinii, roman memorialistic, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

I. Vitner, Prozatori contemporani, 1961; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 3, 1971; V. Atanasiu, in Convorbiri literare, nr. 5, 1973; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 20, 1973; idem, Rondul de noapte, 1974; L. Alexiu, in Orizont, nr. 2, 1975; R. Enescu, in Familia, nr. 2, 1975; V Bugariu, in Romania literara, nr. 51, 1975; Luminita Beiu-Paladi, in Syn-thesis, nr. 3, 1976; C. Ungureanu, in Luceafarul, nr. 40, 1976; V Rapeanu, in Romania literara, nr. 15, 1977; Val. F. Mihaescu, in Luceafarul, nr. 2, 1978; Al. Andritoiu, in Tribuna, nr. 20, 1980; M. Zaciu, in Tribuna, nr. 10, 1980; D. R. Popescu, in Familia, nr. 4, 1980; D. Micu, in Romania literara, nr. 20, 1980; G. Sorescu, in Ramuri, nr. 6, 1980; R. Diaconescu, Dramaturgi romani contemporani, 1983; F. Faifer, Dramaturgia intre clipa si durata, 1983; L. Leonte, Prozatori contemporani, 1984; A. Sasu-Mariana Vartic, Romanul romanesc, FI; V Silvestru, in Romania literara, nr. 13, 1988; G. Genoiu, in Ateneu, nr. 8, 1988; E. Simion, in Romania literara, nr. 32, 46, 1989; Ileana Brelogea, in Teatru, nr. 5, 1989; Margareta Barbuta, ibidem; V Silvestru, in Romania literara, nr. 16, 1989; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 28, 1998; D. Croitoru, ibidem, nr. 7; 42, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Titus POPOVICI

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Titus POPOVICI




Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Moartea lui Ipu


Moartea lui Ipu - nuvela de Titus Popovici