Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Timotei CIPARIU



    Timotei CIPARIU - poza (imagine) portret







Timotei CIPARIU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 21 febr. 1805, satul Panade, corn. Sancel, jud. Alba - m. 3 sept. 1887, Blaj.

Carturar si filolog.

Fiu al lui Iacob Tipar si al Salomiei (n. Fratila), tarani.

Urmeaza gimnaziul si cursul filosofic (1816-1822), apoi Seminarul Teologic (1822-1825) la Blaj, unde se formeaza in cultul Scolii Ardelene; isi desavarseste pregatirea intelectuala ca autodidact. Se consacra carierei didactice, in scolile Blajului (1825-1873); prof. de lb. romana si filosofie la gimnaziu si seminar, director al gimnaziului (1854-1873), autor de carti teologice, educative etc. si manuale: Compendiu de gramateca lim-bei romane (1855), Elemente de filosofie dupa W. T. Krug (I-II, 1861-1863), trad. ce propune filosofia kantiana etc. Preot greco-catolic, canonic, vicar, prepoziu mitropolitan; proprietar de tipografie si editor (1833-1866) de carti, gazete, rev., raspandite la romanii de pretutindeni; organizeaza (in jurul lui 1830), cu G. Barit s.a., spectacole teatrale, sustinute de elevii blajeni; joaca un rol de prim-plan in revolutia de la 1848 in Transilvania. Debuteaza editorial cu Ecloga pastorala (1833); colaboreaza la Foaie literara, Foaie pentru minte, inima si literatura. Gazeta de Transilvania etc; editeaza Organul luminarei, prima rev. scrisa integral cu litere latine (1847-1848), invatatorul poporului (1848), Ar/i/v pentru filologie si istorie (1867-1872). Membru fondator (1861) si primul vicepresedinte al Astrei (din 1878); membru activ al Soc. Germane de Orientalistica de la Berlin; membru fondator (1866) si vicepresedinte al Soc. Academice Romane (din 1867). Dimensiune suprema a pasoptismului cultural in Transilvania, activitatea sa ii confera in epoca o prestanta si o autoritate morala absolute; icoana lui postuma e invaluita inca in luminile legendei. Primul mare lingvist roman si cel mai important reprezentant al latinismului, CIPARIU a dat o opera de sinteza: Principia de limba si de scriptura (1847-1848), Elemente de limba romana dupa dialecte si monumente vechi (1854), Crestomatie sau Analecte literare (1858), Gramatica limbei romane (I Analitica, 1869, premiata de Soc. Academica Romana; II Sintetica, 1877), Despre limba romna. Suplement la Sintactica (1877). Erudit si poliglot, umanist de marime europeana, inrudit prin formatie si vocatie filologica cu B. P. Hasdeu, CIPARIU ilustreaza, alaturi de acesta, traditia enciclopedica, prelungita de la D. Cantemir la M. Eliade.



Pe langa ideea de reputat filolog si profesor eminent, cu un rol capital in dezvoltarea scolilor din Blaj, numele lui CIPARIU isi asociaza si ideea de editor si mare bibliofil, de publicist, de istoric, teolog, filosof si orientalist, de poet si memorialist, elemente ce caracterizeaza portretul exemplar al tipului de carturar plurivalent al secolului al XK-lea. Ceea ce individualizeaza insa aceasta imagine este, in primul rand, setea de cunoastere, colosala pasiune a cartii si a filologiei. Gratie ei, CIPARIU isi alcatuieste cea mai cuprinzatoare biblioteca particulara din Transilvania vremii. Ea reflecta orizontul larg al umanismului interesat de cultura si literatura antica (greco-latina si orientala), medievala, renascentista si moderna a Europei si a Asiei. De mare diversitate, fondul ei cuprinde, intre cele sapte mii de volume (la 1887), o pretioasa colectie de tiparituri si manuscrise orientale (arabe, persane, turcesti, ebraice, chineze, tibetane). inzestrat cu o memorie fenomenala si cu un uluitor talent pentru limbi, CIPARIU isi insuseste in lumea acestor carti douasprezece limbi vechi si moderne (intre care ebraica, araba, siriaca, turca, persana), incat ultimii ani de viata sunt marcati de preocupari de orientalistica, in special de filologie araba. In aceeasi ambianta s-a construit uriasul sau enciclopedism, care i-a uimit pe romani si pe straini (A. Mussafia, R. Bergner, Th. Mommsen, Mario Ruffi s.a.), si s-a edificat o opera care, privita in ansamblul ei, este monumentala; s-a savarsit, in primul rand, asceza cipariana pusa in slujba cunoasterii istoriei limbii, fara de care directia ferma si salutara a lui T. Maiorescu nu ar fi fost posibila. Mai greu accesibila din pricina unui limbaj etimologizant, opera lingvistica a lui CIPARIU a fost apreciata nediferentiat, ca produs al latinismului extremist. Fara sa se tina seama de nota moderata a latinismului sau sau de critica la adresa exagerarilor latinizante ale lui A. T. Laurian si I. Massim, scrierile sale au fost impinse treptat spre fondul pasiv al cercetarilor lingvistice. In fapt insa, ele contin numeroase puncte de rezistenta si o reala deschidere spre stiinta moderna a limbii, iar autorul, privit in adevarata lor lumina, apare ca un cercetator judicios si lucid, cu o formatie clasica solida si cu un adevarat geniu filologic. In esenta, el continua ideile directoare ale Scolii Ardelene, dar redimensioneaza considerabil cercetarea lingvistica. CIPARIU considera limba o "proprietate a natiunii" si o "fapta istorica", proiecteaza asupra ei o viziune filosofica si isi realizeaza demersul lingvistic printr-o sistematica analiza a circumstantelor istoriei, fiind primul care aplica in lingvistica romaneasca metoda comparativ-istorica. Astfel concepute, studiile sale esentiale, Principia de limba si de scriptura (1847-1848) - "capodopera a lingvisticii romanesti" (Al. Philippide) si Elemente de limba romana dupa dialecte si monumente vechi (1854), argumenteaza exhaustiv romanitatea limbii noastre. Problemele capitale ale romanei - originea si formarea - sunt gandite in perspectiva realizarii unui deziderat major: unificarea limbii literare, posibila - crede autorul - in primul rand prin unificarea ortografiei cu Utere latine. In acest scop, desi ramane conciliant fata de principiul fonetic, afirmat pana la 1841, adopta principiul etimologic (Extract de ortografie cu litere latinesti, 1841). Daca pacatul etimo-logismului nu poate fi ignorat, subordonarea principiului etimologic ideii unitatii limbii romane, idee devenita cheia de bolta a scrisului ciparian, deschide o perspectiva exacta asupra esentei si relatiilor din gandirea sa lingvistica, racordata, in adanc, unui ideal ardent: unitatea cul-tural-politica a tuturor romanilor. Dar CIPARIU dobandeste merite suplimentare: un aport substantial in domeniul teoriei generale a limbii (observatii moderne relativ la evolutia limbii, raportul intre limba si vorbire, limba literara, stil etc); fondeaza si redacteaza Arhiv pentru filologie si istorie (1867-1872), prima revista de filologie in cultura romaneasca, sustinuta aproape exclusiv cu materiale proprii; publica prima noastra gramatica academica, contributie fundamentala in domeniul lingvisticii istorice si comparative; editeaza Crestomatie sau Analecte literare (1858), cea dintai antologie de texte "mai vechi si mai noua", privite cu ochiul critic al filologului etc. Opera de intemeiere a studiului istoric al limbii romane si al filologiei romane propriu-zise, cercetarea lui CIPARIU are o dubla semnificatie: culturala si politica: "o natiune, o limba, o literatura", idealul suprem al generatiei pasoptiste. Ideea strabate, deopotriva, discursurile (modele de oratorie romaneasca), corespondenta si publicistica, imbracand, alternativ, forma pledoariei si a criticii. In articolul Versuintii romani (1854), CIPARIU critica aspru, prefigurandu-1 pe T. Maiorescu, mediocritatea veleitara, pe acei scriitori care, prin abuzul de neologisme, altereaza limba, dupa cum, sub pseudonimul Philoneos, tot el remarca predilectia literatilor din Tara Romaneasca spre frantuzisme si a moldovenilor spre provincialisme, prejudiciu adus procesului de formare a unui uz literar unitar. Cu intentia indrumarii scriitorilor spre limba vechilor texte romanesti, dar si a difuzarii acestora, CIPARIU publica Crestomatie sau Analecte literare, a carei Notita literara abordeaza conceptul de istorie literara si propune o schita a istoriei literaturii romanesti (secolele al XVI-lea si al XVII-lea) din Transilvania, Tara Romaneasca si Moldova, intr-o perspectiva integratoare semnificativa. In acelasi sens, in Elemente de poetica, metrica si versificatiune, una din cele mai articulate poetici de pana la 1860 de factura clasica, procedand la exemplificarea normelor teoretice, autorul realizeaza nu numai un compendiu de literatura universala, ci si o oglinda a poeziei romanesti (populare si culte) de pretutindeni, relevanta in acelasi timp pentru calitatea sa de cunoscator si creator de poezie. Si mai sugestiv in aceasta directie este universul intim al corespondentei cu G. Barit. Aceasta ne apropie componenta vie, umana a personalitatii lui C, ne dezvaluie trairile unui suflet sensibil si discret, intors inauntrul sau, cu vibratii molcome, de adancime. Deschis frumosului si poeziei, CIPARIU a cunoscut in profunzime literatura antica, dar s-a lasat ispitit totodata de literatura romantica a zilei. Tot spre romantism ne orienteaza ideea "geniului lim-bei", indrumarea filologiei spre descoperirea in istorie a originilor, criteriul romantic al caracterului natural si istoric al limbii. Dar, in timp ce Heliade-Radulescu sau Hasdeu traiesc dramatic contradictia intre formatia lor enciclopedica si sufletul lor romantic, in cazul lui C, structura rationalista de profunzime a propriei lui fiinte, constiinta acuta a calitatii sale de dascal inaltat la demnitati, clericale, eruditia sa clasica vin sa cenzureze drastic elanurile romantice si chiar dispozitiile literare.




Astfel, creatia literara a lui CIPARIU este restransa. Dar el traduce cu o reala arta Pescarul de Goethe, // natale de Manzoni, fragmente din Ovreiul neadormit de E. Sue etc, dupa ce, in 1833, publicase Ecloga pastorala, o drama alegorica in versuri, construita dupa canoane clasice. Marcate de gustul pentru romantism, versurile lui C, de mare sobrietate, armonie si acuratete prozodica, se resimt, mai ales ca imagistica si limbaj, de contactul timpuriu cu spiritul folcloric, datorita caruia el devine si autorul uneia din primele culegeri de poezie populara (proverbe, snoave, ghicitori), realizata in jurul anului 1831. Compusa din lirica ocazionala (imnuri, ode), meditatii elegiace (Mormantul, Epitafiu), versuri erotice {Dorul, Dusul), balade fantastice de inspiratie folclorica (Sangeorgiu, Ajunul, reprezentand, pentru Transilvania, inceputul poetizarii credintelor populare), poezia lui se inalta spre arta adevarata indeosebi in Sonet XXI.2. Disponibilitatile sale literare transpar in egala masura din paginile de memorialistica. Scris in 1855, cu intentia inaugurarii genului in literatura romana, fragmentul de Memorii se converteste, in fapt, in primele amintiri din copilarie ale unui scriitor transilvanean. Realizata sub impulsul primei miscari sufletesti, relatarea, de cea mai mare simplitate posibila, apare ca o spunere scrisa, cu o pregnanta originalitate stilistica. Desi memorialistul scrie fara intentii artistice, totusi evocarea ii antreneaza sensibilitatea, uneori chiar fantezia, incat in jurul ei se creeaza o zona literara cu trasaturi proprii: literatura faptului trait. Aceluiasi vast domeniu al memorialisticii i se incadreaza si jurnalul calatoriei in Tara Romaneasca la 1836, scrisorile trimise din Italia in 1852 si scrisoarea datata Baile de la Media, 18/30 mai 1858, caracterizate printr-o pronuntata dispozitie informativa. Datorita preocuparilor si formatiei sale clasice, CIPARIU se detaseaza de peregrinii romantici (de un Alecsandri, Bolintineanu, I. Codru-Dragusanu) si se raliaza calatorilor iluministi. In vreme ce Jurnalul din 1836 si "documentarul" de la Media reprezinta "calatoria" autohtona, scrisorile din Italia, inchizand in ele mirajul Occidentului, se constituie in cel mai artistic memorial de calatorie din literatura ardeleana. Retusand imaginea filologului meticulos si sever, el e de natura sa lumineze universul interior al omului si al scriitorului.

OPERA

Ecloga. Intru marirea Mariei Sale Domnu D. loan Lemenyi, Blaj, 1833; Extract de ortografie cu litere latinesti, Blaj, 1841; Principia de limba si de scriptura, in Organul luminarei, nr. LVI-LXI, LXIII, 1847-1848 (ed. II, 1866); Elemente de limba romana dupa dialecte si monumente vechi, Blaj, 1854; Stiinta S. Scrip-ture, Blaj, 1854; Acte si fragmente latine romanesti pentru istoria bisericei romane, Blaj, 1855; Compendiu de gramateca limbei romane, Blaj, 1855; Crestomatie sau Analecte literare din cartile mai vechi si noua romanesti, tiparite si manuscrise, incepand de la secolul XVI pana la al XIX, cu Notita literara, Blaj, 1858; Elemente de poetica, metrica si versificatiune, Blaj, 1860; inceputul crestinarei la romani, Blaj, 1866; Gramateca limbei romane, I Analitica, II Sintetica, Bucuresti, 1869-1877; Despre limba romana. Suplement la Sintactica, Blaj, 1877; inceput de autobiografie, ed. de St. Manciulea, Blaj, f.a.; Calatorie in Muntenia la 1836, in Prietenii istoriei literare, voi. I, 1931; Jurnal, ed. ingrijita, pref., note si glosar de Maria Protase, Cluj, 1972; Poezii, ed., antologie, pref. si note de N. Albu, Cluj-Napoca, 1976; Baile de la Media, 18/30 mai 1858, in Manuscriptum, nr. 3, 1976; G. Barit si contemporanii sai, IV, Bucuresti, 1978; Discursuri, ed. ingrijita, antologie si glosar de St. Manciulea si I. Buzasi, pref. si bibliografie de I. Buzasi, Cluj-Napoca, 1984; Opere, I, ed. ingrijita de Carmen-Gabriela Pamfil, introd. de G. Istrate, Bucuresti, 1987; Timotei Cipariu. Corespondenta primita, ed. ingrijita de L. Botezan, I. Botezan si Ileana Cuibus, Bucuresti, 1992. Traduceri: W. T. Krug, Elemente de fdosofie, I-II, Blaj, 1861-1863.

REFERINTE CRITICE

I. Ratiu, Timotei Cipariu, 1905; N. Iorga, Istoria, I-III, Ov. Densusianu, Literatura romana moderna, III, 1933; St. Manciulea, Timotei Cipariu si Academia Romana, 1941; idem, Contributii noi la viata si activitatea lui T. Cipariu, 1942; idem, Timotei Cipariu si Astra, 1943; M. Guboglu, in Limba si literatura, voi. III, 1957; Mioara Avram, in Limba romana, nr. 5, 1966; S. Jako, in Anuarul Institutului de Istorie din Cluj, 1967; /. L. R., II; I. Breazu, Studii de literatura romana si comparata, I, 1970; I. Pervain, Studii de literatura romana, 1971; I. Muslea, Cercetari etnografice si de folclor, 1971; I. Botezan si Al. Matei, Arhiva personala Timotei Cipariu, 1982; Al. Hanta, Idei si forme literare pana la Titu Maiorescu, 1985; M. Anghe-lescu. Lectura operei, 1986; J. Hajos, Timotei Cipariu si fdosofia, 1987; V. Nitu si Tr. Vedinas, Timotei Cipariu, 1988; I. Holban, Literatura subiectiva, I, 1989; Mircea Popa, Timotei Cipariu, Ipostazele enciclopedismului, 1993.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Timotei CIPARIU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Timotei CIPARIU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text