Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


loading...


Stefan Octavian IOSIF



Stefan Octavian IOSIF - poza (imagine) portret







 

Stefan Octavian IOSIF

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Stefan Octavian IOSIF








Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Poezie

Bunica

- citeste textul


Stefan Octavian IOSIF - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 11/23 oct. 1875, Brasov - m. 22 iunie 1913, Bucuresti.

Poet, prozator, dramaturg si traducator.

Fiul lui Stefan Iosif, prof. de elina si germana la liceul romanesc din Brasov, si al Paraschivei (n. Mihalteanu).

Tatal, licentiat in filologie la Leipzig, intre 1878 si 1889, a functionat si ca director al liceului unde preda; mama, fiica de preot, era nepoata lui G. Munteanu, prof. si literat, primul traducator in romaneste al Suferintelor fanarului Werther. IOSIF face serioase studii primare si liceale la Brasov, Sibiu si Bucuresti (bacalaureat, 1895), insusindu-si temeinic cateva lb. straine, vechi si moderne; incepe de doua ori Facultatea de Litere si Filosofie la Bucuresti (1895 si 1903), fara a ajunge totusi sa-si ia licenta. A indeplinit functii administrative minore (copist la Ministerul de Domenii, corector de ziar, custode al Bibliotecii Fundatiei Universitare, custode al Muzeului Th. Aman), incercand sa-si suplimenteze veniturile din lectii particulare, din colab. la diverse periodice si din vanzarea propriilor voi. Redactor, inca de la infiintare, al rev. Samanatorul (1901), a colaborat si la Adevarul, Adevarul ilustrat, Convorbiri literare, Cumpana (al carei fondator este, alaturi de M. Sadoveanu, D. Anghel si II. Chendi), Curierul literar, Epoca, Epoca literara. Familia, Floare-albastra, Literatura si arta romana, Pagini literare, Ramuri, Viata, Viata Romaneasca s. a. A debutat in Revista scoalei din Craiova, in 1892, cu poezia Izvorul. Principalele voi. antume sunt: Versuri (1897). Patriarhale (1901), Poezii 1901-1902 (1902), Credinte (1905), Poezii, 1893-1908 (1908), Cantece (1912). A primit premii ale Acad. Romane pentru voi. Poezii (in 1902) si Credinte (in 1906). Se numara printre initiatorii infiintarii Soc. Scriitorilor Romani (1909), membru in comitet pana in 1911. A mai semnat si cu pseud. M. Petru, M. Patru si IOSIF Darie. in colab. cu D. Anghel a publicat poezie, proza si dramaturgie orig., precum si trad., semnate fie cu cele doua nume, fie cu pseud. colectiv A. Mirea. Poezia sa, in care pot fi recunoscute ecouri din Eminescu si Cosbuc, dar si anticipari bacoviene si simboliste, denota o sensibilitate autentica, dar insuficient de profunda si de personala, o mare indemanare in utilizarea unor variate tehnici prozodice si un constant respect pentru valorile perene ale binelui si frumosului. Excelent traducator, mai ales din germana si maghiara, a contribuit la cunoasterea de catre publicul romanesc a unor creatii de prima importanta ale lui Goethe, Schiller, Heine, R. Wagner, Petofi, Arany s. a. Ca prozator, cultiva schita realist-melancolica, iar ca dramaturg se inspira din basmele sau traditia istorica nationala, fara a neglija complet nici actualitatea.

Opera poetica a lui IOSIF ilustreaza - dincolo de implicarea personala care (dupa cum ne arata, printre altele, corespondenta) a fost totala si perfect sincera - destinul caracteristic al unui scriitor minor. intelegem acest adjectiv nu in primul rand ca expresie a unei situari valorice (desi o cuprinde si pe aceasta), ci mai ales ca definitie a unei functii in viata literara. Scriitorii minori sunt cei care fac accesibile si raspandesc in publicul larg achizitiile artistice ale geniilor (sau numai ale marilor talente) si tot ei sunt cei care presimt - inainte ca acestea sa devina "revolutionare" si deci sa vorbeasca doar sensibilitatilor de exceptie - inovatiile ce vor determina intrarea intr-o noua etapa literara. In cazul in speta, IOSIF poate fi considerat drept veriga de legatura intre eminescianism si simbolism si, ca atare, s-a bucurat mult timp de favoarea cititorului mediu, caruia ii punea la indemana, printr-o expresie ingrijita si variata, dar fara dificultatea provocata de opacitatea initiala a marii creatii, idei, sentimente si experiente artistice capabile sa-1 satisfaca fara a-1 deruta si sa-i dea impresia participarii la ritualul poeziei, fara a-i cere un efort prea mare de adecvare si de comprehensiune. E un rol deloc eroic, dar absolut necesar in orice literatura, asigurand continuitatea vietii literare si intretinerea unui public de fundal, din randul caruia se vor desprinde sensibilitati capabile sa recunoasca si sa pretuiasca adevaratele capodopere. Cu putin mai in varsta decat Goga, IOSIF face parte din al treilea val de scriitori transilvaneni care vor fi meniti sa impuna sensibilitatea si problematica specifica a provinciei natale in planul general al adevaratei literaturi nationale (in care. dupa primul razboi mondial, diferentele regionale vor deveni, in fond, irelevante). IOSIF va pastra intreaga sa viata nostalgia Ardealului, pe care a fost silit sa-1 paraseasca inca in adolescenta, sentimentul dezradacinarii dand ocazia unora dintre cele mai personale si mai reusite poezii ale sale (Adio, publicata in 1897, tulburatoare anticipare & Batranilor lui Goga, dar si Pribeagul si, mai ales, Mi-e dor, in care este presimtita tonalitatea remarcabilelor Icoane din Carpati). Scrisoare lui Goga exprima in acelasi timp dorul dupa Ardeal si sentimentul vinovatiei pentru lipsa fortei combative; admiratia pentru vocatia de tribun a confratelui mai tanar se impleteste cu tristetea cauzata de intelegerea propriei, premature, oboseli si neputinte. Aceasta vinovatie este resimtita cu atat mai acut, cu cat IOSIF adresase in Catra tinerii poeti o chemare spre asumarea destinului mesianic si patriotic ("Spre soarele ce-i gata sa rasara, / Sa inaltam iar flamura strabuna / A dragostei de lege si de tara"), dublata, e drept, de pe acum, de o modestie ce poate semana a recuzare ("Eu nu-s decat un sol - eu sunt drumetul / Grabit - si noaptea inapoi ma cere / / / / Dar trebuie sa vina cantaretul!"). Convingerea ca drumul sau poetic a ramas totusi, inainte de toate, o permanenta stradanie spre ceea ce e nobil si superior si nu poate fi cucerit decat prin sacrificiu revine, de altfel, si intr-una din poeziile publicate in ultimul an al vietii, Spre ideal. Un sentiment asemanator trebuie sa fi calauzit pe poet si atunci cand alcatuieste galeria de portrete ale unor personaje impozante - desi tragice - din trecutul tarii (Haiducul, Boierii, Sincai) sau ale unor figuri pitoresti, legate de acelasi trecut, nu neaparat foarte indepartat, dar iremediabil disparut {Cobzarul, Lautarul, Bunica). Atractia fata de istoria pilduitoare ia si forma evocarii unor evenimente majore (Campul libertatii. Gorunul lui Horia), dar reusitele artistice notabile poetul le obtine cand aceasta devine fundal de legenda si se incarca de poezia misterului (Cu genele plecate) sau de exuberanta folclorica (Novacestii, Pintea, Gruia). IOSIF e un povestitor in versuri alegand scene sau episoade caracteristice de balada sau basm, pe care le dezvolta in stil cult, pastrand totusi semnele esentiale specifice folclorului (Insira-te margaritare ), dupa cum e sensibil si la poeticitatea mai subtila a unor credinte si traditii pe care le valorifica in mod convingator (Naframa, Fantana vrajita). Textele sunt admirabil servite, pe de alta parte, de indemanarea de versificator a autorului, care variaza ritmurile si adapteaza cu usurinta fraza la necesitatile prozodiei. Mai putin inspirat cand abordeaza basmul de mare intindere (A fost odata), isi recapata dexteritatea si verva cand apeleaza la tratarea umoristica a unor fapte "istorice" mai apropiate de contemporaneitate (Eroul de la Konigratz). Latura de sensibilitate acuta, din pacate mai mult lacrimogena decat profunda in expresie, a poetului IOSIF se materializeaza si in poezia sa erotica (mai putin convingatoare totusi decat corespondenta adresata Nataliei Negru) sau in cea care isi ia drept subiect lumea copilariei mizere (Doi prieteni, Goana, Artisti) sau caldele sentimente paterne (Cantec de leagan). Printre cele mai reusite poezii ale lui IOSIF raman cele consacrate naturii. Ele nu compun pasteluri propriu-zise, aspectele descriptive fiind instrumentalizate in vederea atmosfe-rizarii (Toamna, Liniste, Inserare); dimensiunile reduse (cele trei poezii citate mai sus sunt, toate, sonete), economia de mijloace pe care o impun si alegerea riguroasa a imaginilor, muzicalitatea versurilor si firescul constructiei frazei dau textelor o aura de autentica poetici-tate si contribuie la comunicarea starii sufletesti a autorului. Cele mai izbutite poezii de acest fel sunt cele reunite in suita Icoane din Carpati, cu variatia inspirata a formelor prozodice si autenticitatea sentimentului de tanjire dupa peisajul natal. Cea de a sasea secventa, intitulata Doina, pregnanta in imaginile vizuale si remarcabila ca realizare a sugestiei sonore si ca performanta de versificatie, este una dintre cele mai moderne si mai rezistente poezii ale lui IOSIF Autorul a practicat de-a lungul timpului si proza (schite nostalgic-melancolice sau publicistica cu subiecte mai ales cultural literare), dar fara vreo stralucire deosebita. Foarte valoros este, in schimb, capitolul activitatii sale de traducator. Bun cunoscator mai ales al limbii germane (dar si al celei maghiare), inzestrat cu un gust sigur si cu un real simt al valorilor, IOSIF a tradus din scriitorii reprezentativi (Goethe, Lenau, Heine, Holderlin, Keller, Petofi, Longfellow, Li-Tai-Pe si multi altii), dand echivalente ce au ramas printre cele mai bune pana astazi si imbogatind astfel aria de sensibilitate a lectoratului roman de poezie. Foarte bune sunt si talmacirile sale din literatura dramatica, mai ales cele din Schiller, Shakespeare si R. Wagner. Traducerile alcatuiesc si un capitol substantial al colaborarii sale poetice cu D. Anghel (de data aceasta atentia celor doi indreptandu-se mai ales spre poezia franceza: Verlaine, Th. de Banville, H. de R6gnier, La Fontaine), alaturi de care a mai publicat proza (volumele Ciresul lui Lucullus si Portrete, ambele din 1910) si piese de teatru (Legenda funigeilor, 1907; Cometa, 1912). Principala realizare a colaborarii Iosif-Anghel, o adevarata performanta si curiozitate prin imbinare inextricabila a trasaturilor specifice fiecarui autor, dar rezistenta si prin hazul, verva sau duiosia unor piese, ramane Caleidoscopul lui A. Mirea (I-II, 1908-1910).

OPERA

Versuri, Bucuresti, 1897; Patriarhale, Bucuresti, 1901; Poezii. 1901-1902, Bucuresti, 1902M fost odata, poveste in versuri. Bucuresti, 1903 (ed. II, 1909); Din zile mari, poem istoric, Bucuresti, 1905; Credinte, poezii. Bucuresti, 1905; Zorile, drama istorica in doua acte si in versuri, Bucuresti, 1907; Poezii. 1893-1908, Bucuresti, 1908; Cantece, Bucuresti, 1912; Din zile mari, poem istoric, Bucuresti, 1930; Poezii, ed. definitiva, ingrijita de S. Cioculescu, Bucuresti, 1939 (ed. II, revazuta, 1944); Poezii, ed. ingrijita de N. Mihaes-cu, Bucuresti, 1943; Poezii. Din zile mari. Zorile, I-II, cu un studiu despre viata si operele poetului de P. V. Hanes, Bucuresti, 1943-1944; Versuri, cu un studiu introductiv de IOSIF Manole, Bucuresti, 1952; Versuri originale si talmaciri, ed. ingrijita si pref. de IOSIF Roman, Bucuresti, 1960 (ed. II, 1965); Opere alese, I-II, ed. ingrijita, studiu introductiv, note si bibliografie de IOSIF Roman, Bucuresti, 1962; St. O. Iosifi D. Anghel, N. Negru, M. Sadoveanu, N. Iorga, Corespondenta, ed. ingrijita, note si cuvant inainte de H. Oprescu, Bucuresti, 1969; Versuri originale si talmaciri, studiu introductiv si note de IOSIF Roman, Bucuresti, 1970; Opere, I-IV, ed. ingrijita, comentarii si variante, bibliografie de IOSIF Roman, Bucuresti, 1970-1981; Poezii, cu o pref. de N. Ciobanu, Bucuresti, 1971; Din zile mari, versuri, text ingrijit si prefata de V. Netea, Bucuresti, 1974; Poezii, antologie si pref. de P. Munteanu, Bucuresti, 1975; Poezii, antologie, postfata si bibliografie de IOSIF D. Balan, Bucuresti, 1975 (ed. II, 1978); Versuri, Bucuresti, 1981; Cantec sfant. Chisinau, 1997. Traduceri: A. Petofi, Apostolul si alte poezii, trad. libere de -, Bucuresti, 1896 (ed. II, revazuta, 1908); A. Petofi, Poezii alese, trad. libere de ~, Craiova, 1897; Heine, Romante si cantece, trad. in versuri de ~, Bucuresti, 1901; Goethe, Dragoste cu toane, tradusa de ~, Brasov, 1907; Talmaciri, Bucuresti, 1909; L. Detter, O istorie din zilele noastre. Gertruda Baumgarten, trad. de ~, Ploiesti, 1910; Fr. Schiller, Wilhelm Teii, trad. in forma originala de ~, Brasov, 1913; R. Wagner, Tannliauser sau Lupta cantaretilor de la Wart-burg, trad. in metru original de ~, Bucuresti, f. a.; R. Wagner, Lohengrin, trad. in metru original de ~, Bucuresti, f. a.; R. Wagner, Olandezul zburator (Cora-bia-naluca) trad. in metru original de ~, Bucuresti, f. a.; Corneille, Cidul, trad. in forma originala de ~, Bucuresti, f. a.; G. Keller, Legende, trad. in de ~, Bucuresti, f. a.; L. Fulda, Talismanul, Bucuresti, f. a.; Goethe, Dragoste cu toane, trad. de ~, Bucuresti, f. a.; R. Wagner, Rienzi. Cel din urma tribun, trad. de ~, Bucuresti, f. a.; Legenda funigeilor, poem dramatic in 3 acte, Iasi, 1907 (in colab. cu D. Anghel; ed. II, 1909), Cometa, comedie in 3 acte in versuri, Bucuresti, 1908 (in colab. cu D. Anghel; ed. II, 1912); Caleidoscopul lui A. Mirea, Bucuresti, 1908-1910; Carmen saeculare, poem istoric, Bucuresti, 1909 (in colab. cu D. Anghel); Ciresul lui Lucullus, Bucuresti, 1910 (in colab. cu D. Anghel); Portrete, Bucuresti, 1910 (in colab. cu D. Anghel); Le cerisier de Lucullus. Les miile nouvelles nouvelles, Paris, 1911-1912 (in colab. cu D. Anghel); P. Verlaine, Traduceri din ~, Bucuresti, 1903 (in colab. cu D. Anghel); H. Ibsen, Poezii, Bucuresti, 1906 (in colab. cu D. Anghel); Fr. Halm, Camoes, Bucuresti, 1909 (in colab. cu D. Anghel); Al. Dumas-tatal, Strigoiul Carpatilor, Bucuresti, 1909 (in colab. cu D. Anghel); Th. de Banville, Gringoire, Bucuresti, 1910 (in colab. cu D. Anghel); D. Anghel si St. O. Iosif, Ciresul lui Lucullus, teatru, proza, traduceri, ed. ingrijita si note de IOSIF Roman, Bucuresti, 1976; D. Anghel si St. O. Iosif, Scrieri, ed. ingrijita, studiu introductiv si comentarii de IOSIF Roman, I-II, Bucuresti, 1982.

REFERINTE CRITICE

P. Eliade, Causeries litteraires, II, 1903; II Chendi, Fragmente, 1905; V. Savel, Contimporanii, 1920; Natalia Negru, Helianta. Doua vieti stinse. Marturisiri, 1920; P. IOSIF Papadopol, Un sol al biruintei: St. O. Iosif, 1930; G. Calinescu, Istoria; IOSIF Roman, St. O. Iosif, 1964; D. Micu, inceput de secol, 1970; IOSIF Rotam, O istorie, II; IOSIF D. Balan, Ethos si cultura sau vocatia tineretii; 1972; N. Ciobanu, insemne ale modernitatii; 1977; M. Vaida, Introducere in opera lui St. O. Iosif, 1977; L. Grasoiu, St. O. Iosif. Doinirea ca vocatie si destin, 1985; Z. Ornea, Actualitatea clasicilor, 1985; Zoe Dumitrescu-Busulenga - IOSIF Sava, Muzica si literatura, 1986; Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.