Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home    Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




SINTAXA despre Sinteze literare



[SINTAXA]*

SINTAXA TRADITIONALA‚a€ť

AŽn sintaxa traditionala, cuvintele unei propozitii sunt grupate, conform raporturilor gramaticale, pe mai multe A„etajea€ť, ceea ce se reprezinta, de obicei, cu ajutorul unei scheme de tipul:

in care literele (A-J) simbolizeaza partile propozitiei, A„a€“a€ť leaga termenul subordonat de cel regent, iar cifrele I-V noteaza cele cinci A„etajea€ť ale propozitiei redate in aceasta forma schematica.

Asa se infatiseaza ordinea structurala a unor propozitii de tipul: fratele meu Ion si-a cumparat un radio nou de foarte buna calitate sau al treilea volum de versuri incheie astfel o perioada indelungata de creatie inspirata de folclor. Schema de mai sus e valabila pentru ambele exemple, desi ele difera nu numai in privinta ideii exprimate, a notiunilor pe care le evoca, dar si din punct de vedere gramatical (partile de vorbire intre care se stabilesc relatii sintactice, tipul de determinanti, topicA). Cele zece parti de propozitie din text sunt de patru tipuri: subiect, atribut, predicat si complement. Analiza sintactica a unei propozitii consta deci in: A) descompunerea ei in partile de propozitie, B) incadrarea lor in una din cele patru categorii amintite si C) aratarea felului cum se leaga intre ele partile de propozitie (de exemplu, x este atribut al lui y, care este complement al lui z, eventual y e in acelasi timp coordonat cu w, alt complement al lui Z).

Daca se cere gramaticii traditionale sa analizeze enuntul in unitati mai mici, vom afla ca unele parti de propozitie sunt exprimate printr-un singur cuvant, iar celelalte prin doua (sau mai multE) cuvinte (de pilda, de calitate, de folclor, un radio etc.).

Procedurii analitice uzuale i se pot reprosa mai multe lucruri:

1. E lipsita de unitate a€“ analiza frazei e intr-adevar paralela cu cea a propozitiei (unitatea se reflecta, de pilda, in principiul corespondentei dintre propozitiile subordonate si partile de proprozitie1), dar amandoua nu par sa aiba nimic comun cu analiza morfologica. Nu exista si aici paralelisme?



2. Numarul si ordinea ierarhica a unitatilor sintactice ale limbii nu sunt de loc clare. Care e raportul dintre A„cuvanta€ť si A„partea de propozitiea€ť? Care e pozitia locutiunilor, a cuvintelor compuse, in ierarhia nivelurilor? Nu e oare cazul sa se vorbeasca si despre unitati sintactice mai mari decat partea de propozitie, dar inferioare propozitiei (unii folosesc, de pilda, termenul A„grupul subiectuluia€ť) ?

3. Problema tipurilor de relatii dintre unitatile aceluiasi nivel este si ea rezolvata in chip nesatisfacator. AŽn sintaxa se vorbeste de coordonare si subordonare, dar acestei distinctii nu-i corespunde nimic in structura cuvantului. Mai departe, e clar ca cele doua tipuri de relatii sintactice amintite nu cuprind totul. Cum trebuie calificat raportul dintre copula si numele predicativ, dintre o prepozitie si un nume? Apozitia si propozitia apozitionala contracteaza intr-adevar un raport de subordonare?

SINTAXA STRUCTURALA‚

Printre incercarile de sintaxa structurala [1, 13, 22, 23, 25, 30] care au gasit mai multi adepti si care au rezistat mai bine timpului se numara metoda analizei in constituenti imediati aparuta in cadrul scolii descriptiviste. Creatorul metodei poate fi socotit lingvistul american K. L. Pike., care a schitat-o intr-un studiu aparut in 1943, in revista A„Languagea€ť, inspirandu-se din unele idei ale lui L. B l o o m f i e l d, intemeietorul scolii descriptiviste. Metoda a intrat intr-o etapa noua o data cu crearea teoriei gramaticilor generative. Zeci de lingvisti din diferite tari europene lucreaza astazi in mod curent cu notiunea de constituenti imediati, cf. [26, 29, 34].

Se considera ca date toate enunturile posibile intr-o limba oarecare. Deci, obiectul supus analizei in constituenti imediati este o multime infinita de enunturi (A„comunicare lingvistica care poate fi precedata si urmata de pauzaa€ť). Partile in care se poate diviza enuntul se numesc constituenti. De obicei, enuntul se imparte mai intai in doua, fiecare din cele doua segmente se imparte iarasi in doua si asa mai departe, pana se ajunge la segmente care nu mai pot fi divizate, deoarece s-ar obtine complexe sonore fara inteles. Deci, segmentarea se opreste la nivelul morfemelor, incluzand toata structura gramaticala. Elementele care rezulta din prima diviziune a unui enunt sau a unei parti de enunt se numesc c o n s t i t u e n t i i i m e d i a t i ai enuntului (respectiv, ai fragmentului de enunT). Constituentii imediati ai primei propozitii din cele doua citate mai inainte sunt:

Fratele meu Ion si-a cumparat un radio nou de foarte buna calitate.

Fratele meu Ion se imparte, la randul sau, in doi constituenti imediati:

fratele meu Ion s.a.m.d.

Orice grup de doi constituenti imediati formeaza un c o n s t i t u t.

O diviziune similara celei de mai sus se opereaza la nivelul cuvantului, pentru a-l descompune in morfeme. De pilda, neprietenos se descompune in ne + prietenos, iar prietenos in prieten + os.

Dupa ce s-au efectuat toate segmentarile posibile, enuntul se prezinta ca o secventa de morfeme, numite c o n s t i t u e n t i i u l t i m i ai enuntului. Revenind la exemplul nostru, constituentii sai ultimi pot fi considerati:

Frat-e-le me-u Ion si-a cumpar-a-t un radio no-u de foarte bun-a calitat-e1.

Pana acum, scopul acestei analize ne apare a fi descoperirea partilor componente ale unui enunt. Oprindu-ne pentru o clipa aici, constatam trei diferente vizibile fata de analiza gramaticala traditionala:

a€“ se opereaza cu diviziuni (dichotomiI) succesive; a€“ rezultatul analizei, in toate etapele ei, sunt niste segmente numite in acelasi fel (A„constituenti imediatia€ť); constituentii ultimi sunt, de fapt, tot constituenti imediati, asadar problema numarului de niveluri si a definitiei unitatilor fiecarui nivel nu intereseaza deocamdata (avem a face numai cu enunturi si constituenti imediatI); a€“ granitele dintre sintaxa frazei, a propozitiei si morfologiei dispar.

Mergand mai departe, analiza isi propune sa dea o reprezentare schematica a structurii enuntului divizat, descoperind m o d e l u l sau. Pentru a da un exemplu mai simplu, vom reprezenta propozitia el cumpara o palarie noua; constituentii sai sunt el, cumpar, a, o, palari, e, nou, a. Structura acestei propozitii se reprezinta astfel2:



Sute de propozitii ale limbii romane (de exemplu, Ion aduce niste carti frumoase, tu citesti o poezie noua etc.) se incadreaza in aceeasi schema de organizare a constituentilor, deci au a c e l a s i m o d e l. Facand abstractie de continutul concret al tuturor acestor propozitii, obtinem reprezentarea pura a modelului:



Pe baza unei multimi de zeci sau sute de mii de propozitii romanesti, am putea descoperi diversele modele carora li se conformeaza aceste propozitii. Numarul acestor modele e, desigur, mult mai mic decat al propozitiilor posibile, dar ramane totusi foarte mare. Prin metoda analizei in constituenti se urmareste reducerea considerabila a acestui numar, pornind de la ipoteza ca modelele descoperite sunt, de fapt, construite pe un inventar mult mai mic de modele mai simple. Se cauta deci modele cu o putere de generalizare superioara. Despre procedeul folosit in acest scop va fi vorba ceva mai departe.



Rezulta, prin urmare, ca al doilea scop al metodei in discutie este reducerea numarului infinit de enunturi la un numar finit (si cat mai miC) de tipuri structurale cu alte cuvinte, reducerea variantelor la invariante1. Multimea de enunturi posibile intr-o limba nu sunt deci altceva decat realizari variate ale unor modele. Mai pe scurt, acest al doilea scop al analizei in constituenti imediati este m o d e l a r e a gramaticala a enunturilor.

TEHNICA SEGMENTA‚RII AŽN CONSTITUENTI IMEDIATI

AŽn exemplele discutate mai sus, am aratat cum se segmenteaza enuntul in constituenti imediati, fara sa j u s t i f i c a m diviziunile succesive. Care sunt criteriile de segmentare? De ce am taiat fiecare din portiunile textului in locul x si nu in locul y sau z? De ce despartim el cumpara o palarie noua in el + cumpara o palarie noua, si nu, de pilda, in el cumpara + o palarie noua?

Problema aceasta, care e de fapt cea mai grea, se numeste tehnica segmentarii in constituenti imediati.

Descriptivistul Nida [24, 25] acorda o preferinta vizibila criteriului semantic: noi A„simtima€ť ca intr-un exemplu ca el cumpara o palarie noua, noua merge cu palarie sau ca intregul grup o palarie noua e subordonat verbului cumpara. Rolul criteriilor formale, structurale, este de a confirma si cateodata de a corecta datele obtinute pe aceasta cale. Aceste criterii primeaza, desigur, acolo unde intelesul nu ne ajuta sa alegem intre doua sau mai multe dichotomii posibile. Dar care sunt criteriile structurale? E necesar sa precizam ca, in afara de Nida, principalii reprezentanti ai descriptivismului intemeiaza tehnica segmentarii in constituenti exclusiv pe aceste criterii.

Criteriul de baza este s u b s t i t u t i a. Diviziunea enunturilor in segmente e justificata de faptul ca portiuni dintr-un enunt sunt substituibile (deci echivalentE) cu portiuni din alte enunturi. Dandu-se un enunt de o lungime oarecare, se incearca inlocuirea unei parti cu alt material lingvistic. Se considera valabile numai acele inlocuiri care dau nastere unor enunturi r e p e r a t e, adica admise de limba respectiva. Daca in el cumpara o palarie am inlocui portiunea el cumpara o cu frumoase s-ar obtine textul nereperat *frumoase palarie. AŽn schimb, daca am face substituirea cu aceasta sau cu pune o panglica la, rezultatul ar fi doua enunturi reperate: aceasta palarie; pune o panglica la palarie. Se verifica apoi daca si a doua portiune a enuntului initial (palariE) este substituibila, ceea ce este, evident, foarte simplu (obtinem de exemplu, el cumpara o cravatA). Prin urmare, am impartit enuntul el cumpara o palarie in doua portiuni (limita fiind dupa O) si am vazut ca ambele sunt substituibile cu alt material lingvistic.

AŽn acest caz, spunem ca enuntul dat p o a t e avea drept constituenti imediati portiunile el cumpara o si palarie. Nu e greu de vazut ca dichotomia aleasa aici nu e singura posibila; facand segmentarea dupa el, observam ca el e substituibil, de exemplu, cu Ion, iar cumpara o palarie cu invata, deci constituentii imediati p o t fi si el + cumpara o palarie1.

Tehnica segmentarii trebuie sa ne arate mai departe cum se alege, din mai multe dichotomii posibile, cea mai buna.

AŽn acest moment al discutiei trebuie sa introducem notiunea de clasa de secvente. Se considera ca, oricum am imparti enuntul, rezultatul va fi o pereche de secvente, adica de siruri de morfeme. Lungimea minima a unui astfel de sir este de un morfem. Daca segmentam propozitia, de exemplu, in constituentii imediati el si cumpara o palarie, primul consta din secventa monomorfematica el, iar celalalt din secventa cumpar + a + o + palari + e. Toate secventele monomorfematice care pot aparea in locul lui el (de exemplu, ea, Ion2 etc.) formeaza impreuna cu acesta o clasa de secvente. Generalizand, o secventa monomorfematica S apartine clasei de secvente determinata de contextul C daca SC alcatuieste un text admis de limba, adica un enunt reperat3.

Daca secventa are mai multe morfeme (de pilda, cumpara o palariE), ea apartine unei clase de secvente care cuprinde toate secventele caracterizate prin faptul ca: a€“ au acelati numar de morfeme; a€“ primul lor morfem apartine aceleiasi clase de secvente monomorfematice, al doilea, al treilea etc. la fel. De exemplu cumpar intra in aceeasi clasa cu caut, curat etc., palari intra in aceeasi clasa cu cuti, farfuri etc., a in aceeasi clasa cu e, and, a.

Secventa cumpara o palarie se afla in aceeasi clasa de secvente cu cumpara o palarie, cauta o farfurie, curatand o cutie, curata o farfurie etc.



Prin urmare, orice segmentare a unui enunt in doi constituenti inseamna descompunerea lui in doi membri a doua clase de secvente. Fiecare constituent reprezinta o clasa de secvente.

Pentru a ne apropia de raspunsul la intrebarea: Cum se alege din mai multe dichotomii posibile cea mai buna? va trebui sa mai introducem notiunile de: a€“ e x p a n s i u n e a€“ f o c a r a€“ c l a s a de f o c a r e (numita si c l a s a de f o r m e sau c l a s a de d i s t r i b u t i E) cf. [34].

Presupunem ca o portiune dintr-un enunt e alcatuita din secventa S1 si ca S1 poate fi inlocuit cu S2.

Daca S1 e mai lung decat S2 (contine mai multe morfemE) sau e cel mult egal cu S2 (S1 si S2 au acelasi numar de morfemE) si S1 e diferit structural de S2 (ele nu tin de aceeasi clasa de secventE), S1 se numeste e x p a n s i u n e a lui S2, iar S2 e m o d e l u l lui S1.

AŽn enuntul el cumpara o palarie, secventa el e substituibila cu oricare din secventele clientul, fratele meu, vecinul surorii mele Ioana etc. (E clar ca aceste secvente nu intra in aceeasi clasa cu eL).

Secventa el e modelul lor, iar acestea sunt cateva din expansiunile posibile ale lui el.

Fiecare din secventele:

el

clientul

fratele meu

vecinul surorii mele Ioana face parte din alta clasa de secvente (ele difera in primul rand ca numar de morfemE), dar au cel putin o proprietate comuna: formeaza impreuna cu cumpara o palarie un enunt reperat.

Acea parte a unui enunt care ramane neschimbata in tot cursul operatiilor de substituire se numeste v e c i n a t a t e sau c o n t e x t, iar portiunea asupra careia se fac incercarile de substituire se numeste f o c a r4. AŽn exemplul nostru, el este focarul enuntului, iar cumpara o palarie este vecinatatea sau contextul focarului. Este de la sine inteles ca, daca am fi urmarit substituirile posibile ale secventei cumpara o palarie, ea ar fi devenit focar, iar el a€“ context.

Totalitatea claselor de secvente care pot aparea intr-un anumit context poarta numele de clasa de focare (sau A„clasa de distributiea€ť) relativa la acest context.

Clasa de focare este o notiune supraordonata clasei de secvente, e mai generala decat aceasta.

Am citat mai sus cateva secvente de structura diferita care pot lua locul lui el in contextul cumpara o palarie; exemplele date acolo nu sunt decat o mica parte din membrii acestei clase de focare. Daca am fi segmentat propozitia noastra altfel, de pilda el cumpara + o palarie si am fi urmarit posibilitatile de substituire ale lui el cumpara, am fi descoperit cu usurinta numerosi membri ai acestei noi clase de focare (de exemplu, Ion alege; DaA¬mi, te rog; Probeaza si tu etc.). Se poate studia si clasa de focare relativa la contextul palarie, adica clasa de secvente care pot aparea in locul lui el cumpara o. AŽn ce masura ne ajuta notiunea de clasa de focare la alegerea segmentarii celei mai potrivite in doi constituenti imediati?

Raspunsul sustinatorilor metodei se poate rezuma astfel: fiecare segmentare posibila da nastere unei clase de focare. Se alege acea segmentare din care rezulta o clasa de distributie mai b o g a t a in: A) numarul de contexte in care poate aparea si B) numarul claselor de secvente pe care le inglobeaza. Daca se constata, de pilda, ca clasa de focare a lui el e mai bogata decat clasa de focare a lui el cumpara o, segmentarea propozitiei noastre se face dupa el, acesta fiind, prin urmare, primul constituent imediat al enuntului.

Din cele doua criterii dupa care se apreciaza b o g a t i a unei clase de focare, cel de-al doilea (varietatea structuralA) nu necesita nici un comentariu; in schimb, primul propune o operatie de care inca n-am vorbit: se examineaza d i s t r i b u t i a, adica numarul de contexte in care poate aparea o clasa de focare. Cu alte cuvinte, daca la inceputul analizei contextul era mentinut constant, acum se studiaza si variatia lui.

Clasa de focare care admite reprezentanti ai claselor de secvente de tipul: el clientul etc. poate aparea in contexte ca:

plateste

cumpara o palarie

alege niste cravate viu colorate

etc.

Aceste contexte sunt de fapt membri ai unor clase de secvente diferite (diferentele rezida in primul rand in numarul de morfemE), ca si elementele lingvistice substituibile focarului. Totalitatea claselor de secvente care pot juca rolul de context fata de clasa de focare el e de fapt si ea o clasa cu caracter de mare generalitate si ar putea fi numita c l a s a d e c o n t e x t e.

Cele doua clase de forme sunt in asa fel constituite, incat, daca un membru al primei clase se poate combina cu un membru al celei de-a doua, atunci orice membru al primei clase se poate combina cu orice membru al clasei secunde, ceea ce, schematic, se poate infatisa astfel: clasa I clasa a II-a



(focaR) (contexT)



Recapitulam succesiunea operatiilor: b. se examineaza pe rand fiecare dichotomie posibila, alegandu-se un focar si un context. Se studiaza bogatia clasei de focare in privinta numarului claselor de secvente pe care le cuprinde;

AŽn urma efectuarii acestei succesiuni de operatii s-ar parea ca suntem, in sfarsit, in posesia raspunsului la intrebarea pusa la inceput (A„Cum se alege, din mai multe dichotomii posibile, cea mai bunaa€ť?): dichotomia care da nastere claselor de forme celor mai bogate; cele doua parti rezultate din aceasta segmentare sunt constituentii imediati ai enuntului.

Criteriul calculului bogatiei claselor de focare nu este insa usor de aplicat. AŽntr-adevar, oricum am face segmentarea, obtinem, de obicei, secvente cu posibilitati foarte mari de substituire. Inventarierea tuturor claselor de secvente care pot lua locul focarului sau al contextului este o operatie extrem de laborioasa si adesea irealizabila. Autorii metodei si-au dat seama de acest inconvenient si au propus o serie de simplificari.

AŽn practica, nu se face un calcul complet, ci unele segmentari posibile sunt scoase din discutie pentru ca saracia relativa a claselor de forme rezultate se impune de la sine. De pilda, daca ar trebui sa segmentam propozitia vad o revista ilustrata, dichotomia vad o revista + ilustrata va fi imediat aboandonata in favoarea dichotomiei vad + o revista ilustrata, deoarece e usor de intuit ca determinantii care pot lua locul lui ilustrata sunt mult mai putin numerosi decat determinantii virtuali ai lui vad (sunt mai putine feluri de reviste decat obiecte pe care le poti vedea!

   ). Tot asa, segmentarea vad + o revista ilustrata e preferabila segmentarii vad o + revista, deoarece dupa vad o trebuie sa urmeze un substantiv feminin, pe cand dupa vad genul substantivului nu e unic determinat. AŽn schimb, nu e de loc usor de spus, in cazul unei propozitii de tip a cumparat carti si caiete, care segmentare e preferabila:

a cumparat + carti si caiete

sau

a cumparat carti + si caiete?

Vedem deci ca in analiza noastra intervine o oarecare aproximatie si ca, de fapt, nu trebuie calculata bogatia substituirilor pentru toate segmentarile posibile.

Tot pentru a simplifica procedura, se mai introduce un criteriu: intr-un enunt care cuprinde cel putin doua cuvinte, se vor examina numai segmentarile care nu presupun taierea in doua a unui cuvant. De pilda, pentru vad o revista ilustrata, nu se ia in discutie posibilitatea diviziunii vad o revist + a ilustrata. Unitatea cuvantului fiind respectata, inseamna ca intr-un enunt de doua cuvinte impartirea in constituenti imediati nu mai pune nici o problema.

AŽn sfarsit, mai intervine criteriul A„sistemuluia€ť: intrucat o analiza in constituenti imediati implica altele, soliditatea ei nu se considera verificata pana ce n-au fost explorate cele mai indepartate efecte ale ei in sistem. Ceea ce se accepta sau se respinge nu e, de fapt, analiza unei singure propozitii, ci sistemul de constituenti imediati ai unei limbi, adica o serie intreaga sau un s i s t e m de analize ale tuturor enunturilor limbii.



________________________________________

* Fragmente din capitolul I al volumului: Solomon Marcus, Edmond Nicolau, Sorin Stati, Introducere in lingvistica matematica, 1966, p. 26-41.

1 Subiect a€“ propozitie subiectiva, complement direct a€“ propozitie completiva directa etc. Asupra ei vom insista, fiind relativ putin folosita la noi si servind drept baza pentru majoritatea gramaticilor generative.

1 O morfologie structurala a limbii romane nefiind inca elaborata, ne vedem obligati sa prezentam structura morfologica a cuvintelor in modul care ni s-a parut cel mai apropiat de conceptia descriptivista. AŽmpotriva analizei pe care am propus-o se pot formula destule obiectii, dar cititorul e rugat sa o considere numai ca un mijloc de intelegere a metodei de analiza in constituenti imediati.

2 Compara cu reprezentarea schematica traditionala:



1Procedand analog cu fonologia, care isi propune sa reduca numarul infinit de sunete la un numar finit (de ordinul zeciloR) de invariante, numite foneme.

1 Cititorul poate continua singur proba, facand segmentarea si in alte puncte ale enuntului, inclusiv in interiorul unui cuvant, de pilda, el cumpar + a o palarie etc.

2 AŽn aceeasi clasa cu el nu intra cuvintele ca femeia, doamna, clientul, profesorul etc., deoarece ele sunt secvente de doua morfeme.

3 Deci morfemele se grupeaza in clase dupa contextul in care pot aparea.

4 Denumirea sugereaza faptul ca asupra acestei parti a enuntului ne concentram atentia sau concentram luminile analizei.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.




Politica de confidentialitate




Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.