Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere




  • Radu COSASU



    Radu COSASU - poza (imagine) portret












Radu COSASU - biografie - (opera si scrierile)

 

(pseud. lui Oscar Rohrlich), n. 29 oct. 1930, Bacau.

Prozator

Fiul lui Isac Rohrlich, contabil, si al Melaniei (n. Wassermann).

Liceul la Bucuresti (1940-1948); un an de studii la Facultatea de Litere (1948-1949); Scoala de Literatura "Mihai Eminescu" (1952-1953). Redactor la Scanteia tineretului (1949), frezor la Uzinele Timpuri Noi (1950), si din nou redactor la Scanteia tineretului (1953-1956), fiind concediat, dupa ce a lansat teoria "adevarului integral" la Congresul Tinerilor Scriitori (1956); reporter la Revista elevilor (1948-1949), unde si debuteaza (1948); redactor la rev. Cinema (1968-1987). Detine temporar rubrici fixe la rev. Romania literara, Tribuna, Flacara, precum si la ziarele Sportul si Informatia Bucurestiului, uneori semnand cu pseud. Belphegor. Din 1993, colab. la rev. Dilema. Debut editorial cu voi. Servim Republica Populara Romana (1952), sub pseud. Radu Costin. Dupa cateva carti fara un relief deosebit, se afirma cu un voi. de proza satirica, Maimutele personale (1968), si cu un gen eseistico-publi-cistic de factura foarte personala in Un august pe un bloc de gheata (1971), Alti doi ani pe un bloc de gheata (1974), Ocolul pamantului in 100 de stiri (1974), Cinci ani cu Belphegor (1975), O vietuire cu Stan si Bran (1981), unde domeniile sale predilecte, politica, sportul, cinematograful si implicatiile lor poetice sunt explorate intr-un stil spiritual-efervescent. Ca prozator, cultiva genul simili-memorialistic, narand, sub forma unor scurte nuvele, "anii sai de formare" din obsedantul deceniu: Supravietuiri (I-II, 1973-1977), Meseria de nuvelist (1980), Fictionarii (1983), Logica, (1985), Cap limpede (1989). Este si autorul pieselor de teatru Mi se pare romantic (1961) si Scurt program cu bosanove (1966). Alte voi.: Matusile din Tel Aviv (1993), O supravietuire cu Oscar (1997) si In SISIFicarea la noi, pe Boteanu (1998). Premiul "Ion Creanga" al Acad. (1973); Premiul Uniunii Scriitorilor (1971; 1981).



Desi COSASU a inceput sa scrie si sa publice inainte de a implini douazeci de ani, literatura lui devine interesanta si valoroasa abia dupa 1970. O exceptionala vocatie de ziarist, cunoscuta de colegii de generatie, dar numai in mica masura revelata in (pseudo)reportajele publicate in anii 50, ii impune abia acum numele, rubricile sale saptamanale, sustinute cu rara verva si consecventa de prin 1968 (an de rascruce in cariera scriitorului), bucurandu-se de un cert si meritat succes. COSASU a devenit o autoritate singulara, inevitabila intr-o istorie o publicisticii literare romanesti contemporane. Volumele ce-au strans articolele sale saptamanale {Un august pe un bloc de gheata, 1971; Viata in fi Im ele de cinema, 1972; Alti doi ani pe un bloc de gheata, 1974; Ocolul pamantului in 100 de stiri, 1974; Cinci ani cu Belphegor, 1975) sfideaza efemeri-tatea genului, alcaruindu-se ca niste carti de incitanta.

subtila si fermecatoare literatura a faptului de ziar, caruia COSASU ii inoculeaza o uimitoare febrilitate a semnificatiei (ce-i caracterizeaza, de altfel, scrisul in genere). Profesionist idolatru al scrisului si al literaturii, COSASU desfide granitele dintre genurile ce le practica sau cele dintre viata si literatura ("mult mai tarziu am inteles ca, daca nu voi trai ca in carti, viata nu va avea sens"), nuvela, poemul sau foiletonul sau avand un singur si neobosit erou: persoana intai a naratorului. In prozele din Supravietuiri (I, 1973) si din Meseria de nuvelist (1980), eroul-narator isi istoriseste pataniile din anii mult prelungitului obsedant deceniu, ani in care literatura lui COSASU (ca a majoritatii tinerilor scriitori din generatia sa) a trecut prin faza unui proletcultism voios, a carui singura scuza ar putea fi naivitatea. O perioada de ostracizare a zdruncinat apoi destinul personajului, culpabilizandu-1 si punandu-1 in situatii penibile: mereu actuala cerinta a "adevarului integral", clamata de erou, este calificata ca "ramasita mic-bugheza" si pedepsita de dogmatismul autoritar; frica inlocuieste avantul neconditionat, cantaretul santierelor idilico-stahanoviste e izolat ca dusman si interzis ca semnatura. De remarcat ca naratorul, al carui discurs e dominat de lirism ironic, se arata mai iertator cu victimizatorii decat cu sine, victimizatul. E limpede deci si esential ca literatura adevarata de azi a lui COSASU se ocupa de/ se inspira exact din epoca in care tot ceea ce publicase se arata acum lipsit de valoare - si sensurile acestei recuperari, acestei "supravietuiri" l-au marcat adanc pe autor, verific andu-i totodata si adevarul vocatiei de prozator. Eroul-narator, "nuvelistul" (cum singur se numeste), se constituie ca un personaj memorabil avand o cuceritoare vitalitate si disponibilitate, supradimensionand totul si traind "ca-n filme" atat amorul si revolutia, cat si panica, mizeriile si dramele de constiinta.

Ludic si duios, ipohondru si nestatornic, incapatanat si defetist, sentimental, generos si imprevizibil, fiind o varianta copios bucuresteana a eroului chaplinian (C. Ungureanu), personajul lui COSASU desfasoara spectacolul obsesiilor si sinceritatilor sale, in care totul capata un (deseori ironizat acum) sens politic. Venite din obsesia aproape romantica a reportajului, cele aproape treizeci de nuvele pot fi luate si ca un roman-serial al "anilor de ucenicie", textele trimitand unele la altele sau chiar la scrierile ratate ale tineretii. COSASU e un scriitor prea inteligent pentru a pierde ocazia autoironiei. Actiunile se desfasoara in aceleasi locuri: strazi ale cartierului bucurestean batute cu obstinare, camere mici, ticsite de carti, populate de fantome livresti (naratorul ii fetisizeaza pe Camil Petrescu, I. Babei, L. N. Tolstoi, Malraux, I. L. Caragiale; Scott Fitzgerald, Hemingway et comp. apar mai tarziu), unde numeroase si diferite (tipologic si social-politic) iubite sunt patimas si revolutionar imbratisate; cofetarii unde sunt devorate cu aceeasi pofta prajituri cu crema si ziarele sau revistele lumii; apartamente ale matusilor burgheze (dar mamoase), in fine, sedii febrile ale organizatiilor de tineret din anii militantei. Livrescul este deci o forma a autobiografismului, iar gasirea unui ton al persoanei intai a naratorului (pentru prima oara conturat in volumul Omul dupa 33 de ani scapa, 1966), ton repede perfectionat pana la virtuozitate, a permis autorului sa nu se teama de melodramatic -viata fiind melodramatica, spune el, scuzandu-si poate slabiciunile de caracter -, izbucnirile patetice, inerente unui destin bine zgaltait de istorie (vezi problema tatalui, nod al unui manunchi de grave culpabilitati), fiind tratate in registrul unei oralitati dominante, in care se imbina si jubilatia detasarii ironice (L. Raicu) si o "vesela ferocitate" a sarcasmului (P. Georgescu). Aceasta din urma coarda este cel mai intens solicitata in romanul Maimutele personale (1968), scriere excesiv elaborata si prin urmare evaziva fata de miza minora a subiectului; ea poate fi considerata ca un moment de trecere, de schimbare si purificare in devenirea scriitorului. De la aparitia volumului de poeme Povesti pentru a-mi imblanzi iubita (1978), in care emotia structureaza materia si retorismul regizeaza scriitura, majoritatea criticilor vorbesc si despre originala formula a poetului; este poate numai un alt fel de a considera natura fundamental lirica a lui C, scriitor fascinat de secolul in care traieste, prozator aflat acum in plina maturitate, atat de stapan pe verbul sau, incat aceasta virtute de invidiat s-ar putea transforma intr-un neajuns; evolutia si "supravietuirea" lui COSASU pot rezerva inca surprize si mai binefacatoare pentru literatura sa, atunci cand eroul s-ar hotari sa povesteasca si aventurile maturitatii sale contemporane.

Asemenea colegului sau de generatie, prozatorul american Philip Roth, devansandu-1 chiar, COSASU realizeaza in ciclul autobiografic Supravietuiri (I-VI, 1973-1989) un fel de cura verbala terapeutica prin retrairea evenimentelor traumatice care i-au marcat copilaria si tineretea. E o literatura insolita, aflata la frontiera intre "biografie si birocratie", intrucat mizeaza pe (re)scrierea unei autobiografii, reluata in nenumarate variante (precum in Meseria de nuvelist), cu adaugiri, precizari de date si nume, comentarii, montaje intertextuale etc, la care este anexata o bibliografie ce ilustreaza destinul contorsionat al scriitorului din Est, fie mostre din literatura sa de sertar (Logica) sau din aceea de serviciu (Cap limpede). Aceste nuvele - ajunse in Logica si Cap limpede la dimensiuni inselator romanesti - incheaga un portret al artistului in tinerete, continand totodata si o explicatie de tip psihanalitic pentru capitularile aparent inexplicabile ale tanarului creator din perioada obsedantului deceniu. Memoriilor mai mult sau mai putin deghizate ale lui COSASU Stere din In preajma revolutiei li se da, in mod declarat, o contrareplica, una ce s-ar putea numi in urma revolutiei sau Dupa revolutie. Supravietuirile circumscriu tribulatiile unui "neserios" -precum unii din eroii lui Milan Kundera - in deceniul obsedantei seriozitati, ale unui puer supus, de origine mic-burgheza, care aspira la stadiul de adult, adica de "tovaras de baza", conform preceptelor epocii. Cand tanarul tipa isteric: "Nu mananc asta-seara!", "Nu mai studiez pianul!", "Nu dorm asta-seara acasa!", cand, deci, azvarle acest "Nu!", el il azvarle casei burgheze, in numele celui care, animat de elanuri revolutionare, se afla mereu in strada (eroul lui COSASU -picaro autohton - circula tot timpul, zi si noapte, de la un capat la celalalt al orasului). Eroul face parte din familia exclusilor, a celor aflati mereu in afara, dupa cum, ca scriitor, nu se incadreaza printre literatii acreditati definitiv de regim, ci printre "fictionarii de pe strada" (Viata frazei). Afisand o vestimentatie perpetuu juvenila (geaca de piele, puloverul cu col roule, bascul, tricourile sau camasile sportive cu carouri mari etc), fiul respinge tot ceea ce defineste cochetaria matura a tatalui: parfumul de lavanda, halatul de casa, batista in buzunarul de sus al hainei, austerul costum negru, papionul, ceasul de la vesta, palaria, pantofii cu ghetre. Si, in fine, chiar si romanele lui Cezar Petrescu, de pe noptiera - "ne-a despartit o literatura", exclama tanarul adorator al lui Camil Petrescu. De ce aceasta ura fata de patriarhul in pijama? Pentru ca, atat timp cat exista, tatal constituie "dovada cea mai elocventa a radacinii care ma tine legat de clasa mea mic-burgheza". Fiul se simte vinovat pentru ca este un burghez, iar ispasirea acestui pacat o realizeaza prin insasi asumarea unui paricid simbolic: "imi omorasem tatal, dac a nu prin anumite fapte, atunci prin oranduirea sociala pe care o construisem impotriva lui si a educatiei date de el". De altfel, pentru a nu fi acuzat ca ar face cumva concesii "umanismului nuc -burghez, care pretinde, fireste, sa nu faci politica in asemenea momente de tragic etern-uman", el nici nu participa la inmormantarea parintelui sau, ramanand pana la sfarsit la o furtunoasa sedinta de activ, caci "nu-mi trece prin cap, nici mie, nici altora, sa aduc in discutie un doliu, moartea tatalui, toti erau fiii unui om fara moarte", adica ai lui Stalin. Si astfel, junele scriitor descopera, prea tarziu, ca, evadand din sfera paterna, adica dintr-un "ghetou al vietii de baietel cuminte", cade in capcana altei sfere paterne - binisor mai atroce -, anume intr-un gulag al vietii de puer demagog, unde va debuta cu volumul Servim Republica Populara Romana (1952). Iesind de sub o autoritate (tatal burghez), atat C.-personajul, cat si C.-scriitorul nimeresc sub calcaiul altei autoritati, aceea a Tatucului. Naratorul, cand mascat, cand nemascat, e C.-personajul, care nu trebuie insa confundat (intru totul) cu C.-scriitorul. Ambiguitatea este suverana, caci cumpana inclina cand de o parte, cand de alta: uneori pare ca primul scrie despre al doilea, alteori ca al doilea despre primul. Oricum, pe amandoi ii uneste o identica dorinta de psihanalizare: de a raporta si de a se raporta, de a comunica si de a se comunica pe sine. Vazut prin prisma relatiei intre fiu si tata, cazul descris in Supravietuiri e unul tipic de sociopsihanaliza, cu un gen de noua nevroza, una specifica tarilor din Est, dupa cum se enunta in Logica: "Visul secret al acestor randuri este de a se constitui intr-o prima, fie si sumara, bibliografie pentru aceasta noua nevroza, necunoscuta probabil nici de Freud, caruia niciodata nu i s-a intins pe bancheta un caz de postrevolutie". Culpa aparenta dezvaluita in Supravietuiri e aceea de a te simti un burghez, culpa reala ascunsa aici e aceea a unui paricid. "imi facusem un infarct", exclama, la un moment dat, naratorul, dupa ce-si descrie o scena de inchircire fizica si psihica. Pedeapsa pe care si-o da fiul consta in a reproduce, continuu si simbolic, infarctul tatalui. Paricidul reusit se transforma astfel intr-un sir nesfarsit de sinucideri ratate, simulate, tot atatea "supravietuiri" reusite. Destinul lui COSASU ramane acela de a fi un "fiu" pana la capat. De aici si adoratia pentru "Tatal-nostru-cel-din-rafturi-de-carti", care i se revela mereu sub alte si alte intrupari: Stendhal, "Tol-stoievski", Malraux, Nabokov, Camil Petrescu s.a. Manifestand "o mare teama de a strivi nuantele", neputand, cu alte cuvinte, sa-si extirpe calitatile analitice innascute, in ciuda dorintei sale de a parea transant, naratorul isi dezvaluie radacinile burgheze ale intelectualitatii sale mostenite. Iar iesirea din dilema scriitorului din Est -scriitor care trebuie sa aleaga intre solutia Maiakovski (aceea de a se sinucide) si solutia Babei (aceea de a fi asasinat) - se rezolva, aici, in chip fericit, prin solutia Caragiale, sublimata intr-o forma elevata de miticism, prin recursul la (auto)persiflare, umor si calambur.



OPERA

(cu pseud. Radu Costin) Servim Republica Populara Romana, Bucuresti, 1952; Opiniile unui pamantean. Bucuresti, 1957; Energii, Bucuresti, 1960; Lumina!, Bucuresti, 1961; Noptile tovarasilor mei, Bucuresti, 1962; A intelege sau nu, Bucuresti, 1965; Omul de 33 de ani scapa, Bucuresti, 1966; Maimutele personale, Bucuresti, 1968; Un august pe un bloc de gheata, Bucuresti, 1971; Viata in filmele de cinema, Bucuresti, 1971; Supravietuiri, I-II, Bucuresti, 1973- 1977; Alti doi ani pe un bloc de gheata, Bucuresti, 1974; Ocolul pamantului in 100 de stiri, Bucuresti, 1974; Cinci ani cu Belphegor, Bucuresti, 1975; Povesti pentru a-mi imblanzi iubita, Bucuresti, 1978; Meseria de nuvelist (Supravietuiri, III), Bucuresti, 1980; O vietuire cu Stan si Bran, Bucuresti, 1981; Fictionarii (Supravietuiri, IV), Bucuresti, 1983; Logica (Supravietuiri, V), Bucuresti, 1985; Sonatine. Portrete, schite, tragedii, Bucuresti, 1987; Cap limpede (Supravietuiri, VI), Bucuresti, 1989; Matusile din Tel Aviv, Bucuresti, 1993; O supravietuire cu Oscar, Bucuresti, 1997; InSISIFicarea la noi, pe Boteanu, Bucuresti, 1998.

REFERINTE CRITICE

Dana Dumitriu, in Arges, nr. 7-
8, 1973; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 23, 1973; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 23, 1973; M. Iorgulescu, in Luceafarul, nr. 29, 1973; M. Ungheanu, Arhipelag de semne, 1975; L. Raicu, Critica, forma de viata, 1976; D. Culcer, Citind sau traind literatura, 1976; V. Cristea, Domeniul criticii, 1976; I. Vlad, in Tribuna, nr. 6, 1978; M. Ivanescu, in Transilvania, nr. 2, 1978; L. Ulici, in Contemporanul, nr. 9, 1978; V. Ardeleanu, in Steaua, nr. 12, 1978; P. Georgescu, in Romania literara, nr. 9, 1978; M. Zamfir, in Viata Romaneasca, nr. 7-8, 1978; I. Ianosi, Secolul nostru cel de toate zilele, 1980; L. Raicu, Printre contemporani, 1980; COSASU Moraru, in Vatra, nr. 5, 1981; I. B. Lefter, in Familia, nr. 6, 1982; I. Holban, in Romania literara, nr.
9, 1982; L. Raicu, in Romania literara, nr. 13, 1982; FI. Manolescu, in Contemporanul, nr. 29. 1983; M. Iorgulescu, in Romania libera, nr. 12047, 1983; L. Ulici, Confort Procust, 1983; E. Simion, Scriitori, III; L. Raicu, Fragmente; COSASU Moraru, Textul si realitatea, 1984; N. Manea, Pe contur, 1984; Adriana Popescu, in Teatrul, nr. 7-8, 1985; N. Manolescu, in Romania literara, nr. 50, 1985; COSASU Ungureanu, Proza, I; M. Iorgulescu, Prezent, 1985; I. Holban, Profiluri epice contemporane, 1987; Ov. S. Crohmalniceanu, Al doilea suflu, 1989; G. Dimisianu, in Romania literara, nr. 8, 1998; N. Zainescu, in Viata Romaneasca, nr. 4-5, 1998; H. Zalis, in Viata Romaneasca, nr. 12, 1999.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care



Copyright © 2009 - 2017 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Radu COSASU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Radu COSASU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Iluzia suprema a vietii ca o capodopera


Iluzia suprema a vietii ca o capodopera