n. 21 ian. 1927. Cluj -m. 15 apr. 1997, Bucuresti.
Eseist, poet si traducator.
Fiul lui Aurel Cretia, functionar, si al Calinei (n. Humita).
Scoala primara la Cluj. Studiile liceale incepute la Cluj (Liceul "Gh. Baritiu") sunt continuate, dupa 1940, la Bucuresti (Liceul "Spiru Haret"). trecandu-si bacalaureatul in 1945. Absolvent de studii clasice la catedra de resort a Univ. din Bucuresti (1951). Asistent, apoi lector la Catedra de lb. clasice a Univ. din Bucuresti (1952 - 1971); cercetator la Institutul de filosofie din Bucuresti (1971 -1975); cercetator, apoi cercetator stiintific principal III la Muzeul Literaturii Romane (1975 - 1993). Din 1993, pensionar si, prin cumul, director onorific si cercetator principal la Centrul National de Studii "M. Eminescu"din Ipotesti. Debuteaza in presa, in 1947, in Natiunea, cu art. Sensul mortii la Poe. Debut editorial tarziu cu Norii (1979, ed. definitiva 1996) - Premiul Uniunii Scriitorilor. Colaboreaza la rev.: Romania literara, Manuscriptum, Viata Romaneasca, Revista de filosofie. Alte carti publicate: Epos si logos (1981), comentarii de literatura comparata si filosofie; Poezia (1983), Pasarea Phoenix (1986); Oglinzile (1993) si Luminile si umbrele sufletului (1995) - proza eseistica; Catedrala de lumini. Homer. Dante.
Shakespeare (1997), studii de hermeneutica literara despre Iliada si Odiseea, Divina Coinmedia, Furtuna. Este cunoscut prin trad. din Platon (Banchetul. Pliaidon, Menon si in colab. Hippias minor si Euthyphron), Plutarh, Longos, Ovidiu {Metamorfoze, in colab.), Appian, Dante (De vulgari eloquen-tia, Epistulae, Eglogae), Francesco Colonna, precum si din scriitori moderni: Emilio Cecchi, Massimo Bonte-pelli, Adriano Tilgher (Viata si nemurirea in viziunea greaca), Margueritte Yourcenar (Povestiri orientale, 1993 - Premiul Uniunii Scriitorilor; Alexis si Creierul negru al lui Piranesi), Imre Toth (Palimpsest), F. Bluche, Virginia Woolf, T. S. Eliot, J. Wain.
E. Cioran (Antologiaportretului). impreuna cu CRETIA Noica si
Gabriel Liiceanu ingrijeste ed. operelor lui Platon in romaneste (1976 - 1993). Din Biblie a tradus cinci carti, text atestat de exegeza moderna, insotindu-1 de comentarii: Iov, Ecleziastul,
Iona, Ruth si Cantarea Cantarilor (1995). Intensa activitate legata de Eminescu (1977 - 1993): stabilirea textului si a variantelor pentru volumele VII-XVI ale ed. critice integrale, continuarea ed. Perpessi-cius; studiul introductiv, notele si comentariile la voi. VIII, Teatru; corectiuni si amendari la ed. princeps Maiorescu; voi. Teatru. Decebal. Cornul lui Decebal. Alexandru Lapusneanu, 1990, cu analize critice; voi. Constelatia
Luceafarului, Sonetele, Scrisorile, text stabilit si comentat, 1994; a ingrijit Poezii inedite, voi. special 1, 1991 al rev. Manuscriptum. Premiul "Timotei Cipariu" al Acad. Romane pentru voi. VII din seria Opere Eminescu. Spirit rafinat si erudit, de formatie clasicizanta, receptiv totodata la noua sensibilitate poetica si filosofica moderna, CRETIA este una din figurile emblematice ale scrisului romanesc contemporan.
Poezia lui CRETIA experimenteaza cu precadere discursul continuu metapoetic, avand ca obiect Poezia insasi: un ritual care-si cauta cu rigoare si rafinament propria conditie generica, intr-o alcatuire fastuoasa de cuvinte alese, dar si de o grava reflexivitate oraculara, mai aproape ca spirit de oda antica si imnul holderlinian. Primul volum se intituleaza chiar Poezia (1983) si intentia e de a crea o mitologie poetica moderna, filtrata prin simboluri livresti reinsufletite, deci numai aparent secatuite de sens si vitalitate. Condensata aforistic in formule severe, poezia lui CRETIA e totodata tensiune interioara a gandului pur cerebral, proiectand-o in perspectiva absolutului, a cultivarii mitului si a initierii. .Aspectul extatic, imnic", dar si incantatia si "setea de taine ale sufletului si ale naturii" o asaza sub semnul orfismului (Gh.
Grigurcu). Regandita in ordinea Universului si a primordialului, poezia este nu mai putin aspiratie la un limbaj total, supraindividual, niciodata insa impartasit pe deplin: "Poezie, tanjim dupa vorbe care sa te spuna intreaga, cum esti, cum tasnesti din fiinta ca logos, ca determinare si fata etern originara a lui. Dar nu ne e dat." O atare experienta tragica a constiintei poetice e situata intr-un cadru sarbatoresc, patetic si elementar, al carui sambure e alcatuit din Eros si Logos, dar si din cele patru elemente fundamentale antice, in vesnica lor prefacere metamorfica. Pana la urma, poezia se inchide si mai mult in propriul ei spectacol de imagini si rafinamente lingvistice, menite sa-i apere puritatea, dar si aderenta la real, tinzand astfel catre demersul ontopoetic originar si autonom, suficient siesi. Modelele posibile sunt greu de identificat si, practic, se confunda cu toata poezia lumii. Al doilea volum, Pasarea Phoenix (1986) transpune idealul poetic modern in imaginea miraculoasei fiinte mitologice, simbol al resuscitarii spirituale prin actul reflexiv autorevelator: "Mor invinsa de povara gandului,/ De povara iubirii,/ Ma regasesc apoi din nou usoara/ Ca un fulger,/ In aceleasi cercuri ale lumii,/ Alta, alta,/ De fiecare data alta,/ In uimire de sine/ Aceeasi." Poem filosofic si parabolic, Pasarea Phoenix e o suita coerenta de definitii lirice convergente pe marginea motivului mitic intens solicitat. Celalalt ciclu, Iubirea, este o variatiune pe marginea marilor teme ale spiritului, in maniera unei confesiuni impersonale, din care nu lipsesc imaginile si gesturile de implicare dramatica. Evident, pentru CRETIA poezia e optiune ontologica, nu doar estetica. Prin Norii (1979), CRETIA trezeste, in chip surprinzator, interesul pentru poemul in proza (de sugestie simbolica si extatica), transcriind, sub forma de jurnal, o experienta unica, irepetabila a spiritului. Premisa cartii este "o anumita relatie cu privelistea cerului", asa cum se reveleaza oricarui om. Autorul insusi e un contemplativ dispus la reverie si visare: "Peisajul e pentru mine ca o reverie interioara". Senzatia dominanta este aceea de plutire si de miraj feeric, ca intr-o calatorie imaginara, visand cu ochii larg deschisi. Mai ales ca nu e vorba de norii din "zilele noroase si posace". Surprinde, in orice caz, luciditatea care prezideaza cea mai banala insemnare, instituind un sever control asupra fluxului de imagini, dar si a emotiei provocate de acestea. Miza acestui exercitiu contemplativ, aparent gratuit, vizeaza nu mai putin o "experienta vie si insemnata a omenirii intregi de la obarsia ei". Este, asadar, o carte "despre nori si, in general, despre ceea ce se vede si se simte privind in sus si in inalt, deasupra oraselor si a padurilor, deasupra muntilor si-a marii, deasupra istoriei (subl. ns.)". Mai mult, autorul se considera o unealta a timpului, a miscarii si a prefacerii, a evadarii din "monotonia eleata". Critica a detectat insa, dincolo de aceasta fenomenologie baroca a norilor, si un scenariu ontologic cu "iz presocratic", descifrabil in adancime. Autorul se apara ca nu a pus in textul sau credinte si concepte, dar prin rasfatul atator cuvinte si expresii fericit gasite "trece cate ceva din sufletul lumii, pierzandu-se si regasindu-se mereu ca intr-o sarbatoare pestrita". Evident, starea de visare se consuma in tacere si solitudine desavarsita, iar daca, in termeni bachelardieni, reveria cosmica tine de conditia diurna a spiritului, atunci lumea insasi. in cazul de fata "norii", se reveleaza ca "un complement direct al verbului a contempla" . Prin natura lor imprecisa si nedefinita, norii stimuleaza imaginatia, provoaca extaze si epifanii, dar forta poetica a insemnarilor lui CRETIA e de factura sinestezica, materializata. intai de toate, in acuitatea si spectacolul, discret pus in surdina, al scriiturii.
Totul rezida in cuvant. in acuratetea de expresie si harul inscriptionarii memorabile. Surprinde cel mai mult in acest "jurnal al norilor", cum a fost numit, registrul extrem de nuantat al descriptiei, modulat pe stari muzicale difuze, disimulate cu eleganta in sintaxa, uneori abrupta, a textului. De fapt, e aici o falsa descriptie: ochiul pare fascinat mai mult de partea nevazuta a formelor, in care incearca sa descifreze semnele premonitorii ale cerului, ale soartei insesi. Obisnuit sa priveasca mai mult launtric, ochiul e insetat nu mai putin de transcendenta, de multitudinea reflexelor pe care aceasta le poate lua, reflexe deviate in imagini ale plutirii si ale curgerii "in sus", catre "topografia fluctuanta a norilor" (
M. Mincu). Tonul este uneori solemn si imnic, alteori mult mai amestecat (de fantezie si realitate), daca nu de-a dreptul nud, descarnat si acut-reflexiv: in totul, configurandu-se o nebuloasa din care discursul norilor se naste pe masura ce se scrie. Si impresia, intr-adevar, e ca se scrie singur. CRETIA foloseste in redactarea insemnarilor, in mod constant, persoana a doua, mizand pe efectul de impersonalizare, respectiv de "obiectivare", transpunand dramele discrete ale eului in spectacolul cerului. Nu lipsesc replica livresca si nici citatele sau reflectiile, fulgurante adesea, ale ganditorului, facand sa vibreze "o emotie pascaliana in fata firmamentului" (St. Aug.
Doinas). Paradoxal, autorul insusi, la un moment dat, crede ca ,florii sunt alexandrinism". Cu toata imageria baroca insa, de care face uz, niciodata nu se departeaza prea mult de lucruri, de imaginea lor esentializata, exprimand, ca nimeni altul, un sentiment de conaturalitate cu natura insasi: Jnainte vreme vedeam muntii ca munti si apele ca ape; dupa ce am ajuns la o cunoastere mai intima a lumii, nu am mai vazut muntii ca munti si apele ca ape; in prezent, cand am patruns adevarata esenta, sunt linistit. Din nou vad muntii ca munti si apele ca ape (subl. aut.)". Nu putem trece peste aceasta marturie de sine a lui C, vadind o intelegere exacta si de substanta a menirii scrisului, in spiritul propriei poetici. in spatele acestei estetici a clarobscurului se eternizeaza o reverie primordiala, ca restituire a ordinii cosmice, incarcatura metaforica si de imagini a "norilor" atingand cele mai diverse campuri ale meditatiei si visarii. Tot un "jurnal" pare a fi Oglinzile (1993), scriere in genul micilor tratate moraliste clasice. De asta data, reflectia pune stapanire pe spiritul creator imaginativ, dar tot privirea este aceea care o provoaca. Este, nu incape indoiala, si o schimbare de tonalitate: cu toate ca imaginile lucrurilor, inghetate in reflexele reci ale oglinzii, dau cel mai bine senzatia incoruptibilului, in spatele acestui spectacol banuim acuta criza de identitate a eului si un complex narcisist (de altfel, marturisit). Nu intamplator nu mai respinge, ca inainte, tonul confesiv direct si nici pledoaria in favoarea lumii subiectului: "Oglinzile par clare ferestre catre altceva, de netrait altminteri, dar nu dau, tautologic, decat identitatea unei realitati cu sine, ta twam asi, o intoarcere in subiect si lumea lui." Poetica reveriei e dublata de un cogito cumva mai treaz, desi mai nefericit. Lauda transparentei - din primul aforism - face loc, treptat, spiritului disociativ si analitic, aducand un rafinament in plus prin apelul la citatul livresc, dar si la magia si accentul "pervers", malefic uneori, reflectate in jocul specular purificator.
Definitorie pentru aceasta faza a scrisului lui CRETIA este analogia dintre oglinda si text: "amandoua preiau, pe adancimea unei suprafete de hartie ori de sticla, cate un univers si amandoua il trec in universul lor". insasi oglinda cosmica se resoarbe in oglinda textului, intr-un univers de hartie si de cuvinte, cu necesitate intretesute intre ele. Tot in sfera reflectiei etice se inscrie voi. Luminile si umbrele sufletului (1995), suita de eseuri pe teme morale, scrise cu mare gravitate si elevatie intelectuala: mai exact, un nuc tratat de morala practica, reactualizare moderna a vecini notiuni latine de humanitas. Tonul polemic uneori, dar fara ostentatie, simtul acut-dureros al adevarului si al dreptatii, la care se aduaga fantezia si voluptatile de filolog (cf. tableta intitulata Ticalosii) confirma aceasta prima impresie. Originalitatea lui CRETIA consta in faptul ca fixeaza temeiul valorilor si actelor morale in adancimile sufletului, adica intr-un cogito mai larg si mai complex decat legile imperativ-abstracte ale ratiunii. De unde, convingerea ca cele mai multe dintre erorile morale se datoreaza "nu atat unei atitudini fata de altii, cat unei rele raportari la sine: minciuna de sine si ascunzisul de sine, fuga de adevarul despre sine, tot ceea ce constituie cumplitul rau omenesc care este constiinta falsa". Cum gustul pentru moralitati, implicand si o morala severa a scrisului, nu e deloc gratuit, nu lipseste din aceste impecabile insemnari quasi-confesive nici intentia terapeutica: "Nu exista vindecare decat prin adevar". in Epos si logos (1981), CRETIA aduna un numar de studii si interpretari despre Comparatiile "Ili-adei". Marea homerica. Zeita si eroul, "Metamorfozele" lui Ovidiu si posteritatea lor sau despre cartile lui Emilio Cecchi si Virginiei Woolf etc., precum si cateva incitante comentarii filosofice despre dialogurile platoniciene, despre morala stoica sau despre temeiul frumusetii la Plotin. Cele 50 de ganduri despre bine si rau in sfera moralitatii din ultimul capitol, parte a unui sistem etic derivat din stoicism, se bazeaza pe "libertatea inteleptului", pe capacitatea omului de a-si construi o forma specifica de libertate (ca posibilitate de optiune intre mai multe alternative), fara a nega totusi principiul determinist. Ideile revin si in alte carti ale lui C, dar aici se contureaza cu pregnanta tripla sa vocatie de traducator, interpret si ganditor. Spirit de larga suprafata intelectuala, dar si de formatie solida, mergand direct la surse, fiecare studiu este ca o incursiune in zone dintre cele mai diverse ale culturii si spiritualitatii europene. Eruditia clasicizanta este numai un pretext sau o etapa. Sinteza e, de fiecare data, moderna, vie si reconfortanta prin lipsa de prejudecati a lecturii, decurgand, de fapt, din contactul direct cu textul (cluar si atunci cand nu uzeaza de traducerea proprie). Comparatismul lui CRETIA se revendica in fond de la un principiu de simultaneitate, armonizand exemplar gustul clasic cu cel modern, intr-o experienta unica de interpretare si lectura, dar si de exercitiu neobosit al scriiturii. Surprinde, mai ales, incitantul eseu Despre exotism, prin analiza de finete "a diferitelor forme reductibile la conceptul general de exotism (exotismul romantic si decadent, exotismul esoteric, exotismul pastoral si cel critic)", dar si "a conditiilor negative" privind sansele de supravietuire ale acestei categorii artistice in postmodernitate. Pe alocuri, textul are semnificatia unei profesiuni de credinta, cu aluzii la poetica "decadenta" a norilor, identificata - de asta data - in lirica lui Baudelaire. Catedrala de lumini. Homer. Dante.
Shakespeare (1997) cuprinde trei studii, toate inedite,-intemeiate "pe o cercetare personala si adancita a textelor originale": Iliada si Odiseea, Divina Commedia, Furtuna. Sunt cele mai aplicate si mai patrunzatoare din cate s-au scris pana acum in limba romana, vadind o legatura indelungata cu textul si acces la inferioritatea acestuia. C, eliberat complet de prejudecati si inhibitii, practica o exegeza de sondare a profunzimilor operei, dar si de eruditie pur intuitiva, capabila sa identifice cu precadere ceea ce este viu, actual, in textele clasicilor. Comentariul la Iliada si Odiseea il scoate in relief pe Ahile ca erou homeric atipic, al conditiei umane. Mult mai extins, studiul despre Divina Commedia, spre deosebire de alte exegeze, e axat pe lectura
Paradisului, cu accentul pe sensul literal in detrimentul celui alegoric, adica lasand deoparte filosofia si teologia poemului. Lipsit de orice pedanterie, exercitiul hermeneutic de virtuozitate intreprins de CRETIA reconstituie cu finete si migala arhitectura de lumini a marelui poem, scopul nefiind "atat teoretic, cat senzorial: cititorul sa gaseasca bucurie urcand printre lumini dinspre damnare spre beatitudine, printr-o arhitectura de vis, prezenta clipa de clipa". Ultimul studiu se refera la Furtuna lui Shakespeare, intr-un comentariu concentrat, Ariei sau despre forma pura a libertatii, rezonant cu obsesiile si aspiratiile omului contemporan. Excelent editor si reputat eminescolog, CRETIA este si unul dintre cei mai buni traducatori romani din toate timpurile, cu egala disponibilitate pentru limbile clasice si moderne. Cele mai multe dintre cartile traduse sunt insotite de comentarii si analize critice, vadind aceeasi eruditie fina care nu inabusa intuitia si bunul gust, intr-un stil de demnitate si gravitate a expresiei atent cizelate. Ca si in alte opere ale lui C, scriitorul, ganditorul si savantul sunt inseparabili.
OPERA
Norii, Bucuresti, 1979 (ed. definitiva 1996); Epos si logos. Bucuresti, 1981; Poezia, Bucuresti, 1983; Pasarea Pfioenix, Bucuresti, 1986; Oglinzile, Bucuresti, 1993; Luminile si umbrele sufletului. Bucuresti, 1995; Norii, culegere de impresii, Bucuresti, 1996; Catedrala de lumini. Homer.Datite.Shakespeare, Bucuresti, 1997. Traduceri: Ovidiu, Metamorfoze, Bucuresti. 1959 (in colab.); M. Bontempelli. Oameni in timp. Bucuresti, 1968; Virginia Woolf, Doamna Dalloway. Bucuresti, 1968; Longos, Dafnis si Cloe, Bucuresti, 1970; J. Wain. Nuvele, povestiri. Bucuresti. 1970; Dante Alighieri, Opere minore, Bucuresti, 1971 (in colab.); Virginia Woolf, Eseuri, Bucuresti, 1972; idem. Valurile, Bucuresti, 1973; Emilio Cecchi, Pesti rosii. Bucuresti, 1973; f. S. Eliot, Eseuri, Bucuresti, 1974; Platon, Opere, I-VII, Bucuresti, 1976 - 1993 (in colab.); Romanul grec, I. Bucuresti, 1980 (in colab.); Margueritte Yourcenar, Povestiri orientale. Bucuresti, 1993; idem. Alexis, Bucuresti, 1994: Plutarh. Demetrios si Antoniu, Bucuresti, 1994; ImreTotli, Palimpsest, Bucuresti, 1995; Adriano Tilgher, Viata si nemurirea in viziunea greaca. Bucuresti, 1995; F. Bluche, Vorbe istorice celebre. Bucuresti, 1995; Platon, Bfl/;r/ief«/, Bucuresti, 1995: Iov. Ecleziastul, lona, Ruth, Cantarea cantarilor. Bucuresti, 1995; J. Duquesne, Iisus, in colab. cu
S. Marculescu, Bucuresti, 1995; Margueritte Yourcenar, Creiend negru al lui Piranesi, Bucuresti, 1996; E. Cioran, Antologia portretului. De la Saint-Simon la Tocqueville, Bucuresti, 1997.
REFERINTE CRITICE
Georgeta Horodinca, in Roma-nia literara, nr. 52, 1979; St. Aug. Doinas, in Viata Romaneasca, nr. 2, 1980; Gh. Grigurcu, in Steaua, nr. 9, 1980;
N. Manolescu, in Romania literara, nr. 47, 1980;
L. Ulici, in Romania literara, nr. 17, 1980; M. Tomus, in Transilvania, nr. 2, 1980;
M. Zamfir, in Luceafarul, nr. 10, 1980; L. Antonesei, in Convorbiri literare, nr. 3, 1980;
M. Ivanescu, in Transilvania, nr. 12, 1981; Maria Mailat, in Vatra, nr. 1, 1981: M. Zamfir, Poemul romanesc in proza, 1981; idem, in Romania literara, nr. 2, 1982; Ecaterina Taralunga, in Contemporanul, nr. 25, 1983: Gh. Grigurcu. in Romania literara, nr. 25, 1983; Cristian Livescu, in Steaua, nr. 12, 1983; Adriana Babeti, in Orizont, nr. 39, 1985; M. Braga, Cand sensul acopera semnul, 1985; Tia Serbanescu, in Romania libera, nr. 23, 1985; Gh. Grigurcu, Existenta poeziei, 1986; idem, in Romania literara, nr. 52, 1986; M. Far-cas, in Vatra, nr. 12, 1986; M. Zamfir, in Viata Romaneasca, nr. 6. 1987; V. Leon, in Tribuna, nr. 22, 1987; M. V. Buciu. in Ramuri, nr. 6, 1987;
M. Mihaies, in Orizont, nr. 6, 1988;
M. Dragolea, in Vatra, nr. 8, 1991; A. Pippidi, in 22. nr. 7, 1991; V. Barsan, in 22. nr. 7, 1991;
E. Ionescu. in Contrapunct, nr. 8. 1991; M. Mincu, Textualism si autenticitate, 1993; Gh. Grigurcu, in Romania literara, nr. 32, 1996; Alex. Stefanescu, ibidem. nr. 3. 1997;
Z. Ornea, ibidem, nr. 16, 1999; N. Manolescu; ibidem, nr. 1, 1999.
