TRANSFERUL de Nicolae VELEA (Povestire)
Pe invatatorul Dandu Panturescu il implini o multumire mijlocie
Dar dupa aceasta multumire invatatorul tanjise ani, zeci de ani si nimeni n-ar putea spune cand si cum, ea devenise tinta vietii lui. Ceea ce se stie este faptul ca el impreuna cu sotia functionau la scoala din satul Rest si aveau casa peste rau, in satul Model. Iar in Model, sat de centru, pe aici trecea soseaua regionala, functiona familia Nununuta, care avea domiciliul in satul Rest.
De peste douazeci de ani,in fiecare dimineata, familia Panturescu se intalnea cu familia Nununuta cam in dreptul podului Savului - una trecand din satul Model spre scoala din satul Rest, iar cealalta din satul Rest,spre satul Model.
Nu-si vorbeau.
Acum vreo zecc-cincisprczece ani fiecare familie intalnea mai intai copilul celeilalte. Acestia cautau sa treaca fara sa dea buna ziua. Dar cand, sa zicem, Nununuta Augustina punea capul in pamant si iutea pasul, invatatorul Panturescu ii taia calea si o intreba:
- Cum te cheama pe tine?
- Pe mine ma cheama Nununuta Augustina.
- in ce clasa esti?
- Sunt in clasa a treia.
- Si pe cine ai invatator?
- Pe domnul invatator Nununuta.
- Pe domnul invatator Nununuta? se mira Dandu Panturescu. Si asa te invata dumnealui, sa treci fara sa dai buna ziua?
O tragea de urechi si ii dadea doua palme. Aproape la fel se petreceau lucrurile si cand scolarul Panturescu Savu trecea prin dreptul familiei Nununuta fara sa dea buna ziua.
- Cine esti tu? tuna Nununuta cu voce groasa. (invatatorul Nununuta era mic, slab. cu o frunte palida si adanca, permanent transpirata, si-si ingrosa glasul - dar numai in fata copiilor - pentru ca ii placeau cartile cu mistere.)
Copilul, cand il auzea, de teama i se facea somn, i se parea ca s-a facut noapte.
Raspundea subtire, pierit:
- Panturescu Savu.
- Asa te invata la scoala sa raspunzi? Raspunde intreg! . - Pe mine ma cheama Panturescu Savu.
- In ce clasa esti tu?
- Eu sunt in clasa a doua.
- Si cine e invatator la clasa a doua?
- Doamna invatatoare Panturescu.
- Raspunde intreg!
Si dupa ce baiatul dadea raspunsul intreg:
- Asa! Si ce te invata doamna Panturescu sa faci cand te intalnesti cu cineva pe drum?
Urmau palmele.
Apoi copiii se intalneau intre ei si cand se zareau isi stergeau lacrimile si se priveau pe furis, cu stima si curiozitate.
Dar acum ei se marisera, erau plecati la alte scoli si se intalneau numai familiile cam in dreptul puntii Savului.
Pana acum cativa ani, familia Panturescu facuse in fiecare vara cerere de transfer in satul Model, unde locuia, dar niciodata cererea nu fusese aprobata. Aceasta pentru ca invatatoarea Susana Nununuta fusese si se mai pastrase o femeie frumoasa si putea convinge usor pe inspectori de dreptatea ei.
Ea il iubise odata, foarte demult, pe Dandu, dar tatal acestuia, un taran mare si darz (care, si el, oprit sa ia pe cea care fusese mama lui Dandu, o iubise pe aceasta intr-o noapte intr-un pod de fanar pana rupsesera grinzile si cazusera amandoi in ieslea din grajdul vitelor si pe urma parintii ei nu se mai impotrivisera si el o luasE) il batuse de-l zvantase pe Dandu si-i spusese ca Iui sa nu-i aduca rugina in casa. Susana avusese de tanara o frumusete istovita, ochii ii erau negri, parul negru, pielea neagra, dar de un negru domol, si poate ca tocmai datorita acestei potoliri, acestei lipse de aprindere, frumusetea ei naucea aici, in satul de munte.
Cine stie cum o fi spus atunci batranul Panturcscu cuvantul rugina si cum o fi cazut el la urechile lui Dandu, pentru ca acesta povestea ca simtise un gust de cocleala in gura si nu se mai putuse uita la Susana.
Aceasta il intalnise - de fapt facuse rost - pe invatatorul Nununuta, sarac, supus si mic - la el toate erau mici: si capul, si mainile, si ochii, mai ales ochii, se casatorise cu el,il adusese la ea acasa in satul Rest si-l stapanea. El nu se impotrivea niciodata pretului cu care Susana, la inceput ca sa se razbune pe Dandu, apoi din obisnuinta, mijlocea ca cererea acestuia sa fie respinsa ani dupa ani, in fiecare toamna.
Dar daca cineva i-ar fi soptit Susanei ca prin indarjirea ei face un bine, un mare bine familiei Panturescu,ea n-ar fi crezut. Sau daca ar fi crezut, nu se stie ce s-ar fi intamplat cu ea.
Pentru ca asteptarea transferului peste rau alungase, in familia Panturescu, incruntarile si ocrotise pana acum - cand ele erau nelalocul lor, erau ticuri - gingasiile. Era o suferinta mica cu care ei se alintau si care le prelungise incordarea timida in fata lucrurilor si oamenilor si gandul ca le cuprind numai o parte. Si isi fagaduiau - tot ca in tinerete - sa se intoarca odata asupra fiecarei intamplari, s-o adanceasca si s-o traiasca definitiv. Odata, cand ei aveau sa fie impliniti.
Si timpul acesta sosise neprevazut si nedorit.
Pana acum cinci ani, Susana Nununuta le impiedicase transferul prin cunostinta cu inspectorul Voicila, care tinea atat de mult la ea, incat imbatranise si nu se insurase niciodata. Dar Voicila fusese inlocuit de mult, iar familia Panturescu, obosita de atatea neizbanzi, nu mai facea cerere inca din anii cand Voicila mai era inspector.
In vara aceasta, insa, invatatoarea Panturescu, pentru ca ii ramasese un timp gol intre sfarsitul cumparaturilor in oras si plecatul acasa, trecuse pe la sectie si mai facuse o cerere.
Peste cateva luni Dandu Panturescu a fost chemat la judet si-a fost anuntat ca i s-a aprobat, lui si sotiei, transferul, din satul Rest in satul Model.
Dupa ce lua decizia de transfer, invatatorul simti ca trebuie sa se gandeasca la lucruri stiute, numai la ceva stiut, si sa uite ceva. Mergea pe strada cativa zeci de metri, apoi se oprea incruntat. Statea cateva clipe pe ioc, apoi pornea. Distanta de un kilometru si ceva pana la statia de R.A.T.A. o strabatu aproape intr-o ora. Lua bilet si se aseza pe un scaun din spate, cu toate ca erau locuri si in fata. Aici zdruncinaturile erau mai puternice si, printr-o crapatura aflata langa picioarele invatatorului, intra praf. Dar invatatorul nu observa si nu simtea nimic si pe drum atipi de cateva ori.
La intrarea in sat, soferul incetini motorul, scoase mana pe fereastra, apuca sapca unui om de pe drum aflat langa masina, scuipa de trei ori in ea si apoi i-o aseza pe cap.
Cand celalalt incepu sa mormaie, suparat, ceva, soferul il ameninta:
- Cazutule,sa taci,ca-ti iau bagajul!
Acesta fugi inspaimantat si oamenii din masina incepura sa rada. invatatorul nu mai putu sa se simta ca pana acum in fata unor intamplari care-l suparau - neputincios, neimplinit, si din cauza asta sa se induioseze nitel de el insusi. Se simti obligat sa fie puternic, sa protesteze, ridica mana ca sa spuna manios ceva, dar peste o clipa bratul ii cazu moale si din maneca hainei iesi o dara de praf. Se indarji, arunca iar palma inainte si spuse:
- Asta e lipsa de e magarie. Asta nu se face!
Dar vorbi incet, incat de-abia il auzira cativa care-l privira mirati. Masina opri curand in statie si el cobori iute.
Pe drum fu oprit de Cazutul care-l intreba speriat si balbait daca masina se duce cu adevarat sa-i ia bagajul.
El avea trei geamantane jerpelite de piele pe care le tinea in podul caselor parasite din sat, mutandu-le din timp in timp dintr-un loc intr-altul. Geamantanele erau goale. Mai avea si trei randuri de haine pe care le tinea ingropate intr-o lada, undeva la marginea satului, langa o gramada de baligar.
In zilele de lucru umbla cu niste haine rupte, capatate, iar sarbatorile imbraca toate cele trei randuri de haine, bune, puse unele peste altele, se ducea la biserica si apoi se plimba pe sosea, uitandu-se mandru si ursuz la oameni. De fiecare data cand intra o masina in comuna, el se speria crezand ca a venit sa-i ia geamantanele. Si se temea nu atat pentru ele, cat pentru faptul ca se descopera siretlicul - ca tine geamantanele goale intr-un loc, iar hainele le are in alt loc. Cazutul astepta incordat raspunsul invatatorului, dar acesta privi timp mult in ochii albastri si limpezi ai nebunului fara sa spuna nimic. Acesta se sperie si fugi. invatatorul mai statu catva timp pe loc si apoi porni si el. Cauza pentru care nu-i raspunsese nebunului era aceasta.
Una din cele mai mari desfatari ale lui Dandu Panturescu era aceea ca fiecarui om pe care-l cunostea, intalnindu-l, inainte de a incepe vorba, sa-i desfaca in parti felul de a fi, si fiecarei intamplari sa-i afle punctul de pornire, sa mearga pe firul ei, si dupa ce-o despica sa-i refaca rotunjimea si s-o aseze undeva printre lucrurile de care era fericit ca le intelege.
De fiecare data cand patea ceva deosebit, invatatorul isi inspecta intelegerile. Dar niciodata nu i se paruse ca le istoveste. Banuia dina-poia lucrurilor stiute niste inlantuiri care trebuiau sa aiba multa frumusete. Acum cand se transferase si se implinise, astepta ca in spatele intelegerii asupra viclesugului nebunului sa i se dezvaluie inlantuirea ultima si fermecatoare pe care o astepta de atatia ani.
Dar nu-l cutreiera nici un fior si el porni inainte, invinuindu-se ca s-a inselat si, totodata, invinuind pe cineva, n-ar fi putut spune pe cine, ca I-a inselat.
Ajunse in dreptul casei lui Nel Popescu. Acesta fusese de mult, cu peste zece ani in urma, elevul iui Dandu Panturescu. in timpul scolii, cu toate insistentele, nu voise sa cante, desi avusese cea mai frumoasa voce dintre baieti. Fusese un copil cam greoi, cam gras si stangaci - baietii la jocurile lor radeau de el si el se speria ca, daca ar fi cantat, ar fi fost trecut "la fete", "la muieri".
Apoi cand baiatul implinise optsprezece ani, lucrand la o batoza, si infigand un snop mai adanc, dintii macinatorului ii apucasera o mana si i-o smulsese din umar.
Dupa ce ramasese ciung, Nel Popescu incepuse sa cante. invatatorul se opri in dreptul casei lui si-si recapitula intelegerea asupra baiatului: el nu cantase cat timp era copil, pentru ca-i fusese rusine, si acum, cand se marise si trebuia sa-i fie si mai rusine, canta fiindca era ciung.
Dar nu mai afla nici o placere in acest gand. Merse mai departe, intristat ca trecuse pe langa ceva ocrotit si dezmierdat ani la rand si care nu voia sa-si arate recunostinta.
Se intoarse si-l striga pe Nel Popescu la poarta. El veni si invatatorul il privi catva timp, cautand la infatisarea lui ceva asteptat si meritat. Dar se indeparta repede fara sa-i spuna nimic baiatului.
Apropiindu-se de casa, trecu prin dreptul Floarei lui Ghica al Savei. Aceasta - stia Dandu - era o femeie careia ii placea sa-si faca publica viata de familie. Ultima intamplare, pe care o povestea la toata lumea, era aceasta: in lunea dupa ce facuse nunta fetei, ea plecase pana la cooperativa sa ia ceva. La intoarcere il prinsese pe barbatu-sau cu cuscra, mama ginerelui. Floarea pretindea ca cei doi avusesera in lipsa ei urmatoarea discutie in fata butoiului cu tuica:
- Hai noroc, cuscra! saltase Ghica ceasca.
- Noroc, cuscre! ciocnise femeia.
- Cam trecut baiatu' gineri-meu.
- Las' ca nici fata nu e vruna
- De, de ce sa zic
- Acu' ei cu ale lor, noi cu Hai noroc! -Hai!
- Ce mama Ana oi fi avand, zisese cuscra dupa un timp, ca de la o vreme ma ia cu niste vajairi la ceafa
- Pai de unde pana unde?
- De, de, de. Acu' si vaduva, fara barbat de-o groaza de ani.
Mai bausera - zicea Floarea - o suma de cesti si pe urma
Ghica scapase mana acolo. Cand se intorsese ea de la cooperativa si-i prinsese, ei isi trasesera toala peste cap. Floarea nu le-a zis nimic, a intors o oala de la gura sobei si a iesit afara. Nu lc-a pomenit nimic nici in zilele in care au venit si cu cuscra s-a certat mai tarziu pentru altceva. Pentru ca-i furase un bulgare de sare de pe sala casei. Si nici pentru asta - isi continua invatatorul gandul - nu s-ar fi certat, dar asa e obiceiul: daca nu te certi pentru sarea furata, iti mor vitele care au lins din ea.
Dar gandul desfasurat nu numai ca nu-i placu invatatorului, dar il gasi fara noima, fara nici un dumnezeu. Un fleac.
Cand ajunse in dreptul casei il prinse din urma un baiat care si acesta ii fusese candva elev. ii spuse gafaind, sufocandu-se de bucurie, ceva din care invatatorul alese ca el, cu toate ca e tanar, ca e cel mai tanar, fusese pus sef de echipa la cooperativa. Si brigada lui iesise prima, iar el fusese chemat la judet, unde i se spusese ca o sa plece undeva intr-o tara straina pentru schimb de experienta.
Baiatul vorbea, vorbea mereu, gatuit, si se vedea ca nu-si poate trai veselia intreaga daca nu molipseste pe cineva de ea.
Dar invatatorul nu putu s-o primeasca, se simti batran si obosit, il privi vinovat pe celalalt si intra in curte.
Si acum, pentru prima data, il cutremura banuiala ca el se oprise la ceva care nu era nici prea inalt, nici prea jos. Ca viata o sa curga pe langa el, desfasurand lucruri mari si frumoase, dar ele aveau sa curga pe langa el pentru ca simtirea si intelegerea lui nu le putea face mijlocii ca sa le poata cuprinde. Dupa ce trase poarta, privi casa si lucrurile din curte cu ochi straini si se duse la bucataria de vara. Peste putin timp veni si invatatoarea. Ca de obicei, cand unul pleca la oras, incepu socoteala banilor cheltuiti.
Sapte sute - teracota; douazeci lei - datorie Ratiu; trei lei - crema; cinci lei - oras prajituri; douazeci lei - pingele batut; opt lei - ciorapi.
- Si restul de douazeci si cinci? intreba necrutatoare invatatoarea.
- Restul? intreba Dandu.
Si pentru ca nu putea sa indreptateasca patima lui pentru bretele de pantaloni - mai avea patru perechi si mai cumparase una - spuse:
- Stii ca ni s-a aprobat transferul la Model?
- Cum? Dandu repeta.
Si cu toate ca era in toiul zilei, iar soarele era sus pe cer, amandoi simtira ca li s-a facut somn.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care
Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.
