Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere


Nicolae BALCESCU



Nicolae BALCESCU - poza (imagine) portret



 

Nicolae BALCESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Nicolae BALCESCU




NICOLAE BALCESCU - ROMANII SUPT MIHAI-VOIEVOD VITEAZUL

Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text


Proza

Romanii supt Mihai Voievod Viteazul

- citeste textul
Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul - tema, ideea si subiectul cartii
Romanii supt Minai Voievod-Viteazul - opera cea mai de seama a lui Nicolae Balcescu.



Eseu

ARDEALUL


ARDEALUL - analiza literara


Nicolae BALCESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 29 iun. 1819, Bucuresti - m. 29 nov. 1852, Palermo.

Istoric si prozator.

Fiul pitarului Barbu sin Petre Capitanul si al Zincai (n. Balcescu).

Provine dintr-o familie din mica boierime munteana, cu oarecare stare la inceput, ruinata dupa evenimentele din 1821. BALCESCU a luat mai intai lectii particulare cu un arhimandrit grec si cu J. A. Vaillant, si-a continuat apoi studiile la Colegiul "Sf. Sava" din Bucuresti, unde se imprieteneste cu I. Ghica. Dupa o scurta cariera militara, curmata de participarea, in 1840, la complotul lui D. Filipescu si de un an de detentie la Manastirea Margineni, se dedica studiilor istorice si activitatii revolutionare, fiind unul dintre intemeietorii societatii secrete "Fratia".

Debuteaza cu studiul Puterea armata si arta militara. De la intemeierea Principatului Valahiei si pana acum, publicat in Foaia stiintifica si literara (Propasirea) din Iasi (1844). Scoate, impreuna cu Aug. Tr. Laurian, revista Magazin istoric pentru Dacia (1845-1848). in anii 1846-1848 se afla la Paris, unde se consacra studiilor istorice (il audi-aza pe J. Michelet la "College de France") si activitatii politico-nationale in randurile "Societatii Studentilor Romani" din capitala Frantei. in primavara lui 1848, dupa ce asista la revolutia din Paris, BALCESCU se inapoiaza in patrie, unde se numara printre principalii promotori si organizatori ai miscarii muntene, contribuind si la redactarea documentului ei programatic, Proclamatia de la Islaz. Pentru cateva zile e ministru de externe, apoi secretar al Guvernului Provizoriu, ocupandu-se de problemele de propaganda, de organizarea Comisiei proprietatii si sustinand necesitatea unei opozitii ferme fata de dusmanii interni si externi ai revolutiei. Dupa inabusirea miscarii, BALCESCU trece in Transilvania, unde incearca, fara succes, sa realizeze o intelegere intre revolutionarii romani si cei maghiari, apoi se stabileste in Franta, unde depune continue eforturi pentru organizarea emigratiei si informarea marilor puteri cu privire la telurile si nazuintele romanilor. isi continua studiile istorice, in anii exilului lucrand, mai ales, la opera sa capitala Romania supt Mihai Voievod Viteazul (aparuta postum, in 1878). BALCESCU este unul dintre intemeietorii istoriografiei noastre moderne, influentat de istoricii romantici, mai ales de J. Michelet si C. Cantu. Prin operele sale el nu realizeaza numai o largire si o aprofundare a orizontului de studiu, care inglobeaza de aici inainte istoria institutiilor sociale, economice si politice, ci si o sinteza viabila a stiintei cu sensibilitatea artistica, ceea ce face sa fie revendicat in egala masura si de istoria literara.

Istoric prin vocatie ca si prin solicitarile epocii, BALCESCU este, alaturi de M. Kogalniceanu, de a carui Histoire de la Valachie a fost de altfel puternic impresionat, unul dintre reformatorii acestei discipline la noi. Chiar prima sa lucrare, Puterea armata izvoraste din dubla intentie de a cerceta un fenomen pana atunci putin studiat sistematic si de a oferi exemplul unei noi metodologii istorice. Abandonand hotarat si programatic istoria dinastica de tip cronicaresc (desi utilizeaza toata materia pe care i-o pun la dispozitie cronicile si se numara printre primii lor editori), BALCESCU asaza, in primul plan al cercetarii, istoria institutiilor sociale si face din popor principalul ei protagonist. Aceasta modificare fundamentala de optica este pivotul in jurul caruia se organizeaza toate inovatiile sale in materie de istoriografie. BALCESCU se elibereaza de obsesia evenimentului, desi continua sa fie foarte scrupulos in stabilirea faptelor intamplate in trecut, si cauta sa descifreze prin transparenta lui liniile fenomenului istoric, cauzalitatea si interactiunea fortelor ce se infrunta in societatea umana, in cele din urma, ambitioneaza sa stabileasca o legitate, deci o filosofie. Influentat de istoricii romantici ai Restauratiei franceze, ca si de italianul Cantu, el nu preia, pur si simplu, concluziile generale ale acestora, ci le adapteaza realitatilor romanesti, cautand in ele nu numai explicatii ale trecutului, ci si orientari pentru viitor. Caci istoria lui BALCESCU este, prin excelenta, una legata de prezent si de scopurile lui. E un fapt dovedit, in primul rand, de alegerea subiectelor pentru studiile sale principale: istoria institutiilor militare (Puterea armata), in regenerarea carora BALCESCU vedea una din caile pe care romanii isi vor putea ocupa locul cuvenit in familia popoarelor europene, istoria proprietatii rurale (Despre starea sotiala a muncitorilor plugari in Principatele Romane in deosebite timpuri, Question economique des Principautes Danubiennes), prin a carei reformare spera sa se deschida drumul spre o organizare sociala si politica echitabila, istoria fenomenului revolutionar (Mersul revolutiei in istoria romanilor), ce urma sa explice evenimentele de la 1848 si sa descifreze perspectivele si telurile luptelor viitoare, istoria lui Mihai Viteazul, domnul devenit emblema a nazuintei de unitate nationala si totodata pilda a unei erori tragice - legarea taranului de glie. in toate aceste studii, BALCESCU urmareste cu claritate liniile fundamentale ale fenomenelor, documen-tandu-se din surse variate, examinate critic (in primul tom al Magazinului istoric pentru Dacia a publicat si un Cuvant preliminariu despre izvoarele istoriei romanilor) si stabileste cateva din coordonatele de baza ale propriei filosofii a istoriei. Esenta acesteia s-ar putea defini prin conceptul de "misie" istorica a poporului, care desemneaza cauza finala (perfectiunea) spre care indruma o lege evolutiva ideala, dar presupune si liberul arbitru, deci posibilitatea optiunii, a erorii, a deviatiei, imixtiunea macar temporara a intamplatorului, considerat un accident al necesitatii. In acest sens, chiar atunci cand un ciclu de evenimente se incheie printr-o infrangere (lupta pentru libertate si unitate a lui Mihai Viteazul, sau Revolutia de la 1848 in tarile romane), continuitatea procesului istoric garanteaza totusi permanenta substratului adanc al evolutiei spre mai bine. Dintr-un asemenea punct de vedere este indreptatita nu numai atitudinea constatativa fata de cele petrecute in vremuri mai mult sau mai putin indepartate, ci si cea de valorizare, inclusiv aprecierea morala, care nu contravine obiectivei judecati de existenta, ci o situeaza intr-o perspectiva ce ingemaneaza trecutul, prezentul si viitorul. Romanii supt Mihai Voievod Viteazul este astfel lucrarea cea mai valoroasa a lui B., atat din perspectiva intentiilor autorului, cat si din aceea a cititorului contemporan, care o judeca raportand-o la ansamblul creatiei sale. Ea nu e numai opera sa cea mai ampla si mai ambitioasa, ci si cea in care BALCESCU izbuteste efectiv sa puna cel mai mult din convingerile, nazuintele, pasiunea si arta sa scriitoriceasca. Apartinand in aceeasi masura istoriei propriu-zise si literaturii (B. insusi a proiectat-o initial ca o "poema" despre principele erou), ea leaga viziunea epica, eroica si cea romanesca cu straduintele de obiectivitate stiintifica si cu pasiunea discursului politic. In mod evident, istoria lui Mihai Viteazul este o carte despre trecut scrisa pentru prezent si prin prisma prezentului. BALCESCU incearca sa probeze prin exemplul celor intamplate in veacuri indepartate justetea unor idei, sentimente si chiar proiecte de actiune contemporane: libertatea si unitatea nationala, dreptul tuturor popoarelor la o dezvoltare independenta si deplina, respectul fata de valoarea individului, intelegerea fata de suferintele claselor oprimate si incercarea de a instaura o ordine sociala echitabila, necesitatea jertfei pentru atingerea unor scopuri supreme. Lucrarea cuprinde, in acelasi timp, ilustrarea unei teorii a personalitatii istorice ca emanatie a maselor si factor de traducere in constiinta a legii istorice. Eroul lui BALCESCU nu este o personalitate independenta de circumstante, ci insasi personificarea legii interne a poporului roman. Atat timp cat actiunile sale materializeaza aceasta "misie" specifica (lupta pentru libertate, apararea popoarelor apusene de pericolul invaziei turcesti dandu-le astfel ragazul necesar creatiei culturale) si sunt calauzite de nazuinta, devenita prin el constienta si tradusa in act, a unitatii tuturor romanilor, Mihai e, asemenea "semizeilor cantati de nemuritorul Omer", invulnerabil si invincibil. Prea putin om si mai mult efigie, el e lipsit de un destin individual si, in ciuda catorva amanunte comunicate totusi de istoric, pare a nu avea nici stramosi, nici familie, nici viata privata. Personajul se umanizeaza in momentul in care traiectoria existentei sale inclina spre infrangere, datorita tocmai nerecunoasterii "misiei" in imprejurari fundamentale cum ar fi aceea a legarii taranului de glie sau a statornicirii relatiilor cu nobilimea maghiara transilvana, prin nesocotirea dorintei de libertate a iobagilor romani. Momentul-cheie al acestui reviriment este scena contemplarii capului lui Andrei Bathori, cand cuvintele premonitorii ale doamnei Stanca si lacrimile voievodului anticipeaza parca tragicul sau destin.

Figura lui Mihai Viteazul imprumuta, uneori, trasaturi de erou legendar: in scena confruntarii cu gadea, sau in cele, numeroase, de lupta, cand domnitorul, pentru a-si imbarbata prin exemplul personal ostasii, comite acte de cutezanta uneori aproape nebuneasca; de fapt, in toate aceste scene, Mihai se confrunta cu moartea, neputincioasa ea insasi atata vreme cat eroul nu si-a implinit inca menirea. Abia in ultimul an al furtunoasei domnii, atunci cand, prin eroarea tragica, el si-a pierdut rolul de exponent al poporului si siguranta constiintei de erou predestinat, Mihai incepe sa sovaie, se turbura, se pleaca omenestilor greseli, se lasa inselat de ipocrite protestari de credinta si nu vede tradarea nici cand se afla in imediata sa apropiere. Chipul voievodului se indeparteaza treptat de sfera epicului eroic pentru a se apropia de aceea a romanescului, careia ii apartinusera de la inceput personaje ca Sinan Pasa, sultanul Murad, imparatul Rudolf si, mai ales, vesnic nestatornicul Sigismund Bathori. In infatisarea lor, BALCESCU apeleaza chiar si la tehnica portretului balzacian, personajele definindu-se, inainte de a actiona, prin ambianta in care se misca si prin obiectele care le inconjoara. Lipsite de suportul unei chemari providentiale (prin care BALCESCU intelegea nu numai vointa divina, ci si legea imanenta a istoriei unui popor), ele isi joaca propriul rol de "pioni", personaje ezitante si stangace, crude si nestatornice, mfluentabile si vanitoase. Principalul rau pe care-1 comit tocmai acestui fapt se datoreaza: exprimand slabiciunile omului de rand, ele ocupa locul in care ar fi trebuit sa se afle personalitati iesite din comun. Si, in ciuda faptului ca intuieste conditionarea lor obiectiva, temperamentala, de mediu si istorica, BALCESCU nu se poate totusi impiedica sa le judece cu criteriile idealului sau neimplinit. E punctul in care viziunea scriitoriceasca se converteste din nou in dezbatere istorica si pasiune politica, reusind astfel performanta de a da unitate, de ton si de compozitie, unei lucrari in care se amalgameaza viziuni principial diferite; stiintifica si artistica, obiectiva si subiectiva. Stilistic, aceasta unitate e realizata prin retorismul scriitorului, Romanii supt Mihai Voievod Viteazul nefiind, din acest punct de vedere, decat un imens discurs adresat de BALCESCU viitorimei. Cartea e, in acelasi timp, testamentul sau politic si uman, o emotionanta pledoarie pentru libertate si unitate, pentru patriotism si spiritul de sacrificiu. Concluziile sententioase care sintetizeaza, apreciaza si explica fiecare ciclu de evenimente prezente in carte, traducerea deliberarilor eroului in suite de interogatii retorice, perioada echilibrata, desi adesea bogat arborescenta, denota, in personalitatea scriitoriceasca a lui B., o disciplina clasicizanta a expresiei, aplicata pasiunii romantice a sentimentului. Stilul expunerii asimileaza si procedee caracteristice epopeii, cum ar fi epitetul ornant, devenit stereotip in caracterizarea eroilor principali, sau comparatia dezvoltata, fara a da totusi impresia de desuetudine, atat de mult acest fel de exprimare corespunde impulsului profund din care a izvorat lucrarea. Tehnica "basoreliefului", relevata de T. Vianu alternarea specifica a timpurilor verbale, contribuie nu numai la expresivitatea scenelor (mai ales a celor de lupta), ci cuprinde si o implicita valorizare a actiunilor si personajelor, in conformitate cu idealul patri-otico-politic al autorului. Ritmica maiestuoasa a frazei, obtinuta prin subtila folosire a figurilor repetitiei, mobilitatea spatiului ei interior, realizata prin savanta distributie a accentelor, eufonia verbului in anumite pasaje etc. creeaza sugestii incantatorii ce sporesc si sustin un grandios discurs patetic. Caci la BALCESCU prin excelenta, retorica nu e doar o arta a expresiei frumoase, ci si una a persuasiunii, asa cum intreaga sa lucrare nu e menita doar sa faca cunoscut trecutul, ci sa cucereasca prezentul si sa determine viitorul.

OPERA

Puterea armata si arta militara de la intemeierea Principatului Valahiei pana acum, Iasi, 1844; Cuvant preliminariu despre izvoarele istoriei romanilor, Bucuresti, 1845; Drepturile romanilor catre inalta Poarta, Bucuresti, 1848; Question economique des Prin-cipautes Danubiennes, Paris, 1850; Istoria romanilor supt Mihai-Voda Viteazul urmata de scrieri diverse, precuvantare si note de A. I. Odobescu, Bucuresti, 1878 (ed. II, 1887); Istoria romanilor sub Mihai Voda Viteazul, Bucuresti, 1902 (ed. II, 1910; ed. III, 1929; ed. IV, 1937; ed. V, 1942); Patru studii istorice, editate si insotite de o schita biografica si bibliografica de P. P. Panaitescu, Bucuresti, 1928; Scrieri istorice, ed. ingrijita si introducere de P. P. Panaitescu, Craiova, 1930 (ed. II, 1939); Opere, t.1, p. 1-2, ed. critica adnotata cu o introducere de G. Zane, Bucuresti, 1940; t. II, ed. ingrijita si introducere de C. Zane si Elena Zane, Bucuresti, 1948; Opere complete, I, studiu biobibliografic, pref. si glosar de S. Semedres-cu, II, ed. ingrijita de L. Predescu, Bucuresti, 1940 -1944; Opere, I-II, Bucuresti, 1953; Opere alese, I-II, ed. ingrijita de A. Rusu cu o introducere de Gh. Georgescu-Buzau, Bucuresti, 1960; Romanii supt Miliai-Voievod Viteazul, ed. ingrijita de A. Rusu, postfata de G. C. Nico-lescu, Bucuresti, 1967; Privire asupra starii de fata, asupra trecutului si viitorului patriei noastre, ed. de Cornelia Bodea, Balcesti pe Topolog, 1970; Scrieri alese, ed. ingrijita de A. Rusu, pref. de P. Cornea, cronologie de H. Nestorescu-Balcesti, Bucuresti, 1973; Opere, I-IV, ed. critica de G. Zane si Elena G. Zane, 1974-1990; Romanii supt Mihai Voievod Viteazul, ed. ingrijita de A. Rusu, Bucuresti, 1977 (1982); Puterea armata si arta militara la romani, studiu introductiv, selectia textelor si glosar de A. Ghermanschi, Bucuresti, 1990; Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, pagini alese, ed., cronologie si referinte critice alcatuite de A. Rusu, Bucuresti, 1996; Romanii supt Mihai-Voievod Viteazul, Chisinau, 1998.

REFERINTE CRITICE

N. Iorga, Istoria, II, III; P. P. Panaitescu, Contributii la o biografie a lui N. Balcescu, 1923; G. Calinescu, /rfon a; T. Vianu, Arta; idem, Probleme de stil si arta literara, 1955; Gh. Georgescu-Buzau, N. Balcescu, 1956; P. Cornea, Studii; A. Otetea, Nicolae Balcescu, 1967; /. L. R., II; D. Berindei, N. Balcescu, 1969; G. Ivascu, Istoria; Studii despre N. Balcescu, 1969; I. Rotam, O istorie I; H. Nestorescu-Balcesti, Nicolae Balcescu. Contributii biobibliografice, 1971; D. Popovici, Studii, II; G. Zane, N. Balcescu. Opera. Omul. Epoca, 1975 (ed. II, 1977); Al. Bistriteanu, Teorie si inspiratie folclorica la predecesorii lui V. Alecsandri, 1977; Ioana Em. Petrescu, Configuratii, 1981; D. Berindei, Pe urmele lui Nicolae Balcescu, 1984; N. Nestorescu-Balcesti, Nicolae Balcescu. Urme in bronzul istoriei, 1988; D. Mamica, Lectura si interpretare: un model epic, 1988; Z. Ornea, in Romania literara, nr. 38, 1997; M. Anghelescu, in Romania literara, nr. 4, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.

 


Copyright © 2009 - 2014 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.