Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





Universul poetic si comentariu la poezia LEOAICA, TANA,RA,, IUBIREA :: Leoaica tanara, iubirea de Nichita STANESCU



Nichita STANESCU Leoaica tanara, iubirea
Admirat si chiar adulat foarte mult de unii critici sau simpli cititori, dar si declarat a nu fi inteles si gustat de altii, cc-i drept mai putini la numar acestia,,Nichita Stanescu pare un poet controversat in anii din urma. Derutant este si faptul ca el nu pare a avea prejudecati anume cu privire la modernitate" (desi este unul dintre cei mai moderni, in inteles de inovatori, de varfuri de avangarda in poezia romaneasca din cea de-a doua jumatate a secoluluI). Modern, in cele mai multe din cazuri, el abordeaza cu dezinvoltura moduri stilistice intrate de mult timp in traditie, de la barocul Istoriei ieroglifice, cantecul de lume neoanacreontic, Carlova si mai in general dulcele stil clasic", pana la avangardism si la formele incifratc, absconse, reci, abstracte ale hermctismului. Scrie cu naturalete ca Ienachita Vacarescu, ca Anton Pann si Conachi, ca Eminescu, dar si asemeni lui Ion Barbu, Apollinaire si T. S. Eliot e tc, marca personala, se intelege, fiind totdeauna prezenta, ascunsa insa de cele mai multe ori, nu printr-o grija speciala, ci chiar prin ceea ce am putea numi, paradoxal cumva, originalitatea imitatiei", rezultat, cat il priveste pe Nichita, al unei puteri de imaginatie si de inovare cu totul iesite din consun.

Dupa cele cateva compuneri de debut in care, ca si la Nicolaic Labis - in prelungirea caruia trebuie vazut, la inceputurile lui -, se evocau anii copilariei si ai razboiului, o data cu volumul al doilea, IJ) viziune a sentimentelor (1964), Nichita Stancscu isi descopera nota fundamentala si oarecum constanta, de autocontemplare si scrutare lucida a propriului eu liric, mod de a conferi concretete palpabila abstractiunilor, gandurilor si emotiilor, ca in Poveste sentimentala, de exemplu:





Eu stateam la o margine a orei, tu la cealalta ca doua toarte de amfora.

Numai cuvintele zburau intre noi, inainte si inapoi.

Vartejul lor putea fi zarit,

si, deodata, imi lasam un genunchi, de caderea vreunui cuvant, ca sub laba unui leu alergand.



Unde totul nu c decat chiar ce afirma poetul: o poveste sentimentala" spusa intr-un chip cu totul inedit, inexistent stilistic pana la el, necgalat ca expresie, chiar in ceea ce priveste simplitatea nuda, frumos alunecatoare, directa, originala in absolut. Nichita Stanescu este unul din marii redescoperitori (intre poeti, nu si printre criticI) ai liricii moderne interbelice, al lui Lucian Blaga si al lui Ion Barbu mai ales. De la Bacovia vine in poezia nichitiana imaginea sonora a lumii inconjuratoare, a copacilor de exemplu, ca in Cantec de iarna:



Ce limpezi sunt mainile tale, iarna!.

Si nu trece nimeni, doar sorii albi se rotesc linistit, idolatru

si gandul creste-n ceruri sonorizand copacii cate doi cate patru.



La Nichita Stanescu apare mai intai antiarghezismul" (mai bine spus: despartirea de Arghezi", luarea distantei necesare fata de marele poet, tocmai spre a-1 putea intelege mai bine, spre a nu-i fi un simplu imitator-continuator; astazi, in momentul cand scriem aceste randuri, a aparut, printre optzecisti si nouazecisti, o tendinta de negare a lui Nichita, ceea ce este putintel altceva decat o eleganta", necesara ^despartire"). Poetul oel nou nu mai agreeaza discursivitatea" din, sa zicem, poemul arghezian Cantare Omului. Deducem aceasta din exceptionalul poem intitulat Lauda omului, lipsit de orice urma-intentie festivista, lirism filozofic absolut pur: realizat, vrem sa spunem, prin aceeasi metoda prin care se atribuie materialitate unor abstractiuni, dar si invers, prin atribuirea de idei" unor elemente concrete, copacilor, pietrelor, pasarilor etc:



Din punctul de vedere al copacilor, soarele-i o dunga de caldura, oamenii - o emotie coplesitoare Ei sunt niste fructe calatoare ale unui pom cu mult mai mare!

Din punctul de vedere al pietrelor, soarele-i o piatra cazatoare, oamenii-s o lina apasare Sunt miscare-adaugata la miscare, si lumina ce-o zaresti - din soare!

Din punctul de vedere al aerului, soarele-i un aer plin de pasari, aripa in aripa zbatand.

Oamenii sunt pasari nemaiintalnite, cu aripile crescute inlauntru, care bat, plutind, planand, intr-un aer mai curat -- care e gandul!



Asadar, poetul ne propune o viziune-imagine a Omului ca punct suprem si abstractie absoluta, rezultat al evolutiei Universului, dar si ca un fel de contra-natura", demiurgica infatisare, facuta insa cu inteligenta, cantata" dupa legile de nezdruncinat, in esenta lor, ale artei cuvantului dintotdeauna. Nu filozofic propriu-zisa (desi, altcum privind lucrurile, orice poezie este filozofic"), hegeliana sau de alta sorginte, cum s-a crezut de catre unii, face Nichita Stanescu in Lauda Omului, in Am/ion constructorul, in scria de Cantece (mai multe piese, din mai multe culegeri, poarta titlul de CanteC), in cele //, mai exact 12 elegii, in Laus Plolomaei ctc. Poetul face parte din categoria celor care se emotioneaza in fata primordialului abstractizat si, deci, in fata descoperirilor celor mai noi din domeniul stiintelor si tehnicilor - raportate neaparat la filozofic - le intelege si mai ales le simte cu intreaga lui fiinta. Suntem in fata acelui fel de poezie iscat din fuziunea perfecta (sau aproape, de la caz la caZ) a puterii de judecata cu afectul, a ratiunii pure eu sentimentul pur (confundate una intr-altuL), eveniment de intelectualitate adanca, ce are loc sub un unghi de mare deschidere generalizatoare. Poetul ar voi parca sa se recunoasca si sa se identifice pe sine in Dedal, in Enkidu, in Faust, in Hamlet, in Don Quijote, Oedip, Euclid, Ptolomeu, Carnap si ceilalti giganti insumatori ai energiilor spetei. Iata numai un fragment din Elegia oului, a noua, originala, percutanta replica la Oul dogmatic al lui Ion Barbu, dar si o prelungire: intr-un ou negru ma las incalzit? de asteptarea zborului in mine, sta unul langa altul, nedezlipit,



sinele langa sine.

Sentimentul unei aripi imi curge in spinare senzatia de ochi isi cauta o orbita

S-a asezat pe mine o idee si ma cloceste materna. intre toti contemporanii saptezecisti, cu Nichita Stanescu mai ales s-ar putea ca poezia sa ajunga la completa constiinta de sine - in intelesul hegelian -, chiar la un soi de autoanihilare sublima. Poetul pare ca intelege acest impas si, in antologii, suprima nemilos piese ce se bucura de elogieri zgomotoase din partea criticii (v. volumul Starea poeziei, 1975). Acest singur fapt ar trebui sa dea de gandit celor care astazi tenteaza o negare a lui Nichita Stanescu, poet care, ce-i drept, s-a bucurat de sprijinul (vai, financiar numai, si inca modic!) al regimului comunist, lasandu-se tiparit si retiparit cu abundenta (stiau comunistii ce stiau, spre a-si prelungi agoniA), dar nelasand sa-i scape nici un cuvant de felul celor din marele cor al Cantarii Romaniei ceausiste.



LEOAICA, TANA,RA,, IUBIREA

Leoaica tanara, iubirea mi-a sarit in fata.

Altfel ma pandise-n incordare mai dedemull.

Coltii albi mi i-a infipt in fata, m-a muscat, leoaica, azi de fata.

Si deodata-n jurul meu natura se facu un cere, de-a dura, cand mai lung, cand mai aproape, ca o stingere de ape. Si privirea-n sus tasni, curcubeu taiat in doua,

si auzul o-ntalni tocmai langa ciocarlii.

Mi-am dus mana la spranceana, la tampla si la barbie, dar mana nu le mai stie.

Si aluneca-n nestire Pe-un desert in stralucire peste care trece-alene o leoaica aramie cu miscarile viclene, inc-o vreme, si-nc-o vreme



Leoaica tanara, iubirea este o poezie de dragoste, scrisa in prima tinerete, aparuta in cel dc-al doilea volum de poezii al sau, O viziune a sentimentelor (1964). Modernismul nichitian rezida, in acest caz, in originalitatea comparatiei-metafore-v/z/um a iubirii (cel mai dominant sentiment uman, mai cu seama in prima tineretE), materializata intr-o leoaica tanara", la un moment dat o leoaica aramie", pandind cu incordare" si atacandu-si victima in fata", foarte direct si abrupt, muscand aprig, cu colti albi", precum felinele nemiloase, infricosatoare.

La mijloc este chiar Natura, care isi cere implacabil dreptul, Cand mai larg, cand mai aproape, / Ca o strangere de ape", asediind, dureros si in acelasi timp dulce, cum spusese Eminescu: dureros de dulce", fioros de dulce" ctc. Este un sentiment (sau o emotie? un instinct? o povara lasata din parinti?) care tasneste stihinic, asemenea unei coloane sau unui curcubeu, spre inalt, tocmai langa ciocarlii", la zenit. Este un sentiment sau o emotie, o cutremurare a intregii fiinte, pe care, atunci cand le intampini prima oara, iti duci mana la spranceana, la tampla si la barbie", infiorat, nestiind exact ce se petrece cu tine, aproape nedandu-ti seama daca existi sau nu corporal. E limpede insa ca acest modernism" in lirica erotica de acum implica luciditatea foarte precoce (spre deosebire de vechii romanticI), o data cu nu s-ar putea spune exact ce fel anume de senzualitate". Cuantumul de luciditate (oricum, nu mai suntem la momentul lui Daphnis si Chloe, la momentul lui Dante si Beatrice, al Noii Hcloise sau chiar al lui Eminescu, al iubirii eterate; ca sa nu mai vorbim ca, in fond, lucrurile, toate, cel putin in acest domeniu, sunt la fel; modernismul" presupune doar o simpla scurtcircuitare, nevinovata si eA) in iubire, altcum spus, de un dram macar de premeditare" la o varsta oricat de tanara - acum, in secolul XX -implica si o nevinovata frivolitate, mai degraba atinsa si ea de abstractizare, in textul la care ne referim.






De unde si versul liber, discursul liric liber de toate oprelistile, in afara unui foarte firesc ritm, care cadenteaza miscarea afectiva, obligatorie si aici.

Putem recurge, in comentarea poeziei Leoaica tanara, iubirea, si la alte poezii din aceeasi culegere si pe aceeasi tema. De fapt, textul indicat de programa, suntem de parere, nu poate fi inteles deplin fara citirea atenta si a altor compuneri similare: Poveste sentimentala, Viata mea se ilumineaza, Melodie povestita, imbratisarea, Visul unei nopti de iarna ctc. Mai mult decat alti poeti contemporani, Nichita Stanescu nu poate fi comentat eficient prin marginirea la o singura piesa.

Mai insistam deci: La prima vedere, in dulcele stil clasic (din culegerea cu acelasi titlu, aparuta in 1970 - al noualea volum de poezii al lui Nichita StanescU) pare numai un Joc". Este un joc" superior, totusi. Ca in cazul multora (cel mai tipic, intre precedenti, este Lucian BlagA), la maturitate poetul tinde spre un fel de clasicizare". Cum am mai spus, ii este chiar indiferent daca scrie ca Vacarestii, ca Vasile Carlova sau ca Anton Pann, sigur de sine, foarte sigur ca prin talentul sau mare va ramane totdeauna el insusi. Cum bine se vede, in poezia pe care o scrie acum (ne referim mereu la erotica) recurge la un vers aproape geometric, rimat si ritmat, mult stilizat in directia frumosului pur, lc parca poetul n-ar avea doar abia 37 de ani, ci s-ar afla la o varsta brancusiana. Fata" mult admirata- de bard, coboara" chiar ca o statuie de Brancusi, cu pasul ei de domnisoara" (cuvantul trebuie luat in intelesul lui vechi, langa etimoN) dintr-un bolovan" de marmura.]Sau, mai mult - aici fiind vorba dcWta cuvantului, care poate sugera orice -, dintr-o frunza verde", dintr-o inserare", dintr-o pasare amara". in chip anume, dulcele stil clasic" c inselator. Poetul isi cauta, firesc, inaintasi, se legitimeaza doar, insa ramane el insusi,} cochetand numai cu oarecari, banuite, prejudecati ale cititorului sau. De i-am cauta o filiatie mai solida totusi, o aflam neaparat la Eminescu (multa vreme poezia de dragoste, si de aici inainte, va trebui raportata inca la EminescU), am zice ca In dulcele stil clasic este Pe langa plopii fara sot a lui Nichita Sanescu. Asemeni marelui romantic (care insa, in planul Hiodernismului european, este contemporan cu Baudelairc, cu Verlaine, Mallarme si Rimbaud: Eu raman cc-am fost, romantic", celebra sintagma bine stiuta, nu trebuie luata ad lilteram, in sensul incadrarii intr-un curent poetiC),/Nichita Stanescu, modemul, s-a imbolnavit de iubire. Pasul iubitei zarit in unda" pentru o clipita i-a afundat" incet inima si el o roaga sa mai ramana eu mersul ei pe timpanul lui de semizeu" care sufera: caci imi este foarte rau". Pasul trece" fatal, dar poetul ramane", prin chiar arta lui, care consta din inlantuirea" (prinderea cu lanturI) de imagini nepieritoare, din crearea frumosului etern jee trimite la emincscienele: Tu trebuia sa te cuprinzi / De acel farmec sfant / Si noaptea candela s-aprinzi / Iubirii pe pamant", si ca in strofele de mai inainte: Dandu-mi din ochiul tau senin / O raza dinadins / in calea timpilor ce vin / O stea s-ar fi aprins, / Ai fi trait in veci de veci / Si randuri de vieti, / Cu ale tale brate reci / inmarmureai maret". Poetul cel nou, al secolului nostru, renunta la reprosul" romanticului din secolul trecut. El stie prea bine ca inaintasul sau a inaltat Iubirii o statuie de marmura menita sa infrunte veacurile, ii lipseste, ca modernJ(la mijloc vine ceea ce am putea numi luciditate lirica"), numai acel lamento de altadata. il subintelege, dar nu-1 mai exprima. Stie foarte bine ca, fatal, lui nu i se mai potriveste.



 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.