Nichita STANESCU SCARA LA CER

Elegia este o specie a genului liric in care poetul isi exprima direct sentimentele de tristete metafizica, de nostalgie, intr-o gama ascendenta, mergand de la melancolie la nefericire.



Poezia "Scara la cer" face parte din ultimul volum de poezii al lui Marin Sorescu, intitulat sugestiv "Puntea", intrucat aceste creatii au fost dictate sotiei sale in timp ce poetul se afla pe patul de suferinta, inaintea mortii. Simtindu-se pe "puntea" care leaga viata de moarte, Sorescu a avut taria morala de a accepta ideea sfarsitului iminent si de a-1 exprima liric in aceasta poezie.

Sorescu intrezareste, in suferinta sa, semne prevestitoare de moarte si le interpreteaza liric, in stilul care-1 defineste si il singularizeaza printre poeti. O panza de paianjen tesuta intr-un colt al camerei de suferinta, pe tavan, i se pare un semn premonitoriu, simtindu-si sfarsitul din ce in ce mai aproape: "Un fir de paianjen /[]/ in fiecare zi observ / Cum se lasa tot mai jos".

Agonia ii creeaza o perceptie profunda si subtila a inaltarii sufletului, pentru care divinitatea ii trimite "o scara" ce urca "la cer", poetul fiind constient ca nu se poate opune mortii si poruncii dumnezeiesti: "Mi se arunca de sus!". Poetul simte, asadar, chemarea si izbavirea trimise de divinitate, ca o salvare si binecuvantare a sufletului.

Memorabile prin emotia puternica pe care o transmit sunt versurile urmatoare, din care transpare, cutremurator, suferinta provocata de boala necrutatoare a "celui ce am fost", al carui trup slabit de durere este totusi prea greu pentru a se inalta la cer: "Desi am slabit ingrozitor de mult, / Sunt doar fantoma celui ce am fost, / Ma gandesc ca trupul meu / Este totusi prea greu / Pentru scara asta delicata".

Ultimele versuri sunt de o sensibilitate unica in lirica lui Marin Sorescu, impresionand sfasietor prin dorinta ca sufletul sau sa ajunga la Dumnezeu: "- Suflete, ia-o tu inainte, / Pas! Pas!".

Forta poeziei consta in puterea de detasare a poetului de propria suferinta, putand sa constientizeze lucid faptul ca sfarsitul e aproape, cautand in lumea reala elemente care sa faca legatura cu cea de dincolo, semne concrete ca se afla pe drumul fara intoarcere dintre viata si moarte. Poetul nu aluneca in misticism sau in fanatism religios, dar este, ca orice crestin, increzator ca sufletul lui va fi primit in ceruri, de unde, de altfel, i se si trimite scara delicata, pe care acesta sa urce "Pas! Pas!"

Scriitor total, Marin Sorescu se particularizeaza sub semnul unei evidente unitati stilistice si de gandire, "zicerea soresciana fiind acum o geografie spirituala distincta in poezie, teatru, critica. Fiecare creatie stocheaza o lume, constituind piatra de neinlocuit in ansamblul operei" (Romulus DiaconescU).

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.