Poveste sentimentala de Nichita STANESCU (Poezie)
Pe urma ne vedeam din ce in ce mai des.
Eu stateam la o margine-a orei, tu - la cealalta, ca doua toarte de amfora.
Numai cuvintele zburau intre noi, inainte si inapoi.
Virtejul lor putea fi aproape zarit, si deodata, imi lasam un genunchi, iar cotul mi-infigeam in pamant, numai ca sa privesc iarba-nclinata de caderea vreunui cuvint, ca pe sub laba unui leu alergind.
Cuvintele se roteau, se roteau intre noi, inainte si inapoi, si cu cat te iubeam mai mult, cu atat repetau, intr-un virtej aproape vazut, structura materiei, de la-nceput.
Crezi ca ne lipseste ceva?
Poti adauga opera - comentariul,
eseul sau referatul despre opera care lipseste.
|
