Nichita STANESCU Evocare

"Ea era frumoasa ca umbra unei idei, a piele de copil mirosea spinarea ei, a piatra proaspat sparta a strigat dintr-o limba moarta.

Ea nu avea greutate, ca respirarea. Razanda si planganda cu lacrimi mari Era sarata ca sarea Slavita la ospete de barbari.

Ea era frumoasa ca umbra unui gand. intre ape, numai ea era pamant."

Arta poetica (fr. "l artpoetique"; lat. " ars poetica") defineste un ansamblu de trasaturi care compun conceptia artistica a unul scriitor despre lume si viata, despre menirea lui si rolul creatiei sale, realizata intr-un limbaj sl o tehnica artistica proprii, care-l particularizeaza in intreaga literatura nationala.

Poezia "Evocare" face parte din volumul "Opere imperfecte" publicat de Nichita Stanescu in 1979 si exprima ideea iubirii spiritualizate pentru o fiinta aflata dincolo de "idee", de material si real. Frumosul si sublimul sunt categorii ce depasesc sfera esteticii, putand sugera si puritatea creatiei artistice, astfel spus exprima conceptia lui Nichita Stanescu despre creatia lirica, adica este o arta poetica.

Tema o constituie definirea poeziei insesi, care este un cantec "de scos ideile din cap", viziune pe care Nichita Stanescu o ilustreaza si in poemul intitulat "Poezia" din volumul "Alfa" (1967): "Ea se hraneste din privirile fixe/ ca sa poata exista,/ si, cand ochii se-nchid, se adapa/ din intunericul eliberat de polii/ asurzitori ai timpanelor".

Structura, semnificatii, limbaj artistic

Poezia se compune din trei secvente lirice, structurate in functie de ipostazele fapturii pure, "Ea", care poate fi frumusetea insasi, fericirea absoluta senzoriala sau conceptuala si ideala semnificand poezia.



Prima secventa debuteaza cu o comparatie falsa, care-si neaga sensul, "Ea era frumoasa ca umbra unei idei", deoarece ideea nu are umbra si nu poate fi perceputa asemenea fapturii concrete sublime care poate fi identificata numai prin ea insasi. Poetul incearca totusi o apropiere a ideii de iubita, de lumea materiala, senzoriala, cognoscibila numai prin senzatii inefabile: "a piele de copil mirosea spinarea ei, / a piatra proaspat sparta" sau de o stare stranie, ca o interjectie dintr-o limba disparuta, necunoscuta omenirii: "a strigat dintr-o limba moarta".

A doua secventa lirica descrie o "Ea" serafica, "nu avea greutate" si in acelasi timp vitala "ca, respirarea". Starile definitorii pentru simtirea umana, rasul si plansul "cu lacrimi mari", situeaza faptura pura intr-un prezent simultan cu ea insasi si-atat, oferindu-i valente superioare, absolute, prin comparatia "sarata ca sarea" si o eternizare in timpuri primordiale, "slavita Ia ospete de barbari".

Ultima secventa compune o fiinta pura, unica in univers, "intre ape, numai ea era pamant", simbolizand stabilul - "pamant" - intr-o lume de instabilitati - "ape". Comparatia cu o "idee" din primul vers are aici ca termen al doilea "gandul", care umanizeaza spiritualizarea fapturii pure, "Ba", ce poate semnifica iubita sau poezia, identificate cu iubirea. Nichita Stanescu este un inovator de poezie romaneasca, descoperind sensul primar al cuvintelor, materialitatea lor, creand o poezie ca o "plasa de paianjen in care inefabilul se prinde ca o musca" (Marin SorescU).

Copyright © 2009 - 2024 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.