Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere





CATRE GALATEEA - Arta poetica - Semnificatia titlului de Nichita STANESCU



Nichita STANESCU CATRE GALATEEA
Arta poetica (fr. "l artpoetique"; lat. "arspoetica") defineste un ansamblu de trasaturi care compun conceptia artistica a unui scriitor despre lume si viata, despre menirea lui si rolul creatiei sale, realizata intr-un limbaj si o tehnica artistica proprii, care-l particularizeaza in intreaga literatura nationala.

Volumul "Dreptul la timp" (1965) produce o schimbare de accent in poezia lui Nichita Stanescu, care echivaleaza cu ruptura petrecuta la Blaga odata cu volumul "in marea trecere", acest volum ilustrand conceptia despre geneza, moarte, creatie, definind astfel viziunea despre timp. Eugen Simion afirma ca din lectura filozofiei antice si a poemelor cosmogonice Nichita Stanescu s-a inspirat, creand "propria cosmogonie", intr-o viziune cu totul personalizata: "Mitului mortii i se substituie, ca in majoritatea versurilor lui Nichita Stanescu, mitul orfic al cantecului". Poezia "Catre Galateea" face parte din volumul "Dreptul la timp", ilustrand conceptia lirica a lui Nichita Stanescu despre creatie si iubire.

Semnificatia titlului. "Catre Galateea" simbolizeaza inca din titlu relatia ideatica a poeziei cu povestea mitica, din care Nichita Stanescu preia atat personajul feminin, cat si pasiunea creatorului. Legenda antica spune ca sculptorul Pygmalion a creat o splendida statuie ae fildes, pe care a numit-o Galateea si de care s-a indragostit atat de tare, incat zeita Afrodita, impresionata, a dat viata statuii, care a devenit sotia creatorului ei. Asadar, inca din titlu este sugerata tema poeziei, care imbina, intr-o formula artistica inedita, creatia cu dragostea. Galateea, ca simbol al vietii, este invocata de eul liric pentru eliberarea si asezarea in timp a artistului, in scopul implinirii prin cunoastere.



Structura, semnificatii, limbaj poetic Poezia "Catre Galateea" este alcatuita din trei secvente lirice, prima avand sapte versuri, iar celelalte doua cate noua versuri.

Ca unitate compozitionala, fiecare dintre secvente incepe cu verbul la prezent "stiu", simbolizand eul liric omniscient si se termina cu o rugaciune - "ma rog de tine" - pentru a cere cu smerenie dreptul la timp, idee ilustrata de verbul la imperativ "naste-ma". Metafora "Galateea" simbolizeaza creatia lirica, poezia, ca forma suprem de cunoastere.

Prima secventa lirica incepe cu o adresare directa subtila si o afirmatie atotstiutoare a poetului, "iti stiu", urmate de adjectivul nehotarat: "toate", un element convingator pentru omniscienta eului liric, "toate timpurile, toate miscarile, toate parfumurile". Poetul este un mic demiurg care-si cunoaste in detaliu creatia, "si umbra ta, si tacerile tale, si sanul tau /[] / si mersul tau, si melancolia ta, si inelul tau", identificand cu precizie timpul, etapele creatiei, "si secunda". Odata finalizata, creatia isi domina creatorul, care este inmarmurit de minunatia ei si prin care el ar putea sa fie statornicit in timp, de aceea o implora, ingenunchind in fata acestei perfectiuni: "si genunchiul mi-1 pun in pietre / si ma rog de tine, / naste-ma."

Secventa a doua debuteaza cu acelasi vers al omniscientei eului liric, "Stiu", prin care poetul ilustreaza, de data aceasta, o cuprindere totala a orizontului cunoasterii, "tot ce e mai departe de tine / atat de departe, incat nu mai exista aproape -", identificand conceptele care-1 definesc prin repere temporale: "dupa-amiaza, dupa-orizontul, dincolo-de-marea/ si tot ce e dincolo de ele . De remarcat prezenta adjectivului nehotarat "tot", care intregeste perspectiva cunoasterii. Rugaciunea eului liric este un laitmotiv al poeziei fiind explicata in continuare nevoia de implorare pentru a-si castiga, prin creatie, dreptul la timp: "indoi genunchiul si-1 pun / pe genunchiul pietrelor, care-1 ingana./ Si ma rog de tine, / naste-ma".




in ultima secventa, eul liric este omniscient si omnipotent, sugerand anticiparea cunoasterii, deoarece "Stiu tot ceea ce tu nu stn niciodata, din tine". Superioritatea poetului consta in faptul ca el poate cunoaste creatia in esenta ei, dincolo de aparenta, intrucat el poate sesiza "bataia inimii care urmeaza bataii ce-o auzi" si poate intui "sfarsitul cuvantului a carui prima silaba tocmai o spui". Creatia ia nastere capata viata sub privirea plina de umilinta a poetului, care observa fascinat cum "copacii" devin "umbre de lemn ale vinelor tale", iar "raurile" curg prin sangele ei. Motivul pietrei, reluat in fiecare strofa poate semnifica suferinta creatorului ori sacrificiul sinelui facut pentru implinirea creatiei ideale, la care se adauga rugaciunea arzatoare, construita evolutiv, intr-un crescendo dramatic: "si pietrele, pietrele - umbre de piatra / ale genunchiului meu, / pe care mi-1 plec in fata ta si ma rog de tine, / naste-ma. Naste-ma." Ruga poetului se indreapta catre propria creatie, de la care asteapta cu nerabdare nasterea ca artist, asa cum si el ii daruise viata.



Imperativul verbului "naste-ma" constituie laitmotivul ideatic cu care se finalizeaza fiecare strofa si care se repeta in ultimul vers al poeziei creand o tensiune emotionanta a implorarii propriei creatii, singura care-1 poate aseza definitiv intr-un timp al artei, la care poetul considera ca are dreptul sa spere. .

Referindu-se la particularitatea creatiei lirice a lui Nichita Stanescu, Eugen Simion afirma: "Toate aventurile spirituale ale lui Nichita Stanescu sfarsesc in acelasi fel: in aproximarea, eterna aproximare a sinelui, «cogito»-ul poeziei sale, centrul ganditor al acestei Utopii, opera unui mare poet".

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care lipseste.







Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2019 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.