Tema acestei elegii este cunoasterea de sine ca sens al vietii, al filosofici, al cunoasterii, ca fiind cheia de penetrare in misterul lumii care. ne inconjoara. Cunoasterea este conceptul fundamental pe care se structureaza programul estetic al expresionismului reprezentat in lirica romaneasca de Lucian Blaga si
Ion Barbu.
Ideea este ca dobandirea cunoasterii de sine este punctul final al maratonului vietii, ca o "reintoarcere, ca o apropiere de stramosi: Ar trebui sa alerg, mi-am propus,/ dar pentru asta va treb ii mai intai/ sa-mi intorc sufletul spre nemiscatorii mei stramosi,/ retrasi in turnurile propriilor oase,/ asemenea maduvei/ nemiscati/ aidoma lucrurilor duse pana la capat".
Acest drum in sine, aceasta alergare, aceasta prabusire in interiorul "inimii este o constientizare, o reactualizare, o reconstruire, o geneza a unui univers interior, pe care poetul purtator al destinului unui neam, al unei cruci nevazute; acest drum insine este un enorm sacrificiu:
Pol sa alerg, pentru ca ei sunt in mine./ Voi alerga, pentru ca numai ceea ce este nemiscat in el insusi/ se poate misca,/ numai cel care e singur In sine/ e insotit: si stie ca, nearatata, inima/ se va prabusi mai puternic spre propriul ei/ centru/ sau,/ sparta-n planete, se va lasa cotropita/ de vietati si de plante,/ sau,/ intinsa va sta sub piramide,/ca inapoia unui piept strain".
Poetul reia antinomia lui Pluton din dialogul Parmenides Unul-Totul si o transforma in motiv poetic: Totul e simplu, atat de simplu, incat, devine de neinteles"; Totul e atat de aproape, atat de .aproape, incat/ se trage inapoia ochilor/ si nu se mai vede". Totul este un mod european de a exprima Sinele Suprem din lllosolla indiana: Totul este atat de perfect/ in primavara/ incat numai inconjurandu-l cu mine/ iau cunostinta de el"; in Bhagavtid-Gita este centrul universului cel in el insusi nemiscat", este Spiritul Samburele pamantului", care sta in inima si care-ntinde jur imprejurul lui o infinitate, de brate ale gravitatiei".
Spiritul individual, sinele individual alearga in toate partile" pana cand gaseste drumul spre eliberare, ca mod de a II al vietii, pana cand se va inchide in sine spre a dobandi constiinta de sine exprimata prin simbolul oglinzii. Ca si la Eminescu in
Luceafarul: inapoia geamului oglinzii,/ ma voi privi in toate lucrurile, voi imbratisa cu mine insumi/ toate lucrurile deodata", adica se va identifica cu Sinele Suprem, cu acea constiinta universala, va dobandi starea de supraco nstiinta; ca o retragere in sine clin tot universul: smulgandu-ma de pretutindeni,/ smulgandu-ma de dinaintea mea/ dinapoia mea. din dreapta, si/ din stanga mea, de deasupra, si/ de dedesubtul meu, plecand/ de pretutindeni si daruind/ pretutindeni semne ale aducerii-aminte:/ceruluj-stele,/ pamantului -aer,/ Umbrelor -ramuri cu frunze pe ele".
Motivul semintei tratat de l ucian Blaga in Mirahila samanta tot in perspectiva esteticii expresioniste este reluat de Nichita Stanescu la un alt mod de intelegere al eon-ilor, care genereaza lumea deci in perspectiva modelului de gandire greaca: Dar mai inainte de toate,/ noi suntem semintele si ne pregatim/ din noi insine sa ne azvarlim in altceva/ cu. mult mai inalt, in altceva/ Care poarta numele primaverii"
Poetul se considera pe sine o samanta adica purtatorul mesajului unui, neam, llinla lui concentrata intr-o existenta individuala. De aici paralelismul sintactic intre: A te sprijini pe propriul tau pamant/ cand esti samanta" si A te sprijini pe propria ta tara cand, omule, esti singur" Este o idee poetica, pe care o gasim si la Ion Barbu in
Oul dogmatic, in sensul ca omul este un univers, liste o idee inalta sublima care contrazice penibila prostie Garwinista a evolutionismului.
