Enciclopedia marilor scriitori ai literaturii romane.
 
Inscrie-te si imbunatateste enciclopedia autorilor romani.
Am uitat parola Creaza cont nou
Home     Autori     Sinteze literare      Critica literara      Opere



  • Miron Radu PARASCHIVESCU



    Miron Radu PARASCHIVESCU - poza (imagine) portret







Miron Radu PARASCHIVESCU - biografie - (opera si scrierile)

 

n. 2 oct. 1911, Zimnicea - m. 17 febr. 1971, Bucuresti.

Poet, eseist si traducator.

Fiul lui Romulus Paraschivescu si al Paulinei (n. Scorteanu), invatatoare.

Student in Arte la Cluj si Bucuresti; Facultatea de Litere si Filosofie a Univ. din Bucuresti. Debut in Povestea vorbei (1926); reia activitatea publicistica abia in 1930, la Gazeta invatatorilor din Ploiesti, dar va colabora apoi la numeroase publicatii din deceniile patru si cinci, fiind si secretar de redactie la Era noua (1936), redactor la ziarul Timpul (1936-1938), unde conduce pagina a doua, de literatura si arta, semnand cu pseud. Paul Scorteanu (numele bunicului matern); in 1939, sef al Biroului Presei, la Cluj; redacteaza Gazeta satului (cu Ion Vinte); impreuna cu Bucur Schiopu, Minai Beniuc, V. Novac, Barbu Zevedei, face parte din grupul care anima rev. clujeana Tara noua (1939-1940), de orientare democratica radicala; reintors la Bucuresti, la Timpul (1940-1943), reia conducerea paginii culturale, apoi trece la Ecoul (1943-1944), in aceeasi calitate, reusind sa intretina si aici cultul valorilor autentice si sa dejoace cenzura antonesciana. Dupa 1944, lucreaza la Scanteia si Romania libera (1944-1946); intemeiaza si conduce Revista literara (1947-1948), apoi Almanahul literar din Cluj (1949-1952), dupa care se retrage din presa, pana in ultimii ani, cand initiaza (cu o pasiune irepresibila) Povestea vorbei, supliment al rev. Arges. Locuieste o vreme la Brasov, apoi la Bucuresti, pentru a se izola, in cele din urma, la Valenii de Munte, unde e si inmormantat. Pasionat animator literar, si-a dedicat o parte insemnata a activitatii descoperirii de noi talente si stimularii tinerelor talente.

Debut editorial cu Oameni si asezari din Tara Motilor si a Basarabilor (1938), urmat de Paine, pamant si tarani (1943), reportaje in maniera lui Geo Bogza, insumand experienta sociologica din "echipele studentesti", cu care a strabatut diverse regiuni ale tarii. Debutul poetic, cu voi. Cantice tiganesti (1941), revelatie a unui lirism singular prin rafinarea unei materii lirice umile si reabilitarea inge-nios-stangace a cantecului de lume si a unui bogat limbaj argotic. Voi. sale urmatoare: Cantarea Romaniei (1951), Laude (1953), Declaratia patetica (1960), Versul liber (1965), Tristele (1968) marcheaza efortul poetului de a gasi formula unui lirism direct, dezbracat de artificii, solidar cu mutatiile social-istorice ale contemporaneitatii. Modelele sale existentiale si estetice raman Malraux si Garcia Lorca. Adversar al lui Tudor Arghezi, a carui opera si personalitate a atacat-o cu o vehementa nedreapta in Azi, apoi in Scanteia (1947), anticipand campania de desfiintare din 1948. Temperament ciclotimie, pasional, capabil de mari elanuri si de bruste depresii, trecut prin mai multe crize psihice (despre care marturisesc paginile Jurnalului inedit), PARASCHIVESCU avea cultul prieteniei ardente, dar si pe al aversiunilor paradoxale (un bun portret al omului, in Ion Vlasiu, Drum spre oameni, I-III, 1970). Paginile sale de proza cu caracter reportericesc: Balci la Raureni (1964), Drumuri si raspantii (1967), ca si incercarile de teatru: Asta-i ciudat?, in marginea vietii, Irezistibilul Bolivar, Hamletul meu (publicat postum) sunt de un interes minor. In schimb, "poeta artifex", avea o vocatie speciala pentru trad. si a dat versiuni romanesti remarcabile din San Juan de la Cruz, Charles Peguy, Max Elskamp, Louis Aragon, R. M. Rilke, Stefan George, Puskin, N. A. Nekrasov, Garcia Lorca s. a. Pentru trad. poemului Pan Tadeusz de A. Mick-iewicz a primit Premiul "G. Cosbuc" al Acad. (1956). Din ms s-au publicat, indata dupa moarte, Ultimele (1971) si schita unui text memorialistic neterminat: Amintiri (1975).




Cunoscut indeobste, in critica literara, drept poetul cel mai plin de surprize, un "boem" subtire printre carti si un intelectual de rasa in viata, PARASCHIVESCU ne apare astazi ca o structura omogena, in ciuda diversitatii derutante a stilurilor sale. In universul sau liric el ramane in esenta un frondeur mereu egal cu sine, apropiat cand de Whitman, cand de Ion Barbu, cand de Ungaretti, de Garcia Lorca sau de cantecul lautaresc. Debuteaza editorial cu ciclul Cantice tiganesti abia in 1941, cand surprinde prin originalitatea lumii propuse, lasand insa in urma sa, imprastiata in presa vremii, o bogata activitate poetica, de o alta factura. Abia primele doua volume de Scrieri (1969), cand, practic, destinul sau era incheiat, ofera imaginea clara a evolutiei sale. Ciclul intitulat Primele, care cuprinde poemele din perioada 1926-1933, asezat, printr-o dedicatie de simpatie catre revista Unu, sub semnul avangardismului, lasa prea putin sa se intrevada devenirea ulterioara. Poate in cateva erotice se presimte stangacia aceea subtil stilizata care va face farmecul Canticelor tiganesti, dupa cum constiinta timida inca a nonconformismului premerge marilor gesticulatii de fronda din Declaratia patetica, prin cultivarea unor imagini grotesti, drapat-protestatare, ale mizeriei sociale. In rest, poezia se pastreaza in cadre elegante, bine strunite de ritmuri si rime, ajungand chiar la un vag ermetism. Cu toate ca se editeaza doar in 1960, Declaratia patetica este de fapt contemporana cu cartea de debut a poetului si cuprinde, desfasurata, intreaga sa poetica. Teoretizata insa, aceasta o vom gasi intr-un argument al Versului liber (1965). In conceptia asupra liricii, PARASCHIVESCU nu exceleaza prin ineditul punctelor de vedere, ci prin claritatea cu care isi configureaza structura. Conceput ca un "surd protest impotriva rutinei", versul liber nu inseamna o dezicere de la ordine. Esenta poeziei -zice autorul, evoc andu-1 pe Mallarm6-consta in tehnica, in exercitiul indelung. Ceea ce cauta el este "precizia neglijenta" sau, altfel spus, "inregistrarea exacta a miscarilor sufletului", "reconstituirea grafica a unui sentiment". Libertatea versului se traduce in felul acesta printr-o libertate constrangatoare. Vers liber - adica "liber de orice vorbarie". Ceea ce pare spontaneitate si neglijenta nu-i decat rezultatul unei elaborari. Discursul intamplator parca, haotic, anonim, reprezinta chintesenta unei "maxime personalizari". Rigoarea formala nu se refera, asadar, la obiectivitatea sentimentului, ci la transcrierea exacta a ritmului interior al poemului. Este expresia acuta a sensibilitatii, a trairilor personale puse in slujba unei colectivitati. De aici, o asemenea concluzie: "Ca si nuditatea, infatisarea versului liber este anonima si egalitara: sub un limbaj comun, o inima unanima". Si intr-adevar, pe fondul unei sensibilitati adeseori exacerbate, poezia din Declaratia patetica dezvaluie un veritabil umanism in descendenta lui Whitman. Poemul devine un instrument de actiune, de lupta. El contribuie la transformarea umanitatii insasi, precum si la aceea a poetului. Menirea acestuia din urma este "agitatorica" si "duhovniceasca", el trebuie sa caute mantuirea prin lupta. "Eu sunt cantaret si om serios / cetatean si tovaras al lumii", declara poetul. Acesta este inceputul unui discurs voit prozaic, dar de o solemnitate bine studiata. Versurile se desfasoara in falduri largi, ori tasnesc in fulgere scurte, conform ritmicii sensibilitatii, dispozitiei temperamentale. Ele conving, pe ansambluri mari, prin aceasta revarsare calma, monotona, devenita obsedanta. Lasa impresia unor simple constatari, sunt insa invaluitoare si insinuante. Cantecul este "categoric, pe viata si pe moarte". in simplitatea lui, are ceva implacabil, rechizitorial. Privita atent, tesatura este complicata. Poezia e cand eterica si rafinata, cand pedestra, polemica, urata chiar; se avanta intr-o metafora cvasi-obscura, ca o iluminare brusca, ori relateaza un fapt banal, jurnalier, familiar; mangaie sau infiereaza, canta ori tipa. Este colocviala, orgolioasa uneori, umila alta data, fantasta sau naturalista. O atare "arta poetica" urmareste in fond o democratizare absoluta a universului poetic: la nivelul limbajului propriu-zis, al temelor, al atitudinii fata de ele. Vizate sunt aici in primul rand sentimentalismul minor, purismul, intimismul. Stilul adresativ liber socheaza, bruscheaza "bunul-simt". Violenta este nelimitata. Lira "stilistilor" ii pare "foanfa" si "rablagita", acestia sunt niste "maimutoi", "martafoi". Umanismul invocat teoretic are o solida acoperire estetica. Tematica insasi e grandioasa. Este cantata in general germinatia universala, cu substitutele ei: maternitatea, rodirea vegetala. Acelasi scop polemic ramane evident si in Cantice tiganesti, cartea care i-a absorbit aproape integral personalitatea. Aici contrariaza din nou atat reabilitarea unei comunitati etnice, cat si a unor specii uitate la periferia literaturii - cantecul lautaresc, cantecul de mahala, romanta. Surprinde naivitatea mimata cu o mare savan-terie de mijloace in exprimarea unui eros frust, aprig, a unei naturi umane febrile si al carei dramatism inconstient tasneste in expresii adeseori vulgare sau comice. Lumea aceasta, vazuta in manifestarile ei de vitalitate primara, este tratata intr-o "mascarada" subtil-rafinata a limbajului care coboara, in esenta sa, mai ales in ciclul numit Cantice de lume, din "of"-urile lui Anton Pann, dar si din malitia bonoma a lui I. L. Caragiale. "Canticul" reprezinta de fapt mai mult decat o specie literara: anume, modalitatea artista de a te copilari in instinctual. Totul este aici ingenuu si elementar, pur si abject, banal si fantastic. "Personajele", indeosebi cele din ciclul de Balade, sunt ipoteze lirice, asa precum si in dramaturgia firava a autorului, ele sunt dezvoltari halucinatorii uneori ale aceluiasi eros pasional. Extraordinara ramane imaginea halucinant-lunara a Vianei, din balada cu acelasi titlu, al carei dans nocturn pare a simboliza o senzualitate cosmica. Stilul voit naiv, stangaci, in substanta insa artist, absolva o asemenea lume care nu cunoaste o alta morala decat pasiunea vietii: "dincolo de rau si bun".

incepand cu volumul Laude (1953), critica a constatat o modificare a structurii poetului, cu toate ca tematica ramane cea din Declaratia patetica: elogiul umanului si al naturalului surprinse in starea lor de germinatie sau de implinire. Fara indoiala, tumultul dinainte s-a potolit. Poeziile devin arabescuri subtil geometrizate, stilizate cu migala si rafinament. Elemente altadata vituperante constituie acum materia poetica. Sunt cautate corespondentele secrete dintre fenomene, starile difuze ale sufletului, imponderabile, ajungandu-se progresiv, in Versul liber si mai apoi in Tristele, pana la intelegerea poemului ca o tensiune sintactica. Cateva "laude", de exemplu, adresate tomatei, marului sau lacrimilor sunt poeme aproape manieriste. Obiectele isi pierd contururile pro-priu-zise, pulverizate intr-o retea de metafore de o mare frumusete. Frecvente sunt, de asemenea, fantanile, oglinzile, statuile, ca spatii ale contemplarii, miracole ale universului interiorizat. Si totusi, PARASCHIVESCU nu si-a tradat structura sa de frondeur. La data publicarii "laudelor", o asemenea reintoarcere la o poezie esentializata, in care ideea elogiului era servita de o tehnica extrem de ingenioasa, constituia in fond un mod de contestare a formulei epice in voga. Poetul se numara printre cei dintai care anunta resurectia lirismului, asa cum prin Declaratia patetica anuntase poezia ca mod de actiune, brechtian, o dezicere de lirism. Acestea sunt extremele intre care se desfasoara aventura lirica, doar in aparenta contradictorie, a unuia dintre cei mai valorosi poeti romani contemporani.





OPERA

Oameni si asezari din Tara Motilor si a Basarabilor, Craiova, 1938; Cantice tiganesti, versuri, Bucuresti, 1941 (ed. II, 1957; ed. III, 1969; ed. IV, 1972; ed. V, 1973); Paine, pamant si tarani, Craiova, 1943; Cantarea Romaniei, Bucuresti, 1951; Laude, Bucuresti, 1953; Laude si alte poeme, Bucuresti, 1959; Declaratia patetica, poeme, 1935-1948, Bucuresti, 1960; Poezii, cuvant inainte de D. Micu, Bucuresti, 1961; Declaratia patetica. Cantice tiganesti. Laude si alte poeme, pref. de R. Popescu, Bucuresti, 1963; Versul liber, poezii 1931-1964, Bucuresti, 1965; Drumuri si raspantii, reportaje (1937-1944), Bucuresti, 1967; Tristele, versuri, Bucuresti, 1968; Scrieri, I-II, Bucuresti, 1969; III-IV, ed. ingrijita de G. Zarafu, Bucuresti, 1974-1975; Poeme, Bucuresti, 1971; Ultimele, poezii [pref. de M. Preda], Bucuresti, 1971; Poezii, antologie, postfata si bibliografie de I. Adam, Bucuresti, 1973; Amintiri, Bucuresti, 1975 ; Povestind copiilor, Bucuresti, 1990. Traduceri: Marie-Anne Desmarest, Torente, roman tradus de ~, Bucuresti, 1943; K. Simonov, Apararea Moscovei, in romaneste de ~, Bucuresti, 1944; N. Tihonov, Istorisiri din Leningrad, trad. de ~, Bucuresti, 1944; J. R. Bloch, Toulon, cronica franceza in trei epoci, 1942-1943, trad. din lb. franceza de ~, Bucuresti, 1945; Talmaciri dupa opt poeti europeni, Bucuresti, 1946; Claude Roy, Parisul rasculat, in romaneste de ~, Bucuresti, 1946; Basmele lui Puskin prelucrate in romaneste de ~, Bucuresti, 1948; M. Gorki, Universitatile mele, in romaneste de ~, Bucuresti, 1948; A. S. Puskin, Ruslan si Ludmila, poem, in romaneste de ~, Bucuresti, 1951; N. A. Nekrasov, Poeme alese, in romaneste de ~, Bucuresti, 1953; idem, Poezii, in romaneste de ~, Bucuresti, 1953; idem, Gerul, mosu cu nasu rosu, trad, de ~, Bucuresti, 1955; idem, Opere alese, in romaneste de ~, I-III, Bucuresti, 1955-1959; Adam Mickiewcz, Pan Tadeusz [ ], in romaneste de ~, Bucuresti, 1956; N. A. Nekrasov, Femeile ruse. Decembristele, trad. de ~, Bucuresti, 1956; Puskin, Poeme, trad. de ~ (in colab.), Bucuresti, 1957; Adam Mickiewicz, Poezii, in romaneste de ~, Bucuresti, 1959; J. Slowacki, Ceasul meditarii. Poezii si poeme, in romaneste de ~, Bucuresti, 1962; Puskin, Basme, in romaneste de ~, Bucuresti, 1962; G. Ungaretti, Poezii, in romaneste, de ~ si Al. Balaci, Bucuresti, 1968; Adam Mickievicz, Versuri alese, antologie, pref. si tabel cronologic de N. Mares, trad. de ~, Bucuresti, 1978 (in colab.).

REFERINTE CRITICE

P Constantinescu, in Vremea, nr. 618, 1941; PARASCHIVESCU Constantinescu, Pareri literare, 1964; I. D. Balan, Delimitari critice, 1964; D. Micu, si N. Manolescu, Literatura romana de azi, 1965; V. Fanache, in Steaua, iu. 1, 1966; N. Manolescu, in Contemporanul, nr. 23, 1967; L. Raicu, in Gazeta literara, 1967; M. Ungheanu, in Ramuri, nr. 3, 1967; I. Oarcasu, Prezente poetice, 1968; N. Balota, in Familia, nr. 7, 1968; D. Micu, in Gazeta literara, nr. 16, 1968; A. Paunescu, in Romania literara, nr. 23, 1968 [interviu];***, in Luceafarul, nr. 25, 1968 [interviu]; A. Paunescu, in Romania literara, nr. 32, 1969; PARASCHIVESCU Constantinescu, Scrieri, IV, 1970; S. Foarta, in Orizont, nr. 3, 1970; FI. Manolescu, in Romania literara, nr. 6, 1970; N. Balota, in Luceafarul, nr. 40, 1971; M. Banus, in Contemporanul, nr. 8, 1971; Geo Bogza, in Contemporanul, nr. 8, 1971; Al. Calinescu, in Cronica, nr. 34, 1971; Ov. S. Crohmalniceanu, in Luceafarul, nr. 40, 1971; S. Foarta, in Romania literara, nr. 7, 1971; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 33, 1971; Al. Paleologu, in Luceafarul, nr. 40, 1971; Al. Piru, in Romania literara, nr. 32, 1971; St. Roii, in Contemporanul, nr. 8, 1972; S. Cioculescu, Aspecte; L. Raicu, Structuri literare, 1972; Ov. S. Crohmalniceanu, Literatura, II; N. Baltag, in Arges, nr. 3, 1974; M. Iorgulescu, in Romania literara, nr. 19, 1974; Manuscriptum, nr. 3, 1974 [masa rotunda despre -]; M. Petroveanu, Traiectorii lirice, 1974; C. Ciopraga, in Convorbiri literare, nr. 1, 1976; E. Simion, in Luceafarul, nr. 43, 1976; PARASCHIVESCU Poanta, in Echinox, nr. 1, 1977; E. Simion, Scriitori, I (ed. II, 1978); I. Purcaru, in Ramuri, nr. 12, 1980; PARASCHIVESCU Mareea, in Flacara, nr. 11, 1981; S. Iosifescu, in Romania literara, nr. 15, 1982; H. Candroveanu, Printre poeti, 1983; PARASCHIVESCU Mareea, Concordante si controverse, 1983; N. Manea, Pe contur, 1984; D. Micu, Modernismul, II; L. Dimov, in Manuscriptum, nr. 4, 1986; N. Constantinescu, Lectura textului folcloric, 1986; D. Micu, Limbaje lirice contemporane, 1988; Gh. Grigurcu, De la Mihai Eminescu; V. Ierunca, Semnul mirarii, 1995; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 20; 23-24, 1998.

 

Crezi ca ne lipseste ceva?

Poti adauga opera - comentariul, eseul sau referatul despre opera care






Politica de confidentialitate

Copyright © 2009 - 2018 : Autorii.com - Toate Drepturile rezervate.

 

Miron Radu PARASCHIVESCU

Opera si activitatea literara

Scrierile si activitatea publicistica a lui Miron Radu PARASCHIVESCU





Activitate pulicistica si comentarii / analize / referate pe text